Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 09-07-2015, Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 1528/187/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BEIUȘ
Dosar nr._
ORDONANȚA PREȘEDINȚIALĂ Nr. 790/2015
Ședința publică de la 9 iulie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: E. V., judecător
Grefier: Anișoara I. P.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul L. D. CNP_, cu domiciliul în comuna Arieșeni, .. 209, județul A., împotriva intimatului INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, cu sediul în municipiul Oradea, .. 2-4, județul Bihor, având ca obiect ordonanță președințială.
Cererea se soluționează fără citarea părților, potrivit art. 998, alin. 2, teza întâi din C. pr. civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art. 131, alin. 1 din C. pr. civ., verificând respectarea normelor legale referitoare la competență, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze această cerere, potrivit art. 997 din C. pr. civ.
În temeiul art. 258, alin. 1 din C. pr. civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile anexate cererii, sub aspectul dovedirii temeiniciei pretențiilor petentului.
În conformitate cu art. 223, alin. 3 din C. pr. civ., instanța urmează a se pronunța asupra cererii.
INSTANȚA,
Asupra cererii de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ la data de 02.07.2015, petentul L. D. CNP_ a chemat în judecată intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri, prin care să dispună de urgență, fără citarea părților obligarea intimatului la restituirea către petentul L. D. a bunurilor confiscate, în data de 27.06.2015, conform procesului verbal de dare în custodie . nr._, executarea hotărârii să se facă fără somație sau fără trecerea vreunui termen.
Au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Motivele de fapt arătate prin cererea de emitere a ordonanței președințiale:
Petentul arată că a depus o plângere împotriva intimatului la Judecătoria Beiuș, solicitând anularea procesului verbal de constatare a contravenției și înlăturarea ,măsurii complementare de confiscare specială dispusă.
Petentul arată că la data de 27.06.2015 a transportat cherestea rășinoase de diferite dimensiuni necesare construcției acoperișului unei case, iar agentul constatator a avut impresia că ar transporta o cantitate mai mare de marfă decât cea din aviz și că transportă lemn din alte specii pe de altă parte . Cu ocazia verificării materialului lemnos de către personalul de specialitate s-a constatat că nu a depășit cantitatea de masă lemnoasă din aviz și că, cheresteaua pe care o transporta aparține aceleași specii, astfel că fapta reținută în sarcina sa nici măcar nu există.
Totodată arată că cererea sa este justificată îndeplinind condițiile de admisibilitate a unei astfel de acțiuni, respectiv: Urgența este dată de faptul că materialul lemnos transportat era destinat construcției unui acoperiș al unei case, iar beneficiarul care a achitat anticipat și integral prețul materialului lemnos nu poate finaliza construcția; vremelnicia ordonanței este dată de faptul că dorește ca această obligație să existe până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale depusă, iar neprejudicierea fondului este evidentă, petentul solicitând o măsură cu caracter provizoriu. În ceea ce privește aparența de drept petentul arată că are un drept de proprietate asupra materialului lemnos, lucru care rezultă din avizul de însoțire al mărfii .
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 997 și urm. N.C.pr, civilă..
În probațiune, au fost depuse la dosarul cauzei, în copie, procesul verbal de constatare a contravenției și de lăsare în custodie, aviz de însoțire a mărfii.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 50 lei.
Analizând cererea de față prin prisma motivelor formulate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
Această cerere întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute la art. 997, alin. 1 din C. pr. civilă, respectiv urgența este dată de faptul că materialul lemnos transportat era destinat construcției unui acoperiș al unei case, iar beneficiarul care a achitat anticipat și integral prețul materialului lemnos nu poate finaliza construcția; vremelnicia ordonanței este dată de faptul că dorește ca această obligație să existe până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale depusă, iar neprejudicierea fondului este evidentă, petentul solicitând o măsură cu caracter provizoriu. În ceea ce privește aparența de drept instanța constată că petentul are un drept de proprietate asupra materialului lemnos, lucru care rezultă din avizul de însoțire al mărfii și din procesul verbal de cubare din 27.06.2015 din care rezultă o cantitate mai mică decât cea din avizul de însoțire și din procesul verbal de confiscare.
De asemenea, instanța constată că există plângere contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Beiuș aflându-se în faza inițială a procedurii prealabile formulată de către petentul L. D. împotriva intimatului INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, și deoarece instanța se află în vacanță judecătorească este posibil să se fixeze un termen de judecată, după parcurgerea procedurii prealabile abia în cursul lunii octombrie sau noiembrie, astfel că, având în vedere destinația bunurilor confiscate se confirmă o dată mai mult urgența.
În temeiul art. 453, alin. 1 din C. pr. civ., instanța va obliga pe intimat la plata către petent a sumei de 650 lei cheltuieli de judecată ( 600 lei onorar avocat și 50 lei taxă judiciară de timbru).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de către petentul L. D. CNP_, cu domiciliul în comuna Arieșeni, .. 209, județul A., împotriva intimatului INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, cu sediul în municipiul Oradea, .. 2-4, județul Bihor, ca legală și întemeiată.
Dispune restituirea către petentul L. D. a bunurilor confiscate, în data de 27.06.2015, conform procesului verbal de dare în custodie . nr._ al INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BIHOR, SOP-CDS.
Obligă intimatul la plata către petent a sumei de 650 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare; în cazul căii de atac, cererea de apel se depune la Judecătoria Beiuș.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 iulie 2015.
Președinte, Grefier,
E. V., judecător Anișoara I. P.
Red. E.V.
Tehnored.A.I.
Ex. 4/ emis 2com.
10.07.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 779/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 883/2015. Judecătoria... → |
|---|








