Plângere contravenţională. Sentința nr. 1430/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 1430/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 425/189/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința Civilă Nr. 1430/2015

Ședința publică de la 03 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. E. J.

Grefier G. C.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petenta ., cu sediul social în loc.Zorleni, DE 581, km 87, jud.V. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V., având ca obiect plângere contravențională PV . NR._ DIN 29.12.2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar, prin serv.registratură, copia acordului contractual nr.7956 din 30.10.2012, având 76 pagini ; au fost verificate actele și lucrările dosarului de către președintele de complet, după care:

Nemaifiind probe de administrat și înscrisuri de depus, instanța se socotește lămurită, declară terminată cercetarea procesului în temeiul art.244 Cod de procedură civilă și fixează termen pentru dezbaterea fondului în ședința publică de astăzi.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art.394 Cod de procedură civilă, instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

La data de 29 ianuarie 2015, cu nr._ a fost înregistrată la instanță plângerea contravențională formulată de petenta . prin reprezentant legal împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 29 decembrie 2014 de IPJ V. Poliția M. Bârlad prin care i s-a aplicat amenda de 2000 lei pentru săvârșirea contravenției prev.de art.58 lit.c, 50 lit.a din Legea nr.333/2003 prin care a solicitat anularea procesului verbal și exonerarea de plata amenzii .

În motivare, petenta a susținut că sancțiunea contravențională aplicată este nelegală și netemeinică, întrucât societatea lor nu efectuează servicii de pază, iar prezența personalului societății lor la obiectivul „Groapa de gunoi Bârlad „ este determinată de existența Acordului contractual 7956, încheiat între societatea lor și Consiliul Județean V., prin care ei efectuează lucrări de reabilitare –ecologizare la acest obiectiv, ei având calitatea de antreprenor, proprietarul și deținătorul acestui obiectiv fiind Primăria M. Bârlad.

Mai susține petenta, că în luna noiembrie 2014, a fost construit de către societatea lor, în cadrul acordului contractual, un gard de panouri zincate bordurate ce împrejmuiește „Groapa de gunoi „ majoritatea lucrărilor ce fac obiectul contractului fiind edificate și recepționate de Consiliul Județean V., însă datorită condițiilor meteorologice nefavorabile, lucrările au fost întârziaze, finalizarea urmând să se facă când starea vremii o va permite, condiții în care pentru a se evita sustragerea și deteriorarea instalațiilor, societatea lor a dispus ca doi paznici să asigure supravegherea pe timpul nopții a instalaților, însă în noaptea de 18 decembrie 2014, persoane necunoscute s-au deplasat la gardul împrejmuitor al „Groapii de gunoi” de unde au sustras panourile de gard, împrejurare față de care paznicul a sesizat organele de poliție, acestea s-au deplasat la fața locului, nu au identificat autorii infracțiunii, însă au sancționat societatea lor pentru lipsa planului de pază, deși ei nu puteau solicita avizarea unui plan de pază de către organele de poliție, nefiind proprietara sau deținătoarea obiectivului, cu atât mai mult cu cât activitatea defășurată de societatea lor avea numai scopul de prevenire a unor sustrageri sau deteriorări a instalațiilor aferente obiectivului, cu caracter temporar pe perioada efectuării lucrărilor și nu pe o perioadă determinată de timp sau pe întreaga durată de existență a obiectivului.

De altfel, în fișa de îndrumare cu actele ce trebuie să se afle în planul de pază, una din condițiile impuse pentru avizarea planului de pază este “atestarea dreptului de proprietate”.

În drept s-au invocat art.1 alin.2 și art.2 din Legea nr.333/2003.

S-a solicitat proba cu înscrisuri, martori, însă nu a fost indicat numele și adresa acestora.

