Contestaţie la executare. Sentința nr. 883/2015. Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 883/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 1564/187/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BEIUȘ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 883/2015
Ședința publică din 22 septembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte:T. V., judecător
Grefier: Anișoara I. P.
Pe rol, este pentru azi soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul S. V. domiciliat în ., . cu domiciliul procesual ales la av. F. R. G. - Oradea, .. 22, ., împotriva intimatei C. - P. DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., județul Cluj, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 28.07.2015, intimata a depus întâmpinare, fiind comunicată contestatorului, care la date de 31.07.2015 a depus răspuns la întâmpinare, contestatorul a solicitat suspendarea prezentei cauzei până la soluționarea plângerii contravenționale formulată împotriva procesului verbal nr._/15.05.2012; după care:
În temeiul art. 131, alin. 1 din C. pr. civ., verificând respectarea normelor legale referitoare la competență, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze această acțiune, potrivit art. 714, alin. 1, art. 651, alin. 1, teza întâi, coroborate cu art. 94, pct. 3 din C. pr. civ., s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților.
În temeiul art. 258, alin. 1 și art. 292, alin. 1 din C. pr. civ., sub aspectul dovedirii temeiniciei pretențiilor/apărărilor părților, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
P. contestația la executare formulată contestatorul a solicitat suspendarea judecării acesteia până la soluționarea plângerii contravenționale formulată împotriva procesului verbal de contravenție fără să se solicite și suspendarea executării silite propriu zise.
În situația în care nu s-a solicitat suspendarea executării silite, suspendarea judecării contestației la executare nu ar avea nicio relevanță practică, deoarece executarea silită începută și-ar continua cursul, situație în care apreciază că nu se impune suspendarea judecății contestației la executare, ci judecarea pe fond a acesteia .
În conformitate cu art. 223, alin. 3 din C. pr. civ., instanța urmează a se pronunța asupra cererii.
INSTANȚA,
Asupra cererii de față, reține următoarele:
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.07.2015 sub nr._, contestatorul S. V. a chemat în judecată pe intimata C. - P. DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI CLUJ, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună anularea executării însăși, deoarece titlul executoriu constând în procesul verbal emis de către C. este nelegal.
Au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Motivele de fapt arătate prin contestație:
Contestatorul arată că prin somația emisă în dosar nr. 277/2015 s-a stabilit de către executor obligația de plată a sumei de 494,56 lei reprezentând debit + cheltuieli de executare, titlul executoriu constând în procesul verbal nr._/15.05.2012
Contestatorul arată că a formulat plângere contravențională împotriva procesul verbal nr._/15.05.2012, întrucât nu poartă semnătura agentului constatator, situație în care solicită suspendarea prezentei acțiuni până la soluționarea plângerii contravenționale.
În drept, cererea nu a fost motivată.
P. întâmpinarea depusă la data de 28.07.2015, intimata a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea tuturor formelor de executare și a titlului executoriu în temeiul căruia s-a solicitat executarea.
Motivele de fapt arătate prin întâmpinare:
Titlul executoriu în temeiul căruia s-a demarat procedura de executare silită îl constituie procesul-verbal de contravenție . nr._/15.05.2012.
P. procesul-verbal menționat, s-a dispus, pe lângă plata amenzii contravenționale, achitarea tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro.
Împotriva procesului verbal de contravenție contestatorul avea posibilitatea de a formula plângere contravențională în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării lui. Procesul-verbal de contravenție . nr._/15.05.2012 a fost adus la cunoștința contestatorului la data de 24.05.2012 după cum reiese din confirmarea de primire.
Or, potrivit art. 31 și art. 32 din OG nr. 2/2001 este prevăzută o procedură specială de atacare a procesului verbal, respectiv plângerea contravențională, procedură în cadrul căreia putea fi verificată legalitate și temeinicia întocmirii acestuia, procedură care nu a fost demarată în termenul legal de către contravenient.
De asemenea menționează faptul că potrivit art. 718 C. pr. civilă pentru admisibilitatea cererii de suspendare a executării silite sunt necesare două condiții cu caracter procedural: existența unei contestații la executare în curs de soluționare pe rolul instanței și consemnarea unei cauțiuni.
În drept, au fost invocate art. 711 și urm. C. pr. civilă, OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002.
În probațiune, au fost depuse înscrisuri.
La data de 31.07.2015 contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care arată că semnătura de pe confirmarea de primire anexată întâmpinării nu îi aparține, în condițiile în care acesta nu mai locuia acolo din luna martie 2012 dovadă fiind în acest sens, cartea sa de identitate emisă la data de 15.03.2012.
Analizând contestația la executare de față prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
Față de contestator s-a început executarea silită de către executorul judecătoresc M. B. și cu privire la dispoziția de obligare a acestuia la obligarea sumei de 28 euro cu titlu de tarif de utilizare a drumurilor stabilită prin procesul verbal . nr._/15.05.2012.
Contestatorul a fost înștiințat de începerea executării silite prin înființarea popririi la data de 05.06.2015 potrivit înștiințării depusă la dosar și a formulat contestația la executare la data de 13.07.2015 când apare înregistrată pe rolul Judecătoriei Beiuș contestația ( data poștei este de 09.07.2015).
Contestatorul nu a făcut dovada că s-a adresat instanței de judecată în termen de 15 zile de la data la care a fost primită comunicarea prin care a fost înștiințat despre înființarea popririi.
Acesta a formulat separat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție înregistrată sub dosar nr._ cu termen de judecată la data de 14.10.2015.
Până în prezent procesul verbal de contravenție contestat se bucură de prezumția de legalitate, iar procedura de executare silită declanșată de executorul judecătoresc are la bază acest titlu executoriu, care ar fi fost investit de către instanță cu formulă executorie.
Contestatorul nu a solicitat suspendarea procedurii de executare declanșate împotriva sa, situație în care instanța nu a dispus plata unei cauțiuni.
Solicitarea de a se suspenda contestația la executare până când se va judeca în mod definitiv cauza având ca și obiect plângere contravențională nu are eficiență practică în lipsa suspendării executării silite.
Executarea silită își urmează cursul în această situație, chiar dacă contestația la executare ar fi suspendată sub aspectul judecării ei.
Pe de altă parte, în cazul în care contestatorul va avea câștig de cauză în legătură cu plângerea contravențională va putea solicita întoarcerea executării în cazul în care va fi executat silit până în acel moment.
Pentru aceste considerente, instanța în baza art. 712 și urm.C. pr. civilă va respinge contestația la executare formulată de către contestatorul S. V. domiciliat în ., . cu domiciliul procesual ales la AV. F. R. G. - Oradea, .. 22, ., împotriva intimatei C. - P. DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., județul Cluj, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de suspendare a judecării contestației la executare formulată de către contestatorul S. V..
Respinge contestația la executare formulată de către contestatorul S. V. domiciliat în ., . cu domiciliul procesual ales la AV. F. R. G. - Oradea, .. 22, ., împotriva intimatei C. - P. DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., județul Cluj, ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Beiuș.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 septembrie 2015.
Președinte, Grefier,
T. V., judecător Anișoara I. P.
Red.C.M.
Tehnored.A.I.,
4ex. emis 2 ..09.2015
| ← Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 09-07-2015,... | Fond funciar. Sentința nr. 873/2015. Judecătoria BEIUŞ → |
|---|








