Plângere contravenţională. Sentința nr. 770/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 770/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 770/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Sentința Civilă Nr. 770/2015

Ședința publică de la 18 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: RĂDIȚA I.

GREFIER: A. M. I.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petentul D. R., domiciliat în .. V. în contradictoriu cu intimat-organ constatator INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V., cu sediul în V. ..1,jud.V., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul D. R., organul constatator I. V., prin reprezentanții legali și martorii C. I. E. și G. I..

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: dosarul are ca obiect plângere contravențională; procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile din proces; cauza se află la al IV-lea termen de judecată; prin serviciul registratură, s-a depus la dosar procesul-verbal de executare a mandatului de aducere emis martorului C. I. E.; nu a fost depus la dosar procesul verbal de executare a mandatului de aducere emis martorului G. I.; s-au verificat actele dosarului, după care;

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă instanța închide dezbaterile și lasă cauza în pronunțare pe baza înscrisurilor depuse la dosar, după deliberare dându-se sentința de față:

INSTANȚA

Asupra cauzei de față ;

Cu nr.5236 din 23.10.2014 s-a înregistrat plângerea prin care petentul D. R., CNP_, cu domiciliul în .. V. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să anuleze procesul verbal de contravenție . nr._ din 10.10.2014, încheiat de I. V. cu sancțiunea amenzii și măsura complementară dispusă pentru contravenția prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. f din OUG nr.195/2002.

Motivând plângerea petentul a susținut că în procesul verbal de contravenție contestat, agentul constatator a reținut data de 10.10.2014, ora16,00 în timp ce se deplasa cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, a circulat pe DE 58 L cu viteza de 96 km /h, pe sectorul de drum cu limită de viteză de 70km/h și nu a oprit la semnalul agentului de poliție. Față de situația de fapt reținută a făcut obiecțiunile înscrise în procesul verbal de contravenție.A susținut că el se deplasa cu autoturismul marca F._ din localitatea Huși spre B.. În localitatea Zorleni a observat că în spatele autoturismului său circula o mașină a poliției și i-a făcut semn să oprească lucru care s-a și întâmplat. Organul de poliție a solicitat actele la control și i-a dus la cunoștință că nu a oprit la semnalul polițistului și că a depășit limita de viteză pe acel sector de drum. A recunoscut că circula cu viteză mai mare pe acel sector de drum însă a precizat că nu a oprit la semnalul polițistului deoarece semnalul făcut de acesta nu semnifica semnalul de oprire ci era polițistul de pe marginea drumului care gesticula din mâini. Bătea soarele în ochi când a trecut pe lângă echipajul de poliție. Intenția sa nu a fost aceea de a se sustrage controlului câtă vreme a recunoscut fapta de depășire a limitei legale de viteză pe sectorul de drum.

A depus în probă copia procesului verbal de contravenție contestat, de pe cartea de identitate și de pe dovada . nr._ și audierea martorilor: C. I. E. și G. I.. Martorii nu s-au prezentat cu toate că au fost citați și s-a dispus aducerea cu mandat.

Prin întâmpinare, organul constatator a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

A motivat că prin înregistrarea video efectuată a rezultat că petentul a circulat cu autovehiculul marca ”F. ” cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 96 km/h pe DE 581 km 83, pe sector de drum cu limită de viteză de 70km/h, în data de 10.10.2014, ora 16:01, abaterea a fost filmată cu aparatul radar de pe auto MAI_. De asemenea făcându-i-se semnul reglementar de oprire acesta a ignorat semnul polițistului. A mai susținut că petentul a semnat procesul verbal de contravenție și a menționat că nu a văzut semnalul polițistului deoarece l-a bătut soarele în ochi și nu a observat. Faptele au fost sancționate în temeiul art. 108 alin.1 lit. b pct. 2 și 100 alin. 3 lit. f din OUG nr. 195/2002.

În probă a depus un set de 5 fotografii, efectuate după înregistrarea video din 10.10.2014 ce a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție contestat. S-a atașat copie de pe buletinul de verificare metrologică nr._ din 03.04.2014, procesul verbal de contravenție.

