Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 98/2013. Judecătoria BĂLCEŞTI

Sentința nr. 98/2013 pronunțată de Judecătoria BĂLCEŞTI la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 1474/185/2012

Dosar nr._ reexaminarea sancțiunii contravenționale

Operator de date cu caracter personal nr.5989

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BĂLCEȘTI, JUDEȚUL V.

Sentința civilă nr.98

Ședințapublicădin 08 februarie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: D. P.-E., judecător

Grefier: D. M.

Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale, formulată de petentul Inspectoratul de Poliție Județean V., cu sediul în municipiul Rm.V., județul V., în contradictoriu cu intimata S. R., domiciliată în localitatea Bălcești, ..7, județul V. (disjunsă din dosarul nr._ ).

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, învederându-se că sesizarea a fost disjunsă din dosarul nr._, fiind anexate, în copie, adresele nr._ și_ din 18.10.2002 emise de Primăria orașului Bălcești, originalul procesului verbal de contravenție . nr._ din 12.05.2008, procesul-verbal de constatare a insolvabilității din 06.09.2012, titlul executoriu nr.62/15.02.2012, somația nr.1511/ 15.02.2012, mandatul poștal, minuta sentinței civile nr.718/21.12.2012 (filele 5-9 dosar) și sentința civilă nr.718/21.12.2012 pronunțată de Judecătoria Bălcești în dosarul nr._ ( filele 12-13 dosar).

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată procesul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin sesizarea disjunsă din dosarul nr._ și înregistrată pe rolul instanței, la data de 21.12.2012, sub nr._, Inspectoratul de Poliție Județean V., în contradictoriu cu intimata S. R., domiciliată în localitatea Bălcești, ..7, județul V., a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea sesizării, s-a arătat că nu există posibilitatea executării silite.

În drept au fost invocate disp. art. 9 din O.G. nr. 2/12.07.2001, privind regimul juridic al contravențiilor.

În scop probator, au fost atașate la dosar, în copie, adresele nr._ și_ din 18.10.2002 emise de Primăria orașului Bălcești, originalul procesului verbal de contravenție . nr._ din 12.05.2008, procesul-verbal de constatare a insolvabilității din 06.09.2012, titlul executoriu nr.62/15.02.2012, somația nr.1511/ 15.02.2012, mandatul poștal, minuta sentinței civile nr.718/21.12.2012 (filele 5-9 dosar) și sentința civilă nr.718/21.12.2012 pronunțată de Judecătoria Bălcești în dosarul nr._ ( filele 12-13 dosar).

Examinând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 12.05.2008, întocmit de lucrător din cadrul Poliției orașului Bălcești, intimata a fost amendată cu suma de 300 lei întrucât, în data de 30.04.2008, a lăsat caii nesupravegheați, distrugând parțial cultura de grâu a numitului D. M..

Procesul-verbal, împreună cu înștiințarea de plată, a fost comunicat contravenientei prin poștă.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă faptul că intimata nu a achitat amenda aplicată prin procesul-verbal anterior menționat, deși s-a început executarea silită pentru recuperarea debitului și că debitoarea a fost declarată insolvabilă prin procesul-verbal de constatare a insolvabilității întocmit de Primăria Bălcești, în dosarul de executare nr.62/15.02.2012.

Potrivit disp. art. 9 pct.3din O.G. nr.2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată iar instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Întrucât este imposibilă executarea silită, instanța, raportat la dispozițiile legale invocate, apreciază întemeiată sesizarea Inspectoratului de Poliție Județean V., astfel că o va admite și o va obliga pe intimată la efectuarea a 25 de ore de muncă în folosul comunității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petentul Inspectoratul de Poliție Județean V., cu sediul în Rm.V., . nr.95, județul V., în contradictoriu cu intimata S. R., domiciliată în localitatea Bălcești, ..7, județul V..

Dispune înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii aplicate prin procesul-verbal . nr._/12.05.2008 întocmit de Poliția Orașului Bălcești, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 25 de ore.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 08 februarie 2013, la sediul Judecătoriei Bălcești, județul V..

Președinte, Grefier,

Red.D.P.E.

Tehn.D.M.

4 ex./19.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 98/2013. Judecătoria BĂLCEŞTI