Cereri. Sentința nr. 1770/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 1770/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 16-07-2015 în dosarul nr. 3047/189/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1770/2015

Ședința publică de la 16 Iulie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: N. B.

Grefier: A. O.-N.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent ., cu sediul în C., . nr.181, ., ., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, CUI –_, în contradictoriu cu intimat ., cu sediul în Bârlad, ., jud.V., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, CUI –_, având ca obiect cerere de emitere a ordonanței de declarare a nulității biletului la ordin - Lg.58/1934.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că au fost comunicate relațiile solicitate de la instituția bancară, precum și faptul că la data de 02.07.2015 a fost depusă la dosar o cerere prin care reclamanta arată că renunță la judecata cererii de anulare a biletelor la ordin, motivat de faptul că respectivele instrumente de plată au fost găsite; totodată, se învederează faptul că intimata a depus la dosar cerere prin care arată că este de acord cu cererea petentului de renunțare la judecată; au fost verificate actele și lucrările dosarului de către președintele completului de judecată, după care:

Având în vedere că este primul termen la care părțile sunt legal citate, în temeiul art.131 Cod proc.civilă, instanța procedează la verificarea competenței Judecătoriei Bârlad în soluționarea cererii, constatând că, potrivit art.94 alin.1 Cod proc.civilă raportat la art.89 alin.1 din Legea nr.58/1934, este competentă general, material și teritorial să judece această cauză.

În contextul sus menționat, în baza dispozițiilor art.406 C.proc.civ., instanța reține cauza spre soluționarea cererii de renunțare la judecată formulate de reclamantă.

INSTANȚA

La data de 19.06.2015, sub nr._, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad cererea formulată de ., pentru emiterea unei ordonanțe de declarare a nulității biletelor la ordin având seriile BACX3AA nr._, BACX3AA nr._, BACX3AA nr._, BACX3AA nr._ ȘI BACX3AA nr._, emise de către ., în favoarea ., fiecare bilet pentru suma de 20.110,50 lei, toate biletele având locul plății în Bârlad.

Toate aceste bilete la ordin au fost alocate . de către instituția bancară U. Ț. Bank.

În acțiunea formulată, se arată că, între ., în calitate de vânzător și ., în calitate de cumpărător, s-au derulat relații comerciale, iar pentru plata produselor achiziționate de la vânzător, . a emis biletele la ordin seriile BACX3AA nr._, BACX3AA nr._, BACX3AA nr._, BACX3AA nr._ ȘI BACX3AA nr._, fiecare bilet pentru suma de 20.110,50 lei, toate biletele având locul plății în Bârlad.

Datorită unei situații imprevizibile, s-au pierdut aceste bilete la ordin, astfel încât nu mai există posibilitatea introducerii în bancă și a încasării sumelor înscrise.

Potrivit adresei nr._/01.07.2015, U. Ț. Bank, Sucursala Bârlad a comunicat instanței faptul că biletele la ordin sus menționate au fost alocate societății . și că biletele la ordin nu au fost introduse la plată.

În data de 02.07.2015 a fost înregistrată cererea reclamantei de renunțare la judecată.

Analizând cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamantă, instanța reține următoarele:

Procesul civil pornește la inițiativa reclamantului care fixează prin actul de sesizare obiectul și limitele procesului, iar asupra acestuia, în condițiile legii, are un drept de dispoziție, drept reglementat prin prevederile art. 9 Cod procedură civilă, manifestat inclusiv prin posibilitatea reclamantului ca, potrivit art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă, să renunțe la judecarea cauzei oricând, în tot sau în parte, verbal în ședința de judecată ori prin cerere scrisă.

Instanța reține că, în cauză, reclamanta a formulat la data de 02.07.2015, în scris, cerere de renunțare la judecată.

Deși renunțarea la judecată s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, cealaltă parte și-a exprimat în mod expres acordul, prin cerere scrisă, cu privire la cererea petentului de renunțare la judecată, astfel că instanța va da efect actului de dispoziție al părții, pronunțând o hotărâre potrivit art.406 alin.6 Cod procedură civilă.

În baza tuturor considerentelor de fapt și de drept dezvoltate, instanța va constata că reclamanta a renunțat la judecarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Constată că petenta ., cu sediul în C., . nr.181, ., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, CUI –_ renunță la judecarea cererii de chemare în judecată având ca obiect cerere de emitere a ordonanței de declarare a nulității biletului la ordin - Lg.58/1934, formulată în contradictoriu cu intimat ., cu sediul în Bârlad, ., jud.V., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, CUI –_, pentru declararea nulității biletelor la ordin având seriile BACX3AA nr._, BACX3AA nr._, BACX3AA nr._, BACX3AA nr._ ȘI BACX3AA nr._, emise de către ., în favoarea ., fiecare bilet pentru suma de 20.110,50 lei, toate biletele având locul plății în Bârlad.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.07.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. B. A. O.-N.

red.N.B.

tehnored.A.O-N.

5ex/16.07.2015

A.O. 16 Iulie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 1770/2015. Judecătoria BÂRLAD