Plângere contravenţională. Sentința nr. 651/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 651/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 6068/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 651/2015
Ședința publică de la 03 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B.
Grefier C. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent G. I. cu domiciliul procesual ales în Bârlad, ., ., ..av.R.A. și pe intimatele C. L. AL M. BÂRLAD, P. M. BÂRLAD, P. L. BÂRLAD, având ca obiect plângere contravenționala PV . NR._ DIN 20.11.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind: - pârât - C. L. AL M. BÂRLAD, - petent - G. I., - pârât - P. L. BÂRLAD, - pârât - P. M. BÂRLAD.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile acestei cauze au avut loc în ședința publică din 24.02.2015 și consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărîre cînd s-a dispus amînarea pronunțării pentru termenul de astăzi.
INSTANȚA
În urma deliberării în secret în Camera de Consiliu, conform art.395 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:
I. Procedura
A. Plângerea contravențională
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 08.12.2014 sub nr._, petentul G. I. a chemat în judecată pe intimatul C. L. al M. Bârlad/P. M. Bârlad/ Poliția L. Bârlad Poliția L. Bârlad solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 20.11.2014, și în consecință exonerarea petentului de la plata amenzii aplicate.
În motivarea în fapt a plângerii, a considerat că, proces verbal trebuie anulat întrucât nu îndeplinește condițiile prevăzute de disp.art.16 din OUG nr.2/2002 și nici cele prevăzute de art. 17 referitoare la data comiterii acesteia. După cum se poate constata din cuprinsul procesului verbal, nu se indica perioada de timp in care s-a săvârșit fapta contravenționala, fapt care atrage nulitatea procesului verbal de contravenție. Nici locul săvârșirii faptei nu a fost determinat corect, întrucât apartamentul meu nu se afla la etajul 4, iar acoperișul nu a fost efectuat deasupra apartamentului proprietatea mea, indicarea greșita a locului săvârșirii faptei putând determina anularea procesului verbal de contravenție.
Petentul mai invocă că nu au fost respectate dispozițiile art.31 din Legea nr.50/1991 care prevede că, dreptul de a constata contravențiile si de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie in termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei. Susține că,în cazul de fata, acoperișul a fost executat in anul 2011, fapt care conduce la prescrierea dreptului de a se aplica sancțiunea contravenționala si care impune anularea procesului verbal de contravenție. Pe fonful cauzei, a arătat că, in fapt, blocul de locuințe este prevăzut cu acoperiș, iar, acesta, fiind vechi si din materiale care nu mai corespundeau din punct de vedere tehnic (țigla), necesita o investiție capitala, prin schimbarea acoperișului vechiu cu unul nou, din tabla. Proprietarii de apartamente nu au vrut sa contribuie financiar nici direct si nici prin asociația de proprietari, iar pentru ca ploile abundente cauzau distrugeri inclusiv ale apartamentului meu (care se afla la . sa repar acoperișul pe propria cheltuiala. Pentru ca nici acest lucru nu a fost pe placul vecinilor mei, s-a ajuns a se efectua reclamație după 3 ani de zile tocmai de către martorul care apare înscris in procesul verbal de contravenție.
Susține că, organul constatator in loc sa constate ca fapta mea nu mai poate fi sancționată contravențional, ca atingerea adusa ordinii publice este minima in raport cu dispozițiile art.11. al.l lila din Legea nr.50/1991 (V Se pot executa fara autorizație de construire următoarele lucrări care nu modifica structura de rezistenta si/sau aspectul arhitectural al construcțiilor: a)reparatii la imprejmuiri, acoperișuri, invclitori sau terase, atunci cand nu se schimba forma acestora si materialele din care sunt executate), imi aplica pe nedrept o sancțiune cu amenda contravenționala, respectând proverbul -/"Nici o fapta buna nu ramam nepedepsita".
În drept a invocat art. 16 din OG 2/2001 și art. 31 din Legea 50/1991.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei, conform dispozițiilor art. 19 din O.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
B. Apărările formulate
Intimata Poliția L. Bârlad a depus întâmpinare/concluzii scrise prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În fapt, arătat că, petentul a fost sancționat contravențional cu amenda contravenționala in suma de 1000 lei, orientata spre minimul prevăzut de lege.
