Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 799/2015. Judecătoria BEIUŞ

Judecătoria BEIUŞ - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 799/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 16-07-2015 în dosarul nr. 1225/187/2014

ROMÂNIA

JUDEȚUL BIHOR

JUDECĂTORIA BEIUȘ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.799/2015

Ședința publică din 16 iulie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: E. V. – judecător

GREFIER: Anișoara I. P.

Pe rol, se află cauza civilă privind pe reclamanta M. D. O. F. CNP_, cu domiciliul în Ștei, .. 1, . cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat C. N., cu sediul în ORADEA, ., ., în contradictoriu cu pârâta B. C. ROMÂNĂ S.A., înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, cu sediul în București, str...5, sector 3, și terții intervenienți I. F., având CNP_, cu domiciliul în Ștei, .. 1, ., M. A., având CNP_, cu domiciliul în Ștei, .. 1, . și I. F., având CNP_, cu domiciliul în Ștei, .. 1, ., având ca obiect constatare nulitate act juridic, pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că atât mersul dezbaterilor cât și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22.06.2015, care face parte integrantă din prezenta, iar în vederea deliberării, s-a amânat pronunțarea cauzei la data de 02.07.2015, 09.07.2015, respectiv 16.07.2015 după care:

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de față,

În baza actelor de la dosar, constată următoarele:

1.1. Poziția procesuală a reclamantei:

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 03.06.2014, reclamantaM. D. O. F. a chemat în judecată pe pârâta B. C. ROMÂNĂ S.A. solicitând ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care să dispună:

1.Să constate ca fiind abuzive în sensul art.4 alin 1 din Legea nr. 193/2000:

- clauza prevăzută la pct. 5 din contractul de credit nr.806PF/25.05.2007 privind modalitatea de calcul a dobânzii ,,dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,5 p.p.” și implicit nulitatea acesteia.

- clauza referitoare la D. prevăzută la punctul 6 din contractul de credit nr. 806PF/25.05.2007 cu privire la mențiunea „… orice alte costuri (orice alte costuri intervenite ulterior semnării acestui contract )”, implicit nulitatea acesteia și restituirea sumelor reținute de pârâtă ;

- clauza prevăzută la punctul 9 din contractul de credit nr. 806PF/25.05.2007 privind comisionul de acordare credit 1,80% flat ; comisionul de administrare 10,50 EURO lunar, reprezentând 0,05% din valoarea creditului; comisionul de urmărireriscuri ;

- stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb euro -leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului;

- denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională;

- obligarea pârâtei să restituie sumele încasate și care reprezintă diferența dintre dobânda stabilită în primul an de 7,4% și dobânda ulterior percepută de bancă.

- obligarea pârâtei la restituirea comisionului de acordare credit de 1,80% din valoarea creditului.

- obligarea pârâtei la restituirea comisionului de administrare de 0,05% de la data primei rețineri până la zi.

- obligarea pârâtei la restituirea comisionului de risc de la data primei rețineri până la zi.

- obligarea pârâtei la restituirea sumei reprezentând diferența între dobânda contractuală și D., cu stabilirea D. la nivelul dobânzii contractuale.

- modificarea clauzelor contractuale în sensul eliminării acestor prevederi din contract și restituirea sumelor reținute în temeiul clauzelor abuzive, obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii și modificarea ratei lunare prin înlăturarea comisioanelor.

- obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale calculate asupra sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată de la data reținerii până la data plății efective.

- obligarea pârâtei la plata de daune interese de 50 lei/zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data plății efective;

- cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta arată că, în data de 25.05.2007 a încheiat cu pârâta BCR contractul nr.806/PF, pentru un credit de nevoi personale în valoare de 21.000 Euro, pe o perioadă de 300 de luni, garantat cu ipotecă imobiliară de rang I.

Conform pct. 5 din contractul de credit, banca a acordat creditul pentru nevoi personale, cu o dobândă curentă de 7,4% pe an, dobânda fixă în primele 12 luni și variabilă de ulterior..

Modalitatea de calcul a dobânzii conform pct. 5 din contractul de credit rezultă ca fiind ,,dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,5 p.p.”, această clauză sub aspectul modalității de stabilire a calculului dobânzii curente este și reprezintă o clauză abuzivă în sensul art.4 alin 1 din Legea nr.193/2000.

Menționează că, se poate constata că, nicăieri în contract nu este prezentată formula de calcul a dobânzii variabile, iar când Euribor crește și DRV crește. Totodată când Euribor scade, DRV crește, în situația în care Euribor a scăzut la minime istorice, banca a majorat dobânda,astfel, matematic e clar că DRV e la discreția totală a Băncii.

Prin Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive în contractele comercianților cu consumatorii, lege care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv al clauzelor din aceste contracte. Interpretând această directivă, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero (C - 240/98) că protecția conferită consumatorului de acest act normativ permite judecătorului național să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale, în măsura în care este investit cu formularea unei astfel de cereri.

Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ".

Reclamanta arată că, în doctrină se consideră că, elementele principale ale definirii și totodată ale identificării unei clauze ca fiind abuzive sunt: lipsa de negociere, dezechilibrul contractual în defavoarea consumatorului, încălcarea exigenței de bună-credință.

Referitor la lipsa de negociere, arată că art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 stabilește că o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale.Contractul preformulat a fost definit de Ordinul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 92/2007 ca fiind acel tip de contract redactat în întregime sau aproape în întregime de către operatorul economic, prestator de servicii, consumatorii neputând modifica sau interveni asupra clauzelor contractuale, ci având doar posibilitatea de a le accepta sau nu.

Cu privire la dezechilibrul contractual în defavoarea consumatorului, arată că este dat ab initio de inegalitatea pozițiilor juridice ale celor două părți încă de la momentul încheierii contractului, prezența clauzelor abuzive în contract confirmă tocmai inexistența echilibrului contractual, iar toate riscurile contractului sunt în sarcina consumatorului, toate pierderile, inclusiv cele care nu sunt din vina clienților (criza, impreviziune) sunt suportate de client.

Reclamanta arată că, dobânda, deși ar trebui să fie fixă în conformitate cu clauzele contractuale și cu legea, este variabilă în funcție de voința băncii, se percepe un comision de administrare, de risc, se percepe o taxă pentru o polița de asigurare, sunt constituite garanții, atât materiale, cât și personale sau constituite de terți, se cer garanții suplimentare în caz de devalorizare a celor inițiale, se percep penalități de întârziere, contractul de credit este titlu executoriu, ceea ce absolvă banca de stresul unui proces de drept comun în care să se obțină un titlu executoriu contra consumatorului,creditul este cesionabil către recuperatorii de creanță, fără acordul clientului;

Cu privire la încălcarea bunei – credințe, reclamantul precizează că principiul bunei-credințe a fost preluat din art. 3, pct. 1 din Directiva nr.93/13/CEE și desemnează respectul reciproc al părților contractante, adoptarea unui comportament onest și rezonabil care să aibă în vedere interesele legitime ale consumatorului, fundamentând chiar o abordare obiectivă a dezechilibrului contractual ce poate fi apreciat ca rezultat al unui dezechilibru în puterea de negociere a părților. Calificarea unei clauze ca fiind abuzivă se referă la deteriorarea echilibrului contractual prin abuzul de putere al comerciantului care impune, contrar principiului bunei - credințe, la momentul semnării contractului, clauze care îi creează un avantaj în detrimentul consumatorului.

Arată că, încălcarea exigenței de transparență contractuală va fi interpretată împotriva profesionistului care a propus-o consumatorului, astfel, conform art. 5 din Directivă, art. 6 alin (2) din Lege, în caz de dubiu privind sensul unei clauze standardizate, ea va fi interpretată în sensul cel mai favorabil pentru consumator.

