Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 432/2015. Judecătoria BEIUŞ

Sentința nr. 432/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 508/187/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BEIUȘ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 432/2015

Ședința publică de la 09 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. A. F., judecător

Grefier E. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant S.C. A. C. RESOURCES SRL - și pe pârât ., având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei, avocat C. D., conform împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar ,lipsă fiind pârâta .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, pentru termenul de astăzi pârâta . depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de ordonanță președințială ca nefondată și neîntemeiată, invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în formularea cererii, precum și excepția inadmisibilității cererii de emitere a ordonanței președințiale .

Instanța pune în discuție competența instanței în soluționarea prezentei cereri .

Reprezentantul reclamantei, avocat C. D. arată că, Judecătoria Beiuș este competentă în soluționarea cererii .

Instanța, în baza prevederilor art. 131 Noul Cod de Procedură civilă, verificându-și din oficiu competența, reține că ,în conformitate cu prevederile art. 94 și art. 107 alin.1 Noul Cod de Procedură civilă, este competentă general, material și teritorial .

Reprezentantul reclamantei, avocat C. D. depune la dosar chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru de 20 lei, convenția privind servitutea de trecere, precum și contractul de comodat din 19.02.2014, anexele la acest contract, respectiv lista de inventariere din 15.12.2014 . Susține cererea de emitere a ordonanței președințiale astfel cum a fost formulată, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar .

Instanța constată că, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în formularea cererii, precum și excepția inadmisibilității cererii de emitere a ordonanței președințiale .

Instanța, pune în discuția reprezentantului reclamantei excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în formularea cererii invocată de pârâtă prin întâmpinare .

Reprezentantul reclamantei, avocat C. D. solicită respingerea excepției, prin actele depuse la dosar, respectiv, convenția privind servitutea de trecere, precum contractul de comodat din 19.02.2014, anexele la acest contract, s-a făcut dovada că reclamanta are calitate procesuală activă .

Instanța, în baza art. 248 alin. 4 NCPC dispune unirea excepției cu fondul .

Instanța, în baza art. 255 Noul Cod de Procedură civilă , considerând cererea de probațiune formulată de reclamantă ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, urmează a o încuviința .

Reprezentantul reclamantei, avocat C. D. nu solicită administrarea altor probe și nu are alte cereri de formulat .

Instanța, conform prevederilor art. 238 al. 1 NCPC apreciază că, prezenta cauză se va putea soluționa la acest termen de judecată, fără să fie necesar amânarea judecării ei.

În baza art. 392 NCPC , având în vedere că, reprezentantul reclamantei a declarat că nu mai are alte cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, președintele deschide dezbaterile asupra fondului și dă cuvântul reprezentantului petentei .

Reprezentantul reclamantei, avocat C. D. solicită admiterea cererii de ordonanță președințială, obligarea pârâtei să-i permită accesul în incinta Băița P. la obiectivele cuprinse în anexa la contractul de comodat pentru conservarea și mentenanța acestora . Arată că, în speță sunt întrunite dispozițiile noului cod de procedură civilă privind ordonanța președințială . Nu solicită cheltuieli de judecată

Instanța, în baza art. 394 NCPC apreciază cauza lămurită, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare, pe baza probelor de la dosar.

INSTANȚA

Prin cererea ce ordonanță președințială înregistrată la această instanță la 17 martie 2015, reclamanta S.C. A. C. RESOURCES SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. BĂIȚA S.A., ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună permiterea societății reclamante să aibă acces în incinta Băița P. .

În motivare se arată că, societatea reclamantă are ca obiect activitatea de exploatare a minereurilor polimetalice, desfășurându-și activitatea în localitatea Băița Bihor, unde se regăsește și exploatația minieră, care, începând cu data de 19.02.2015 face obiectul contractului de comodat încheiat cu ..A. . Prin contractul de comodat, au fost puse la dispoziție activele S.C. MINERAL MINING S.A., active miniere, potrivit listelor de inventariere pentru o perioadă nedeterminată . În temeiul acestui contract reclamanta a întocmit o convenție cu privire la servitutea de trecere cu S.C. BĂIȚA BIHOR S.A., în care aceasta, cu titlu de proprietar a constituit cu titlu oneros un drept de trecere pentru autovehicule, persoane, inclusiv utilități, situate în Băița P., înscris în c.f. 1432 al localității Băița, având ca destinație drum industrial .

De aproximativ o săptămână, în mod constant și continuu, reprezentanții societății pârâte împiedică accesul reclamantei la locația asupra căreia au un drept legal de folosință, fără nici o justificare și fără vreun temei legal . Astfel, pe drumul proprietatea pârâtei S.C. BĂIȚA S.A., care le-a permis potrivit convenției privind dreptul de servitute, de trecere și folosință, pârâta are montat o barieră prin intermediul căreia îi interzice reclamantei în mod efectiv și nejustificat accesul .

