Pretenţii. Sentința nr. 1921/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 1921/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 1921/2015

document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1921

Ședința publică de la 09 Septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: RĂDIȚA I.

Grefier: G. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . PUBLICE SA, cu sediul în Bârlad, ., județ V. și pe pârâtii: P. I. și P. E. C. având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsește reclamanta și pârâții.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată, pârâtii nu a depus întâmpinare; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, au fost verificate actele și lucrările dosarului de către președintele de complet, după care:

Instanța constată că părțile sunt legal citate și pune în discuție competența Judecătoriei Bârlad.

În temeiul disp.art.131 alin.1 din Codul de procedură civilă, instanța procedează la verificarea competenței și în temeiul art. 94 al.1 lit.j și art.107 din Noul Cod de procedură civilă constată că este competentă general, material si teritorial pentru a soluționa prezenta cauză, având în vedere domiciliul debitorului.

consilier juridic B. A. depune împuternicire de reprezentare a reclamantei.

Instanța constată că pârâta nu a depus întâmpinare, motiv pentru care va face aplicarea disp. art. 208 C.p.c. în sensul că îi decade pe acestia din dreptul de a propune probe și a invoca excepții în afară de cele de ordine publică.

Consilier juridic B. A. pentru reclamantă arată că s-a solicitat proba cu înscrisurile de la dosar.

Instanța apreciază proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, depuse de reclamantă, ca fiind utilă potrivit disp. art. 255 Cod de procedură civilă și în temeiul art. 258 Cod de procedură civilă admite proba cu înscrisuri.

Nefiind cereri de formulat și alte incidente de soluționat, instanța constată cercetarea procesului încheiata, în temeiul art.392 noul Cod proc. civ. declara deschiderea dezbaterilor în fond.

După strigarea cauzei se prezintă în instanță consilier juridic Blana A. și depune împuternicire de reprezentare juridică pentru reclamantă. Arată că pârâții nu au achitat debitul.

Instanța considera lămurite împrejurările de fapt și temeiurile de drept, declara dezbaterile închise și retine cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Cu nr.3428 din 07.07.2015 s-a înregistrat cererea prin care reclamanta, S.C COMPANIA DE UTILITĂȚI PUBLICE S.A., cu sediul în Bârlad, ., jud.V., înmatriculată în R.C. cu nr. J_, cod unic de înregistrare RO_, prin reprezentanții legali, în contradictoriu cu pârâții:P. I., CNP_ și P. E. C., ambii cu domiciliul în Bârlad, ..17, ., . a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâții să-i plătească suma de 297,81 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare în perioada 31.01._15 și majorări de întârziere de 76,63 lei, precum și suma de 39 lei, cheltuieli de judecata.

Motivând cererea reclamanta a susținut ca pârâții nu au îndeplinit obligațiile asumate prin contract. Nu au plătit serviciilor de salubritate în perioada 31.01._15. Pentru neplata în termen au fost calculate majorări de întârziere. A depus în proba copie de pe contractul de prestări servicii de salubrizare nr._/2007, situația facturilor neachitate, calculul penalităților, fișa analitică, copie de facturile fiscale emise.

Pârâții nu au depus întâmpinare, nu s-au prezentat în instanță și au fost aplicate disp.art.208 din codul de procedură civilă.

Din actele depuse de reclamantă în probă a rezultat că între reclamantă și pârâți s-a încheiat contractul de prestări servicii de salubrizare nr._/2007. Potrivit acestui contract, art.14 pct.2, reclamanta trebuia să furnizeze și să factureze serviciile prestate iar pârâții, ca beneficiari ai acestor servicii să achite facturile emise în termen de 30 zile de la data facturării. La art.14 pct.4 au fost prevăzute penalități de întârziere pentru situația neachitării facturilor emise, în termen de 30 zile de la scadență. Facturile fiscale depuse la filele 8-13, dosar, centralizate, dovedesc existența debitului de 297,81 lei, faptul că pârâții au beneficiat de serviciile de salubrizare prestate în intervalul 31.01._15, însă nu le-au achitat în termenul legal de 30 zile prevăzut în art.14 pct.4 din contract. Au fost înregistrate penalizări de 76,63 lei. Potrivit art.6 pct.2 din Noul Cod Civil, în cauză, se aplică dispozițiile Codului civil de la 1864, sub imperiul căruia s-a încheiat contractul.

Părțile au obligația să respecte prevederile contractuale. Neîndeplinirea acestora atrage răspunderea contractuală potrivit art.1075 din vechiul cod civil. Urmează să se admită cererea iar pârâții să fie obligați la plata daunelor solicitate de reclamantă reprezentând contravaloarea serviciilor de salubritate și majorări de întârziere.

În temeiul art.453 din codul de procedură civilă pârâții vor fi obligați să plătească reclamantei cheltuielile de judecată ocazionate de proces, reprezentând taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea pentru daune formulată de reclamanta S.C. COMPANIA DE UTILITĂȚI PUBLICE S.A., mun.Bârlad, ., jud.V., înmatriculată în R. C. cu nr. J_, cod unic de înregistrare RO_, prin reprezentanții legali, împotriva pârâților: P. I., CNP_ și P. E. C., ambii cu domiciliul în Bârlad, ..17, ., ..

Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 297,81 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare în perioada 31.01._15 și majorări de întârziere de 76,63 lei.

Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 39 lei, cheltuieli de judecata.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea se depune la Judecătoria Bârlad.Pronunțată în ședința publică de la 09 Septembrie 2015.

Președinte,

RĂDIȚA I.

Grefier,

G. I.

Red.R.I.

Tehnored. G.I. 10 Septembrie 2015/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1921/2015. Judecătoria BÂRLAD