Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 995/2013. Judecătoria BĂILEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 995/2013 pronunțată de Judecătoria BĂILEŞTI la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 815/183/2013
Dosar nr._ -muncă în folosul comunității-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BĂILEȘTI
JUDETUL D.
Sentinta civilă nr. 995/2013
Ședința publică de la 14 martie 2013
Completul compus din:
JUDECĂTOR - M. P.
Grefier - V. M.
X.X.X.X
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta Poliția L. Băilești în contradictoriu cu intimatul R. F. privind înlocuirea amenzii contravenționale cu munca in folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta,dupa care, nefiind cereri de formulat, exceptii de invocat sau alte probe de administrat, instanta a constatat cauza in stare de judecata si o retinut-o pentru soluționare în fond.
I N S T AN T A,
Prin sesizarea adresata instanței si inregistrata sub nr._ la data de 08.02 2013, petenta Poliția L. Băilești a solicitat instanței înlocuirea amenzii contraventionale in cuantum de 150 lei aplicata contravenientului R. F. prin procesul - verbal de contraventie nr._/07.08.2007, încheiat de petenta cu munca in folosul comunitatii,susținînd că intimatul nu a achitat amenda și nu există posibilitatea executării silite.
In drept, s-au invocat disp.art.9 alin.3 din O.G.2/2001 .
In dovedirea celor sustinute au fost depuse procesul - verbal de contraventie nr._/07.08.2007, încheiat de petentă,procesul verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr._ din 20.12.2012,adresele nr._ din 21.12.2012,nr._,nr._,nr._,
nr._,nr._,nr._,nr._ din 08.11.2012 emisede Primăria mun.Băilești,titlul executoriu și somația nr.302 din 08.07.2008 emise de Primăria mun.Băilești,adresa nr. 1414/22.11.2012, emisa de BCR- Agentia B., adresa nr._/15.11.2012 emisa de ITM D., adresa nr. 4464/CP/20.11.2012 emisă de BRD, adresa nr._/27.11.2012 emisa de AFP B., adresa nr._ din 23.11.2012 emisa de Raiffeisen Bank,
și adresa nr. 2237/29.11.2012 emisa de Banca Cooperatista ,, M. Viteazul C.".
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul-verbal de contraventiei nr._/07.08.2007 întocmit de de petentă intimatul R. F. a fost sanctionat contraventional cu suma de 150 lei.
De la data aplicarii sanctiunii si pana la sesizarea instantei, contravenientul nu a achitat amenda contraventionala stabilita in sarcina sa, iar din actele depuse la dosar rezulta ca nu exista posibilitatea executarii silite.
Primăria mun.B. a emis adresele depuse la dosarul cauzei, acte potrivit cărora și a sesizării petentei, rezultă că intimatul nu figurează în evidențele unor instituții ca având bunuri mobile și imobile și că nu există posibilitatea executării silite .
Potrivit art.391alin.1 din OG 2 /2001 privind regimul juridic al contravențiilor în situația în care contravenientul nu a achitat în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii amenda contravențională și nu există posibilitatea executării silite, la sesizarea organului de politie din care face parte agentul constatator, instanța poate înlocui amenda cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității .
Aliniatul 2 al aceluiași articol se referă la existența acordului expres al
contravenientului pentru înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității .
Dispoziția cu privire la acordul contravenientului a fost însă declarată neconstituțională
prin Decizia nr.1354/10.12.2008 a Curții Constituționale .
În această situație,instanța analizează numai existența amenzii contravenționale, neachitarea acesteia de către contravenient și imposibilitatea executării silite .
În cauză se constată că toate condițiile sunt dovedite, așa încât se va face aplicarea
art.39 ind.1 din OG 2/2001 și se va înlocui amenda de 150 lei cu 8 ore de activitate în folosul comunității ,pe care intimatul le va efectua la Primăria de domiciliu .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite sesizarea formulata de petentul petenta Poliția L. Băilești, cu sediul în Băilești,.,jud.D. în contradictoriu cu intimatul R. F., din mun.B., .,nr.8 jud.D..
Înlocuiește amenda de 150 lei aplicată prin procesul - verbal de contravenție nr._/07.08.2007, încheiat de petentă, cu 8 ore activitate în folosul comunitații pe care intimatul le va efectua la Primăria de domiciliu .
Sentință cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi 14.03.2013.
Judecator,
Grefier,
P. M. V. M.
Red.jud. M.P.
Tehnored. M.V.
Ex.4/09.04.2013
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2037/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1601/2013.... → |
---|