Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 486/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 486/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 5683/189/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 486/2015

Ședința Camerei de Consiliu de la 16 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. R.

GREFIER: D. C. H.

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamanta S. NAȚIONALĂ DE RADIOCOMUNICAȚII SA cu sediul în București .. 103 sector 4 București în contradictoriu cu pârâta I. M. domiciliată în . jud. V. având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu lipsesc reclamanta S. NAȚIONALĂ DE RADIOCOMUNICAȚII SA prin reprezentanți legali și pârâta I. M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:

- dosarul ara ca obiect cerere cu valoare redusă;

- procedura de citare este legal îndeplinită fără citare părți conform art. 1029 alin. 2 cod procedură civilă.

- reclamanta a depus la dosar cerere de restrângere a pretențiilor;

- cauza se află la administrare probatoriu;

În temeiul art.1030 Cod de procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la 10.11.2014 reclamanta S. Națională de Radiocomunicații S.A. a chemat în judecată pârâta I. M. solicitând obligarea acesteia la plata sumelor de 680,71 lei reprezentând contravaloare servicii prestate și 11,04 lei penalități de întârziere.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

Prin precizările depuse la 29.12.2014 reclamanta și-a restrâns pretențiile la sumele de 486,71 lei, valoarea obligației principale și 11,04 lei penalități întrucât pârâta a achitata suma de 200 lei.

Din actele dosarului instanța reține că cererea este fondată.

Astfel în baza contractului nr.30 din 26.08.2013 reclamanta a prestat pârâtei servicii de internet în perioada noiembrie 2013 – aprilie 2014 așa cum rezultă din facturile depuse la dosar, filele 26-34.

Deși nu contestat facturile emise, recunoscând realitatea acestora pârâta a înregistrat o restanță de 480,71 lei.

Așa fiind, sunt întrunite condițiile contractuale și cele ale art.1270,1489 și 1516 Cod procedură civilă pentru admiterea acțiunii.

În baza art. 493 Cod procedură civilă pârâta va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea reclamantei S. Națională de Radiocomunicații S.A., cu sediul în București, Șoseaua Olteniței, nr.103, sector 4, CUI_, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, cont bancar: RO64RNCB_0003 deschis la BCR Sucursala Unirii împotriva pârâtei I. M., CNP –_, cu domiciliul în ., județul V., pe care o obligă să-i plătească 480,71 lei contravaloare servicii prestate, 11,04 lei penalități de întârziere și 50 de lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședința publică din 16.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

R. M. H. D.

Red. R.M

Tehnoredactat D.H. 4 ex/ 25 Februarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 486/2015. Judecătoria BÂRLAD