Pensie întreţinere. Hotărâre din 03-06-2015, Judecătoria BÂRLAD

Hotărâre pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 1450/189/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1417/2015

Ședința publică de la 03 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G. E.

Grefier E. D.

Pe rol fiind judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta Z. L., cu domiciliul în Bârlad, ., jud. V., în calitate de reprezentant legal al minorului G. R., în contradictoriu cu pârâtul G. M., cu domiciliul în Bârlad, ., jud. V., având ca obiect ,, pensie întreținere minor”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, lipsind reclamanta Z. L. și pârâtul G. M..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- dosarul se află la primul termen de judecată;

- pârâtul nu a depus întâmpinare în cadrul procedurii prealabile;

- sub nr._/29.05.2015 au fost înregistrate la dosar precizările comunicate de Primăria mun. Bârlad prin care aduce la cunoștință instanței că nu s-a putut efectua ancheta psihosocială la domiciliul pârâtului deoarece acesta nu se află la domiciliu, este plecat în străinătate și vine în țară doar în concedii.

- reclamanta a solicitat judecata și în lipsă.

Au fost verificate actele și lucrările dosarului de către președintele d e complet, după care:

Având în vedere că este primul termen la care părțile sunt legal citate,instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, procedează la verificarea competenței Judecătoriei Bârlad în soluționarea cererii constatând că, potrivit art. art. 94 alin.1 lit. a Cod procedură civilă și art. 107 si 113 Cod proc. civ., apreciază că este competentă general, material si teritorial pentru a soluționa prezenta cauză.

Având în vedere proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, instanța apreciază proba ca fiind admisibilă și concludentă soluționării cauzei, în baza art. 255 Cod proc. civ., astfel că, în temeiul art. 258 Cod proc. civ. ,o încuviințează.

În temeiul art. 238 Cod proc. civ. instanța estimează durata cercetării procesului cu finalitate la acest termen.

Având în vedere lipsa părților legal citate și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod proc. civ. instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după deliberare dându-se sentința de față:

JUDECĂTORIA

Prin cererea înregistrata la aceasta instanță la data de 19.03.2015 sub nr. de dosar _ reclamanta Z. L. a chemat în judecată pe pârâtul G. M. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin . 24.10.2012 în dosarul nr._ a Judecătoriei Bârlad.

În fapt s-a arătat ca prin ..10.2012 s-a dispus desfacerea căsătoriei iar pârâtul a fost obligat la plata pensiei de întreținere pentru minorul G. R., născut la data de 12.05.2003. Susține ca la acea data instanța a avut în vedere venitul minim pe economie precum si nevoile minorului stabilind pensia la suma de 130 lei lunar. În prezent situația s-a schimbat, nevoile minorului au crescut fiind elev în clasa a V-a, dar au crescut si veniturile pârâtului. Arată că, în situația în care pârâtul nu are contract individual de muncă, pensia să fie stabilita luându-se în calcul venitul minim pe economie.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 531 C. civ.

A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a atașat copie de pe Sentința civilă nr. 3036/24.10.2012 și de pe cartea de identitate .

La data de 26.03.2015 a atașat adeverința nr. 1101/25.03.2015 si copie certificat de naștere minor.

Pârâtul nu a depus întâmpinare , nu s-a prezentat în fața instanței.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:

Prin Sentința Civilă nr. 3036/24.10.2012 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea de divorț formulată de reclamanta G. L. în contradictoriu cu pârâtul G. M. și s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată la data de 29 iunie 1991 și înregistrată cu nr.264 în Registrul Stării Civile al Primăriei Municipiului Bârlad, jud.V., prin acordul părților și revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei –Z..

Totodată s-a dispus ca după desfacerea căsătoriei autoritatea părintească asupra minorului G. R., născut la data de 12 mai 2003 să fie exercitată de ambii părinți, iar locuința minorului la reclamantă, respectiv la mamă.

Pârâtul a fost să plătească reclamantei suma de 130 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere reprezentând cheltuieli pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională, a minorului G. R., născut la data de 12 mai 2003, începând cu data pronunțării hotărârii, 24 octombrie 2012 și până la majoratul minorului.

Pentru a pronunța această soluție în ceea ce privește pensia de întreținere instanța a reținut că pentru stabilirea cuantumului pensiei de întreținere s-a avut în vedere, ca bază de calcul, salariul minim brut pe țară de 700 lei, lunar (net: 530 lei), conform art. 1 din H.G. nr.1225/2011, (publicată în „Monitorul Oficial al României” nr. 922/27 decembrie 2011) întrucât pârâtul nu are loc de muncă.

Potrivit Adeverinței nr. 1101/25.03.2015 emisă de Școala Gimnaziala „ S. Belloescu” Bârlad, minorul G. R. este înscris în clasa a V-a în anul școlar 2014-2015.

Potrivit dispozițiilor art. 402 pct.1 și 2 din Codul civil (Legea nr. 287/2009) „ fiecare părinte trebuie să contribuie la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor, dispozițiile privind obligația de întreținere prevăzute de Titlul V din Codul civil (Legea nr. 287/2009), fiind aplicabile.”

Potrivit art. 524 Cod Civil:” Are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale” iar potrivit art.529 (1) Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.

(2) Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii.

(3) Cuantumul întreținerii datorate copiilor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăși jumătate din venitul net lunar al celui obligat.”

În baza art.531 din Codul civil(Legea nr. 287/2009):Dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.

Potrivit art. 499 C. civ. „tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum educația, învățătura și pregătirea sa profesională”.

Față de dispoziții legale citate mai sus, costurile ridicate ale vieții și faptul că, necesitățile minorului sunt mari, fiind elev în clasa a V-a, instanța apreciază întemeiată cererea formulată și o va admite urmând să dispună majorarea pensiei de întreținere datorată de pârât reclamantei pentru minorul G. R., născut la data de 12.05.2013, de la 130 lei lunar sumă la care pârâtul a fost obligat prin Sentința civilă nr. 3036/24.10.2012, pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._, la 181 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii – 19.03.2015 și până la majoratul minorului.

La calculul cuantumului pensie de întreținere instanța are în vedere cuantumul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin HG 1091/2014 – 975 lei ( net 724 lei) .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea, formulată de reclamanta Z. L., CNP_, cu domiciliul în Bârlad, ., jud. V., în calitate de reprezentant legal al minorului G. R., născut la data de 12.05.2013, împotriva pârâtului G. M., CNP_, cu domiciliul în Bârlad, ., jud. V..

Majorează pensia de întreținere datorată de pârât reclamantei pentru minorul G. R., născut la data de 12.05.2013, de la 130 lei lunar sumă la care pârâtul a fost obligat prin Sentința civilă nr. 3036/24.10.2012, pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._, la 181 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii – 19.03.2015 și până la majoratul minorului.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 Iunie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

G. E. E. D.

Red./tehnored./G.E./22.06.2015

E.D. / 4 ex./22 Iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Hotărâre din 03-06-2015, Judecătoria BÂRLAD