Plângere contravenţională. Sentința nr. 649/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 649/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 3103/189/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 649/2015

Ședința publică de la 03 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. B.

Grefier C. M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent C. S. domiciliat în sart Odaia B., . și pe intimat I. V., având ca obiect plângere contravenționala PV . NR._ DIN 24.06.2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind: - petent - C. S. și - intimat - I. V..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile acestei cauze au avut loc în ședința publică din 24.02.2015 și consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărîre, cînd s/a dispus amînarea pronunțării pentru termenul de astăzi.

INSTANȚA

După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:

I. Procedura de judecata

A. Plângerea contravențională

Prin plângerea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 23.07.2014 sub nr. de dosar_, petentul C. S. a contestat procesul-verbal . nr._ din data de 24.06.2014 solicitând admiterea plângerii, exonerarea de la plata amenzii, anularea măsurii complementare a suspendării exercițiului dreptului de a conduce și a măsurii tehnico administrativă a reținerii permisului de conducere

În fapt, relatând succesiunea faptelor, petentul a arătat că la data de 24.06.2014a fost sancționat contravențional pentru fapta prevăzută de art. 101 alin. 3 lit. d. Susține că nu este vinovat de săvârșirea contravenției. La momentul întocmirii procesului verbal a refuzat semnarea acestuia. Invocă jurisprudența CEDO.

B. Apărările formulate

Intimatul a depus întâmpinare (fila 13) prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată.

În fapt, intimatul a arătat că, petentul a fost sancționat pentru faptul că la data de 24.06.2014, ora 13,50 în loc. Fălciu a condus auto VW Golf cu număr de înmatriculare_, pe sensul opus de deplasare, în alte condiții decât cele în care se efectuează regulamentar depășirea. Arată că procesul verbal se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 16 alin. 7 O.G. 2/2001, art. 101 alin. 3 lit. d și art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 din O.U.G. 195/2002, art. 120 din H.G. 1391/2006.

C. Probe

Petentul a depus la dosar copie de pe procesul verbal contestat, carte de identitate, dovada . nr._.

Intimatul a depus la dosar procesul verbal contestat exemplarul nr. 1, dovada de comunicare a procesului verbal.

În prezenta cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul C. I. I., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.

II. Soluția instanței

În urma analizării procesului-verbal contestat, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._ (f. 14) s-a reținut că, petentul C. S. la data de 24.06.2014, ora 13,50 în loc. Fălciu a condus auto VW Golf cu număr de înmatriculare_, pe sensul opus de deplasare, în alte condiții decât cele în care se efectuează regulamentar depășirea.

Fapta a fost încadrată juridic ca reprezentând contravenția prevăzută de art. 101 alin. 3 lit. d din OUG195/2002 și s-a dispus aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 420 lei, precum și sancțiunea complementară a suspendării exercițiului dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile, fiind aplicată măsura tehnico - administrativă a reținerii permisului de conducere.

La rubrica ,,alte mențiuni" s-a consemnat, sub semnătura petentului: ,,am parcat pe partea stângă, după care am întors".

Procesul-verbal nu a fost semnat de petent.

Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

I. Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanța constată că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute exprese. De altfel, petentul nu a formulat critici cu privire la nelegalitatea procesului verbal.

II. Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține că, potrivit art. 101 alin.3 lit. d din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constituie contravenție, circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectueză regulamentar manevra de depășire.

Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie.

Această prezumție operează fără a depăși o limită rezonabilă impusă de necesitatea respectării drepturilor apărării sub toate aspectele.

Întrucât este întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, procesului-verbal de contravenție trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, în condițiile în care cele reținute de agentul constatator sunt constatate personal de către acesta sau sunt susținute cu alte mijloace de probă.

Pe de altă parte, petentului îi sunt recunoscute garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție, prezumție care poate fi răsturnată până la proba contrară.

Instanța apreciază că prezumția de nevinovăție „contravențională” nu înseamnă că din probatoriul administrat în cauză nu poate face chiar și procesul verbal încheiat de agent în exercițiul atribuțiilor de serviciu, în condițiile în care cele constatate de agentul constatator se coroborează cu alte mijloace de probă sau când petentul și-a asumat la momentul întocmirii procesului verbal, fapta imputată.

Având în vedere aceste principii, instanța constată că, fapta reținută în procesul verbal de contravenții este confirmată de probele administrate de intimat, respectiv declarația martorului audiat în cauză, probă care este de natură să răstoarne prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul.

Astfel, martorul a declarat că, la acea dată, petentul, circulând pe sensul său de mers, a semnalizat stânga și a parcat în afara părții carosabile de pe sensul opus. Acesta nu a întors mașina, ci a virat stânga trecând peste linia discontinuă.

Instanța apreciază că tranzitarea sensul de mers, în scopul parcării în afara părții carsabile de pe sensul opus reprezintă contravenția reținută în procesul verbal.

În aceste condiții, instanța constată că procesul-verbal cuprinde consemnarea unei fapte conforme cu realitatea, ceea ce conduce la concluzia temeiniciei procesului-verbal.

III.Cu privire la sancțiune, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Prin procesul-verbal a fost aplicată amenda în cuantum de 510 lei și s-a dispus reținerea permisului de conducere ca urmare a aplicării sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce. Instanța constată că acestea sunt stabilite în limitele legii, amenda, chiar la limita minimă prevăzută de lege.

Nu se relevă nici un motiv de reindividualizare a sancțiunii sau de înlăturare a sancțiunii complementare, întrucât fapta petentului este gravă, putând cauza accidente rutiere grave.

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. S., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

JUDECĂTORIA

HOTĂRĂȘTE:

1. Respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. S. CNP:_ domiciliat în .. Fălciu, jud. V. cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat Chiriece C., din Bârlad, . B, jud. V. împotriva procesului verbal . nr._ din data de 24.06.2014 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean V., ca neîntemeiată.

2. Numai cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, potrivit art. 34 alin. 2 din O.G. 2/2001 rap. la art. 468 C.proc. civ. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bârlad.

3. Pronunțată în ședință publică azi, 03.03.2015.

Președinte,

G. B.

Grefier,

C. M.

Red.jude.G.B. 03.04. 2015

Gref.C.M. 03.04.2015/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 649/2015. Judecătoria BÂRLAD