Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 1108/2015. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1108/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 1111/189/2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă nr.1108
Ședința publică de la 30 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
Grefier :L. G.
Pe rol soluționarea acțiunii pentru exercitare autoritate părintească, pentru stabilire locuință minori și pentru pensie de întreținere minori, acțiune formulată de reclamanta T. L. D. (CNP-_), domiciliată în satul Odaia Bursucani, ., împotriva pârâtului M. F. G. (CNP-_), domiciliat în aceeași localitate.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: reclamant - T. L. D. ,pârât - M. F. G., martora L. E..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită; prin serviciul registratură sub nr. 8215/30.04.2015 a fost depusă adresa nr.4182/24.04.2015 emisă de Serviciul Public Comunitar Local de Evidența Persoanelor Bârlad; s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Sub prestare de jurământ a fost audiată martora prezentă, declarația acesta fiind consemnată în procesul-verbal atașat la dosar.
Interogate de instanță, părțile declară că nu mai au cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, după care președintele deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, conform art.392 C.pr.civ.
Reclamanta personal, având cuvântul la fond solicită admiterea acțiunii șa cum a fost formulată.
Pârâtul personal, având cuvântul la fond arată că el nu plătește pensie de întreținere pentru fiul său minor M. V. I..
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 C.pr.civ, președintele închide dezbaterile.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la această instanță cu nr._ din 2.03.2015 reclamanta T. L. D. a chemat în judecată pârâtul M. F. G., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța:
- să se dispună ca autoritatea părintească asupra minorului M. M. F. să fie exercitată de către ambii părinți ai minorului;
- să se stabilească locuința minorului M. M. F. la reclamantă, în satul Odaia Bursucani, .;
- să fie obligat pârâtul să contribuie la cheltuielile necesare creșterii și educării minorului M. M. F., cu obligarea pârâtului și la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că ea și pârâtul au întreținut relații de concubinaj, relații din care a rezultat minorul M. M. F.. Reclamanta a susținut că ea și pârâtul au conviețuit într-o casă de locuit pe care părțile au cumpărat-o, situată în satul Odaia Bursucani. După ce copilul părților a ajuns la vârsta de 2-3 luni, pârâtul a plecat din locuința menționată și a intrat în relații de concubinaj cu alte femei. La data de 26.02.2015, pârâtul a revenit acasă și a alungat-o pe reclamantă din locuință, susținând că numai el era proprietarul casei. Reclamanta a mai arătat că pârâtul nu a contribuit și nu contribuie la cheltuielile necesare creșterii și educării minorului.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, în copie, acte de stare civilă și a folosit proba cu interogatoriu, proba cu martori.
Reclamanta a timbrat acțiunea cu 60 lei taxă judiciară de timbru.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Prezent în instanță la primul termen de judecată din 16.04.2015, pârâtul a arătat că este de acord cu acțiunea formulată de reclamantă. Pârâtul a mai arătat că el nu este angajat în muncă, însă este apt de muncă și că mai are încă un copil minor în vârstă de 13 ani.
La solicitarea instanței, Primăria . a întocmit referatul de anchetă socială nr. 1736/15.04.2015.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se rețin următoarele:
Reclamanta T. L. D. și pârâtul M. F. G. au întreținut relații de concubinaj, relații din care a rezultat minorul M. M. F., născut la data de 17.05.2012.
Prin declarația sa, martora L. E., audiată în instanță la propunerea reclamantei, a arătat că părțile au conviețuit în satul Odaia Bursucani, . casă pe care părțile au cumpărat-o. Din relațiile de concubinaj ale părților a rezultat minorul M. M. F.. În urmă cu aproximativ 3 ani, pârâtul a plecat în altă localitate să muncească, iar copilul minor al părților a rămas în grija reclamantei. În prezent, reclamanta locuiește împreună cu minorul M. M. F. în casa numitei P. M., din satul Odaia Bursucani, persoană pe care o îngrijește reclamanta. Casa numitei P. M. este compusă din 3 camere și hol și în această casă sunt condiții bune de locuit. Martora a mai arătat că pârâtul nu ține legătura cu minorul M. M. F. și nu contribuie la întreținerea acestuia.
Prin referatul de anchetă socială nr. 1736/15.04.2015, întocmit de Primăria ., s-a reținut că reclamanta T. L. D. și pârâtul M. F. G. au întreținut relații de concubinaj în satul Odaia Bursucani, ., într-o casă bătrânească deținută de către pârât. Ulterior, relațiile de concubinaj ale părților au încetat. În prezent, reclamanta și minorul M. M. F. locuiesc în satul Odaia Bursucani, în casa proprietatea numitei P. M., persoană în vârstă pe care o îngrijește reclamanta. Această casă este formată din 4 camere, din care reclamanta ocupă o cameră și în care sunt condiții bune de locuit. După încetarea relațiilor de concubinaj dintre părți, pârâtul a început să întrețină relații de concubinaj cu o altă femeie și aceste relații se desfășoară în casa pârâtului din satul Odaia Bursucani. Reclamanta este casnică, iar veniturile acesteia constau în alocația de stat a minorului, în sumă de 42 lei, lunar, în alocația de susținere a familiei, în sumă de 82 lei, din ajutorul social în sumă de 213 lei, precum și din veniturile ocazionale obținute din îngrijirea persoanei în vârstă la care reclamanta locuiește. S-a mai reținut că pârâtul nu este interesat de creșterea și educarea copilului său minor M. M. F..
La termenul de judecată din 16.04.2015 reclamanta a arătat că ea mai are alți 4 copii minori și față de aceștia s-a luat măsura specială de protecție a plasamentului - încheierea de ședință din 16.04.2015, fila 25 dosar.
