Plângere contravenţională. Sentința nr. 174/2015. Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 174/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 2415/187/2014
ROMÂNIA
JUDEȚUL BIHOR
JUDECĂTORIA BEIUȘ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 174/2015
Ședința publică din 10 februarie 2015
Completul compus din:
Președinte: T. V., judecător
Grefier: D. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul B. I. L. CNP_,cu domiciliul în localitatea Beiuș,.,județul Bihor și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat S. S. cu sediul în Oradea,..1,cam.4 ,parter,județul Bihor în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ AL JUDEȚULUI BIHOR cu sediul în Oradea .. 1 B jud. Bihor împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 20.11.2014 ,având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut la a doua strigare în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, intimatul a depus întâmpinare în termenul prevăzut de art. 201, alin. 1 Cod procedură civilă, iar potrivit art. 411, alin. 1 pct. 2 NCPC acesta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța,în baza prevederilor art. 131 Cod pr. civ., verificându-și din oficiu competența, reține că în conformitate cu prevederile art. 94 și art. 113, alin. 1, pct. 9 Cod pr. civ. și art. 32 al.2 OG 2/2001 este competentă general, material și teritorial în soluționarea acestei cereri,având în vedere că presupusa faptă contravențională reținută în sarcina contestatorului a fost presupus săvârșită în raza de competență a Judecătoriei Beiuș.
Instanța constată că reprezentanta contestatorului are delegația de reprezentare nr._/09.12.2014 doar pentru redactarea acțiunii nu și de susținere a acesteia,reprezentanții intimatei solicitând prin întâmpinarea depusă judecarea cauzei în lipsă,în baza art. 411al.2 Cod.pr.civilă.
Cu privire la cererea de probațiune formulată de către contestator,prin care a solicitat audierea în calitate de martori a numiților L. F. și S. D.,fără a le indica însă adresele în vederea citării acestora,intimata s-a opus prin întâmpinarea depusă încuviințării acestei probe,deoarece numiții L. F. și S. D. se află în relații de interese cu contestatorul.
Din înscrisurile depuse la dosar,instanța constată că persoana solicitată a fi audiată în calitate de martor de către contestator,respectiv numitul L. F. a fost identificat de către inspectorii de muncă prestând muncă la persoana fizică S. D..
Pentru acest motiv în baza art. 315 al.1 pct. 3 Cod pr.civilă, va respinge cererea de probațiune formulată de către contestator,apreciind că martorul S. D. se află în relații de interese cu contestatorul,iar cu privire la martorul L. F.,declarația acestuia nu este utilă,acesta a completat fișa de identificare în prezența inspectorilor intimatului, fiind și el găsit muncind pentru numitul S. D..
Instanța conform prevederilor art. 238, alin. 1 Cod pr. civ. apreciază că prezenta cauză se va putea soluționa la acest termen de judecată, fără să fie necesară amânarea judecării ei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau incidente de soluționat, instanța în baza art.244 al.1 NCPC declară cercetarea procesului încheiată,iar în baza art. 392 Cod pr.civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
În baza art. 394 alin. 1 Cod pr. civilă instanța consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei,astfel că închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 11.12.2014, contestatorul B. I. L. a chemat în judecată pe intimatul I. T. DE MUNCĂ AL JUDEȚULUI BIHOR, solicitând în principal,anularea ca nelegal și netemeinic a procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 20.11.2014,iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii în sumă de 500 lei cu cea a „avertismentului”.
În motivarea plângerii, contestatorul arată că 05.11.2014 a fost sancționat cu amenda contravențională în cuantum de 500 lei,reținându-se în sarcina sa, săvârșirea contravenției prevăzute de art.16 alin.1 din Legea nr.53/2003 republicată și sancționată conform art.260 alin. 1 lit.”f” din legea nr.53/2003 republicată,constând în aceea că în urma controlului efectuat la data de 05.11.2014 la locația din localitatea Beiuș,._,nr. topo Cod 829,sală multifuncțională,de către inspectorii intimatului, desfășura activitate pentru numitul S. D. fără să aibă încheiat un contract individual de muncă.
Plângerea a fost motivată în drept fiind invocate dispozițiile art. 31 din O.G. nr.2/2001 .
În susținerea plângerii contestatorul a depus în xerocopie procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 20.11.2014,adresa nr._/24.11.2014 prin care i-a fost comunicat procesul verbal de contravenție de către intimat.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare în data de 22.01.2015,prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea în totalitate a procesului verbal de contravenție contestat,arătând de asemenea, că se opune încuviințării probei cu martorii propuși de către contestator,respectiv L. F. și S. D.,având în vedere că aceștia se află în legătură de interese cu contestatorul.
