Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 8639/2013. Judecătoria BISTRIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8639/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 01-11-2013 în dosarul nr. 11650/190/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8639/2013
Ședința publică din data de 01 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. M. M., judecător
GREFIER: S. E.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe reclamanta H. G., în contradictoriu cu pârâtul C. L. I., având ca obiect exercitarea autorității părintești .
S-a făcut referatul cauzei după care:
Cauza s-a judecat în fond la termenul de judecată din 18 octombrie 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pronunțarea hotărârii pentru data de 25 octombrie 2013, pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise și reprezentantului reclamantei de a depune dovada onorariului avocațial. La data de 25 octombrie 2013, s-a depus dovada onorariului avocațial pentru reprezentantul reclamantei și din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 1 noiembrie 2013.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, reclamanta H. G., în numele și ca reprezentant legal al minorului C. R.-E., a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâtul C. L.-I., urmând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună stabilirea locuinței minorului C. R. - E., la domiciliul reclamantei, să se dispună ca autoritatea părintească să fie exercitată în mod exclusiv doar de către reclamantă, să fie obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere, având în vedere venitul minim pe economie, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că, în cursul lunii februarie a anului 2004 l-a cunoscut pe pârât în Spania, au început o relație de prietenie, relație care s-a transformat într-una de concubinaj, în urma căreia, la data de 21 februarie 2009, s-a născut minorul C. R. - E.. Mai arată că, la început s-au înțeles bine, dar în timp relațiile au devenit tot mai tensionate, fapt care a condus la separarea acestora la sfârșitul anului 2010.
În cursul anului 2011, reclamanta împreună cu minorul R. - E. a revenit în țară, la locuința sa din loc. Colibița. A tot ținut legătura telefonic cu pârâtul, dar cu trecerea timpului acesta suna tot mai rar, motivând faptul că este la munca sau că nu are timp să mai sune. Spre sfârșitul anului 2011 a aflat că acesta are o altă relație cu o altă femeie în Spania.
Cu privire la ajutorul financiar acordat minorului de către pârât arată că, din luna decembrie a anului 2011 și până în prezent nu a mai trimis nici un ban, nu a contribuit cu nimic la creșterea și educarea copilului nostru. Pârâtul se află în prezent în țară, locuind la adresa indicată în acțiune.
În prezent, minorul locuiește cu reclamanta, într-o locuință a părinților săi, locuință care este bine întreținută și mobilată, având camera lor. Relația dintre reclamantă și minor este una foarte strânsă, de prietenie, acesta fiind legat afectiv de reclamanta. Reclamanta fiind singurul sprijin financiar și material, solicită încredințarea spre creștere și educarea a minorului, acesteia.
În drept s-au invocat prev. art. 398. 496, 529 și urm. Noul Cod Civil. art. 274 Cod procedură civilă.
În probațiune, s-au depus înscrisuri (f 5-7), solicită interogatoriul pârâtului, probatoriu testimonial, efectuarea unei anchete sociale la domiciliul reclamantei, precum și orice alte probe utile soluționării prezentei cauze.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că, este de acord cu admiterea în parte a acțiunii introductive, respectiv stabilirea locuinței minorului C. R. E., la domiciliul reclamantei și obligarea acestuia la plata unei pensii de întreținere având în vedere venitul minim pe economie.
De asemenea a formulat și cerere reconvențională prin care a solicitat, ca în contradictoriu cu reclamanta, să se dispună ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de către ambele părți, cu privire la minorul C. R. E., să se stabilească un program de vizitare a minorului, prin preluarea acesteia la domiciliul pârâtului, după următorul orar: în perioada școlară - la fiecare sfârșit de săptămână, de vineri de la ora 15 până duminică la ora 18; în vacanța de iarnă, două săptămâni, incluzând una din sărbătorile de iarnă, C. sau Anul Nou; în vacanța de primăvară, o săptămână, în perioada sărbătorilor pascale; în vacanța de vară, o lună, în lunile iulie sau august.
În motivare a arătat că, s-au cunoscut în cursul anului 2004, în Spania, iar la scurt timp s-au mutat împreună, fără a se căsători. Din conviețuirea acestora a rezultat minorul C. R. E., născut în Spania. Și după nașterea minorului au continuat să locuiască împreună în Spania, de unde veneau în vizită în România în perioada concediilor de odihnă sau de sărbători.
