Validare poprire. Sentința nr. 616/2015. Judecătoria BEIUŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 616/2015 pronunțată de Judecătoria BEIUŞ la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 992/187/2015
ROMÂNIA
JUDEȚUL BIHOR - JUDECĂTORIA BEIUȘ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 616/2015
Ședința publică din 26 mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. D. M. – judecător
GREFIER: D. S.
Pe rol pentru azi fiind judecarea cauzei civile formulate de către creditoarea . IFN SA împotriva debitoarei M. A. I. și a terțului poprit S. C. N. L. S. R. L. FINIȘ, având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că pricina se află la primul termen de judecată; că la data de 15.05.2015 creditoarea a depus la dosar, prin registratura instanței, taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei; că la data de 22.05.2015 B. P. R. L. a depus la dosar, prin registratura instanței, în fotocopii dosarul de executare nr.162/2013; precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța verificându-și din oficiu competența potrivit prevederilor art.131 C.pr.civ., reține că este competentă general, material și teritorial, în soluționarea prezentei cereri, în temeiul art.94 pct.3 raportat la art.790 și 651 din C.pr.civ.
Instanța, considerând pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei proba cu înscrisurile depuse la dosar, solicitată de către creditoare prin acțiunea introductivă, ținând seama de dispozițiile art.255, art.258, art.265 C.pr.civ. încuviințează cererea de probațiune, iar mai apoi,
În baza art.223 al.2 și art.392 C.pr.civ. instanța socotește cauza lămurită, închide faza probatorie și reține pricina spre soluționare în baza înscrisurilor din dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de față,
În baza actelor de la dosar, constată următoarele:
1.1. Poziția procesuală a creditoarei
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 05.05.2015, sub dosarul nr._ , creditorul . IFN S.A cu sediul social în loc. Carei, ., nr. 96B, jud. Satu M., având J_, RO_, a chemat în judecată pe debitoarea M. A. I. domiciliată în loc. Finiș, nr.453, jud. Bihor și pe terțul poprit . FINIȘ cu sediul în loc. Finiș, nr.453, jud. Bihor, având CUI_, J_, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună validarea popririi asupra 1/3 din salariul lunar pe care debitoarea îl primește de la țerțul poprit, până la concurența sumei de 1152,01 lei datorată de către debitoare, creditorului.
În motivarea în fapt a cererii, se arată că, în data de 13.01.2012 a fost încheiat contractul de credit nr._ de către M. A. I. cu . IFN S.A, însă graficul de rambursare nu a fost respectat de către aceasta, motiv pentru care a fost formulată cerere de executare silită de către B. P. R. L. în data de 07.10.2013.
La data de 27.03.2015 a fost înființată poprirea pentru suma de 1152,01 RON în sarcina terțului poprit . cu sediul în loc. Finiș, nr.453, jud. Bihor, sumă pe care acesta trebuia să o rețină din venitul debitorului M. A. I. domiciliată în loc. Finiș, nr.453, jud. Bihor și pe care aceasta trebuia să o achite în baza contractului de credit restant nr._/13.01.2012.
Totodată, se arată că terțul poprit nu a dat curs cererii de înființare a popririi, acesta primind dispoziția de poprire în data de 09.04.2015, neîndeplinindu-și obligația ce-i revenea pentru efectuarea popririi.
În motivarea în drept a cererii, au fost invocate dispozițiile art.790 C.pr.civ.
În probațiune creditoarea a depus la dosar în copii conforme cu originalul, cererea prin care s-a dispus executarea silită emisă în dosar execuțional nr.162/27.03.2015; dovada de înmânare; contractul de credit nr._/13.01.2012; Cererea de executare silită; Încheiere nr.581/15.10.2013 pronunțată de către Judecătoria Beiuș în dosar nr._ ; încheierea din 07.10.2013 emisă de B. P. R. L. în dosarul execuțional nr.162/2013; cartea de identitate a debitoarei; adresa nr.15/04.03.2015.
Cererea este legal timbrata cu suma de 20 lei potrivit chitanței nr._ din data de 20.02.2015 (fila 4) și cu suma de 20 potrivit chitanței nr._ din data de 05.05.2015 (fila 23) reprezentând taxă judiciară de timbru.
-/-
2. Poziția procesuală a debitoarei M. A. I. și a terțului poprit . FINIȘ:
Legal citați, debitoarea și terțul poprit nu au depus întâmpinare și nici alte înscrisuri pentru a-și exprima poziția procesuală în cauză.
-/-
Urmare a solicitării instanței, la data de 22.05.2015 B. P. R. L. a depus la dosar în fotocopii dosarul de executare nr.162/2013.
-/-
În cauză instanța a încuviințat în probațiune pentru creditoare proba cu înscrisurile depuse la dosar.
-/-
Analizând cererea de față prin prisma motivelor formulate, a probelor administrate și prin coroborare cu actele și lucrările din dosarul execuțional nr.162/2013 al B. P. R. L., instanța reține următoarele:
Prin încheierea nr.581/15.10.2013 pronunțată de către Judecătoria Beiuș în dosar nr._ - filele 12-13 dosar, a fost admisă cererea formulată de creditoarea B. P. R. L., privind încuviințarea executării silite în dosarul execuțional nr.162/2013 având ca obiect cererea de executare silită formulată de către creditorul urmăritor . IFN SA împotriva debitoarei M. A. I. și a debitoarei girante M. C. M., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contract de credit nr._ din 13.01.2012.
