Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 456/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 456/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 5917/189/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința Civilă Nr. 456/2015

Ședința publică de la 11 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. E. J.

Grefier G. C.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petent I. V. și pe intimatul contravenient C. C., domiciliat în ., jud.V., având ca obiect înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității ( PV . NR._ DIN 18.07.2009).

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul se află la primul termen de judecată, fiind îndeplinită procedura reglementată de art.199-200 NCPC ; au fost verificate actele și lucrările dosarului de către președintele de complet, după care:

Instanța, verificând competența în temeiul art.131 din C., constată că este competentă material, teritorial și general să judece cauza în temeiul art. 94 alin.1 și art.107 Cod de procedură civilă rap. la art.9 alin.3 din OG 2/2001.

Instanța apreciază proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, depuse de petentă, ca fiind admisibilă și concludentă potrivit disp. art. 255 Cod de procedură civilă și o încuviințează potrivit disp. art. 258 Cod de procedură civilă.

Față de faptul că intimatul contravenient nu a formulat întâmpinare și nu a indicat în termenul prevăzut de lege probele, în temeiul art.254 Cod de procedură civilă decade intimatul contravenient din dreptul de mai formula probe.

În temeiul art.238 Cod de procedură civilă, instanța estimează durata cercetării procesului cu finalitate la termenul de astăzi.

Instanța se socotește lămurită, declară terminată cercetarea procesului în temeiul art.244 Cod de procedură civilă și fixează termen pentru dezbaterea fondului în ședința publică de astăzi.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art.394 Cod de procedură civilă, instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

Ulterior deliberării;

INSTANȚA

Sub_ /26.11.2014 a fost înregistrată la instanță adresa nr._ din 25.11.2014, prin care I. V. - Postul de Poliție I. a solicitat înlocuirea cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, a amenzii în sumă de 1500 lei aplicată contravenientului C. C. prin procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._ din 18 iulie 2009, încheiat de I. V. – Postul de Poliție I. .

În adresa de învestire a instanței s-a arătat că amenda în sumă de 1500 lei nu a fost plătită de către intimatul contravenient și nu există posibilitatea executării silite pentru recuperarea creanței bugetare.

În drept, au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001.

Adresei menționate i-a fost anexat procesul verbal . nr._ din 18 iulie 2009, încheiat de I. V. – Postul de Poliție I., adresa nr.6032 din 05.11.2014 și adresa nr.5504/20.10.2014 emise de Primăria Pogana, ancheta socială nr.5287 din 16.10.2014, adeverința de venit nr.5503 din 20.10.2014, Hotărârea nr.40 la proiectul de hotărâre privind stabilirea domeniilor serviciilor publice și locul în care contravenienții vor presta activități în folosul comunității, somația nr.3331 din 14.06.2013, somația nr.2151 din 07.05.2014.

A fost încuviințată proba cu înscrisuri pentru petentă.

Legal citat contravenientul nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare, fiind decăzut din dreptul de a mai propune probe.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 18.07.2009, intimatul C. C. a fost sancționat contravențional, conform procesului verbal de contravenție . nr._, încheiat de I. V. – Postul de Poliție I., cu amenda contravențională în cuantum de 1500 lei, pentru contravenția prev de art. 1 lit.b din Legea nr.12/1990, rep.

Contravenientul nu a plătit amenda care i-a fost aplicată prin procesul-verbal de contravenție sus arătat.

Din înscrisurile depuse la dosar de către petentă rezultă că intimatul nu are bunuri mobile/imobile urmăribile înscrise în evidența fiscală a primăriei comunei Pogana, nu figurează în baza de date cu contract individual de muncă.

În cauză sunt aplicabile prevederile art. 391 dinOG nr.2/2001 privind regimul juridic a contravențiilor, care prevăd că, ,,(1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.

(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.”

Art. 9 din OG nr. 2/2001 stabilește durata maximă a prestării la 300 de ore.

Față de situația de fapt reținută și textele de lege menționate mai sus, va admite cererea și va înlocui sancțiunea amenzii în cuantum total de 1500 lei, aplicată contravenientului C. C. prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 18 iulie 2009, încheiat de I. V. Postul de Poliție I., cu sancțiunea constând în prestarea unei activități în folosul comunității.

Totodată, va stabili pentru contravenient prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 30 ore, într-unul din domeniile stabilite în acest scop prin Hotărârea Consiliului Local al ..Pogana, jud.V., într-unul din locurile stabilite în acest scop prin Hotărârea Consiliului Local al ..

Potrivit art. 15 alin.2 din O.G. nr.55/2002, câte o copie de pe dispozitivul sentinței, însoțită de mandatul de executare, se vor comunica Primarului comunei pe raza ., într-unul din locurile stabilite în acest scop prin Hotărârea Consiliului Local al . și Poliției ..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de I. V. - Postul de Poliție I., jud.V. pentru înlocuirea cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității a sancțiunii amenzii de 1500 lei aplicată prin procesul verbal de constatarea . nr._ din 18 iulie 2009, încheiat de I. V. Postul de Poliție I., contravenientului C. C., CNP_, domiciliat în ., jud.V..

Dispune înlocuirea sancțiunii cu amendă de 1500 lei, aplicată contravenientului C. C., pentru săvârșirea contravenției prev.de art.1 lit.b din Legea nr.12/1990, rep. cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, pe durata a 30 de ore, pe raza ., într-unul din locurile stabilite în acest scop prin Hotărârea Consiliului Local al ..

Potrivit art. 15 alin.2 din O.G. nr.55/2002, câte o copie de pe dispozitivul sentinței, însoțită de mandatul de executare, se vor comunica Primarului . și Poliției ..

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la această instanță.

Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2015.

Președinte,

D. E. J.

Grefier,

G. C.

Red.D.E.J.

Tehnored.G.C.

4 ex./ 27 Februarie 201

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 456/2015. Judecătoria BÂRLAD