Acţiune în constatare. Sentința nr. 1928/2013. Judecătoria BĂILEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1928/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 1493/183/2013
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECATORIA B. JUDEȚUL D.
Sentinta civila nr.1928
Ședința publică de la 09 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - P. C.-judecător
Grefier - M. B.
x.x.x.x
Pe rol judecarea actiunii civile privind constatarea vanzarii cumpararii suprafetei de 8460 mp teren extravilan si pronuntarea unei hotarari judecatoresti care sa tina loc de act authentic de vanzare cumparare, formulata de reclamantul D. I. împotriva paratului B. N. M.
La apelul nominal făcut în sedinta publica a raspuns avocat C. L. pentru reclamant si martora B. M. lipsă fiind părtile .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, a fost audiat martorul prezent declaratia fiind consemnată si atasată la dosar, dupa care instanta constatand cauza in stare de judecata, a acordat cuvantul pe fond.
Avand cuvantul,avocat C. L. pentru reclamant a solicitat admiterea actiunii,
fără cheltuieli de judecată .
I N S T AN T A,
Deliberand asupra cauzei civile de fata:
Prin actiunea înregistrata la data de 11.04.2013 sub nr._, reclamantul D. I. a chemat in judecata pe paratul B. N. M. solicitând să se constate valabilitatea conventiei de vanzare cumpărare încheiată la 26.05.2003 si sa pronunte o hotarare judecatoreasca care sa tina loc de act autentic de vanzare cumparare, pentru aceasta conventie, incheiata intre reclamant in calitate de cumparator si parat in calitate de vanzator cu pretul de 250 RON, achitat integral de cumparator, pentru suprafața de 8460 mp. teren extravilan situat pe raza comunei Bistret in T 88,P 74, conform titlului de proprietate nr.1830-1977.
In motivarea actiunii a aratat ca la 26.05.2003 printr-un antecontract de vânzare cumparare a cumparat de la parat suprafața de teren mai sus mentionată pentru care a achitat prețul de 250 Ron.
A precizat ca s-a înțeles cu paratul sa se prezinte la notar in vederea perfectării actelor in forma autentica, insa acest lucru nu s-a realizat nici pana in prezent din cauza faptului ca acesta refuza sa se prezinte la notar.
In drept a invocat dispozițiile art.194c.pr. civ si art. 1669 C.civ .
In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosarul cauzei antecontractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 26.05.2003, titlul de proprietate nr. 1830-1977, actele de identitate si de stare civilă ale părtilor,certificatul fiscal nr.496/01.02.2013, certificatul de sarcini nr._/19.04.2013, certificat de deces si anexa 24 după B. G. si chitanța privind achitarea taxei de timbru.
In cauză a fost audiată martora B. M. iar pârâtul desi legal citat la interogatoriu, nu s-a prezentat.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin TDP nr.1830-1977 autorului paratului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 2,02 ha teren situat pe raza comunei Bistret,.
La data de 26.05.2003 partile au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare prin care paratul s-a obligat să vîndă reclamantului suprafata 8460 mp. teren extravilan situat pe raza comunei Bistret in T 88,P 74, conform titlului de proprietate mentionat, cu prețul de 250 lei, achitat integral .Odata cu semnarea contractului reclamantul a intrat în posesia terenului.
Ulterior încheierii antecontractului reclamantul a stăruit pe lângă pârâta să se prezinte la notarul public pentru întocmirea contractului de vînzare cumpărare în formă autentică, însă aceasta nu s-a prezentat, așa cum rezultă din declarația martorului audiat în cauză .
Potrivit art.358 c.pr.civ.dacă partea,fără motive temeinice,refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează,instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul
În conformitate cu art.2 alin.1din Titlul X al legii 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției și unele măsuri adiacente, terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăina te și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.
În situația în care una din părți refuză să se prezinte la notar, art.5 alin.2 din aceeași lege dispune în sensul că cealaltă parte se poate adresa instanței de judecată pentru a pronunța o hotărâre judecătorească, care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
În speță, instanța reține că această condiție este îndeplinită având în vedere declarația martorului audiat în cauză și de asemenea, sunt îndeplinite și condițiile de validitate ale vânzării conform art. 1295 cod civil.
În consecință, acțiunea va fi admisă,urmând să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să constate vânzarea și să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare, instanța suplinind consimțământul pârâtului conform art.1073, 1077 c.civ. și art.5 din titlul X al legii 247/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea formulata de reclamantul D. I., domiciliat in . în contradictoriu cu pârâta B. N. M.,domiciliat în . .
Constata valabilitatea antecontractului încheiat la 26.05.2003 intre parti cu privire la suprafata de 8460 mp. teren extravilan situat pe raza comunei Bistret in T 88,P 74, conform titlului de proprietate nr.1830-1977 .
Hotararea va tine loc de contract de vanzare-cumparare .
Sentință cu apel ce se va depune la Judecătoria Băilesti in termen de 30 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi 09.09.2013.
P. Grefier,
C. P. M. B.
Red.jud. P.C.
Tehnored. M.B
Ex.4/11.10.2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1907/2013. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1180/2013. Judecătoria... → |
---|