În dosarul execuțional sus menționat, la data de 23.01.2014 a fost emisă somația de plată nr.162 – fila 48 prin care debitoarea a fost somată ca în termen de o zi să achite în favoarea creditoarei suma de 768,21 lei reprezentând debit, 20 lei taxe de timbru, 63 lei onorariul executorului judecătoresc, 49 lei taxe poștale, 10 lei taxă primărie, 30 lei taxă ITM, 2 lei cost plicuri și 200 lei onorariu consultanță, rezultând în total suma de 1142,21 lei. Aceasta somație de plată a fost comunicată debitoarei la data de 03.02.2015, astfel cum reiese din conținutul dovezii de înmânare aflată la fila 49 dosar.
Deoarece debitorul nu a efectuat de bună voie plata sumelor indicate în somația de plată, la data 27.03.2015 B. P. R. L. a emis către . în calitate de terț poprit o adresă de înființare a popririi, aflată la fila 64 dosar, comunicată terțului poprit în data de 09.04.2015 potrivit dovezii de înmânare aflată la fila 65 din dosar.
Conform art. 790 alin 1 C. pr. civ. ,,dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi,,.
Așadar raportat la termenul prevăzut de articolul 790 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, raportat și la data comunicării adresei de înființare poprire către terțul poprit, instanța constată că prezenta cerere este formulată în termenul legal, observând că a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Beiuș la data de 05.05.2015
Articolul 790 din codul de procedură civilă prevede posibilitatea creditorului de a solicita validarea popririi în cazul în care terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin și de a obține astfel, o hotărâre prin care terțul să fie obligat la plata către creditor a sumelor pe care le datorează debitorului.
Astfel din adresa de la fila 60 din dosar, emisă de Casa Națională de Pensii Publice, ca urmare a solicitării B. P. R. L., cu privire la activitatea prestată de debitoarea din cauză, în baza vreunui contract individual de muncă, rezultă că M.(T.) A. I. cu CNP_, figurează ca angajată a terțului poprit S.C. N. L. S.R.L., ca urmare a declarației nominale depuse de această persoană juridică.
Va reține instanța și prevederile articolului 2323 din Codul Civil -, potrivit căruia: „ Cel care este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile si imobile, prezente si viitoare. Ele servesc drept garanție comună a creditorilor săi. ,,.Caracterul mixt de procedură de urmărire silita și de act de conservare pe care îl are poprirea impune validarea ei și pentru sumele ce se vor datora in viitor de către terțul poprit debitorului urmărit.
Va reține instanța prevederile hotărârii CEDO pronunțate în cauza Hornsby contra Greciei din 19.03.1997, potrivit căreia garanțiile prevăzute la art.6 din Convenție sunt aplicabile și în faza executării silite a hotărârilor judecătorești, deoarece procesul civil include și etapa executării silite, întrucât dacă ordinea juridică a unui stat ar permite ca o hotărâre definitivă și executorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la o instanță ar deveni iluzoriu.
În aceste condiții, apreciind că obligația de plată a debitoarei față de creditoare este scadentă și poate fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite, în temeiul art. 790 C.pr.civ., art. 6 din cadrul CEDO, art. 1 din Protocolul 1 al CEDO, instanța va dispune validarea popririi înființată în dosarul execuțional nr.162/2013 al B. P. R. L. și ca o consecința a acestui fapt va obliga terțul poprit . FINIȘ să plătească creditorului . IFN S.A 1/3 din salariul lunar pe care îl achită debitoarei M. A. I., până la concurența sumei de 1152,01 lei datorată de către debitor, creditorului.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de creditorul . IFN S.A cu sediul social în loc. Carei, ., nr. 96B, jud. Satu M., având J_, RO_, în contradictoriu cu debitoareaM. A. I. domiciliată în loc. Finiș, nr.453, jud. Bihor și terțul poprit . FINIȘ cu sediul în loc. Finiș, nr.453, jud. Bihor, având CUI_, J_ .
Dispune validarea popririi înființată în dosarul execuțional nr.162/2013 al B. P. R. L. și obligă terțul poprit . FINIȘ să plătească creditorului . IFN S.A 1/3 din salariul lunar pe care îl achită debitoarei M. A. I., până la concurența sumei de 1152,01 lei datorată de către debitor, creditorului.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Beiuș .
Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 mai 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D.M. – judecător D. S.
Red.C.M.
Tehnored.S.D., 5 ex.
22 iunie 2015
Emise 3 comunicări:
- creditorul . IFN S.A cu sediul social în loc. Carei, ., nr. 96B, jud. Satu M., având J_, RO_,
- debitoarea M. A. I. domiciliată în loc. Finiș, nr.453, jud. Bihor
- terțul poprit . FINIȘ cu sediul în loc. Finiș, nr.453, jud. Bihor, având CUI_, J_
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 619/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 452/2015. Judecătoria... → |
|---|