De aproximativ 1 an și jumătate, cu acordul ambilor, copilul a venit în țară împreună cu bunica maternă și a locuit împreună cu aceasta, la domiciliul ei din Colibița, nr. 58, județul Bistrița Năsăud, frecventând grădinița din localitate, întrucât ambii lucrau în acea perioadă în Spania, Deoarece relațiile dintre ei s-au răcit, reclamanta înstrăinându-se de pârât, după sărbătorile de iarnă din anul 2011 s-au despărțit în fapt. De la despărțirea noastră, bunica maternă a copilului nu i-a mai permis să-1 vadă, decât foarte rar. Când anunța telefonic că dorește să vadă copilul, găsea ușa încuiată și storurile la ferestre trase, astfel încât să creadă că nu sunt acasă. Astfel, doar când mergea neanunțat avea uneori șansa să-1 vadă, dacă între timp nu reușeau să-1 ascundă, ducându-1 pe la ceva rude ori vecini.
Nu sunt reale susținerile reclamantei din acțiunea introductivă potrivit cărora nu s-a mai interesat de situația copilului și aceasta nici nu poate face atare afirmație, atâta timp cât și ea a rămas în Spania, unde se află și la această dată, minorul locuind în țară doar cu bunica maternă, nu și cu ea. Nereale sunt și susținerile acesteia potrivit cărora pârâtul nu ar fi contribuit la cheltuielile de creștere și educare ale minorului, de fiecare dată când îl vizita, ducându-i cele necesare, îmbrăcăminte și alimente.
Apreciază că, autoritatea părintească, definită de art. 483 C Civ. ca un ansamblu de drepturi și îndatoriri ce privesc atât persoana, cât și bunurile copilului, trebuie exercitată responsabil în mod egal de către pârât și reclamantă, pentru satisfacerea interesului superior al minorului, deoarece regula o reprezintă exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, Or, în cazul de față pârâtul înțelege să se implice în continuare, în mod efectiv în creșterea și formarea minorului, asumându-și și exercitând rolul de tată, prin participarea comună a acestora, în calitate de părinți, la deciziile majore din viața minorului cum ar fi: grădinița, școala, religia, activitățile extrașcolare, tratamentele medicale.
Raportat la dreptul minorului de a păstra legături personale cu părinții, art. 262 al. 2 din Cod Civil, conține o dispoziție de principiu potrivit căreia, copilul care nu locuiește la părinții săi sau, după caz, la unul dintre ei, are dreptul de a avea legături personale cu acesta. Exercițiul acestui drept nu poate fi limitat decât în condițiile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului, iar potrivit art. 496 al. 5 din Cod Civil, părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul.
Apreciază că, este în interesul superior al minorului să păstreze relații cu acesta, întrucât o eventuală amânare în ceea ce privește reluarea și stabilirea acestor raporturi sunt de natură a avea consecințe iremediabile asupra relației copil/tată, dată fiind vârsta încă foarte fragedă la care acesta se află pentru a evita o răcire totală a acestei relații. Realizarea acestui deziderat, de a păstra legături personale cu minorul, implică în primul rând și îndeplinirea obligației de veghere la creșterea și educarea copilului, la învățătura și pregătirea lui profesională, toate acestea fiind asigurate prin stabilirea unui program corespunzător interesului superior al copilului în favoarea subsemnatului.
Legea nr. 272/2004 subliniază importanța rolului tatălui în creșterea și educarea copiilor, statuând că cei doi părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor, responsabilitate care trebuie manifestată sub forma unei implicări active în viața copilului. Tatăl trebuie să joace un rol activ în viața copilului, să comunice, să se implice în activități comune, implicarea ambilor părinți având beneficii majore pentru dezvoltarea fizică și psihică a minorului.
Interesul superior al copilului consacrat de art. 401 Cod Civil, art. 16 din Legea nr. 272/2004 și art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului (cauza Monory contra României și Ungariei, hotărârea din 5 aprilie 2005, M. Of. Nr. 1055 din 26 noiembrie 2005) dă dreptul părinților separați de copilul lor, de a avea legături personale cu acesta. Curtea Europeană a drepturilor omului a statuat faptul că, art. 8 din CEDO include dreptul la vizită al părintelui căruia nu i-a fost încredințat minorul, în vederea menținerii contactului cu acesta, drept ce are în vedere și existența și păstrarea unei legături afective între părinte și minor, statele având obligația pozitivă de a nu împiedica părinții cărora nu le-a fost încredințați copiii, dacă aceștia doresc sa facă acest lucru.
Totodată, art. 4 din Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii, ratificată de România prin Legea nr. 87/2007, consacră dreptul fundamental atât al părintelui cât și al copilului de a obține și întreține relații personale în mod constant și nerestrictiv.
Noțiunea de interes al copilului are un caracter complex, interesul fiind legat de vârsta acestora, de ocupația și comportamentul părinților, de atașamentul copiilor față de părinți, de legăturile afective stabilite între părinți și copii, precum și de posibilitățile materiale ale părinților. Ori, este evident că interesul minorului este acela de a păstra o legătură afectivă cu tatăl lui, de a se bucura de prezența acesteia în viața lui, de a-i simți dragostea și atașamentul și nu doar acela de a i se plăti o pensie de întreținere.
