Pensie întreţinere. Sentința nr. 1702/2013. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1702/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 22-08-2013 în dosarul nr. 2265/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă nr. 1702
Ședința publică din data de 22 august 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. T.
Grefier VICTORIȚA C.
Pe rol soluționarea acțiunii pentru majorare pensie de întreținere minori, formulată de reclamanta B. A. G. (CNP-_), reprezentanta legală a minorei B. A. M. (CNP-_), ambele domiciliate în Bârlad, ..3, împotriva pârâtului B. C., domiciliat în Bârlad, ..17.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns nicio parte.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că: obiectul dedus judecății este pensie de întreținere minor, procedura de citare este legal îndeplinită; prin serviciul registratură la data de 09.07.2013 au sosit relațiile solicitate privind veniturile realizate de către pârât.
În baza art. 394 C.pr.civ, instanța consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la instanță cu nr._ din 22.04.2013, reclamanta B. A. G. (CNP-_), domiciliată în Bârlad, .. 3, reprezentanta legală a minorei B. A. M. (CNP-_), a chemat în judecată pe pârâtul B. C., domiciliat în Bârlad, ..17, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța:
- să se dispună majorarea pensiei de întreținere datorată de pârât pentru minora B. A. M..
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin sentința civ. nr. 1494/21.05.2008 a Judecătoriei Bârlad, pârâtul B. C. a fost obligat să plătească pentru fiica sa minoră B. A. M. suma de câte 82,5 lei, lunar, reprezentând pensie de întreținere, până la majoratul minorei. În prezent, cheltuielile necesare întreținerii minorei au crescut, de asemenea au crescut și veniturile realizate de pârât, astfel că se impune majorarea pensiei de întreținere.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, acte de stare civilă și sentința civ. nr. 1494/21.05.2008 a Judecătoriei Bârlad.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Direcția de Asistență Socială-Primăria Bârlad a întocmit referatele de anchetă psihosocială nr. 1533/12.06.2013 și nr. 1731/25.06.2013.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:
Reclamanta B. A. G. are în întreținere pe minora B. A. M., născută la data de 27.02.2006, rezultată din conviețuirea reclamantei cu pârâtul.
Prin sentința civ. nr. 1494/21.05.2008 a Judecătoriei Bârlad, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de câte 82,5 lei, lunar, reprezentând pensie de întreținere pentru minora B. A. M., până la majoratul minorei.
Pentru stabilirea cuantumului pensiei de întreținere, instanța a avut în vedere veniturile nete pe care pârâtul le realiza la acea dată.
Pârâtul este angajat în muncă la . și Securitate SRL V. (.) și, potrivit adresei nr. 805/5.07.2013, comunicată instanței de către instituția menționată, în perioada 1.12._13, pârâtul a realizat un venit mediu net lunar de 624,50 lei.
Din referatul de anchetă psihosocială nr.1533/12.06.2013, întocmit de Direcția de Asistență Socială- Primăria Bârlad, rezultă că reclamanta nu este angajată în muncă, iar minora B. A. M. este elevă în clasa pregătitoare. Reclamanta și minora A. M. locuiesc în Bârlad, .. 3, într-un imobil proprietatea părinților reclamantei, compus din 3 camere. Tatăl minorei nu ține legătura cu minora și nu își îndeplinește obligația de întreținere față de aceasta.
Din referatul de anchetă psihosocială nr.1731/26.06.2013, întocmit de Direcția de Asistență Socială- Primăria Bârlad, rezultă că pârâtul B. C. locuiește în imobilul situat Bârlad, ..17, proprietatea părinților acestuia, compus din casă de locuit cu 3 camere și dependințe.
Privitor la cererea prin care reclamanta a solicitat majorarea pensiei de întreținere, sunt aplicabile prevederile art. 531 alin.1 din Codul civil (Legea nr. 287/2009), conform cărora:
„Dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei”.
Față de actele dosarului, se apreciază că starea de nevoie a minorei B. A. M. a crescut, au crescut și veniturile pârâtului, astfel că se impune majorarea pensiei de întreținere.
Pentru considerentele arătate, se va dispune majorarea pensiei de întreținere datorată de pârâtul B. C., reclamantei, pentru minora B. A. M., începând cu data înregistrării la instanță a acțiunii- 22.04.2013, până la majoratul minorei.
Din actele dosarului nu rezultă că pârâtul ar mai avea alte obligații de întreținere.
În aceste condiții, pentru stabilirea cuantumului majorat al pensiei de întreținere vor fi aplicate prev. art. 529 alin. 2 din Codul civil (Legea nr. 287/2009), conform cărora, un copil minor, pensia de întreținere este de până la 1/4 din venitul net lunar al celui obligat la prestarea întreținerii, în cauză acest venit net fiind de 624,50 lei.
Reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea pentru majorare pensie de întreținere minori, formulată de reclamanta B. A. G. (CNP-_), reprezentanta legală a minorei B. A. M. (CNP-_), ambele domiciliate în Bârlad, ..3, împotriva pârâtului B. C., domiciliat în Bârlad, ..17.
Majorează de la 82,5 lei, la câte 156 lei, lunar, pensia de întreținere datorată de pârâtul B. C., reclamantei, pentru minora B. A. M. (născută la data de 27.02.2006), începând cu data înregistrării la instanță a acțiunii- 22.04.2013, până la majoratul minorei.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședința publică din 22 august 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. I. C. VICTORIȚA T.
Red.T.I.
Tehnored.C.V.T./27.08.2013/4ex. comunicari 2/
| ← Decădere din drepturi părinteşti. Sentința nr. 1263/2013.... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 2167/2013.... → |
|---|








