Pretenţii. Sentința nr. 2104/2014. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2104/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 1938/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2104/2014
Ședința publică de la 22 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: R. D.
GREFIER: D. C. H.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamanta . PUBLICE SA BÂRLAD cu sediul în Bârlad . jud. V. în contradictoriu cu pârâta C. L. domiciliat în Bârlad .. 17 . jud. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamanta . PUBLICE SA BÂRLAD consilier juridic C. I. care depune delegație de reprezentare lipsă fiind pârâta C. L..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:
- dosarul are ca obiect pretenții;
- cauza se află la primul termen de judecată;
- a fost solicitată judecata cauzei în lipsă de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată;
Instanța acordă cuvântul pentru discutarea competenței.
Având cuvântul, consilierul juridic al reclamantei arată că instanța este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
Instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 cod procedură civilă, stabilește că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta în conformitate cu dispozițiile art. 94 lit. j și art. 107 cod procedură civilă.
Instanța acordă cuvântul pentru propunere de probe.
Având cuvântul, consilierul juridic al reclamantei solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri.
Deliberând, asupra probei cu înscrisuri solicitată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată și reiterată la termenul de astăzi, o consideră admisibilă și concludentă soluționării cauzei, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art. 255 și art. 258 cod procedură încuviințează proba cu înscrisuri pentru reclamantă.
Întrucât pârâta C. L. nu a depus la dosar întâmpinare și nici nu a solicitat încuviințarea de probe, instanța constată că a intervenit decăderea acestuia din dreptul de propune probe și a invoca excepții în afară de cele de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 208 și art. 254 alin. 1 cod procedură civilă.
Instanța acordă cuvântul consilierului juridic al reclamantei pentru estimarea duratei procesului.
Având cuvântul, consilierul juridic al reclamantei precizează că estimează durata procesului cu finalitate la termenul de astăzi.
În temeiul dispozițiilor art. 238 alin. 1 C. proc. civ., instanța estimează durata cercetării procesului cu finalitate în termen de 60 zile.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța în temeiul art. 392 cod procedură civilă declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul părților prezente.
Având cuvântul pe fondul cauzei, consilierul juridic al reclamantei . arată că renunță la judecata cererii formulată împotriva pârâtei C. L. întrucât aceasta a achitat debitul restant, penalitățile și cheltuielile de judecată. Depune la dosar în acest sens copiile chitanțelor. Solicită instanței să ia act de renunțarea la judecată.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 alin. 1 cod procedură civilă, instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.05.2014 sub nr. de dosar_, reclamanta . Publice SA Bârlad a chemat în judecată pe pârâta C. L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 386,37 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare prestate în perioada 31.05.2013 – 31.03.2014 și obligarea pârâtei la plata sumei de 26,53 lei, reprezentând majorări de întârziere pentru debitul datorat, calculate conform clauzei contractuale și legislației care reglementează activitatea serviciilor comunitare de utilități publice – Legea nr. 51/2006.
Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în temeiul contractului de prestări servicii de salubritate nr._/27.02.2009 a prestat servicii pârâtei C. L. în valoare de 386,37 lei.
În cadrul acestor relații comerciale pârâta s-a obligat să plătească facturile în termen de 30 de zile de la scadență, în caz contrar se vor calcula majorări de întârziere conform art. 14 alin. 4 din contract.
S-a propus soluționarea pe cale amiabilă, însă pârâta nu a dat curs acelei invitații, refuzând în mod nejustificat să plătească debitul.
Creanța este certă, lichidă și exigibilă, fiind asumată de pârâtă prin semnarea contractului de prestări servicii publice de salubritate.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1350 Noul cod civil și prevederile Legii nr. 51/2006.
În dovedire, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei copii după următoarele înscrisuri: situația facturilor neîncasate (fila 5); fișa de cont (filele 6-8); facturi (filele 9-14); convocare la conciliere (fila 15); contractul de prestare a serviciului de salubrizare a localităților nr._/27.02.2009 (filele 16-18).
Pârâta, legal citată, nu a depus întâmpinare.
La termenul de astăzi, reclamanta a depus în ședință publică cerere de renunțare la judecată, motivată de faptul că pârâta a achitat debitul, majorările de întârziere și cheltuielile de judecată.
În dovedire, s-a atașat fișa de cont de la data de 19.09.2014 privitoare la pârâtă.
Analizând cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamantă, instanța reține următoarele:
Procesul civil pornește la inițiativa reclamantului care fixează prin actul de sesizare obiectul și limitele procesului, iar asupra acestuia, în condițiile legii, are un drept de dispoziție, drept reglementat prin prevederile art. 9 Noul Cod de procedură civilă, manifestat inclusiv prin posibilitatea reclamantului ca, potrivit art. 406 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, să renunțe la judecarea cauzei oricând, în tot sau în parte, verbal în ședința de judecată ori prin cerere scrisă.
Instanța reține că, în cauză, reclamanta a depus la data de 22.09.2014, în scris, cerere de renunțare la judecată.
Potrivit art. 406 alin. 4 Noul Cod de procedură civilă, cererea de renunțare a fost făcută la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, astfel că instanța va da efect actului de dispoziție al părții, pronunțând o hotărâre potrivit art. 406 alin. 6 Noul Cod de procedură civilă.
În baza tuturor considerentelor de fapt și de drept dezvoltate, instanța va constata că reclamanta a renunțat la judecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Constată că reclamanta . Publice SA Bârlad, cu sediul în Bârlad, ., jud. V., înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J_, CUI R18916672, cod IBAN RO88 BRDE 380SV_ deschis la BRD – Agenția Bârlad, renunță la judecarea cererii introductive de instanță având ca obiect pretenții, formulată împotriva pârâtei C. L., domiciliată în mun. Bârlad, .. 17, ., ., CNP –_.
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.09.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
D. R. H. D.
Red. D.R
Tehnoredactat D.H 4 ex/. 26 Septembrie 2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2654/2014. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1708/2014. Judecătoria... → |
|---|








