Plângere contravenţională. Sentința nr. 834/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 834/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 5848/189/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința Civilă Nr. 834/2015
Ședința publică de la 25 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: RĂDIȚA I.
GREFIER: A. M. I.
Pe rol pronunțarea cauzei Civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul T. V., domiciliat în Bârlad ., ..A, ., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat C. C. din Bârlad ., jud. V. în contradictoriu cu organul constatator I. T. al POLIȚIEI DE FRONTIERĂ IAȘI, cu sediul în Iași ..3-5, jud. Iași și sediul procesual ales la Serviciul T. al Poliției de Frontieră V., .,Huși,jud. V., ale cărei dezbateri au avut loc în sedința publică din data de 18.03.2016, consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză pentru astăzi 25 martie 2015 și s-a dat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
Cu nr.5848 din 21 noiembrie 2014 s-a înregistrat plângerea prin care petentul T. V., CNP_, cu domiciliul în Bârlad ., ..A, ., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de avocat C. C. din Bârlad, . B, jud.V. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 11.11.2014 încheiat de I. T. de Poliție de Frontieră Iași, cu sediul în Iași, ..3-5, jud. Iași și sediul procesual ales la Serviciul T. al Poliție de Frontieră V., .,Huși,jud. V. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să anuleze procesul verbal de contravenție cu sancțiunea amenzii aplicate și măsura confiscării și să dispună restituirea bunurilor confiscate. A solicitat totodată obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată .
Motivând plângerea petentul a susținut că nu a săvârșit fapta contravențională.
La data de 11.11.2014 a fost sancționat pentru contravenția prevăzută de art.1 lit. e din Legea nr. 12 /1990 pe motiv că a transportat mai multe bunuri și articole textile de îmbrăcăminte pe care le oferea spre vânzare,prin târguri organizate, prin I.F. „M.” pentru care nu deținea documente de proveniență.
Prin procesul verbal de contravenție organul constatator a primit de la petent un carnet de avize cu . conținea 135 file, din care erau completate 36 file, pentru activități comerciale ale I.F. „M.”. Tot prin procesul verbal s-a pus în vedere petentului ca în termen de 48 ore de la data întocmirii procesului verbal de contravenție să se prezinte cu facturile fiscale sau documentele legale în baza cărora a achiziționat bunurile ce au făcut obiectul procesului verbal de contravenție.
Prin procesul verbal din 14.11.2014 petentul a predat agentului constatator facturile fiscale emise de I.F M., în perioada 20.08._14 și notele de recepție aferente acestora.
În procesul verbal de contravenție în baza art. 3 din Legea bnr. 12/1990 s-a dispus confiscarea bunurilor enumerate în anexa la procesul verbal de contravenție. A susținut că s-a dispus confiscarea în baza unui text de lege abrogat.
În anexa la procesul verbal nu s-au descris bunurile supuse confiscării ci s-a stabilit cantitatea acestora, nefiind respectate dispozițiile art. 24 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Agentul constatator nu stabilit cine este proprietarul bunurilor confiscate și nu a stabilit dacă bunurile aparțin altei persoane, fiind încălcate dispozițiile art.24 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.
Bunurile confiscate potrivit documentelor pe care petentul le-a prezentat în fața agentului constatator nu sunt ale contravenientului ci aparțin I.F. „M.”. Această societate avea înregistrate în contabilitate documentele prezentate agentului constatator și a plătit taxe și impozite la zi.
Contravenientul o ajuta pe sora sa M. M., cea care administrează I.F. „M.”. În cauză trebuia sancționată întreprinderea familială nu petentul.
A mai susținut petentul că prin Decizia nr. II/2002 a Curții Supreme de Justiție, secțiile unite, prezentarea ulterioară, în fața instanțelor judecătorești a actelor prin care se dovedește proveniența licită a bunurilor nu erau însoțite, în momentul constatării contravenției, de documente de proveniență atrage anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea petentului de plata amenzii și măsura confiscării. A susținut petentul că față de dispozițiile acestei decizii sancționarea unei atari activități este condiționată de lipsa provenienței mărfurilor indiferent dacă aceasta se constată în timpul transportului,depozitării sau comercializării.
Prin document de proveniență se înțelege după caz, factură fiscală, avizul de însoțire a mărfii, documentul vamal, factură externă sau orice document stabilit de lege.