Arată că, prin decizia VIl din 20 noiembrie 2000 pronunțata de Curtea Suprema de justiție s-a statuat ca "in cazul construcțiilor in curs de executare data săvârșirii faptei este cea a constatării ei iar in cadrul construcțiilor finalizate fapta se considera săvârșita la data terminării construcției". Art. 37 din Legea nr. 50/1991 stabilește că, persoanele fizice si juridice care realizează lucrări de construcții in condițiile prezentei legi au obligația de a executa integral lucrările pana la termenul prevăzut in autorizație. Lucrările de construcții autorizate se considera finalizate daca s-au realizat toate elementele prevăzute in autorizație si daca s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor. Efectuarea recepției la terminarea lucrărilor este obligatorie pentru toate tipurile de construcții autorizate, inclusiv in situația realizării acestor lucrări in regie proprie. Recepția la terminarea lucrărilor se face cu participarea reprezentantului administrației publice, desemnat de emitentul autorizației de construire. Construcțiile executate fara autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum si cele care nu au efectuata recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se considera finalizate si nu pot fi intabulate in cartea funciara. In aceasta situație se aplica in continuare sancțiunile prevăzute de lege Intimata susține că, în cauză, lucrările executate au fost executate fără autorizație de construire, data săvârșirii faptei potrivit interpretării deciziei VII din 20 noiembrie 2000 pronunțata de Curtea Suprema de justiție data săvârșirii faptei este cea a constatării el. respectiv. 20.11.2014. Prin plângerea formulată petentul recunoaște faptul ca a hotărât sa repare acoperișul pe propria cheltuiala sa, astfel ca recunoaște săvârșirea contravenției constatate, critica insa faptul ca procesul-verbal nu ar fi întocmit potrivit cerințelor legale fiind astfel lovit de nulitate in opinia sa.
Mai artă că, motivele de nulitate invocate de petent sunt sancționate cu nulitatea relativă., iar petentul nu a făcut dovada unei vătămări ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului, criticile invocate de acesta nu pot fi reținute în vederea anulării procesului-verbal contestat. Nici criticile referitoare la prescripția dreptului de a aplica sancțiunea contravenționala nu sunt întemeiate, întrucât, petentul neavand autorizație de construire, lucrările se considera nefinalizate art. 37 alin.5 Legea 50/1991 "Construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum si cele care nu au efectuata recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se considera finalizate si nu pot fi intabulate in cartea funciara. In aceasta situație se aplica in continuare sancțiunile prevăzute de leae".
Mai arată că în privința contravențiilor prevăzute la art. 26 din Legea nr. 50/1991 este expres prevăzut de art. 26 alin. 6 ca nu se aplica sancțiunea "avertisment".
C. Probe
Petentul a anexat în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul, înscrisuri.
În prezenta cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorii P. V. și M. T., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar
II. Soluția instanței
Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
În fapt, se reține că la data de 20.11.2014, a fost încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._, prin care petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei, dispunându-se .>
În sarcina petentului s-a reținut că ar fi executat fi executat fără autorizație de construire un acoperiș tip șarpantă cu pereții din scândură susținut de stâlpi din lemn și acoperișul din scândură învelit cu tablă zincată ondulată, nefiind prevăzut cu uluce de scurgere fără a deține autorizație de construire.
În raport cu criticile invocate de petent, instanța reține că, fapta de a construi fără autorizație prevăzută de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, nu se consumă instantaneu, contravenientul săvârșind fapta de la momentul începerii construcției și până la terminarea acesteia.
În raport cu această modalitate specifică privind săvârșirea faptei, care îi imprimă caracter continuu, astfel cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr. 7/2000, contravenția este considerată că se comite pe întregul parcurs al edificării construcției, astfel că ea poate fi constatată și sancționată din momentul începerii lucrărilor și până la terminarea lor, iar în cazul construcțiilor finalizate, pană la împlinirea termenului înscris in art. 31 din Legea nr. 50/1991.