Referitor la caracterul abuziv al clauzelor care prevăd că dobânda este formată dintr-o marjă fixă plus dobânda de referință variabilă /administrată internă a băncii și clauzele care permit băncii modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzilor/comisioanelor, reclamanta menționează că, aceste clauze sunt cuprinse invariabil în contracte preformulate, cărora le lipsește caracterul negociat, ele creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe. Cuantumul dobânzii de referință afișată la sediile Băncii este lăsat la discreția acesteia, astfel banca, în mod arbitrar poate să modifice cuantumul dobânzii, afectând astfel interesele legitime ale consumatorilor, întrucât nu se poate ști cu precizie prețul produsului cumpărat, acest preț nefiind predictibil, banca a convins consumatorii să încheie contractele de credit prin acordarea unei dobânzi promoționale(aparent atractive), urmând ca, dobânda să devină variabilă în funcție de dobânda de referință afișată la sediile băncii.

Totodată, conform art. 9³ lit. g) pct. 1 si 3 din OG nr. 21/1992, „variația ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voința furnizorului de servicii financiare, raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract", iar ,,formula după care se calculează variația dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract cu precizarea periodicității și/sau condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării cât și în sensul reducerii acesteia". In plus, pct. 3 al lit. g) din OG nr. 21/1992 impune necesitatea indicării în contract a unei formule în funcție de care se calculează cuantumul dobânzii. Arată că, Legea nr. 193/2000 și Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului Comunității Europene conțin o listă a clauzelor care sunt considerate de iure abuzive, menționându-se că este abuzivă clauza prin care se dă posibilitatea unui furnizor de servicii să crească prețul și interzic în mod expres băncilor fixarea unei dobânzi care să varieze în funcție de voința lor exclusivă, impunând obligația raportării fluctuației dobânzii la indici de referință verificabili (EURIBOR, ROBOR etc).

La art. 14 din Legea nr. 190/1999 (pentru creditele cu ipotecă) și art. 8 din Legea nr. 289/2004 (pentru creditele fără ipotecă) stabilesc că, în cazul în care prin contractul de credit s-a stabilit că rata dobânzii să fie variabilă, variația acesteia trebuie să fie independentă de voința creditorului, raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract.

Analizând prevederile contractuale, instanțele trebuie să țină cont de prevederile art. 77 din Legea nr. 296/2004 care statuează că „in caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului”.

Referitor la dobânda contractuală și D., reclamanta a arătat că potrivit pct.5 din contractul de credit „dobânda curentă este de 7,4% pe an și este fixă în primele 12 luni și variabilă ulterior” iar la pct.6 „dobânda anuală efectivă (D.) este 8,47% pe an, iar în D. sunt incluse: dobânda anuală, comisionul de analiză, de acordare credit și de administrare, cheltuieli efectuate cu încheierea poliței de asigurare viață, comisionul de urmărire riscuri, precum și orice alte costuri (orice alte costuri intervenite ulterior semnării acestui contract).

Menționează că, diferența între dobânda contractată de 7,4% și dobânda efectivă D. de 8,47%, respectiv un plus 1,07% pe an, nu poate fi justificat și ce reprezintă de fapt, ori, acest procent de 1,07% din valoarea creditului care semnifică costuri ulterioare semnării contractului, este determinat anterior de a cunoaște aceste costuri viitoare incerte, fără să știe clientul pentru ce plătește în plus 1,07% din valoarea creditului, sumă ce reprezintă anual 224,75 euro calculată pe o perioadă de 25 ani, această sumă ajunge la 5617,5 euro, respectiv aproximativ 25% din valoarea creditului de 21.000 euro, iar dobânda efectivă D. depășește dobânda care reprezintă de fapt costul creditării.

Reclamanta precizează că, în conformitate cu pct. 9 din contractul de credit banca percepe și comision de acordare credit de 1,80% din valoarea creditului (flat). Față de costurile suportate de bancă în legătură cu activitatea sa de acordare a creditului, menționează că o astfel de justificare nu există, acest comision nereprezentând altceva decât o dobândă mascată, practic la momentul semnării contractului, clientul are prefigurarea că semnează pe o dobânda, când în fond, acesta, prin aplicare comisioanelor ce sporesc în puncte procentuale dobânda, semnează pe o dobândă mascată. Acest comision este interzis chiar prin lege, de art. 15 din Legea nr. 190/1999, în vigoare la data acordării creditului care indică în mod limitativ care sunt costurile pe care trebuie să le suporte consumatorul dintr-un contract de credit imobiliar/ipotecar: „In sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit si constituirii ipotecii si garanțiilor aferente ".

Conform pct.6 din contractul de credit în calculul total al D. banca a inclus și comisionul de urmărire de riscuri, fără a se menționa cuantumul său, modalitatea de calcul, fiind considerat rezultatul unor clauze abuzive.

La momentul contactării creditului, clientul oferă băncii mai multe garanții, imobiliare, asigurări, coplătitor, garant, etc., însă în plus plătești și comision de risc, băncile îl încasează lunar, dar nu îl returnează în momentul în care se finalizează contractul. După . OUG 50/2010 acest comision a fost redenumit în comision de administrare, banca incluzând clauze prin care modifică comisioanele, fără acordul clientului. Acest comision nu se justifică, el fiind în realitate o dobândă mascată, împrumutul fiind garantat cu ipotecă imobiliară de rang I, există asigurare, coplătitor și garant imobiliar, banca fiind asigurată de orice risc.

De asemenea, reclamanta arată că, în conformitate cu pct. 9 din contractul de credit banca percepe și comision de administrare de 10,50 ron lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului, acest comision este abuziv, întrucât este calculat la valoarea creditului, și nu la soldul creditului, acesta nu reprezintă altceva decât o dobândă mascată la fel ca și celelalte tipuri de comisioane, acest comision este calculat și perceput la valoarea inițială a creditului, și nu la soldul acestuia.

Referitor la solicitarea privind stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb euro - leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului, reclamanta a arătat că la data încheierii contractului contractarea acestui tip de credit în euro se prefigura a fi cea mai avantajoasă alternativă, însă creșterea exagerată a valorii euro față de moneda națională a avut implicații negative directe asupra costului împrumutului, ce se răsfrâng asupra ratelor și care au determinat o schimbare a condițiilor actuale, riscul valutar fiind suportat exclusiv de către consumator.

Caracterul abuziv al acestor clauze rezidă în faptul că obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului, banca neinformându-l pe consumator despre riscul de hipervalorizare al euro, fiind încălcate prevederile art. 4, al.1 din Legea 193/2000.

Acest risc valutar se materializează în obținerea de către bancă a unui câștig injust, astfel că se impune restabilirea prestațiilor inerente contractului prin înghețarea cursului de schimb euro - leu la momentul semnării contractului, hipervalorizarea euro reprezintă un eveniment imprevizibil viitor și inert raportat la puterea de înțelegere a consumatorului.

Reclamanta arată că în Norma BNR nr.17/2003, prevede obligația băncii de a administra riscul în sensul diminuării lui prin organizarea adecvată a activității de creditare, iar potrivit art. 3, al.1 din Regulamentul nr. 4/2005, privind regimul valutar se impune ca executarea obligațiilor decurgând din acest contract să se facă în monedă națională.

Reclamanta a susținut faptul că, denominarea în moneda națională a plăților, constituie o aplicare în fapt a prevederilor legale și a principiului echității.

Față de aspectele prezentate mai sus, solicită admiterea cererii formulate și pe cale de consecință să constate caracterul abuziv al clauzelor arătate și eliminarea lor, restituirea sumelor încasate și reținute nelegal de către bancă cu titlu de comisioane, restituirea sumelor încasate și reținute nelegal de către bancă reprezentând diferența între dobânda curentă și D. cu dobânda legală calculată de la data reținerii până la data achitării.

