Pretenţii. Sentința nr. 294/2013. Judecătoria BĂLCEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 294/2013 pronunțată de Judecătoria BĂLCEŞTI la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 70/185/2010
Dosar nr._ pretenții
Nr.operator de date cu caracter personal 5989 (perimare)
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BĂLCEȘTI, JUDEȚUL V.
Sentința civilă nr.294
Ședința publică din 16 mai 2013
Instanța constituită din:
Președinte - M. C.-C., președinte judecătorie
Grefier - N. V.
Pe rol este soluționarea acțiunii civile, având ca obiect pretenții, formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în C., ., județul D., în contradictoriu cu pârâtul C. G., domiciliat în ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin încheierea de ședință din data de 06 mai 2013, judecarea cauzei a fost suspendată în baza art. 244 Cod procedură civilă, și că, potrivit referatului întocmit de serviciul registratură, la data de 18 aprilie 2013 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
INSTANȚA:
Deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29 ianuarie 2010, sub nr._, reclamantul S. Cinic Județean de Urgență C., a chemat în judecată pe pârâtul C. G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1550,73 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu acordarea serviciilor medicale, față de acesta.
La data de 18 aprilie 2013, s-a înregistrat adresa serviciului „Registratură” din cadrul Judecătoriei Bălcești, prin care se solicită să se constate perimată acțiunea civilă nr._, având ca obiect pretenții, privind pe reclamantul S. Cinic Județean de Urgență C. și pârâtul C. G..
Din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedura a fost efectuat la data de 06 mai 2010, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art.244 Cod procedură civilă, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Horezu, județul V., iar până în prezent părțile nu au solicitat repunerea cauzei pe rol.
În adoptarea acestei soluții instanța a constatat aplicabile în cauză dispozițiile art. 248 alin.1 C.pr.civ., care prevăd că orice cerere de chemare în judecata, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Din redactarea textului de lege menționat, care sancționează pasivitatea procedurală a părților, reiese caracterul imperativ al excepției invocate, instanța având îndrituirea și corelativ obligația de a veghea asupra respectării dispozițiilor de ordine publică care au drept efect stingerea, dintr-o împrejurare culpabilă părții, a procesului civil.
Perimarea se înfățișează însă nu numai ca o sancțiune determinată tocmai de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, dar și ca o prezumție tacită de desistare, având astfel un caracter mixt.
Cum în cauză dosarul a rămas în nelucrare de la 06 mai 2013, data suspendării cauzei, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Horezu, județul V.(30.08.2011) și până la 18 aprilie 2013, data repunerii, din oficiu, a cauzei pe rol, din vina părților nefiind întocmit nici un act de procedură, prin aplicarea art. 248 alin.1 C.proc.civ., s-a constatat perimat dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată.
Constată perimată cererea de chemare în judecată ce are ca obiect pretenții formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în C., ., județul D., în contradictoriu cu pârâtul C. G., domiciliat în ..
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 mai 2013, la sediul Judecătoriei Bălcești, județul V..
Președinte, Grefier,
Red. M.C.C..
Thnored. N.V.
2 ex./ 31.05.2013
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 98/2013.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 93/2013.... → |
---|