Reclamanta arată că, a formulat numeroase demersuri, prin plângeri la Poliție și apeluri la serviciul 112, fiind constituit dosarul penal nr. 201/P/2015, înregistrat la P. de pe Lângă Judecătoria Beiuș, însă pârâții continuă să obstrucționeze accesul, iar reclamanta a aflat din diverse surse că bunurile ce se regăsesc în incinta locației sunt în pericol de a fi dezmembrate sau distruse .

Totodată, reclamanta menționează că ,în spațiul ce face obiectul ordonanței președințiale își desfășoară activitatea 3 societăți, respectiv societatea pârâtă, S.C. BĂIȚA SA, o terță societate S.C. BĂIȚA BIHOR S.A. și S.C. MINERAL MINING S.A. .

Solicită de asemenea reclamanta ca în temeiul art. 996 NCPC, ca instanța să constate existența aparenței dreptului și pe cale de consecință să ordone măsura provizorie de permitere a accesului în spațiul asupra căruia au un drept, pentru a-l păstra, a preveni o pagubă iminentă și a nu fi prejudiciați prin întârziere .

În drept invocă dispozițiile art. 996 – 998 NCPC, art. 6 CEDO precum și celelalte dispoziții legale în materie .

La data de 3 aprilie 2015 pârâta S.C. BĂIȚA S.A. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de ordonanță președințială ca nefondată și neîntemeiată, invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în formularea cererii, precum și excepția inadmisibilității cererii de emitere a ordonanței președințiale .

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în formularea cererii, pârâta arată că, chiar reclamanta indică în spațiul ce formează obiectul cererii funcționează 3 societăți comerciale, nu și reclamanta .

Pretinsul contract de comodat primit de la S.C. MINERAL MINING S.A. nu poate fundamenta o astfel de cerere, . fiind o societate în faliment, care nu poate transmite în folosință gratuită bunurile sale unui terț . Un astfel de contract trebuie cenzurat de judecătorul sindic și nu poate fundamenta o cerere de emitere a unei ordonanțe președințiale .

De asemenea, reclamanta nu are calitate de proprietară a unui bun sau de prestatoare a unui serviciu în incinta celor 3 societăți comerciale, astfel că, cererea apare ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă .

În legătură cu excepția inadmisibilității cererii de emitere a ordonanței președințiale, pârâta arată că, nu sunt întrunite nici una din cele două condiții cerute de art. 996 NCPC .

În primul rând, nu este îndeplinită cerința caracterului vremelnic al măsurii ce ar urma să fie dispusă pe calea ordonanței președințiale . Potrivit art. 996 NCPC, s-ar putea lua măsuri „ provizorii „ care pot dura, în lipsa unui termen mai scurt inserat în ordonanța președințială, până la soluționarea pe fond a cauzei . Ori, reclamanta nu a depus nici o acțiune pe dreptul comun, astfel cum rezultă din verificarea sistemului Ecris, limitându-se la formularea cererii de ordonanță președințială prin care solicită a se dispune pe timp nelimitat luarea pe calea unei ordonanțe președințiale a unei astfel de măsuri .

Pe de altă parte, nu este întrunită nici cea de-a doua condiție cerută de art. 996 NCPC, respectiv urgența, reclamanta nu justifică vreo urgență în promovarea prezentei cereri . Reclamanta vorbește generic despre „prevenirea unei pagube iminente „ fără să indice în mod concret ce bunuri ale sale ar fi puse în pericol .

De asemenea, nu există în zona în care reclamanta dorește să aibă acces nici un bun al său, regimul juridic al bunurilor ., fiind atributul de gestiune al lichidatorului acestei firme sub oblăduirea judecătorului sindic și nu al reclamantei .

În drept invocă art. 205 și următoarele, art. 247 și următoarele, art. 996 NCPC .

La termenul de judecată din 9 aprilie 2015, reclamanta a depus în probațiune convenția privind servitutea de trecere, precum și contractul de comodat din 19.02.2014 ,anexele la acest contract, respectiv lista de inventariere din 15.12.2014.