În drept cererea este întemeiată pe dispozițiile Legii nr.193/2000, Directiva 93/13 CEE privind clauzele abuzive, iar în probațiune, reclamanta a depus la dosar, în xerocopie, Contractul de credit bancar ,graficul rambursare credit, extras de cont, proces verbal de mediere.

Cererea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, potrivit art.29 al.1 lit.f din OUG 80/2013.

-/-

2. Poziția procesuală a pârâtei B. C. ROMÂNĂ S.A.:

La data de 13.08.2014 a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, cu titlu preliminar, solicită instanței de judecată să pună în vedere reclamantei să își precizeze acțiunea sub aspectul valorii obiectului acesteia în conformitate cu prevederile legale, sub sancțiunea prevăzută de art. 242 NCPC ,în sensul indicării cuantumului sumelor a căror restituire o solicită prin acțiunea introductivă și a modului de calcul la care a ajuns la determinarea acestor valori . În subsidiar, solicită anularea cererii de chemare în judecată conform art. 175 NCPC .

Cererea reclamantei cu privire la eliminarea/constatarea nulității comisionului de urmărire riscuri si implicit restituirea acestuia este lipsită de obiect, deoarece BCR nu a perceput niciodată un asemenea comision în baza contractului încheiat cu reclamanta M. D..

În acest sens a fost invocată excepția lipsei de obiect a petitului 1(parțial,în ceea ce privește acest comision)și a petitului 7.

În temeiul art. 248 NCPC, pârâta solicită instanței să se pronunțe mai întâi asupra următoarelor excepții care fac de prisos cercetarea fondului.

În anul 2010 pârâta a încheiat cu reclamanta actul adițional la contractul de credit nr. 806PF/25.05.2007, prin care au fost modificate mai multe clauze contractuale.

În ceea ce privește actul adițional propus spre semnare, solicită instanței să aibă în vedere următoarele aspecte:

Potrivit art. 95 alin. (5) din OUG nr. 50/2010, chiar nesemnat (în lipsa unei manifestări de voință exprese a clientului în termenul stabilit de legiuitor tocmai pentru acest motiv), Actul adițional era considerat acceptat tacit.

Ulterior, fiind intens criticată încă de la ., OUG nr. 50/2010 a fost semnificativ modificată de Legea nr. 288/2010. Una dintre modificările importante se referă la faptul că, OUG nr. 50/2010 nu se aplică contractelor de credit în derulare la data intrării sale în vigoare.

În acest context, pârâta a denunțat unilateral Actele adiționale în termenul legal de 60 de zile prevăzut de Legea nr. 288/2010 și a comunicat de îndată acest lucru reclamantului prin notificarea trimisă acestuia din 25.02.2011 cu confirmare de primire.

În ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei se arată că, acțiunea reclamantei reprezintă o acțiune în pretenții, supusă regimului prescripției extinctive. Așadar, în privința ei este aplicabil termenul general de 3 ani, instituit de art. 1 coroborat cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958.Sancțiunea unei eventuale clauze abuzive din contractul de credit este nulitatea, deoarece interesul protejat este cel al împrumutaților, un interes de ordin privat.

Clauzele contractuale a căror anulare se cere au fost cunoscute reclamantului de la data semnării convenției de credit . Rezultă că, termenul de prescripție a dreptului material la acțiune trebuie socotit din acest moment.

Or, raportat, pe de-o parte, la data încheierii contractului de credit (25.05.2007), iar pe de altă parte, la data înregistrării acțiunii (07.07.2014), se poate constata că, dreptul la acțiune în sens material al reclamantei este prescris extinctiv încă din anul 2010.

În acest sens s-a pronunțat și Judecătoria Sectorului 3 București, prin Sentința civilă nr. 6602/22.04.2013 din dosarul nr._/301/2012 (anexată prezentei):

"Acțiunea în constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractului de credit este o acțiune personală izvorâtă din contract, iar sancțiunea care intervine în acest caz este nulitatea relativă, întrucât norma încălcată la momentul încheierii contractului ocrotește un interes personal, particular al celui care pretinde vătămarea și nu un interes obștesc, general. Având în vedere că, reclamantul a cunoscut cauza anulării în chiar momentul încheierii contractului, instanța constată că, acțiunea reclamantului neputând fi exercitată decât într-un termen de 3 ani, fiind o acțiune personală, este prescrisă la data introducerii sale".

Prin urmare, se impune ca instanța să admită excepția invocată și să constate faptul că, dreptul material al reclamantei cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale indicate, este prescris încă din anul 2010.Arată că, în măsura în care instanța ar considera drept abuzive clauzele contractuale indicate de reclamantă și ar considera că se impune restituirea sumelor de bani pretinse de aceasta, pârâta solicită instanței să constate că dreptul reclamantei de a solicita restituirea sumelor încasate cu mai mult de 3 ani anterior înregistrării acțiunii la judecătoria Beiuș, s-a prescris extinctiv.

Acțiunea în restituirea sumelor de bani percepute în mod nelegal în baza clauzelor abuzive este o acțiune personală, întemeiată pe plata nedatorată, supusă termenului de prescripție extinctivă. Potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 (privitor la prescripția extinctivă), termenul de prescripție este de 3 ani și curge, potrivit art. 7 din același act normativ, de la data când se naște dreptul la acțiune.

Întrucât acțiunea a fost înregistrată la instanță în 07.07.2014, reclamanta poate solicita restituirea sumelor considerate ca fiind percepute în mod nelegal și abuziv de către bancă numai din data de 07.07.2011 .

Pe fond, arată pârâta că, acțiunea reclamantei este inadmisibilă și netemeinică, motiv pentru care solicită instanței respingerea acesteia, având în vedere că, instanța nu poate interveni în mecanismul contractual cu încălcarea principiului pacta sunt servanda, consacrat prin dispozițiile art. 969 din vechiul cod civil.

Se mai arată că, în fapt, reclamanta solicită instanței să modifice prețul contractului de credit analizat în sensul constatării caracterului abuziv al clauzelor din Condițiile generale de creditare care reglementează dobânda, comisionul de acordare, comisionul de administrare și de urmărire riscuri cu consecința înlăturării lor din contract.

În condițiile în care instanța de judecată ar admite acțiunea introductivă, ar interveni o modificare a prețului contractului de credit contrară voinței părților de la data încheierii lui .

Prin Decizia nr. 4520/15.11.2012, pronunțată în dosarul nr._, Înalta Curte de Justiție s-a pronunțat tranșant în sensul că: „cauza esențială a contractului este cea privind prețul, adică dobânda agreată de părți. Printr-o intervenție a instanței, dobânda, element negociat, devine element impus cu consecința lipsirii de cauză a contractului "

Așadar, poziția ÎCCJ este neechivocă și tranșantă în sensul că, nu este posibilă intervenția instanței în prețul contractual și că ,este perfect valabilă o clauză care prevede că, dobânda variază în funcție de dobânda de referință variabilă a BCR, care la rândul ei depinde de costul resurselor de creditare.

Intervenția instanței în stabilirea prețului contractual duce la încălcarea principiului forței obligatorii a contractului prevăzut de art. 969 VCC.

Astfel, consacrat prin dispozițiile art. 969 VCC, principiul pacta sunt servanda își găsește justificarea în libertatea contractuală care se exprimă prin facultatea individului într-un raport contractual sau nu, de a alege persoana cu care contractează și în mod liber, în acord cu cealaltă parte, conținutul contractului.

Acesta este și sensul hotărârii CJUE pronunțată în data de 14 iunie 2012, prin care Curtea a statuat, în interpretarea art. 6 al. 1 al Directivei 93/13/CEE faptul că, instanțele nu au posibilitatea de a modifica conținutul clauzelor contractuale în care constată caracterul abuziv al acestora, singura posibilitate fiind de a exclude aplicarea acelei clauze contractuale (în condițiile în care contractul poate continua în lipsa acelei clauze).

