Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1253/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1253/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 481/189/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr.1253/2015
Ședința de Cameră de Consiliu de la 13 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. E. J.
Grefier C. C. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta E.ON E. ROMANIA S.A., cu sediul social în Tg. M., ., jud. M. și sediul procesual ales în Iași, ., jud.Iași și pe pârât C. N., domiciliat în ., jud.V. având ca obiect „cerere de valoare redusă”.
La apelul nominal făcut în ședința lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită, s-au verificat actele și lucrările dosarului de către președintele completului de judecată, după care;
INSTANȚA
Cu nr.481 din 2 februarie 2015, s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe cererea prin care reclamanta E.ON E. România S.A a chemat în judecată pe pârâtul C. N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 1592,37 lei din care suma de 1405,63 lei reprezentând c/v facturi energie electrică precum și suma de 186,74 lei reprezentând majorări de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1270 din Codul civil, Legea nr.287/2009 și dispozițiile art. 1025-1032 din Codul de procedură civilă, (Legea nr. 134/2010), care prevăd procedura specială de soluționare a cauzelor cu valoare redusă. Reclamanta a completat formularul de cerere prevăzut pentru cererile cu valoare redusă, a timbrat cererea cu taxa de timbru prevăzută de art.6 din OUG 80/2013.
Prin cererea formulată, reclamanta a arătat că nu dorește să aibă loc o dezbatere orală.
Instanța a apreciat că cererea reclamantei intră în domeniul de aplicare a procedurii de soluționare a cererilor cu valoare redusă potrivit art. 1025 pct.1 din Codul de procedură civilă, (Legea nr. 134/2010).Obiectul cererii nu depășește suma de 10.000 lei, la data sesizării instanței și nu face parte din categoria cauzelor exceptate de la această procedură potrivit art.1025 pct.2, 3 din Codul de procedură civilă, Legea nr.134/2010.
Procedura de comunicare a actelor s-a făcut conform disp.art.163 din Codul de procedură civilă, (Legea nr. 134/2010), iar pârâtul nu a înaintat instanței formularul de răspuns în termenul legal de 30 zile prev. de art. 1029 al. 4 din Codul de procedură civilă, (Legea nr. 134/2010). În consecință s-au aplicat dispozițiile art. 1030 pct 2 din Codul de procedură civilă, Legea nr.134/2010 urmând a se analiza înscrisurile depuse de reclamantă la dosar: situația centralizată a datoriilor la data de 7 ianuarie 2015, situația facturilor neîncasate la data de 7 ianuarie 2015, centralizator calcul penalități la data de 7 ianuarie 2015, contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr._ 2 din 5 martie 2009, facturi fiscale.
În motivarea cererii, reclamanta a susținut că baza contractului de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr._ 2 din 5 martie 2009, în calitate de prestator de servicii a livrat pârâtului energie necesară uzului casnic la locul de consum din ., ., drept pentru care a fost emise facturi fiscale în valoare de 1405,63 lei, neachitate de către acesta, sumă pentru care au fost calculate majorări de întârziere în sumă de 186,74 lei, astfel cum rezultă din Centralizatorul majorărilor de întârziere.
Mai arată reclamanta, că, anterior promovării cererii, pârâtul a fost invitat la conciliere pentru a identifica împreună modalitatea de stingere pe cale voluntară a datoriei și i s-a adus la cunoștință obligația plății datoriilor sub sancțiunea de a fi acționat în justiție, însă pârâtul nu a dat curs invitației și nu a achitat debitul.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1270 din Codul civil, art. 1025-1032 din codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010).
Pentru soluționarea cererii, instanța a apreciat că nu se impune înfățișarea părților.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:
Reclamanta, în calitate de prestator de servicii a livrat pârâtului în baza contractului de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr._ 2 din 5 martie 2009, energie necesară uzului casnic la locul de consum din ., ., drept pentru care a fost emise facturi fiscale în valoare de 1405,63 lei.
Contravaloarea acestor facturi nu a fost achitată, deși au fost acceptate tacit la plată.
Pentru neachitarea facturilor, în baza art.11 alin.2 lit.a din contract, au fost calculate, pănă la data de 7 ianuarie 2015, majorări de întârziere în sumă de 186,74 lei, așa cum rezultă din centralizatorul de calcul aflat la dosarul cauzei.
Prin adresa din data de 12 aprilie 2013, reclamanta a invitat pârâtul la concilierea directă a litigiului, adresă la care pârâtul nu a răspuns.
În ceea ce privește legea aplicabilă, instanța constată că data încheierii contractului de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici nr._ 2 din 5 martie 2009 este anul 2009. Ca atare, instanța constată că sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. 2 cod civil și cele ale art. 3 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, potrivit cărora actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, săvârșirii ori producerii lor. Contractul fiind încheiat sub imperiul Codului civil din 1864, acesta este aplicabil în cauza de față.
Conform art. 969 din Codul civil 1864, convențiile legal încheiate reprezintă legea părților, neexecutarea acestora antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale, iar potrivit art. 970 din același act normativ convențiile trebuie executate cu bună-credință. Art. 1073 din Codul civil 1864 prevede că creditorul are dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației iar în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
Raportând textele de lege mai sus enunțate la situația de fapt reținută, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, motiv pentru care prezenta cerere este întemeiată urmând a fi admisă, iar pârâtul C. N. obligat la plata sumei de 1592,37 lei, din care suma de 1405,63 lei reprezentând c/v facturi energie electrică precum și suma de 186,74 lei reprezentând majorări de întârziere, calculate până la data de 7 ianuarie 2015.
Conform art. 1031 alin.1 din Codul de procedură civilă, (Legea nr. 134/2010), pârâtul C. N. va fi obligat să plătească reclamantei cheltuielile de judecată efectuate în proces, respectiv suma de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de valoare redusă, în despăgubiri civile contractuale formulată de reclamanta E.ON E. România SA înregistrată în registrul comerțului J_, CUI RO22043010, cu sediul social în Tg. M., ., jud. M. și sediul procesual ales în Iași, ., jud.Iași împotriva pârâtului C. N., CNP_, domiciliat în ., nr.143, jud.V., cod poștal nr._.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1592,37 lei, din care suma de 1405,63 lei reprezentând c/v facturi energie electrică precum și suma de 186,74 lei reprezentând majorări de întârziere, calculate până la data de 7 ianuarie 2015.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cheltuieli de judecată.
Prezenta sentință este executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.Cererea se depune la această instanță.
Dată în Camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 13 mai 2015.
Președinte, D. E. J. | ||
Grefier, C. C. C. |
Red. D.E.J. 22.05.2015
Tehnored. 4 ex./C.C. 22 Mai 2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1307/2015. Judecătoria BÂRLAD | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1266/2015. Judecătoria... → |
|---|








