Plângere contravenţională. Sentința nr. 2578/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2578/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 2429/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința Civilă Nr. 2578/2014
Ședința publică de la 29 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: RĂDIȚA I.
Grefier: A. M. I.
Pe rol judecarea plângerii formulată de petenta . SRL, cu sediul în .. B. împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 15.05.2014 de organul constatator I. DE S. ÎN TRANSPORTUL RUTIER -(I. TERITORIAL NR.3), cu sediul în București, .. 38, sector 1 și sediul ales pentru citare în Focșani ., jud. V..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petenta . SRL, prin reprezentanții legali și reprezentantul legal al organului constatator I. de S. în Transportul Rutier-(I. Teritorial nr.3).
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: obiectul dedus judecății este plângere contravențională; cauza se află la primul termen de judecată; procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile din proces; la data de 14.07.2014, prin Serviciul registratură, organul constatator a depus întâmpinare însoțită de înscrisuri, care a fost comunicată petentei; la data de 06.08.2014, prin serviciul registratură, petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare; s-au verificat actele dosarului, după care ;
Având în vedere că este primul termen la care părțile sunt legal citate, în temeiul art. 131 Cod procedură civilă instanța procedează la verificarea competenței Judecătoriei Bârlad în soluționarea plângerii, constatând că, potrivit art. 94 alin. 1 Cod proc. civ. raportat la art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, este competentă general, material și teritorial să judece această pricină.
Având în vedere probele cu înscrisuri solicitate de petentă prin plângerea contravențională și de către organul constatator prin întâmpinare, le apreciază ca fiind admisibile și concludente conform art.255 Cod procedură civilă și în baza art.258 Cod procedură civilă le încuviințează.
În temeiul dispozițiilor art. 238 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța estimează durata cercetării procesului cu finalitate la termenul de astăzi.
În temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare în baza actelor depuse la dosar.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
Cu nr.2429 din 10 iunie 2014 s-a înregistrat plângerea prin care petenta S.C. T. A. Prodcom SRL, cod fiscal_, J/_, cu sediul în satul Poșta Cîlnău,jud.B. prin care a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ..S.C.T.R. nr._ din 15.05.2014 încheiat de I. de stat pentru control în transportul rutier, I. teritorial N-E nr.3, cu sediul în Focșani, ., jud. V., anularea contravenției în sumă de 9000 lei. În subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii cu sancțiunea de avertisment.
Motivând plângerea petenta a susținut că în urma controlului efectuat la data de 15.05.2014 a fost sancționată cu suma de 9000 lei, în baza art. 3 pct. 14 și art. 6 alin. 1 din H.G. nr. 69/2012, pe motiv că angajatul petentei G. A. M., în calitate de conducător auto a condus pe DN 2 autovehiculul_ ce tracta remorca_, fără a deține certificat de competență profesională. Situația nu este reală deoarece G. A. M., deținea certificatul de competență profesională . nr._ și este angajatul societății petente din data de 2 mai 2011.
În aplicarea O.G. nr. 27/2011, la data de 10 aprilie 2014 a depus la Centrul de formare Consultanță „Prima Scool S R L B. „ dosarele a trei salariați printre care și a șoferului G. A. M., în vederea obținerii certificatelor de competență profesională, examenul urmând a se susține la 26.04.2014. Datorită unor cauze obiective numai unul dintre cei trei salariați a fost admis. Conducătorul auto G. A. M., a fost programat să susțină examenul la data de 24 mai 2014, la care a fost admis, urmând ca în termen de 21 zile să-i fie eliberat certificatul de competență profesională. A solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment. A motivat că unitatea petentă nu a intenționat să eludeze legea și că abaterea are un grad de pericol redus.
A depus în probă copie de pe procesul verbal de contravenție, copie de pe certificatul CPCA nr._, factura nr._ din 13 mai 2014, privind achitarea taxei de studii pentru cei trei salariați.