Prin urmare, arată pârâta, raportat la petitele formulate de reclamantă, admiterea acțiunii ar presupune în mod automat o modificare a clauzelor contractuale referitoare la dobândă și comisioane, intervenția instanței în acest sens fiind lipsită de orice temei legal.

Pârâta arată că, acțiunea reclamantei este neîntemeiată, comisioanele și dobânda au fost legal percepute de aceasta.

Lipsa caracterului abuziv al COMISIONUL DE ACORDARE CREDIT rezultă din faptul că acesta a fost perceput reclamantei o singură dată, respectiv la data acordării creditului, aceștia fiind pe deplin conștienți de existența și întinderea acestei obligații.

Comisionul de acordare credit se percepe pentru activitățile de punere la dispoziția clientului a creditului și cuprinde costurile cu deschiderea contului de credit, punerea la dispoziția clientului în contul de curent a sumei de bani provenind din credit și a graficului de rambursare. Prin urmare, contraprestația băncii pentru perceperea acestui comision există și este bine justificată.

În ceea ce privește COMISIONUL DE ADMINISTRARE, nici legislația actuală în vigoare care reglementează contractele de credit, respectiv OUG nr. 50/2010, nu interzice perceperea de către bănci a acestui comision.

Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (3) din OUG nr. 50/2010, „comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/acordării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului."

Clauza care reglementează comisionul de administrare nu este altceva decât dreptul pârâtei de a percepe o sumă de bani consumatorului, justificată prin activitatea pârâtei de monitorizare a creditului acordat.

Comisionul de administrare al creditului acoperă întreaga activitate de monitorizare a creditului pus la dispoziția clientului. Aceasta include calculația ratelor de credit, a dobânzii și a comisioanelor datorate de împrumutat, informarea clienților cu privire la eventualele modificări, emiterea graficelor de rambursare, întreținerea aplicațiilor informatice de gestiune a creditelor și alte operațiune efectuate în scopul utilizării creditului de către împrumutat - așadar, o paletă mult mai largă de servicii decât în cazul comisionului de administrare al contului curent.

Pentru toate aceste motive, solicită instanței să constate că prezența comisioanelor bancare în contract sunt legale și întemeiate de către bancă.

Cu privire la clauza prevăzută la art. 6 din condițiile speciale menționează că art. 6 reglementează nivelul dobânzii anuale efective, D. și a cărei unic scop este să însumeze costul total al creditului . D. nu implică nici un fel de cost suplimentar.

Solicită de asemenea a se constata că dobânda percepută de bancă în temeiul pct.5 din contract a fost legal prevăzută si percepută.

Potrivit pct. 5 din contractul de credit inițial, dobânda curentă percepută a fost variabilă încă de la momentul încheierii contractului și este formată din dobânda de referință variabilă afișată la sediile BCR la care se adaugă 1,5 pp.

Pct. 2.10.a din condițiile generale de creditare prevede expres că, dobânda de referința variabilă a BCR se modifică în funcție de costul resurselor de creditare, cost ce are la bază următoarele elemente obiective: indicele de referința EURIBOR (care este doar unul dintre elemente) - acest indice este influențat de gradul de lichiditate de pe piața interbancară și este în strânsă legătură cu dobânda de politică monetară implementată de B. națională a României; costul cu rezerva minima obligatorie - este calculată ca procent din pasivele băncii cum ar fi depozitele clienților constituie un cost al băncii. Rezerva minimă obligatorie este ținută în conturi deschise în evidențele BNR cu o rată de dobândă foarte mică, sub nivelul ratelor de piață;costurile de lichidate - element menit să acopere diferența de scadență între creditele pe termen lung acordate clienților și scadența pe termen scurt a surselor de finanțare corespondente.

Față de acestea solicită instanței să constate așadar că, dobânda de referință variabilă a BCR nu a variat nicidecum discreționar în funcție de voința băncii, ci în mod obiectiv în funcție de factorii indicați mai sus, atât în sens crescător, cât și în sens descrescător.

B. nu a modificat unilateral dobânda, lună de lună, așa cum în mod greșit susține reclamanta, ci în baza dispozițiilor stabilite de comun acord cu reclamanta la pct. 5 din contract.

Dobânda nu a fost stabilită în mod unilateral de către bancă, aceasta a variat după formula înscrisă în contract - dobânda de referință variabilă plus 1,5 pp.

În plus, indicele de referință Euribor este doar unul dintre elementele avute în vedere la calcularea dobânzii de referință variabile a BCR, acesta fiind motivul pentru care cursul dobânzii contractuale nu a urmărit exclusiv evoluția acestui indice.

În același timp arată că variația dobânzii în funcție de dobânda de referință internă a furnizorului de servicii financiare este permisă de normele dreptului consumerist.

Astfel, în chiar Legea invocată de reclamant, punctul 1, litera a) din Anexa Legii 193/2000 prevede că:

„Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul" .

De asemenea, prevederile contractuale nu îngrădesc în nici un mod posibilitatea clientului de a solicita rezilierea contractului, conform dispozițiilor prevăzute în art. 1020 și 1021 din Codul Civil, cu toate consecințele ce decurg din exercitarea acestei opțiuni.

„Dreptul de rambursare anticipată integrală, stipulat prin clauzele generale ale contractelor de credit este menit să mențină echilibrul contractual, fiind prevăzut în favoarea clientului" (Înalta Curte de Casație și Justiție - decizia nr. 1423/2011).

Acordul părților este clar, exprimarea absolut inteligibilă, astfel clauza trebuie exceptată de la controlul judecătoresc in baza art. 4 lin 6 din Legea 193/2000.

Influența riscului de țară asupra ratei dobânzii la credite.

Riscul de țară reprezintă probabilitatea pierderilor din activități internaționale, ca urmare a unor evenimente economice, sociale și politice specifice fiecărei țări în parte.

Pentru a-și acoperi cheltuielile curente, Statul Român se împrumută de pe piața bancară internațională, la o dobândă variabilă, compusă din EURIBOR+ RISCUL DE ȚARĂ. în luna aprilie 2012 riscul de țară era de 3,6 pp. O instituție bancară nu se poate împrumuta la o rată a dobânzii mai mică decât cea la care se împrumută Statul Român.

În concluzie, susținerea reclamantei conform căreia variația dobânzii se face discreționar, este eronată.

În prezenta cauză nu sunt întrunite condițiile Legi nr. 103/2000 pentru a se constata caracterul abuziv al clauzelor indicate de reclamantă.

A. Clauzele cu privire la dobânda și comisioanele fac parte din prețul contractului și sunt exprimate în mod clar și inteligibil. În cauză sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. (6) din legea nr. 103/2000.

Potrivit art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 (care transpune art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE), „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Dispoziția legală citată exclude de la controlul caracterului abuziv de către instanță clauzele care se asociază cu obiectul principal al contractului, dacă acestea sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Prin acțiunea introductivă, reclamanta a indicat ca fiind abuzive clauzele contractuale din contractele supuse analizei referitoare la dobândă și comisioane.

Pârâta solicită instanței să constate că, în cauză este incident art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 raportat la art. 4 din Directiva 93/13/CEE, fiind îndeplinite ambele condiții prevăzute de lege pentru aplicabilitatea acestei dispoziții legale, în acest sens este și practica recentă a ÎCCJ, anexată prezentei.

Astfel, este evident faptul că dobânda și comisioanele percepute de bancă pentru creditul pus la dispoziție reprezintă PREȚUL contractului, fiind contraprestația datorată de clienți băncii pentru serviciile sale. Prețul contractului nu se reduce nicidecum la dobândă, ci cuprinde absolut toate costurile contractuale percepute împrumutatului.