În temeiul art.34 din O.G. nr.2/2001, analizând legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție în baza probelor administrate instanța reține următoarele:

Petentul a contestat procesul verbal . nr._ din 10.10.2014, încheiat de I. V.. S-a reținut că în data de 10.10.2014, ora 16:01, pe DE 581 km 83 petentul a circulat cu autovehiculul marca ”F.” cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 96 km/h, pe sector de drum cu limită de viteză de 70km/h, abaterea fost filmată cu aparatul radar de pe auto MAI_. De asemenea făcându-i-se semnul reglementar de oprire acesta a ignorat semnul polițistului. Petentul a semnat procesul verbal de contravenție și a menționat că nu a văzut semnalul polițistului deoarece l-a bătut soarele în ochi și nu a observat. Faptele au fost calificate în conținutul contravențiilor prevăzute de art. 108 alin.1 lit. b pct. 2 și 100 alin. 3 lit. f din OUG 195/2002.

Procesul verbal de contravenție a fost semnat de petent la data întocmirii lui și plângerea împotriva procesului verbal s-a depus la această instanță la data de 23 octombrie 2014, cu respectarea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 31 din O.G. 2/2001.

În ceea ce privește condițiile de fond și formă ale procesului verbal instanța apreciază că organul constatator a respectat dispozițiile art.16-19 din O.G. nr. 2/2001. Nu s-a dovedit încălcarea vreunei dispoziții legale cu ocazia constatării și întocmirii procesului verbal de contravenție care să atragă nulitatea procesului verbal de contravenție potrivit art.17 din O.G. nr. 2/2001.

Din documentația depusă în probă de organul constatator, fotografiile efectuate după înregistrările video s-a dovedit situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție. Este indicată viteza de 96 km/h, înregistrată la data de 10.10.2014, ora 16:01. Numărul autoturismului este vizibil,_ . Este înregistrat sectorul de drum cu limita de viteză de 70 km/h. Buletinul de verificare metrologică nr._ din 03.04.2014,dovedește că aparatul de înregistrat era omologat și verificat metrologic. S-a efectuat măsurarea vitezei în conformitate cu pct. 3.5.1.din NML 021-05-planșele foto 1,2,3,4.5. Succesiunea înregistrărilor de pe planșele foto dovedesc fapta contravențională. În ceea ce privește mențiunea din procesul verbal în sensul că petentul nu a oprit la semnalul polițistului instanța reține că procesul verbal de contravenție face dovada constatărilor directe ale agentului constatator aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Petentul la rubrica - alte mențiuni a specificat că nu a observat semnalul polițistului din cauza soarelui care bătea în față. Susținerea din plângere în sensul că semnalul polițistului de oprire nu a fost cel legal nu este probată. Chiar în plângere petentul face referire la faptul că a văzut organul de poliție făcând semne cu brațul de pe margine însă acest moment este ulterior semnului de oprire inițial.

Potrivit art. 100 alin.3 lit. f din OUG 195/2002:

“ (3) ) Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:

f) nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. ”

Potrivit art.108 /1/d/3 din OUG 195/2002:

“ Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: b) 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte:

2. depășirea cu 21 - 30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.”

Reluând, instanța apreciază că în cauză sunt îndeplinite elementele răspunderii contravenționale prevăzute de art. 1-5 din O.G. 2/2001.Organul constatator a respectat dispozițiile art.21 pct. 3 privind individualizarea sancțiunii există proporționalitate între gradul de pericol social al faptei și sancțiunile aplicate cu punctele penalizare și măsura complementară.

Reluând, instanța apreciază plângerea petentului neîntemeiată și urmează să o respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de contravenientul D. R.,CNP_, cu domiciliul în .. V., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 10.10.2014, încheiat de I. V..

Menține procesul verbal de contravenție cu sancțiunea amenzii și măsura complementară dispusă.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea se depune la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședința publică din 18 martie 2015.

Președinte,

RĂDIȚA I.

Grefier,

A. M. I.

Red. R.I./26.03.2015

Tehnored. A.I.

4 ex./26 Martie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 770/2015. Judecătoria BÂRLAD