S-au anexat în copie: procesul verbal . nr._ încheiat la data de 29 decembrie 2014 de Poliția M. Bârlad, mențiuni privind conținutul planului de pază, extras din acordul contractual nr.7956 din 30 octombrie 2012.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale întrucât nu poate fi reținută susținrea petentei că nu îi revenea obligația de a întocmi un plan de pază pe motiv că aceasta are doar calitatea de antreprenor în baza Acordului contractual nr.7956 din 30 octombrie 2012 încheiat cu Consiliul Județean V., întrucât prin contractul încheiat s-a obligat să asigure paza obiectivului pe toată perioada efectuării lucrărilor și până la recepția finală, obligație pe care petenta o cunoștea, așa cum rezultă din declarațiile numiților M. M. și S. M. C..

S-a solicitat proba cu înscrisuri.

S-au anexat în copie: extras din Acordul contractual nr.7956 din 30 octombrie 2012, cu capitolul I din caracteristicile obiectivului păzit, declarația numiților M. M., S. M. C., proces verbal de predare primire .

Prin răspunsul la întâmpinare petenta și-a menținut punctul de vedere exprimat în motivarea plângerii, în sensul că societatea lor nu poate fi obligată să efectueze paza, care are un caracter temporar, pe baza unui plan de pază avizat de organele de poliție deoarece nu are calitatea de proprietar prevăzută de Legea nr.333/2003.

În prezenta cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Instanța a dispus completarea probatoriului cu martorul P. G., menționat în conținutul procesului verbal, însă acesta nu s-a prezentat în instanță, nefiind găsit la domiciliu, așa cum rezultă din dovada de executare a mandatului de aducere.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 29 decembrie 2014 de IPJ V. Poliția M. Bârlad, petentei i –a fost aplicată amenda de 2000 lei pentru săvârșirea contravenției prev.de art.58 lit.c, 50 lit.a din Legea nr.333/2003.

În conținutul procesului verbal sus menționat s-a reținut de către organul constatator, că, la data de 18 decembrie 2014, ., punct de lucru Bârlad “efectuează paza la groapa de gunoi” din mun.Bârlad fără plan de pază avizat de către organele de poliție conform legislației în vigoare, fapt pentru care au fost sustrase bunuri din cadrul unității în repetate rânduri.

Procesul verbal a fost încheiat în lipsa petentei și în prezența martorului P. G..

Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal instanța reține următoarele:

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, republicată, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Instanța mai reține, de asemenea, și împrejurarea că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, raportat la situația de fapt reținută de agentul constatator.

ART. 2 din Legea nr.333/2003

(1) Ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, regiile autonome, companiile și societățile naționale, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de natura capitalului social, precum și alte organizații care dețin bunuri ori valori cu orice titlu, denumite în prezenta lege unități, sunt obligate să asigure paza acestora.

ART. 50 din Legea nr.333/2003:

Conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. (1), în care funcționează sisteme de pază, au următoarele obligații:

a) răspund de organizarea și funcționarea pazei unităților, bunurilor și valorilor pe care le dețin, cu orice titlu;

ART. 58 din Legea nr.333/2003

Constituie contravenții la prezenta lege următoarele fapte:

c) neîntocmirea planului de pază, conform art. 5 alin. (3), sau a celui de transport de bunuri ori valori, conform art. 25 alin. (1), și neîndeplinirea sarcinilor prevăzute în acestea ori a măsurilor stabilite de unitatea de jandarmi;

ART. 5

(3) Prin planul de pază se stabilesc în principal: caracteristicile obiectivului păzit, în zona respectivă, numărul de posturi și amplasarea acestora, necesarul de personal pentru pază, amenajările, instalațiile și mijloacele tehnice de pază și de alarmare, consemnul posturilor, legătura și cooperarea cu alte organe cu atribuții de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor și persoanelor și modul de acțiune în diferite situații. De asemenea, vor fi prevăzute și regulile de acces, potrivit dispozițiilor conducătorului unității, precum și documentele specifice serviciului de pază.

ART. 59

(1) Contravențiile prevăzute la art. 58 se sancționează după cum urmează:

b) cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, contravențiile prevăzute la lit. a) - d) și f);

(2) Sancțiunea amenzii poate fi aplicată și persoanei juridice.