Petentul a depus documente justificative. I.F. „M. „ efectuează cu bună credință acte de comerț și bunurile au proveniență licită. A depus în probă copie de pe procesul verbal de contravenție contestat cu anexa la procesul verbal de contravenție, înștiințarea de plată, chitanța pentru plata creanțelor bugetare din 13.11.2014, procesele verbale din 14 noiembrie 2014 și 11 noiembrie 2014, copie de pe certificatul de înregistrare nr._ ., privind pe I.F. „M.”, copie de pe certificatul de înregistrare mențiuni și rezoluția 2552 din 8 iulie 2011, copie de pe avizul de însoțire a mărfii, fără număr din 11.11.2014 și 11.11.2014, cartea de identitate a petentului, copie de pe mai multe facturi și note de recepție. A solicitat audierea ca martori a lui S. V. M. și M. M..
Prin întâmpinare, organul constatator a solicitat respingerea plângerii.
A motivat că la data de 11.11.2014, în jurul orei 11,45, un echipaj de poliție de frontieră din cadrul Inspectoratului T. de Poliție de Frontieră Iași –S. P. F. Fălciu, aflat în exercitarea atribuțiilor deserviciu pe comunicație DN 26, la . sud a orașului M., jud.V., a oprit pentru control autovehiculul marca „Dacia”1310, cu nr. de înmatriculare_ care tracta o remorcă cu nr._ ce se deplasa dinspre localitatea Găgești către M..
În urma legitimării persoanelor din vehicul s-a constatat că șoferul se numea S. V. M. iar pe locul din dreapta se afla petentul T. V..
La controlul autoturismului s-a constatat că acesta transport a mai multe bunuri din categoria textile și încălțăminte. Șoferul a declarat că el este doar șofer și bunurile aparțin lui T. V.. Polițistul s-a deplasat în partea din față a vehiculului și a solicitat petentului să prezinte documente justificative pentru marfa transportată iar acesta a prezentat un carnet cu avize cu seria . I.F. „M. M.„. Ultimele două avize prezentau modificări mecanice, ștersături cu ajutorul unei paste albe corectoare și înscrierea pe deasupra a datei de 11.11.2014 a localității Găgești și a județului G..
Petentul a declarat cu privire la ștersături că în urmă cu o săptămână a plecat la un târg în V., a făcut o pană și nu a mai ajuns și în data de 11.11.2014 deplasându-se la un târg din localitatea Găgești, jud. G., nu a mai completat alte avize, folosindu-le tot pe cele completate cu o săptămână în urmă. A mai susținut că I.F. Mnoliu M. aparține unei rude pe care o ajută în activitatea de comerț. Față de ștersăturile de pe avize organul de control a condus vehiculul la sediul SPF Fălciu și a procedat la inventarierea bunurilor transportate și efectuarea de verificări suplimentare. În urma controlului s-a stabilit că petentul nu a putut prezenta documente justificative pentru mărfurile transportate. La momentul controlului petentul nu a produs dovezi că mărfurile aparțin I.F. Mnoliu M.. A apreciat că în mod legal petentul a fost sancționat și s-a dispus măsura confiscării. A mai susținut că u s-a depus acordul de constituire a I.F. Mnoliu M.. În conformitate cu dispozițiile art. 28-34 din OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activității economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile familiale nu au patrimoniu propriu, membrii familie participă la veniturile și pierderile familiei și bunurile obținute sunt coproprietatea membrilor familiei.
Cu privire la susținerea petentului în sensul că măsura confiscării este nelegală fiind dispusă în baza unui articol abrogat ,intimata a motivat că susținerile petentului nu sunt reale.
Conform art.248 din Legea nr. 187/2012, Legea nr. 12/1990 a fost republicată în M.O. 121 din 18.02.2014, dându-se textelor o nouă numerotare, art. 4 a devenit art. 3. Legiuitorul nu a abrogat dispozițiile legale în ceea ce privește confiscarea. Bunurile confiscate au fost individualizate nu numai cantitativ și prin încadrarea acestora în raport cu natura acestuia,de gen specie,articole de îmbrăcăminte femei,copii,bărbați. Facturile depuse de petent chitanțele și notele de recepție privind achiziția unor bunuri nu pot constitui documente justificative pentru marfa transportată. I.F. “M.” cumpără și vinde bunuri prin efectuarea activității sale de comerț. Aceste înscrisuri pot constitui documente de proveniență pentru . mărfii achiziționate.
Documentul justificativ cu care iese ulterior marfa din întreprindere în vederea vânzării este avizul de însoțire pentru data respectivă.