În același sens este și opinia Curții Supreme a Marii Britanii în cauza The Office ofFair Trading v Abbey N. plc & Others, în care instanța a decis că acele comisioane bancare percepute pentru depășirea limitei de credit, reprezintă o componentă esențială a considerației băncilor, făcând astfel parte din obiectul contractului de credit.

De asemenea, clauzele sunt redactate în mod clar și ușor de înțeles, reclamantului neavând nevoie de cunoștințe de specialitate pentru a înțelege existența și întinderea obligațiilor sale.

Mai mult, comisioanele bancare au fost menționate expres în contract la pct. 9 din condițiile speciale de creditare, într-o manieră clară și inteligibilă, fiind precizate sumele care trebuie plătite, modul de calcul al acestor sume, respectiv periodicitatea cu care se achită. Aceeași modalitate clară de redactare a clauzelor se regăsește și în actul adițional.

Prin intermediul dispozițiile prevăzute de art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 s-a urmărit impunerea cel puțin a unui nivel minim de conștientizare în sarcina consumatorilor, care nu pot profita de calitatea de consumator pentru a obține beneficii referitoare la preț.

Prețul unui contract este principalul element pe care un consumator trebuie să îl ia în calcul atunci când încheie un contract.

Nu în ultimul rând, nici o lege nu prevede obligația comercianților de a explica clienților săi rațiunile economice sau tehnice pentru care se stabilește un anumit preț, ci impun ca modul în care este prevăzut prețul în contract să fie clar și inteligibil pentru ca aceștia să cunoască existența și întinderea obligației pe care și-o asumă.

Prin urmare, de vreme ce dobânda și comisioanele fac parte din prețul contractului și sunt prevăzute în mod clar și inteligibil în contract, instanța va constata că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, care exclud posibilitatea instanței de a analiza caracterul abuziv al clauzelor contestate.

B. Chiar dacă instanță trece peste interdicția impusă de art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, pentru a ajunge la o soluție justă cu privire la caracterul pretins abuziv al clauzelor indicate de reclamantă, instanța trebuie să procedeze la verificarea condițiilor impuse de legea nr. 193/2000 pentru ca o clauză contractuală să poată fi considerată abuzivă.

Pârâta susține că, clauzele indicate ca fiind abuzive NU creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.

Pentru a putea verifica existența unui dezechilibru semnificativ între prestațiile părților, instanța trebuie să demareze analiza prin stabilirea exactă a obiectului contractului de credit analizat.

În cadrul contractelor de credit, analiza comparativă ar trebui să ia în calcul nu numai dreptul Băncii de a percepe un cost (expres menționat încă de la început), dar și obligația de a pune de îndată la dispoziția reclamantului o sumă de bani importantă ce urmează a fi restituită de-a lungul unei perioade îndelungate de timp.

De asemenea, aprecierea dezechilibrului trebuie să ia în calcul și dreptul reclamantului de a primi de îndată, după momentul semnării contractului de credit, suma de bani împrumutată.

În plus, prevederile contractuale nu îngrădesc în nici un mod posibilitatea reclamantului de a solicita rezilierea contractului, conform dispozițiilor prevăzute în art. 1020, 1021 din Codul Civil, cu toate consecințele ce decurg din exercitarea acestei opțiuni.

Analiza ansamblului prevederilor contractuale va conduce instanța la concluzia că nu există un dezechilibru între prestațiile părților și că, dimpotrivă, eliminarea clauzelor referitoare la dobândă și comisioane din convenția de credit ar crea un dezechilibru contractual, exclusiv în defavoarea Băncii!

Referitor la negocierea și formarea contractului.

Legea nr. 193/2000, precum și Directiva 93/13, pe care prima o implementează, nu reprezintă instrumente prin care se interzice încheierea de contracte tip, standard, cu clauze preformulate sau de adeziune. Singura consecință pe care aceste norme o acordă caracterului preformulat al unor clauze este pe tărâm probator, creându-se o prezumție relativă a lipsei negocierii în cazul contractelor preformulate.

Rațiunea ambelor acte este aceea de a preveni o atitudine a comercianților care ar putea profita de preformulări contractuale pentru a obține avantaje dezechilibrate, prin oferirea posibilității consumatorilor să conteste modul în care au fost introduse unele clauze în cuprinsul contractelor, și eventualele efecte abuzive ale acestora asupra lor.

Prin urmare, Legea nr. 193/2000 nu interzice nicio clauză, ci prevede criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o clauză pentru a nu produce efecte abuzive, nu se interzice un anumit conținut, ci o anumită modalitate de stabilire a acelui conținut.

Condițiile esențiale ale contractului de credit care atrag și costul acestuia sunt determinate exclusiv de client. Acestea sunt clauzele referitoare la moneda și suma creditului, la perioada de utilizare, dar și la rata dobânzii și tipul și valoarea comisioanelor.

În contractul analizat, ceea ce este preformulat este numai conținutul clauzei în sine cu privire la perceperea dobânzii și comisioanelor ca parte a prețului contractului, nu și cuantumul/procentul acestora!

Ca urmare a renegocierii condițiilor contractuale pârâta a eliminat comisionul de risc din contractul reclamantului, iar dobânda variabilă a fost modificată în dobândă fixă.

Valoarea efectivă a dobânzii și a comisioanelor diferă de la un contract la altul, de la un tip de produs bancar la altul cu privire la care consumatorii împrumutați au posibilitate de a-și manifesta libera opțiune. Clienții băncii, prin alegerea lor cu privire la moneda creditului, suma solicitată și o . alți factori, influențează cuantumul comisioanelor.

Se poate constata că pentru a crește gradul de conștientizare a clientului cu privire la obligațiile pe care acesta și le asumă prin încheierea convenției de credit condițiile speciale de creditare sunt redactate separat de condițiile generale tocmai pentru a ușura parcurgerea și înțelegerea acestora de către client.

În considerarea tuturor argumentelor de fapt și de drept expuse mai sus, solicită respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

În drept: invocă art. 4 alin. (6) și art. 13 din Legea nr. 193/2000, art. 1, 3 și 7 din Decretul nr. l67/1958, dispozițiile legale invocate în cuprinsul întâmpinării, precum și principiile în care își are sediul materia. A solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile anexate întâmpinării, interogatoriul reclamantei, sens în care solicită înfățișarea în persoană a acesteia; orice alte mijloace de probă a căror necesitate ar ieși din cercetarea judecătorească .

În probațiune, pârâta a depus la dosar, în copie conformă cu originalul, grafic de rambursare credit, actul adițional la contractul de credit, cererea de credit pentru persoane fizice formulată de reclamantă, circulara nr.89/28.11.2007 privind standardizare dobânzi credite retail în lei și valută, rata internă de referință pentru creditele acordate în lei, cerere pentru rescadențare credit aferentă categoriei de clienți angajați în sectorul public, adresa nr.8264/30.11.2007emisă de BCR, adresa nr. 1048 /29.07.2010 emisă de ANPC, adresa nr. 185/29.11.2010 respectiv adresa nr. 06/08.01.2013 emisă de către BCR, privind explicații pentru serviciile prestate de către bancă, Hotărârea Curții(Marea Cameră) din 9 noiembrie 2010, Hotărârea Curții(Camera întâi) din 14 iunie 2012, notă de inventar.

La data de 29.08.2014 reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea excepțiilor invocate de pârâtă.

În motivare reclamanta reiterează motivele invocate și descrise pe larg în acțiune .

De asemenea solicită respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune având în vedere că, în aplicarea principiului disponibilității în procesul civil, reclamanta este cea care fixează cadrul procesual prin cererea adresată instanței de judecată, faptul că, obiectul cererii îl constituie constatarea nulității absolute a respectivelor clauze, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cu care nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând.