Cei 4 copii minori ai reclamantei, față de care a fost luată măsura specială a plasamentului, sunt: Toplală M. I., născut la data de 10.01.1999; T. G. E., născută la data de 20.06.2001; Tolpală A. M., născută la data de 15.08.2002 și T. D. G., născut la data de 11.08.2008. Din actele de naștere ale acestor 4 copii minori rezultă că filiația față de tată a acestor copii nu a fost stabilită.
Cu privire la pârâtul M. F. G., prin referatul de anchetă socială întocmit s-a reținut că acesta locuiește în satul Odaia Bursucani într-o casă compusă din 2 camere și în această casă el întreține relații de concubinaj cu o altă femeie care muncește în G. și care locuiește permanent în casa pârâtului. Veniturile pârâtului constau în câștigurile ocazionale pe care el le realizează și în salariul concubinei lui.
Pârâtul mai are un copil minor, respectiv minorul M. V. I., născut la data de 17.10.2002.
La termenul de judecată din 30.04.2015 pârâtul a precizat că el nu plătește pensie de întreținere pentru fiul său minor M. V. I..
În cauză sunt aplicabile prevederile art. 397 din Codul civil (Legea nr. 287/2009), conform cărora „autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel”.
Deoarece, în materia exercitării autorității părintești, regula este ca autoritatea părintească să fie exercitată de către ambii părinți ai copilului, cererea prin care reclamanta a solicitat ca autoritatea părintească asupra minorului M. M. F. să fie exercitată de către ambii părinți ai acestuia, este întemeiată, urmând să fie admisă.
În consecință, se va dispune ca autoritatea părintească asupra minorului M. M. F. să fie exercitată de către ambii părinți ai acestuia, adică de către reclamanta T. L. D. și de către pârâtul M. F. G..
Cu privire la cererea prin care reclamanta a solicitat să se stabilească locuința minorului M. M. F. la reclamantă, sunt incidente prevederile art. 400 din Codul civil, conform cărora:
„(1) În lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic.
(2) Dacă până la divorț copilul a locuit cu ambii părinți, instanța îi stabilește locuința la unul dintre ei, ținând seama de interesul său superior.
(3) În mod excepțional, și numai dacă este în interesul superior al copilului, instanța poate stabili locuința acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimțământul acestora, ori la o instituție de ocrotire. Acestea exercită supravegherea copilului și îndeplinesc toate actele obișnuite privind sănătatea, educația și învățătura sa”.
Față de probele administrate și având în vedere vârsta mică a minorului M. M. F., instanța apreciază că este în interesul superior al minorului ca el să locuiască împreună cu mama lui, în satul Odaia Bursucani.
Pentru considerentele arătate, se va stabili locuința minorului M. M. F. la mamă, adică la reclamantă, în satul Odaia Bursucani, ..
Potrivit art. 524-525 din Codul civil, reclamanta va presta întreținere minorului M. M. F. în natură, până la majoratul acestuia.
Totodată, pârâtul M. F. G. va fi obligat să contribuie la cheltuielile necesare creșterii și educării minorului M. M. F. prin plata lunară, către reclamantă, a unei pensii de întreținere, în bani, începând cu data introducerii acțiunii la instanță – 2.03.2015, până la majoratul minorului.
Din probele administrate, rezultă că pârâtul nu este angajat în muncă, însă este apt de muncă, motiv pentru care, la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere va fi avut în vedere venitul minim brut pe țară de 975 lei (net: 724 lei), prev. de art. 1 alin.1 din HG nr.1091/2014, publicată în „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr. 902/11.12.2014.
Deoarece pârâtul nu acordă întreținere celuilalt fiu minor al său, M. V. I., vor fi aplicate prevederile art. 529 alin.2 din Codul civil, potrivit cărora, pentru un copil, întreținerea este de până la 1/4 din venitul net lunar al celui obligat la prestarea întreținerii, în cauză acest venit net fiind stabilit la suma de 724 lei.
Potrivit art. 453 alin.1 Cod. proc. civ., pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei cheltuielile de judecată pe care aceasta le-a efectuat în proces (60 lei taxă judiciară de timbru).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea pentru exercitare autoritate părintească, pentru stabilire locuință minori și pentru pensie de întreținere minori, acțiune formulată de reclamanta T. L. D. (CNP-_), domiciliată în satul Odaia Bursucani, ., împotriva pârâtului M. F. G. (CNP-_), domiciliat în aceeași localitate.
Dispune ca autoritatea părintească asupra minorului M. M. F. (CNP-_), născut la data de 17.05.2012, să fie exercitată de către ambii părinți ai acestuia, adică de către reclamanta T. L. D. și de către pârâtul M. F. G..
Stabilește locuința minorului M. M. F. la mamă, adică la reclamantă, în satul Odaia Bursucani, .,
Dispune ca reclamanta ă presteze minorului M. M. F. întreținere în natură, până la majoratul acestuia.
Obligă pârâtul M. F. G. să contribuie la cheltuielile necesare creșterii și educării minorului M. M. F. prin plata către reclamantă a sumei de câte 180 lei, lunar, începând cu data introducerii acțiunii la instanță – 2.03.2015, până la majoratul minorului.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 60 lei.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Bârlad.
Pronunțată în ședința publică din 30 aprilie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. I. G. L.
Red.T.I.
Tehnored. G.L./ 12.05.2015 /ex. 4 comunicari /2
| ← Pensie întreţinere. Hotărâre din 03-06-2015, Judecătoria BÂRLAD | Pensie întreţinere. Sentința nr. 1054/2015. Judecătoria BÂRLAD → |
|---|