În motivarea în fapt a întâmpinării,intimatul arată că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea prevederilor art.16 din OG nr.2/2001 menționând că la data de 05.11.2014,data efectuării controlului la sala multifuncțională cu parter în construcție situată în localitatea Beiuș,județul Bihor inspectorii de muncă au solicitat o declarație privind forma și condițiile de muncă de la persoanele care desfășurau activitate la această locație.
Urmare coroborării celor declarate de persoanele care desfășurau activitate în momentul efectuării controlului,cu documentele puse la dispoziția inspectorilor de muncă ,s-a constat faptul că deși contestatorul B. L. I. a fost identificat la data de 05.11.2014 prestând activitate la locația menționată,acestuia nu i s-a încheiat contract individual de muncă fapt ce încalcă prevederile art.16 din Legea nr.53/2003 republicată-Codul Muncii conform căruia :” 1) Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.
(2) Anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă”.
Contestatorul a declarat în scris inspectorilor de muncă că „desfășoară activitate pentru D. S. de la data de 05.11.2014,că taie trandafirii și că nu are contract de muncă”.
Din declarația scrisă pe proprie răspundere a numitului S. D.,rezultă faptul că numitul B. L. nu are contract de muncă deoarece nu vine decât „ocazional”.
Pentru probarea prezumției de temeinicie a procesului verbal,intimatul a depus la dosar adresa nr._/24.11.2014 de înaintare a procesului verbal de contravenție către contestator,confirmarea de primire a acestuia, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 20.11.2014,procesul verbal de control nr._/05.11.2014, și anexele acestuia,autorizația de construcție nr. 36/14.06.2013,fișele de identificare ale numiților B. L.,R. A. T.,L. F.,Locșe M.,carte de identitate S. D.,declarația numitului S. D.,rapoarte de activitate salariați generate la data de 05.11.2014,planșe fotografice
Contestatorul nu a depus răspuns la întâmpinarea intimatului.
Analizând întreg materialul probator de la dosar, instanța reține în fapt următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 20.11.2014 contestatorul a fost sancționat cu suma de 500 lei, conform dispozițiilor art. 260 alin. 1 lit.”f” din Legea 53/2003 republicată.
Se menționează în actul de constatare și sancționare că, în urma controlului efectuat în ziua de 05.11.2014 la sala multifuncțională cu parter în construcție situată în localitatea Beiuș,județul Bihor s-a constatat faptul că,numitul B. I. L. a fost primit la muncă fără a i se încheia contract de individual de muncă,ceea ce constituie contravenția prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr.53/2003 și este sancționată conform art. 260 alin. 1 lit.”f” din același act normativ.
Numitul B. L. a declarat în scris că lucrează ca muncitor de la data de 05.11.2014 la numitul D. S.,respectiv tăia trandafiri,fără a avea încheiat contract de muncă,lucrând 3,5 ore pe zi,fără a primi salariu.
Din declarația scrisă a proprietarului sălii multifuncționale ,numitul S. D. rezultă că persoanele găsite în data de 05.11.2014 la muncă, nu au contracte de muncă deoarece nu vin decât ocazional și el nu are o firmă ca să poată încheia cu ei un contract de muncă.
La data efectuării controlului 05.11.2014 conform extrasului REVISAL generat pentru angajator, proprietarului sălii multifuncționale ,numitul S. D.
nu a transmis în REVISAL contract individual de muncă cu data începerii activității 05.11.2014 pentru numitul B. I. L..
Verificând plângerea din perspectiva art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că aceasta a fost depusă în termenul legal ,procesul verbal a fost comunicat petentului la data de 28.11.2014 conform înscrisurilor de la fila 26 dosar, iar plângerea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 11.12.2014.
Examinând cuprinsul procesului verbal instanța reține că acesta nu a fost semnat pentru luare la cunoștință de către contravenient, acesta fiind întocmit în lipsă, iar la rubrica „alte mențiuni” din cuprinsul actului de constatare și sancționare se arată: „contravenientul nefiind de față nu poate formula obiecțiuni”.
Referitor la legalitatea și temeinicia procesul verbal de contravenție instanța urmează a reține următoarele:
Potrivit art.260 alin.1 lit.”f” din Legea nr.53/2003 „f) prestarea muncii de către o persoană fără încheierea unui contract individual de muncă, cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei”.