Prin urmare, este lipsită de relevanță data încheierii contractului de credit și data sesizării instanței, nefiind invocată o cauză de nulitate relativă, care să fie supusă termenului de prescripție de 3 ani.

Nu poate fi reținută susținerea pârâtei potrivit căreia sancțiunea ce intervine în cauză este nulitatea relativă, având în vedere faptul că, respectivele clauze, considerate ca fiind abuzive, sunt reglementate prin norme de ordine publică privind protecția consumatorilor și nu prin norme de interes privat.

În ce privește natura interesului protejat, normele cuprinse în Legea nr. 193/2000, ocrotesc un interes general, nu unul individual, protecția legii referindu-se la o categorie generică, aceea a consumatorilor.

Legea nr. 193/2000 reprezintă transpunerea, în legislația românească, a Directive nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudenței C.J.U.E. dispozițiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro).

Tot în acest sens, în cauza C-76/10, în considerentul nr. 50, s-a precizat că „ dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr. 93/13/CEE o asigură consumatorilor, art. 6 din aceasta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă eu normele naționale, care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică".

În cazul în care, prin aceeași acțiune se solicită atât constatarea nulității absolute a unui act juridic sau clauze contractuale, cât și restituirea prestațiilor, termenul de prescripție pentru petitul privind restituirea prestațiilor nu începe să curgă decât din momentul în care se constată nulitatea absolută a contractului sau cauzei contractuale.

Pentru aceste motive solicită a se respinge ca nefondată excepția prescripției invocată de pârâtă.

Celelalte susțineri ale pârâtei, nu fac decât să justifice interesele economice ale băncii, scoțând în evidență doar faptul că, banca intenționează să transfere toate costurile suplimentare, ulterioare semnării contractului, în sarcina împrumutaților, dar fără să negocieze, în mod clar și precis, cu aceștia o astfel de clauză.

La data de 24.09.2014 reclamanta a depus la dosar o cerere prin care solicită respingerea probei cu interogatoriul reclamantei .

La termenul din data de 08.12.2014 pârâta a depus la dosar note de ședință.

La data de 23.12.2015 reclamanta a depus la dosar precizare de acțiune prin care a solicitat extinderea cadrului procesual prin chemarea în judecată a numiților M. A., Irinie F. și I. F. în calitate de coplătitori și garanți semnatari ai contractului de credit.

La termenul din data de 20.04.2015, instanța a dispus emiterea unei adrese către pârâta BCR, pentru a preciza următoarele:

I. Cu privire la drepturile și obligațiile părților începând cu data încheierii contractului în litigiu (25.05.2007), până la data implementării O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 288/2010, cu modificările și completările ulterioare.

1. Să arate modul concret în care a fost stabilită dobânda,cu menționarea tuturor elementelor componente.

2. Să precizeze în concret care anume a fost dobânda de referință variabilă la data încheierii contractului (25.05.2007), precum și dobânda de referință variabilă aplicabilă convenției în litigiu începând cu a XIII-a lună de la data încheierii contractului, având în vedere că în primul an de desfășurare a raportului juridic dobânda a fost fixă (7,4% pe an), potrivit pct. 5, teza întâi din contract.

3. Să precizeze și să evidențieze evoluția dobânzii de referință variabilă, începând cu data încheierii contractului (25.05.2007), până la data implementării O.U.G. nr. 50/2010.

4. Să precizeze dacă au existat sau nu rambursări anticipate ale creditului acordat, în raport cu care (rambursări) să fi fost perceput comisionul de rambursare anticipată.

În caz afirmativ, să precizeze orice eventuale sume achitate cu acest titlu, precum și sumele încasate cu titlu comision.

În mod expres, pârâta să precizeze dacă,în privința reclamantei,comisionul de rambursare anticipată a fost sau nu eliminat din contract, ca urmare a intrării în vigoare (implementării) O.U.G. nr. 50/2010 sau ca urmare a actelor adiționale intervenite între părți.

În caz afirmativ, să arate data când acest comision (de rambursare anticipată) a fost eliminat.

5. Cu privire la comisionul de urmărire riscuri, să precizeze dacă un asemenea comision a fost sau nu stabilit și perceput de către B.C.R. în baza contractului de credit bancar nr. 806PF/25.05.2007, astfel cum rezultă din pct. 6 din convenție.

În caz afirmativ, să precizeze următoarele:

- toate sumele încasate cu acest titlu (de comision de urmărire riscuri);

- dacă, în privința reclamantei, comisionul de urmărire riscuri a fost sau nu eliminat din contract, ca urmare a O.U.G. nr. 50/2010 sau ca urmare a actelor adiționale intervenite între părți;

- data când acest comision (de urmărire riscuri) a fost eliminat.

6. Cu privire la comisionul de transformare.

Să precizeze dacă a fost sau nu perceput un asemenea comision de transformare, fie că a fost vorba despre o singură (primă) solicitare, fie că a fost vorba despre mai multe.

În caz afirmativ, să precizeze următoarele:

- cuantumul fiecărui comision de transformare perceput;

- dacă, în privința reclamantei, comisionul de transformare a fost sau nu eliminat din contract, ca urmare a O.U.G. nr. 50/2010 sau ca urmare a actelor adiționale intervenite între părți.

- data când acest comision a fost eliminat.

II. Cu privire la drepturile și obligațiile părților începând cu data implementării O.U.G. nr. 50/2010, până la data de 25.02.2011 (data încetării efectelor actului adițional încheiat, în mod tacit, în baza O.U.G. nr. 50/2010).

Sub acest aspect, instanța constată că dobânda curentă percepută la data încheierii actului adițional (intrat în vigoare la data de 20.09.2010) a fost de 10,40%, potrivit pct. 1 din actul adițional.

1. Să se precizeze modalitatea stabilirii dobânzii curente, indicând expres elementele componente.

2. Având în vedere marja fixă de 9,26 p.p./an, să se precizeze modul concret de stabilire a acestei marje fixe, cu evidențierea cuantumului fiecărui element (de exemplu, dacă unul dintre aceste elemente l-a constituit indicele EURIBOR la 6 luni, se va indica și nivelul acestuia la data stabilirii marjei fixe).

Se va preciza matematic conținutul clauzei de la pct. 1 din actul adițional.

III. Cu privire la drepturile și obligațiile părților începând cu data de 25.02.2011 (data încetării efectelor actului adițional încheiat în baza O.U.G. nr. 50/2010), până în prezent.

1. Să se precizeze cuantumul marjei fixe (element component al dobânzii curente).

2. Să precizeze evoluția dobânzii curente (până în prezent).

3. Să precizeze toate comisioanele stabilite și percepute (denumirea comisioanelor și nivelul acestora).

La data de 18.05.2015 banca a răspuns solicitărilor instanței.

La termenul din data de 25.05.2015 instanța a respins excepția prescripției extinctive, subliniind faptul că, în speță, caracterul imperativ al dispozițiilor de la art. 6, alin. 1 din Directiva 93/13, natura și importanța interesului public, așa cum a reținut Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-76/10 (pct. 49, 50) conduc la concluzia incidenței unui alt regim juridic decât cel aplicabil în cazul nulității relative.

În privința restituirii sumelor achitate, instanța apreciind că, un eventual termen de restituire a sumelor respective ar curge de la momentul anulării clauzelor, fiind vorba despre unul din efectele nulității (restabilirea situației anterioare).

La termenul de judecată din 22 iunie 2015 a fost luat interogatoriul reclamantei M. D. O. F. .

Prin interogatoriul ce i-a fost luat, reclamantei M. D. O. F. arată că nu a mai consultat ofertele altor bănci, nu a avut nicio ofertă din partea reprezentanților pârâtei ; a avut două întâlniri cu reprezentanții băncii, nu a citit contractul înainte de semnare, a semnat de bună voie; a așteptat o perioadă atât de îndelungată să semnaleze caracterul abuziv al clauzelor din cauza creșterii succesive a ratelor și ca urmare a mediatizării.