În aceste condiții, în cazul construcțiilor finalizate data săvârșirii faptei este cea a terminării construcției, moment de la care trebuie calculată și curgerea termenului de prescripție a dreptului de a constata contravențiile și a aplica amenzile, de doi ani, termen prevăzut la art. 31 din Legea nr. 50/1991.
Așadar, în cazul contravenției reținute în procesul verbal contestat, termenul de prescripție a constatării faptei și a aplicării sancțiunii, curge de la data de finalizării construcției având în vedere că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit ulterior acestui moment.
Instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta fiind un act întocmit de un agent al statului, învestit cu autoritate de constatare a faptelor care constituie contravenții, rezultă că procesul-verbal contravențional se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie. Această prezumție operează fără a depăși o limită rezonabilă impusă de necesitatea respectării drepturilor apărării sub toate aspectele.
Întrucât este întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, procesului-verbal de contravenție trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, în condițiile în care cele reținute de agentul constatator sunt constatate personal de către acesta sau sunt susținute cu alte mijloace de probă.
Instanța mai constată că în procesul verbal de constatare a contravenției nu este menționată în mod expres data finalizării construcției. Agentul constatator avea obligația să facă cercetări și să stabilească data edificării construcției, prin probe obiective. Cu toate acestea, omițând această împrejurare relevantă pentru legalitatea procesului verbal, agentul de poliție a întocmit procesul verbal contestat, în lipsa stabilirii datei săvârșirii faptei.
Din declarația martorilor audiați în cauză respectiv S. I. și M. T. rezultă că petentul a construit acoperișul în luna iulie 2011. Martorul P. V. nu cunoaște data efectuării acoperișului, susținând că, a observat acoperișul la momentul în care la el în casă a apărut igrasie, respectiv în anul 2012.
Intimata a invocat dispozițiile art. 37 alin. 5 din Legea 50/1991, care prevăd că, construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate și nu pot fi intabulate în cartea funciară. În această situație se aplică în continuare sancțiunile prevăzute de lege. (…). Textul de lege are acest conținut de la data intrării în vigoare a Legii nr. 127 din 26 aprilie 2013 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative
În raport de aceste texte legale invocate, instanța nu va reține susținerile intimatei, având în vedere că, în primul rând textul de lege face referiri la construcțiile care se intabulează în cartea funciară, ipoteză care nu este incidentă în speță, iar pe de altă parte, în raport de data săvârșirii fapte – iunie 2011, petentului i se aplică legea contravențională mai favorabilă.
În aceste condiții, apreciază instanța, dreptul intimatului de a constata contravenția este prescris, iar întocmirea procesului verbal de contravenții contestat după 4 ani, dată dovedită de petent cu probele de la dosar, s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor legale în materie cu privire la constatarea faptei.
Pentru toate motivele de fapt și de drept mai sus invocate, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petentul G. I. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 20.11.2014 în contradictoriu cu intimatul C. L. al M. Bârlad/P. M. Bârlad/ Poliția L. Bârlad Poliția L. Bârlad, va anula procesul-verbal de contravenție și în consecință, va exonera petentul de la plata amenzii în cuantum de 1.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1. Admite plângerea contravențională formulată de petentul G. I. CNP:_ domiciliat în Bârlad, ., ., . cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat A. R. Ricardo G. cu sediul în Bârlad, ., ., . împotriva procesului verbal . nr._ din data de 20.11.2014 în contradictoriu cu intimatul C. L. al M. Bârlad/ P. M. Bârlad/ Poliția L. Bârlad.
2. Anulează procesul verbal . nr._ din data de 20.11.2014 întocmit de C. L. al M. Bârlad/ P. M. Bârlad/ Poliția L. Bârlad, ca nelegal întocmit.
3. Numai cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, potrivit art. 34 alin. 2 din O.G. 2/2001 rap la art. 468 C.proc. civ. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bârlad.
4. Pronunțată în ședință publică azi, 03.03.2015.
Președinte, G. B. | ||
Grefier, C. M. |
Red.jude.G.B. 03.04.2015
Gref.C.M.03.04.2015/ 4 ex
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 714/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 786/2015. Judecătoria... → |
|---|