În data de 11.11.2014, data controlului a fost transportate în vedere vânzării în târguri, respectiv ieșirea din contabilitate,în această etapă, în înțelesul art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990 singurul act justificativ nu putea fi decât avizul de însoțire a mărfii care trebuia să justifice ieșirea licită a mărfii din contabilitate și a da posibilitatea de a se verifica dacă în baza facturilor de înregistrare a mărfurilor în contabilitate se obțin venituri licite sau ilicite prin vânzarea și altor produse de același gen. A invocat normele specifice de întocmire și utilizare a documentelor financiar contabile, anexa 2 la OMFP nr.3512/2008. A susținut că procesul verbal de contravenție s-a întocmit cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 16 din O.G. 2/2001.
A depus în probă copie de pe procesul verbal de contravenție contestat,cu anexa la procesul verbal, raportul din 11.11.2014, copie de pe avizul din 11.11.2014, dovada . nr._. A fost audiat martora M. M..
Din probele administrate în cauză instanța reține următoarele:
În data de 11.11.2014, în jurul orei 11,45, DN 26, M. petentul a transportat cu autoutilitara marca „Dacia”1310, cu nr. de înmatriculare_, care tracta o remorcă cu nr._, mai multe bunuri și articole textile de îmbrăcăminte pe care le oferea spre revînzare în piețe și târguri organizate, prin I.F. M. M., CUI_, pentru care nu deținea documente de proveniență cerută de lege.
Fapta contravențională a fost calificată în conținutul contravenției prevăzută de art.1 lit. e din Legea nr. 12/1990, modificată și republicată.
A fost sancționată cu amendă în sumă de 500 lei în temeiul art. 2 alin. 1 p și în temeiul art. 3 din lege au fost ridicate în vederea confiscării bunurile textile potrivit anexei la procesul verbal, aparținând petentului T. V..
În conținutul procesului verbal de contravenție s-a consemnat aspectul că petentul nu a formulat obiecțiuni. A refuzat să semneze procesul verbal de contravenție, situație confirmată cu martorul S. V.. În anexa 1 la procesul verbal de contravenție s-a consemnat faptul că au fost ridicate în vederea confiscării bunuri care conțin produse textile ambalate în 14 saci de polietilenă și pentru fiecare sac s-a menționat conținutul produselor, denumirea acestora, numărul. Procesul verbal anexă la procesul verbal de contravenție a fost semnat de organul constatator, contravenient și martor.
Cu privire la constatarea contravenției și încheierea procesului verbal de contravenție instanța apreciază că organul constatator a respectat dispozițiile art. 16-19 din O.G. nr. 2/2001 și nu au fost dovedite aspecte de nulitate a procesului verbal. Cu privire la susținerea petentului în sensul că bunurile confiscate nu au fost descrise și au fost încălcate dispozițiile art. 24 din lege instanța apreciază susținerea petentului neîntemeiată. În anexa la procesul verbal organul constatator a menționat bunurile supuse confiscării le-a descris generica,a specificat numărul articolelor de îmbrăcăminte, ce reprezintă acestea și cui sunt destinate.
Cu privire la fapta contravențională instanța apreciază că organul constatator a dovedit existența faptei contravenționale prin documentația depusă în probă respectiv avizul de însoțire a mărfii datat 11.11.2014, fără număr de înregistrare, corectate, ora 3.
Înscrisurile depuse de petent în probă reprezentând facturi, procese verbale de recepție și chitanțe dovedesc cumpărarea produselor de către I.F. “M.”, sunt documente prin care întreprinderea familială dovedește . societății. Nu dovedesc că acestea au ieșit din contabilitatea societății pentru a le vinde în târguri și oboare și dacă există o concordanță între produsele achiziționate de întreprindere și cele oferite spre vânzare.
Potrivit Ordinului M.F.P. 3512/2008 Anexa 2, anexa 1 lit. A pct. 2 alin. 2, pct. 10, privind normele metodologice de întocmire și utilizare a documentelor financiar contabile, avizul de însoțire a mărfii este un formular cu regim special intern de tipărire și numerotare, care servește ca document de însoțire a mărfii pe timpul transportului și trebuie obligatori să conțină numărul intern de identificare a formularului,data emiterii,data de identificare a furnizorului,,date de identificare a cumpărătorului, denumirea și cantitatea bunului livrat, prețul, valoarea, date despre expediție, numele delegatului, cartea de identitate, numărul mijlocului de transport, ora livrării, semnătura delegatului, semnătura expeditorului. Documentele prezentate de petent nu erau complete, cuprindeau modificări, situație recunoscută de petent și constatată direct de agentul constatator.