La data de 08.07.2015 pârâta a depus la dosar concluzii scrise.

-//-

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:

În ceea ce privește excepția lipsei de obiect a petitului 1 (parțial în ceea ce privește constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de urmărire riscuri și implicit restituirea acestuia) și a petitului 7, doar cu privire la comisionul de urmărire risc invocată de pârâta B. C. ROMÂNĂ S.A prin întâmpinare, instanța reține următoarele:

Din cercetarea cuprinsului contractului de credit încheiat între părți, din poziția fermă a pârâtei, însușită și de reclamantă, rezultă că reclamantei nu i s-a perceput și reținut pe perioada derulării contractului nici o sumă cu titlu de comision de risc. Așadar, în patrimoniul reclamantei nu există vreun drept care să dea naștere unei obligații corelative a pârâtei, motiv care va duce la admiterea excepției.

Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei de obiect a petitului 1 (parțial în ceea ce privește constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de urmărire riscuri și implicit restituirea acestuia) și a petitului 7, doar cu privire la comisionul de urmărire risc invocată de pârâta B. C. ROMÂNĂ S.A prin întâmpinare

Pe fondul pricinii, instanța reține în fapt următoarele:

Între reclamanta M. D. O. F. CNP_,pe de o parte, și pârâta B. C. ROMÂNĂ S.A. pe de altă parte s-a încheiat Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.806PF/25.05.2007 (filele 20-23), având ca obiect un credit în valoare de_ euro. Conform contractului dintre părți (pct. 5, pct. 9 din contract Condițiile speciale și 2.10., 2.11, 3.1; 3.2, 3.3, 3.4, 3.5, din Condițiile Generale ale convenției de credit, reclamanta s-a obligat la plata către pârâtă a unui comision de rambursare anticipată în primele 36 luni de creditare - 4,50%, între 37 și 60 luni - 3% ; între 61 și 120 luni - 2,50%, peste 121 luni - 2%;comision de acordare credit de 1,80% flat; a unui comision de administrare de 10,50 euro lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat, prevăzut la pct. 1, precum și a unui comision de transformare pentru prima solicitare – flat de 0,50%. De asemenea s-a stipulat la punctul 5 faptul că dobânda curentă este de 7,4 % pe an și este fixă în primele 12 luni și variabilă ulterior. Ea este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,5 p.p. În cadrul condițiilor generale, la pct . 2.10. s-a prevăzut că pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica dobânda, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se la data modificării acestuia, la soldul creditului existent. Mai departe se prevede că modificarea dobânzii curente conduce la recalcularea dobânzii datorate.

Reține instanța următoarele prevederi din Legea nr. 193/2000:

- art. 1 al. 3 - se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii;

- art. 4 al. 1 - o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;

- art. 4 al. 2 - o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv;

- art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive - sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului.

Instanța reține că în privința contractelor de consum legiuitorul național și cel european a urmărit în anumite cazuri atenuarea principiului pacta sunt servanta, dând instanței de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract în măsura în care se constată că acesta cuprinde clauze abuzive.

O asemenea intervenție nu este de natură să înfrângă principiul forței obligatorii a convențiilor, consacrat de articolul 969 aliniatul 1 din Codul Civil din anul 1864, întrucât libertatea contractuală nu este una absolută și discreționară. Un contract are putere de lege între părți întrucât este prezumat a fi încheiat cu bună-credință și utilitate pentru părțile contractante . Forța juridică deplină este recunoscută numai acelor convenții care nu intră în conflict cu principiul bunei-credințe și cu bunele moravuri, în caz contrar el nu poate fi opus părților, terților sau instanței de judecată. Prin Legea nr. 193/2000care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 05 aprilie 1993, s-a stabilit în mod expres competența instanței de a constata caracterul abuziv .

Interpretând această Directivă, Curtea de Justiție a Comunitățior Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murano Quintero(240/98), că acest act normativ conferă judecătorului național de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale . Întrucât un asemenea examen presupune existența în prealabil a unui contract încheiat între părți, care și-a produs integral sau parțial efectele, este fără putință de tăgadă că executarea pentru un anumit interval de timp a obligațiilor asumate de către consumator nu poate împiedica verificarea conținutului său de către instanța de judecată.

Pe de altă parte, instanța reține că rațiunea avută în vedere la adoptarea acestui act normativ l-a constituit faptul că întregul sistem de protecție preluat în dreptul intern are la bază ideea că un consumator se află într-o poziție de inferioritate în raport cu comerciantul în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare. Această situație îl pune în postura de a adera la condițiile redactate în prealabil de către comerciant fără a avea puterea de a influența conținutul lor. Chiar dacă utilizarea unor contracte al căror conținut a fost redactat anterior nu este interzisă de art. 5 din Legea nr. 193/2000, esențial rămâne ca prin acest mecanism să se dea posibilitatea consumatorului de a înțelege, negocia și accepta conținutul său.

Instanța reține că prevederile contractuale enunțate mai sus, nu au fost negociate direct cu consumatorii, în sensul dispozițiilor legale analizate, având în vedere că, așa cum afirmă însăși B., aceste contracte sunt preformulate, standard, iar eventualele diferențe dintre ele nu se datorează negocierii cu clienții, ci particularităților fiecărui client în parte. Față de acest aspect, deși susținerea Băncii în sensul că legea nu interzice încheierea de contracte preformulate este întemeiată, din textele sus-amintite reiese faptul că, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Instanța constată că acest contract de credit bancar intră sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, întrucât împrumutatul are calitatea de consumator, iar banca pe aceea de comerciant.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, ,,o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților’’.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat asupra posibilității instanțelor naționale de a analiza caracterul abuziv al unor clauze contractuale care privesc noțiunile de obiect al contractului și de preț, la care face referire art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13 prin hotărârea din 3 iunie 2010, dată în cauza C‑484/08, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare inițiate de Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid c. Asociación de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc) și prin ordonanța din 16 noiembrie 2010, dată în cauza C-76/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare inițiate de Povotovost c. Iveta Korckovska, reținând că instanțele judecătorești au posibilitatea de a analiza caracterul abuziv al unei clauze, chiar și atunci când aceasta vizează obiectul principal sau prețul unui contract. Prin urmare, instanța constată că sunt nefondate susținerile și argumentele pârâtei conform cărora instanța nu ar putea analiza caracterul abuziv al dobânzii variabile și ale comisioanelor atacate, deoarece acestea ar constitui un element al prețului contractului.

Din jurisprudența CJUE, care în temeiul Constituției și a Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, este obligatorie pentru instanțele naționale, rezultă că Directiva 93/13, în transpunerea căreia s-a adoptat în dreptul național Legea 193/2000, vizează protejarea drepturilor consumatorilor care sunt partea slabă în contract având în vedere faptul că puterea lor de negociere este limitată, ei fiind practic obligați fie să accepte clauzele impuse de profesioniști, fie să nu încheie contractul.

Din interpretarea art. 4 din Legea 193/2000 rezultă că pentru ca o clauză să poată fi considerată abuzivă este necesar ca ea să îndeplinească în mod cumulativ două criterii: să fie o clauză standard preformulată și prin introducerea ei să se creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Instanța reține că nu se poate susține că simplul fapt al semnării contractului de către consumator și informarea prealabilă a acestuia despre dobânzile și comisioanele percepute, echivalează cu negocierea clauzelor contractului între părți.