La data efectuării controlului,contestatorul,nu avea încheiat contract de muncă de către proprietarului sălii multifuncționale și nici nu avea vreo calitate de administrator la aceasta.
Pe lângă contestator au mai fost găsite alte trei persoane care desfășurau diferite activități la această sală multifuncțională,proprietatea numitului S. D. și pentru nici unul dintre ei nu s-a putut prezenta un contract individual de muncă.
Contestatorul s-a apărat cu aceea că este în relații de prietenie și vecinătate cu numitul S. D. și a mers să-l ajute pe acesta la treburile gospodărești profitând și de vremea bună de afară,și în condițiile în care numitul S. D. i întoarce și el aceste servicii.
Din fișa de identificare depusă și completată de către contestator rezultă că el lucrează pentru S. D. la sala multifuncțională din Beiuș,fără contract de muncă,cu o normă de 3,5 ore/zi și că până la momentul controlului nu a primit salar.
Din această declarație rezultă că muncea în folosul acestui cetățean,care la rândul său realizează lucrări la o sală multifuncțională,care prin natura sa poate fi folosită în vederea realizării unor scopuri economice.
Cu alte cuvinte,contestatorul a muncit la un obiectiv economic,care urmează să fie introdus în circuitul comercial,aducător de venituri.Altfel spus,contestatorul a muncit pentru un agent economic,chiar nedeclarat la acel moment,iar munca nu poate să fie decât una salariată sau prin prestări de servicii de către o persoană autorizată,ceea ce nu a fost cazul contestatorului.
De altfel nici contestatorul prin fișa de identificare nu a pus că a muncit gratuit pentru numitul S. D.,ci doar că nu a primit salariu până la momentul controlului.
I s-a luat o declarație și numitului S. D. S., proprietarul sălii în discuție,și care a arătat că nu a încheiat contracte de muncă pentru persoanele găsite la muncă de către inspectori ,deoarece aceștia vin doar ocazional,iar el nu are o firmă care să-i permită să încheie cu ei contracte de muncă.
Acest aspect însă nu scutește persoanele în cauză de încheierea contractului de muncă și de prestarea activității numai după încheierea lor.
Munca sub forma unui ajutor prietenesc acordat unui prietene sau cunoștințe,nu este interzisă de către lege,în condițiile în care ea în general are caracter de reciprocitate și este sporadică.
În cazul de față,situația contestatorului nu este însă una de felul acesta,pentru că el venea alături de ceilalți cetățeni găsiți la lucru,la solicitarea proprietarului sălii,când acesta avea nevoie de forță de muncă,munceau la un obiectiv economic și nu la simple activități gospodărești.
Pe de altă parte nu s-a specificat în nici un act încheiat cu ocazia controlului că aceste munci ar fi benevole și cu caracter singular.
Cu privire la cuantumul sancțiunii aplicate,aceasta reprezintă minimul special prevăzut de către lege,astfel că s-a păstrat un raport de proporționalitate între fapta comisă și consecințele sale,pe de o parte și severitatea sancțiunii ,ținându-se seama de criterii de individualizare a ei,prev. de art. 21 din OG nr. 2/2001.
Pentru aceste considerente, instanța în baza art. 34 din OG 2/2001 va respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de contestatorul B. I. L. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 20.11.2014 încheiat de către inspectorii intimatului I. T. DE MUNCĂ BIHOR,astfel cum a fost formulată,inclusiv cu privire la înlocuirea amenzii contravenționale în sumă de 500 lei cu sancțiunea avertismentului.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de către contestatorul B. I. L. CNP_,cu domiciliul în localitatea Beiuș,.,județul Bihor și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat S. S. cu sediul în Oradea,..1,cam.4 ,parter,județul Bihor în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ AL JUDEȚULUI BIHOR cu sediul în Oradea .. 1 B jud. Bihor împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 20.11.2014 încheiat de către inspectorii intimatului ca fiind nefondată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Beiuș .
Pronunțată în ședință publică azi 10 februarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. V., judecător D. S.
Red. T.V.
Tehnored. D.S.
ex. 4/16.02.2015
emis 2 comunicări
1. B. I. L.,cu domiciliul în localitatea Beiuș,.,județul Bihor
2. I. T. DE MUNCĂ AL JUDEȚULUI BIHOR cu sediul în Oradea .. 1 B jud. Bihor
| ← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 193/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 181/2015. Judecătoria BEIUŞ → |
|---|








