Cereri. Sentința nr. 1336/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 1336/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 1170/189/2014

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1336/2015

Ședința publică de la 25 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. R.

Grefier N. B.

Pe rol soluționarea cererii de lămurire și completare a dispozitivului sentinței civile pronunțată la data de 16.03.2015 în dosarul nr._ de Judecătoria Bârlad, formulată de petentul F. G., cu domiciliul în satul Simila, ., CNP._, cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat B. P. cu sediul în Bârlad, .. 23, jud. V. și de pârât . R. SA, cu sediul în Tg. M., ., jud.M..

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde avocat B. P. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cererea este formulată de petentul F. G. și de pârâta . R. SA pentru lămurire și completare a dispozitivului sentinței civile pronunțată la data de 16.03.2015 în dosarul nr._/189/2014 de Judecătoria Bârlad, s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Instanța acordă cuvântul apărătorului reclamantei în susținerea cererii de lămurire și completare a dispozitivului sentinței civile pronunțată la data de 16.03.2015.

Având cuvântul, avocat B. P. solicită admiterea cererii formulată și completarea dispozitivului sentinței civile nr. 754 din 16.03.2015, în sensul de a obliga pârâta . DISTRIBUȚIE SA, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1123 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și plata onorariului pentru expertul judiciar, după care:

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată la 27.04.2015 petentul F. G. a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 754 din 16.03.2015 a Judecătoriei Bârlad în sensul de a obliga pârâta . DISTRIBUȚIE SA, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1123 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și plata onorariului pentru expertul judiciar.

Din actele dosarului instanța reține că cererea este fondată, astfel în dispozitivul sentinței au fost omise a fi cuprinse menționatele cheltuieli, astfel că, în baza art. 444 C. p.c., va fi admisă cererea.

În același dosar, prin cererea înregistrată la 29.04.2015, . R. SA a solicitat îndreptarea erorii materiale în sensul că acțiunea față de aceasta trebuia respinsă întrucât nu a emis actele a căror anulare se solicită.

Cererea este fondată.

Din eroare, în loc să fie respinsă acțiunea față de petentă, s-a trecut în dispozitiv, admiterea acțiunii și față de . R. SA.

Așa fiind, în baza art.442 C.p.c., va fi îndreptată eroarea materială în sensul menționat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea petentului F. G., cu domiciliul în satul Simila, ., CNP._, cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat B. P. cu sediul în Bârlad, .. 23, jud. V. și completează dispozitivul sentinței civile nr.754 din 16.03.2015 a Judecătoriei Bârlad, în sensul că obligă pârâta . DISTRIBUȚIE SA, cu sediul în Iași, .-150, jud. Iași și cu sediul ales pentru corespondență în Bacău, ., nr.22, jud. Bacău, să plătească reclamantului încă 1123 lei cheltuieli de judecată din care 323 lei taxa judiciară de timbru și 800 lei onorariu de expert.

Îndreaptă eroarea materială din dispozitivul aceleiași sentințe civile,în sensul că se va trece ”respinge acțiunea față de pârâta . R. SA, cu sediul în Tg. M., ., jud.M.”, în loc de admite acțiunea față de . R. SA.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bârlad

Pronunțată în ședința publică de la 25 Mai 2015.

Președinte,

M. R.

Grefier,

N. B.

Red. R.M.24.06.2015

Tehnored. B.N.24.06.2015/ 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 1336/2015. Judecătoria BÂRLAD