Împrejurarea invocată de pârâtă și anume că reclamantul a avut cunoștință atât de existența cât și de întinderea obligațiilor ce îi reveneau, și sub aspectul valorii, și sub cel al perioadei, și a fost de acord, prin semnarea convenției, dispunând de posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu era de acord cu aceste clauze, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr. 193/2000. A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea de aplicabilitate, în mare parte, a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care prin edictarea sa legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive. Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art. 969 C.civ. vechi, aplicabil în speță în temeiul art. 3 raportat la art. 102 din Legea 71/2011, conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr. 193/2000 reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind abuzive.

Astfel instanța va constata caracterul abuziv al clauzei privind dobânda variabilă, întrucât:

- din interogatoriul luat reclamantei, rezultă că aceasta nu a putut influența în nici o măsură prevederile contractuale, acestea fiind prestabilite, mai mult acestea cuprind elemente ce nu au putut fi determinate la momentul încheierii contractului.

- Potrivit acelorași clauze contractuale, banca putea modifica unilateral nivelul dobânzii, fără înștiințarea reclamantului

- Din lecturarea punctului 5 din contract, nu rezultă nici o previzibilitate a modului de calcul al dobânzii revizuibile semestrial. Trebuie să avem în vedere faptul că nulitatea absolută se analizează exclusiv raportat la momentul încheierii actului juridic, așadar nu are nici o relevanță modul de derulare a convenției pe parcursul perioadei de valabilitate a contractului.

- Articolul 5 din contract introduce noțiunea de dobândă variabilă fără să se indice în mod neechivoc care sunt costurile resurselor de creditare, fără să se dea o definiție clară a acestei dobânzi .

- În acest articol nici măcar nu s-au indicat criterii prin raportare la care să se poată determin nivelul dobânzii.

Instanța va reține în consecință că reclamanta a acceptat o dobândă de 7, 4 % pe an, această clauză fiind una conformă cu legea, sancțiunea nulității absolute operând doar pentru caracterul variabil al dobânzii.

Aceleași argumente vor fi reținute de instanță în privința comisioanelor percepute.

Prin urmare, clauzele atacate îndeplinesc prima dintre condițiile prevăzute de art. 4 din Legea 193/2000, fiind, fără îndoială, clauze standard cuprinse într-un contract de adeziune.

Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr.193/2000 este însă necesar ca aceste clauze să fi creat, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Instanța constată că este adevărat faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului, garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului etc.

În analiza celei de a doua condiții prevăzute de lege, pentru a se putea reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, respectiv condiția ca prin stipularea clauzei să se creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța constată că din planul de rambursare a creditului depus la dosar rezultă că valoarea comisioanelor percepute este semnificativ. Având în vedere ansamblul acestor elemente,, faptul că nu s-a definit în mod clar și complet noțiunea comisioanelor de acordare, de administrare credit și de transformare pentru prima solicitare, nici nu s-a explicat rațiunea perceperii lor instanța apreciază că prin stipularea acestora raportat la circumstanțele speței, s-a creat, în detrimentul reclamantei și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit.

Ca o consecință a constatării nulității absolute a clauzelor abuzive, va dispune instanța obligarea pârâtelor la restituirea către reclamantă a sumei reprezentând comision de acordarea credit și de administrare credit, astfel cum rezultă din graficul de rambursare anexă la convenția la credit, de rambursare anticipată, de transformare pentru prima solicitare . Ca o consecință a nulității absolute va dispune instanța eliminarea clauzelor abuzive din contract. Tot ca o consecință a nulității absolute și repunerea părților în situația anterioară, instanța va obliga pârâta la plata dobânzilor legale calculate asupra sumelor acordate prin paragrafele anterioare, de la data reținerii lor și până la data plății efective.

Instanța va respinge cererea de la punctul 5 și 6 privind restituirea comisionului de risc și a diferenței între dobânda contractuală și D., odată pentru că părțile nu au stipulat un comision de risc, banca nu a percput un asemenea comision, iar mai apoi pentru că instanța a admis cererea de restituire a diferenței între dobânda stabilită în primul an de 7, 4 % și dobânda percepută de bancă ulterior. Așadar, restituindu-se această diferență, cererea de la punctul 6 este nefondată.

Va respinge instanța daunele interese solicitate, ca nefondate, întrucât:

- Articolul 1082 din Codul Civil de la 1864, aplicabil în cauză raportat la data încheierii actului juridic din litigiu, prevede: „ debitorul este osândit de se cuvine la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării. „ Așadar acordarea daunelor interese depind de existența unui prejudiciu, ce nu poate fi însă justificat de către reclamant în acest moment, cu atât mai mult cu cât doar de la data rămânerii definite a hotărârii se vor naște obligațiile în sarcina pârâtei. În această fază nu există nici fapta ilicită a pârâtei, nici culpa acestuia, nici prejudiciul reclamantului, argumente pentru care instanța va respinge această cerere a reclamantului.

În consecință, apreciind că sunt îndeplinite toate cerințele impuse de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, văzând și prevederile art. 6 și 7 din Legea 193/2000, în baza acestor considerente, instanța va admite în parte acțiunea reclamantei potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în conformitate cu prevederile art.453 alin.1 Cod procedură civilă, o va obliga pe pârâtă să achite reclamantei cheltuieli de judecată în valoare de 1000 lei, reprezentând onorariu de avocat, conform documentului justificativ depuse la dosar .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei de obiect a petitului 1 (parțial în ceea ce privește constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de urmărire riscuri și implicit restituirea acestuia) și a petitului 7, doar cu privire la comisionul de urmărire risc invocată de pârâtă prin întâmpinare

Admite în parte acțiunea civilă formulată de către reclamanta M. D. O. F. CNP_, cu domiciliul în Ștei, .. 1, . cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat C. N., cu sediul în ORADEA, ., ., în contradictoriu cu pârâta B. C. ROMÂNĂ S.A., înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, cu sediul în București, str...5, sector 3, și terții intervenienți I. F., având CNP_, cu domiciliul în Ștei, .. 1, ., M. A., având CNP_, cu domiciliul în Ștei, .. 1, . și I. F., având CNP_, cu domiciliul în Ștei, .. 1, ..

Constată nulitatea absolută a următoarelor clauze:

- clauza prevăzută la punctul 9 din contractul de credit nr. 806PF/25.05.2007 privind comisionul de acordare credit 1,80% flat; comisionul de administrare 10,50 euro lunar, reprezentând 0,05% din valoarea creditului și implicit nulitatea acestora;

Dispune obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate și care reprezintă diferența dintre dobânda stabilită în primul an de 7,4% și dobânda percepută de bancă după primul an de creditare.

Dispune obligarea pârâtei la restituirea comisionului de acordare credit de 1,80 % din valoarea creditului.

Dispune obligarea pârâtei la restituirea comisionului de administrare de 0,05 % din valoarea creditului de la data primei rețineri până la zi,

Dispune restituirea sumei reprezentând diferența între dobânda contractuală și D. și stabilirea D. la nivelul dobânzii contractuale .

Dispune obligarea pârâtei la modificarea clauzelor contractuale în sensul eliminării acestor prevederi din contract și restituirea sumelor reținute în temeiul clauzelor abuzive, obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii și modificarea ratei lunare prin înlăturarea comisioanelor,

Dispune obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale calculate asupra sumelor solicitate, de la data reținerii până la data plății efective.

Respinge celelalte pretenții formulate de către reclamantă.

Obligă pârâta B. C. ROMÂNĂ S.A să achite în favoarea reclamantei M. D. O. F. suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Beiuș și se judecă de Tribunalul Bihor.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 16 iulie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER ,

E. V. – judecător Anișoara I. P.

Red.E.V.

Tehnored.A.I., 7 ex.

28.07.2015

Emise 5 comunicări:

← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 785/2015....		Contestaţie la executare. Sentința nr. 779/2015. Judecătoria... →

Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 799/2015. Judecătoria BEIUŞ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 799/2015. Judecătoria BEIUŞ