Prin întâmpinare organul constatator a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
A susținut că petenta a utilizat un șofer neatestat profesional. La controlul efectuat de ISCTR, în trafic, la data de 15.05.2014, ora 11:15 punctul Tutova, DN 24, Km 55, asupra vehiculului cu nr. de înmatriculare_ /_ deținut și utilizat pe numele petentei și condus de conducătorul auto G. A. M., având CNP_ care efectua transport rutier contracost marfă, în baza CMR_/15 mai 2014 pe ruta B.-Bârlad și retur s-a constatat efectuarea transportului fără a deține la bord, la momentul și locul controlului certificat de competență profesională valabil pentru șofer. Acesta a prezentat un certificat de competență profesională expirat din data de 14.02.2014. Au fost încălcate dispozițiile art. 4 pct. 57.2 din H. G. nr. 69/2012, art.39 alin. 3 b din O.G. nr. 27/2011, art.3 pct.14 din H.G. nr. 69/2012.
Operatorul de transport are obligația să asigure existența la bordul autovehiculului pe toată durata executării transportului documentele impuse de categoria de transport rutier efectuată potrivit prevederilor legale în vigoare. A susținut că actul normativ H.G. nr. 69/2012 nu prevede sancțiunea de avertisment pentru fapta contravențională săvârșită. Petenta a mai fost sancționată contravențional.
A depus în probă copie de pe procesul verbal de contravenție contestat, cu dovada comunicării, extras din baza de date a Autorității Rutiere Române din care rezultă că G. A. M., conducătorul auto al petentei la data de 15.05.2014, nu deținea certificat de competență profesională,valabil, pentru a putea pleca în cursă, copie de pe un alt proces verbal încheiat pe numele petentei pentru fapte de același gen, nr._ din 7 august 2013.
Cu privire la întâmpinarea depusă de organul constatator petenta a susținut că sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr.2/2001 și că se poate aplica sancțiunea de avertisment.
În temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 și probele administrate instanța reține următoarele: Petenta a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție ..S.C.T.R. nr._ din 15.05.2014, în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001.Cu privire la îndeplinirea condițiilor de fond și formă privind constatarea faptei contravenționale și încheierea procesului verbal de contravenție instanța apreciază că au fost respectate dispozițiile art.16-19 din O.G. nr.2/2001, nefiind invocate aspecte de nulitate a Procesului verbal de contravenție.
Din documentația înaintată de organul constatator în probă: extras din baza de date a Autorității Rutiere Române din care rezultă că G. A. M., conducătorul auto al petentei la data de 15.05.2014, nu deținea certificat de precum și susținerile petentei instanța reține că faptele contravenționale au fost dovedite de organul constatator. La controlul efectuat de ISCTR ,în trafic,la data de 15.05.2014,ora 11:15 punctul Tutova, DN 24, Km 55, asupra vehiculului cu nr. de înmatriculare_ /_ deținut și utilizat pe numele petentei și condus de conducătorul auto G. A. M., având CNP_, care efectua transport rutier contracost marfă, în baza CMR_/15 mai 2014 pe ruta B.-Bârlad și retur s-a constatat efectuarea transportului fără a deține la bord, la momentul și locul controlului certificat de competență profesională valabil pentru șofer. Acesta a prezentat un certificat de competență profesională expirat din data de 14.02.2014.
Factura depusă de petentă în probă 1731 din 13 mai 2014 în sensul că au fost achitate cursurile pentru șoferi, adeverința nr. 105 din 13 mai 2014 nu dovedesc faptul că la data controlului șoferul petentei, G. A. M. deținea la momentul și locul controlului certificat de competență profesională valabil pentru șofer.
Au fost încălcate dispozițiile art. 4 pct. 57.2 din H. G. nr. 69/2012, art.39 alin. 3 b din O.G. nr. 27/2011, art.3 pct.14 din H.G. nr. 69/2012.