Pârâtul mai are în întreținere o minoră, în favoarea căreia plătește pensie de întreținere, dovadă fiind și faptul că pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei se află dosarul nr._, astfel încât la stabilirea pensiei de întreținere va trebui avut în vedere limita legală maximă de 1/3 din salariul minim pe economie, subsemnatul nefiind angajat, prevăzută de art. 529 al. 2 C civ.
În drept s-au invocat prevederile art. 262, art. 496, art. 503 din Cod civil, art. 115 și art. 274 din C de proc. civilă.
În probațiune s-au depus înscrisuri (f 37-38) și solicită proba testimonială.
Prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei la termenul din 22.03.2013, reclamanta și-a exprimat punctul de vedere față de întâmpinarea și cererea reconvențională formulate de pârât. Astfel, prin întâmpinare, pârâtul se declară de acord cu privire la admiterea în parte a acțiunii introductive în sensul stabilirii locuinței minorului C. R. E. și a obligării sale la plata unei pensii de întreținere având în vedere venitul minim pe economie. Iar prin cererea reconvențională formulată, pârâtul solicită ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun, de către ambii părinți, precum și stabilirea unui program de vizitare a minorului prin preluarea sa de la domiciliu.
În privința cererii de exercitare a autorității părintești în comun, de către ambii părinți, reclamanta menționează că, în conformitate cu prevederile art. 397 Cod civil, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța deci altfel. Potrivit art. 397, dacă sunt motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către nul dintre părinți, celălalt părinte păstrând dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și asupra modului de a consimți la adopția acestuia.
Conform art. 400 Cod civil, „în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic”, iar potrivit art. 402 Cod civil, „instanța de tutelă, prin hotărârea de divorț, stabilește contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor”.
Conform art. 403 Cod civil, „în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului” iar conform art. 483 din același cod, „autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți”.
Noțiunea de autoritate părintească este nouă în dreptul românesc. Exercițiul comun al autorității părintești, atunci când părinții sunt căsătoriți, presupune exercitarea tuturor drepturilor și obligațiilor părintești împreună și în mod egal de către ambii părinți, în fiecare zi. Astfel, dacă părinții conviețuiesc, ei vor exercita împreună și de comun acord toate drepturile și îndatoririle părintești, între acestea fiind aplicabilă și prezumția mandatului tacit reciproc, prevăzută de art. 503 alin. 2 Cod civil.
Dacă însă aceștia nu conviețuiesc, exercitarea în comun a autorității părintești se concretizează în consultarea acestora în luarea deciziilor importante cu privire la creșterea și educarea copiilor, actele curente privind creșterea și educarea acestora fiind îndeplinite de părintele la care copiii locuiesc. Aceasta, deoarece atunci când părinții sunt despărțiți, fie că sunt divorțați, fie că sunt părinți naturali care nu conviețuiesc, exercițiul autorității părintești este prevăzut de lege ca aparținând ambilor părinți, în comun, însă modalitatea concretă de exercitare diferă față de ipoteza exercitării autorității de către părinții care locuiesc împreună întrucât, în concret, copilul va locui cu unul din părinți, iar aceștia nu vor fi împreună alături de copil pentru a se putea ocupa de creșterea și educarea lui zilnică și pentru a coordona actele sale curente.
În cazul exercitării autorității părintești de către ambii părinți, în comun, aceștia nu trebuie să înțeleagă că vor trebui să se ocupe amândoi zi de zi de copil, ceea ce excede actelor curente de zi de zi intră în conținutul noțiunii de „autoritate părintească exercitată în comun” (de exemplu, alegerea școlii la care copilul va studia, a medicului de familie, a cursurilor extrașcolare). Aceste decizii care vor organiza viața copilului aparțin ambilor părinți, indiferent de părintele la care copilul va locui. Cu privire la actele curente, va decide părintele la care copilul locuiește.
Exercitarea autorității părintești presupune exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești. În principiu, autoritatea părintească este exercitată de ambii părinți împreună. Exercițiul comun al autorității părintești fundamentează prezumția mandatului tacit reciproc între părinți, reglementată de art. 503 alin. 2 Cod civil.
Codul civil nu reglementează foarte clar situațiile în care instanța de tutelă poate dispune exercițiul autorității părintești de unul dintre părinți, respectiv de ambii. Prin reglementarea regulii conform căreia exercițiul aparține ambilor părinți s-a urmărit alinierea reglementării românești la majoritatea sistemelor din Europa, care prevăd că ambii părinți, indiferent că sunt sau nu împreună, trebuie să-și asume obligațiile părintești, să înțeleagă că orice copil are nevoie să fie crescut de ambii părinți și să nu abandoneze exercițiul drepturilor și obligațiilor părintești.