În motivarea plângerii contravenționale petenta a susținut că sancțiunea contravențională aplicată este nelegală și netemeinică, întrucât societatea lor nu efectuează servicii de pază, iar prezența personalului societății lor la obiectivul „Groapa de gunoi Bârlad „ este determinată de existența Acordului contractual 7956, încheiat între societatea lor și Consiliul Județean V., prin care ei efectuează lucrări de reabilitare –ecologizare la acest obiectiv, ei având calitatea de antreprenor, proprietarul și deținătorul acestui obiectiv fiind Primăria M. Bârlad.

Instanța nu poate reține aceste susțineri pentru admiterea plângerii contravenționale, întrucât conform capitolului I cu referire la caracteristicile obiectivului păzit, aflat la fila 16 dosar, în vederea executării lucrărilor de amenajare la obiectivul: închidere depozit de deșeuri Bârlad, petenta și-a asumat obligația de a asigura paza obiectivului pe toată perioada efectuării lucrărilor și până la recepția finală, sens în care au și fost angajați doi paznici, așa cum rezultă din declarațiile acestora, aflate la filele 19, 20, însă activitatea acestora nu se putea desfășura în lipsa unui plan de pază, așa cum prevăd disp.art.5 alin.1 și 3 din Legea nr.333/2003, respectiv: (1) “ Paza se organizează și se efectuează potrivit planului de pază, întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se păzesc, cu avizul de specialitate al poliției. Acest aviz este obligatoriu pentru fiecare caz de modificare a planului de pază.”, (3) „ Prin planul de pază se stabilesc în principal: caracteristicile obiectivului păzit, în zona respectivă, numărul de posturi și amplasarea acestora, necesarul de personal pentru pază, amenajările, instalațiile și mijloacele tehnice de pază și de alarmare, consemnul posturilor, legătura și cooperarea cu alte organe cu atribuții de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor și persoanelor și modul de acțiune în diferite situații. De asemenea, vor fi prevăzute și regulile de acces, potrivit dispozițiilor conducătorului unității, precum și documentele specifice serviciului de pază.”

Aceste dispoziții legale se coroborează cu disp.art.1 din Legea nr. 333/2003 dar și ale art.2 din același act normativ, în care se menționează că bunurile pentru care se asigură paza, pot fi deținute cu orice titlu, astfel că petenta trebuia să facă demersuri în vederea întocmirii și avizării de organele de specialitate ale poliției a unui plan de pază, cu justificarea calității pentru care solicită avizarea unui asemenea plan, respectiv calitatea de antreprenor pentru lucrările ce urmează a le efectua pentru Închiderea depozitelor urbane existente în județul V., Huși, Negrești și Bârlad din cadrul proiectului “Sistem integrat de management al deșeurilor solide din Județul V. “, or ea nu a făcut niciun fel de demersuri în acest sens, a depus numai un plan de pază, cu referire la ce trebuie să continue, pe care l-a solicitat probabil după ce a fost sancționată contravențional.

Mai mult decât atât, ea este cea care și-a asumat responsabilitatea pentru asigurarea pazei, or atunci când s-a obligat la asigurarea pazei nu a invocat nicio dispoziție legală care nu-i permitea îndeplinirea acestei obligații.

Pentru aceste considerente, instanța apreciază că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în conținutul procesului verbal, sancțiunea aplicată fiind în limita legii și corespunzătoare gradului de pericol social, plângerea contravențională urmând a fi respinsă ca neîntemeiată, cu menținerea procesului verbal ca temeinic și legal întocmit.

Plângerea a fost formulată în termen legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul social în loc.Zorleni, DE 581, km 87, jud.V., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, Cod fiscal RO_, prin reprezentant legal împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 29 decembrie 2014 de IPJ V. Poliția M. Bârlad prin care i s-a aplicat amenda de 2000 lei pentru săvârșirea contravenției prev.de art.50 lit.a și art.58 lit c din Legea nr.333/2003.

Menține procesul verbal sus menționat.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la această instanță.

Pronunțată în ședința publică din 3 iunie 2015.

Președinte,

D. E. J.

Grefier,

G. C.

Red.D.E.J.

Tehnored.G.C.

4 ex./29 Iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1430/2015. Judecătoria BÂRLAD