Analizând întreg materialul probator de la dosar, instanța reține în fapt următoarele:

Potrivit înscrisurilor de la dosar, respectiv convenția privind servitutea de trecere, precum și contractul de comodat din 19.02.2014, anexele la acest contract, respectiv lista de inventariere din 15.12.2014, societatea reclamantă are ca obiect activitatea de exploatare a minereurilor polimetalice, desfășurându-și activitatea în localitatea Băița Bihor, unde se regăsește și exploatația minieră, care, începând cu data de 19.02.2015 face obiectul contractului de comodat încheiat cu ..A. . Prin contractul de comodat, au fost puse la dispoziție activele S.C. MINERAL MINING S.A., active miniere, potrivit listelor de inventariere pentru o perioadă nedeterminată . În temeiul acestui contract reclamanta a întocmit o convenție cu privire la servitutea de trecere cu S.C. BĂIȚA BIHOR S.A., în care aceasta, cu titlu de proprietar a constituit cu titlu oneros un drept de trecere pentru autovehicule, persoane, inclusiv utilități, situate în Băița P., înscris în c.f. 1432 al localității Băița, având ca destinație drum industrial .

Astfel, având în vedere convenția privind servitutea de trecere ,precum și contractul de comodat din 19.02.2014 anexele la acest contract, respectiv lista de inventariere din 15.12.2014 instanța consideră că, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de către pârâtă este neîntemeiată, având în vedere că, potrivit convenției privind servitutea de trecere, reclamantei îi este constituit cu titlu oneros un drept de trecere pentru autovehicule, persoane inclusiv pentru utilități, asupra terenului proprietate S.C. BĂIȚA BIHOR S.A., aceasta având calitate de beneficiar, motiv pentru care urmează a respinge privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei .

Astfel, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 36 NCPC, potrivit căruia, calitatea procesuala consta in identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, motiv pentru care urmează a respinge excepția lipsei calității procesuale active a petentei invocată de către intimată prin întâmpinare

Pe fondul cererii instanța constată că, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 996 NCPC, care reglementează procedura ordonanței președințiale , potrivit căruia, „Condiții de admisibilitate

(1) Instanța de judecata, stabilind ca in favoarea reclamantului exista aparenta de drept, va putea sa ordone masuri provizorii in cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

(2) Ordonanța este provizorie si executorie. Daca hotărârea nu cuprinde nici o mențiune privind durata sa si nu s-au modificat împrejurările de fapt avute in vedere, masurile dispuse vor produce efecte pana la soluționarea litigiului asupra fondului.

(3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea sa se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.

(4) Ordonanța va putea fi data chiar si atunci când este in curs judecata asupra fondului.

(5) Pe cale de ordonanța președințiala nu pot fi dispuse masuri care sa rezolve litigiul in fond si nici masuri a căror executare nu ar mai face posibila restabilirea situației de fapt. „

Astfel, potrivit dispozițiilor legale în materie, instanța constată că, prezenta cerere de ordonanță președințială încalcă dispozițiile art. 996 NCPC, respectiv alineatul 1, 2 și 5 ale acestuia . În speță prin admiterea cererii de ordonanță președințială s-ar încălca dispoziția legală cu privire la „măsura provizorie „, „ efecte pana la soluționarea litigiului asupra fondului „, precum și „nu pot fi dispuse masuri care sa rezolve litigiul in fond” . Având în vedere că, reclamanta nu a făcut dovada existenței unui litigiu în fond cu privire la aspectele solicitate prin cererea de ordonanță președințială, în cazul admiterii prezentei cereri prin care se solicită permiterea accesului în incinta Băița P., aceasta ar avea un caracter permanent și prin care s-ar soluționa litigiul în fond .

Față de cele de mai sus, având în vedere că, în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate, instanța urmează a respinge cererea de emitere a ordonanței președințiale .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei S.C. A. C. RESOURCES SRL, J_ , CUI_ invocată de pârâta S.C. BĂIȚA S.A. J_, CUI_, prin întâmpinare .

Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta S.C. A. C. RESOURCES SRL - cu sediul în Baia M. .. 20 și cu sediul procesual ales în DROBETA T. S., BĂILE ROMANE, nr. F.N., J. M. în contradictoriu cu pârâta S.C. BĂIȚA S.A. cu sediul în Ștei .. 9 jud. Bihor .

Cu apel în 5 de zile de la pronunțare, care se depune la Judecătoria Beiuș .

Pronunțată în ședință publică azi 9 aprilie 2015 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. A. F. ,judecător I. E.

se comunică cu:

1.reclamanta S.C. A. C. RESOURCES SRL - cu sediul în Baia M. .. 20 și cu sediul procesual ales în DROBETA T. S., BĂILE ROMANE, nr. F.N., J. M.

2. pârâta S.C. BĂIȚA S.A. cu sediul în Ștei .. 9 jud. Bihor

Red.col. GA

tehnred. IE ex.4/2 . aprilie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 432/2015. Judecătoria BEIUŞ