Potrivit art. 16 din același norme metodologice neîntocmirea, întocmirea eronată sau neutilizarea documentelor justificative se sancționează de lege.
Potrivit art. 10 din normele metodologice nu sunt admise în documentele justificative ștersături, modificări sau alte asemenea procedee, precum și lăsarea de spații libere. Petentul a transportat mărfuri fără să dețină documente de proveniență și a încercat în timpul controlului să adapteze două avize parțial completate.
În înțelesul art.1 lit. e din Legea nr. 12/1990 singurul act justificativ pentru mărfurile transportate nu putea fi decât avizul de însoțire a mărfii care trebuia să justifice ieșirea licită a mărfii din contabilitate. Aceasta era singura posibilitatea de a se verifica dacă în baza facturilor de înregistrare a mărfurilor în contabilitate se obțin venituri licite sau ilicite prin vânzarea și altor produse de același gen.
Documentele prezentate de petent în cauză atestă doar faptul achiziționării unor mărfuri de către I.F. M. și în baza acestor documente înregistrarea în contabilitate. Nu dovedește ieșirea mărfurilor din contabilitate pentru a fi vândute în târguri. Prin urmare depunerea înscrisurilor de către petent î instanță și la sediul agentului constatator nu înlătură caracterul contravențional al faptei. Depunerea facturilor, proceselor verbale de recepție nu poate fi interpretată ca o dovadă că la data controlului exista document justificativ pentru mărfurile transportate și că erau îndeplinite dispozițiile legale în acest sens.
Potrivit art.1 din Legea nr. 12/1990, modificată și republicată:
”Următoarele fapte reprezintă activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni:
e) efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii. Documentele de proveniență vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege.”
În temeiul art.3:
„ Bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art1 ,dacă sunt ale contravenientului, precum și sumele de bani și bunurile dobândite prin săvârșirea contravenției se confiscă.”
Din facturile fiscale depuse în probă și procesele verbale de recepție ,certificatul de înregistrare a societății, copia de pe rezoluția 2552 din 08.07.2011 și certificatul de mențiuni a rezultat că bunurile confiscate aparțin I.F. M. M.. La data întocmirii procesului verbal de contravenție nu existau documente care să ateste că mărfurile nu ar aparține petentului sau că acesta nu ar fi coproprietar motiv pentru care agentul constatator a apreciat că mărfurile ar fi aparținut petentului.
Cum aceste mărfuri nu sunt proprietatea petentului ci a I.F. M. M. instanța apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 3 din Legea nr. 12/1990, în sensul că bunurile nu aparțin contravenientului motiv pentru care se va înlătura mențiunea din procesul verbal cu privire la confiscare ca fiind nelegală și se va dispune restituirea bunurilor confiscate.
Reluând, instanța va admite în parte plângerea petentului, va menține procesul verbal numai cu privire la fapta contravențională, sancțiunea amenzii și va anula procesul verbal privind măsura confiscării. Cu privire la sancțiunea aplicată instanța apreciază că organul constatator a aplicat dispozițiile art. 21 pct. 3 din O.G. 2/2001 și a realizat proporționalitatea între gradul de pericol social și sancțiunea aplicată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite în parte plângerea formulată de petentul T. V., CNP_, cu domiciliul în Bârlad, ., .. A, ., cu domiciliul ales pentru comunicare actelor de procedură la Cabinetul de avocat C. C. din Bârlad, . B, jud. V. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 11.11.2014 încheiat de I. T. de Poliție de Frontieră Iași, cu sediul în Iași, ..3-5, jud. Iași și sediul procesual ales la Serviciul T. al Poliție de Frontieră V., ., Huși ,jud. V..
Anulează procesul verbal de contravenție numai cu privire la măsura confiscării și dispune înlăturarea acestei măsuri și restituirea bunurilor confiscate menționate în anexa la procesul verbal reprezentând 14 saci de bunuri textile, bunuri individualizate pentru fiecare sac către proprietara acestor bunuri „II M.”, CUI_, N.R.C F_, cu sediul profesional în Bârlad, ..31, ., ., jud. V..
Menține procesul verbal cu privire la fapta contravențională și sancțiunea amenzii aplicate petentului.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședința publică din 25 martie 2015.
Președinte, RĂDIȚA I. | ||
Grefier, A. M. I. |
Red.R.I./31.03.2015
Tehnored. A.I.
4 ex./31 Martie 2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 786/2015. Judecătoria... | Rezoluţiune contract. Sentința nr. 739/2015. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