Potrivit art. 4 din H.G. nr. 69/2012 pct.57.2. trebuie să existe legitimația de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport. Potrivit art.3 pct.14 din H.G. nr. 69/2012 constituie contravenție: ” utilizarea de către operatorul de transport rutier/întreprinderea de transport rutier în cont propriu a unor conducători auto fără atestat/certificat de competență profesională sau al căror atestat/certificat de competență profesională are termenul de valabilitate expirat “ ; în temeiul art. 69.și art. 70 din O.G. nr. 27/2011:
“ (1) Certificatele de calificare profesională inițială (CPI) și certificatele de calificare profesională continuă (C.) se eliberează de către autoritatea competentă numai:
a) conducătorilor auto cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene care au în România reședința curentă, așa cum este aceasta definită la art. 14 din Regulamentul (CEE) nr. 3.821/1985 al Consiliului din 20 decembrie 1985 privind aparatura de înregistrare în transportul rutier, cu modificările și completările ulterioare;
b) conducătorilor auto cetățeni ai unui alt stat din afara Uniunii Europene, care sunt angajați în mod legal de un operator de transport sau de o întreprindere cu sediul ori domiciliul în România sau care sunt deținători ai unui permis de muncă valabil eliberat de autoritățile române.
(2) Certificatele de calificare profesională inițială (CPI) și certificatele de calificare profesională continuă (C.) eliberate de autoritățile competente din statele membre ale Uniunii Europene conform prevederilor Directivei2003/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 iulie 2003 privind calificarea inițială și formarea periodică a conducătorilor auto ai anumitor vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri sau de pasageri, de modificare a Regulamentului CEE NR.3 820/85 al Consiliului și a Directivei 91/439/CEE a Consiliului și de abrogare a Directivei 76/914/CEE a Consiliului sunt recunoscute în România.”
Demersurile făcute de petentă pentru obținerea certificatului de atestare profesională nu înlătură obligația acesteia de a nu utiliza conducători auto fără atestat/certificat de competență profesională sau al căror atestat/certificat de competență profesională are termenul de valabilitate expirat. Cu privire la sancțiunea amenzii aplicate și susținerile părților cu privire la aplicarea sau nu a sancțiunii de avertisment instanța reține că în HOTĂRÂREA Nr. 69 din 1 februarie 2012, art.2 se clasifică încălcările acestui act normativ în: a) încălcări foarte grave; b) încălcări grave; c) încălcări minore.
În art.3. sunt apreciate ca încălcări grave a Regulamentului CE 1.071/2009; 1.072/2009; 1.073/2009 și O.G. nr. 27/2009 și apreciate drept contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni ,mai multe fapte printre care la punctul 14. utilizarea de către operatorul de transport rutier/întreprinderea de transport rutier în cont propriu a unor conducători auto fără atestat/certificat de competență profesională sau al căror atestat/certificat de competență profesională are termenul de valabilitate expirat.
Rezultă așadar că fapta contravențională reținută în sarcina petentei este o faptă gravă apreciată prin valoarea socială apărată. Circumstanțele faptei contravenționale apreciate potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001 dovedesc aspectul că petenta a mai fost sancționată pentru fapte de același fel, nr._ din 7 august 2013, dovedește o persistență în săvârșirea unor fapte contravenționale.
Reluând, instanța apreciază că petenta a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa, suma aplicată cu titlu de amendă este în concordanță cu gradul de pericol social concret și cu împrejurările faptei și organul constatator a respectat dispozițiile art.21 pct.3 din O.G. nr. 2/2001în acest sens. Urmează să se respingă plângerea petentei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petenta S.C. T. A. Prodcom SRL, cod fiscal_, J/_ ,cu sediul în satul Poșta Cîlnau,jud. B., împotriva procesului verbal de contravenție ..S.C.T.R. nr._ din 15.05.2014 încheiat de I. de stat pentru control în transportul rutier, I. teritorial N-E nr.3, cu sediul în Focșani, .,jud. V..
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea se depune la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2014.
Președinte, RĂDIȚA I. | ||
Grefier, A. M. I. |
Red. R.I./07.11.2014
Tehnored. A.I.
5 ex./ 07 Noiembrie 2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2505/2014. Judecătoria... | Evacuare. Sentința nr. 1578/2014. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