În reglementarea divorțului este statuată regula conform căreia autoritatea părintească se exercită de către ambii părinți dar, conform art. 398, pentru motive întemeiate, se poate dispune exercitarea ei de către unul dintre părinți. Textul nu lămurește sfera de aplicare a motivelor temeinice. Art. 507, la rândul său, enumeră situații general valabile care vor conduce la exercitarea autorității părintești de un singur părinte, fiind aplicabil deopotrivă pentru ipoteza părinților căsătoriți și a celor divorțați.
Dificultatea rezidă în aprecierea „motivelor întemeiate” altele decât cele menționate la art. 507 Cod civil. În practică, astfel de motive au fost considerate consumul de alcool, de droguri, violențele exercitate de către unul din părinți, aspecte dovedite prin certificate medico-legale, declarații de martori, chiar recunoașterea părintelui care a exercitat violențele, etc. Potrivit unui alt punct de vedere, aceste motive pot fi apreciate ca temeinice pentru dispunerea exercitării autorității părintești de către unul dintre părinți doar atunci când se manifestă în raporturile dintre părinte și copil – de exemplu, un eventual dezinteres față de copil manifestat până la divorț.
Prin analogie, se poate spune că autoritatea părintească poate fi asimilată unui drept subiectiv, care nu se pierde de niciunul din părinți, în nicio circumstanță, ea fiind un dat născut din legătura naturală dintre părinte și copil iar exercițiul autorității părintești cu exercitarea acestui drept subiectiv. Astfel cum rezultă din înscrisurile anexate cererii introductive, pârâtul, prin comportamentul său – în special antecedentele sale penale din Spania: fiind reținute două infracțiuni în sarcina sa, respectiv conducere sub influența băuturilor alcoolice/drogurilor și tâlhărie; informațiile rezultând în special din înscrisurile depuse la termenul de judecată din 22.03.2013: comunicare emisă de către Judecătoria de Instrucție nr. 5 din cuprinsul căreia rezultă că pârâtul a fost cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, citație emisă de către Judecătoria de Instrucție nr. 2 din cuprinsul căreia rezultă că pârâtul este acuzat de săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice. Mai mult, pentru una din aceste infracțiuni, pârâtul a fost și arestat preventiv.
Reclamanta mai amintește și lipsa de interes manifestată de pârât în privința creșterii și educării minorului, lipsă de interes manifestată și prin lipsa acestuia în tot ce presupune deciziile adoptate în privința minorului, inclusiv în situația în care minorul a fost bolnav și supus unor intervenții chirurgicale.
În concluzie, toate acestea au o influență negativă asupra creșterii și dezvoltării armonioase a minorului, pentru o corectă educare, maturizare și dezvoltare intelectuală a acestuia, autoritatea părintească asupra minorului nu poate fi exercitată decât de mamă, orice intervenție a pârâtului în programul educațional al acestuia nefiind indicată, ci chiar interzisă, acesta punând în pericol viața copilului, astfel cum rezultă din coroborarea probatoriului.
La luarea acestei hotărâri, instanța trebuie să aibă în vedere și faptul că reclamanta poate asigura fiului său condiții bune de creștere și educare, astfel cum rezultă din concluziile referatului de anchetă socială efectuat în cauză de Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Bistrița Bîrgăului. În plus, reclamanta este sprijinită în ceea ce privește supravegherea minorului, în perioada în care lipsește de acasă, de către mama sa, care locuiește în același imobil. În cazul pârâtului, acesta locuind la o soră de a sa, într-un apartament cu două camere, împreună cu alte șase persoane, spațiul este insuficient, cu atât mai mult cu cât pârâtul nu realizează în prezent niciun venit, fiind sprijinit doar de către sora sa. Tocmai de aceea, reclamanta consideră că cererea sa trebuie interpretată în sensul interesului superior al minorului, pentru a-ia asigura acestuia cele mai bune condiții pentru dezvoltarea sa armonioasă.
În privința programului de vizitare, reclamanta își exprimă dezacordul total. Motivele acestei poziții se regăsesc în cele expuse anterior. Totuși, ar fi de acord ca pârâtul să își viziteze minorul de câte ori dorește dar acest lucru să se realizeze în prezența acesteia. Nu poate fi neglijat comportamentul manifestat de pârât cât timp a fost plecat în Spania sau lipsa sa de preocupare și atașament cu privire la minor. Totuși, reclamanta nu neagă dreptul pârâtului de a avea legături personale cu minorul dar programul propus de acesta nu poate fi considerat decât unul nefondat.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 58-64).
Pentru soluționarea cauzei s-au efectuat anchete psihosociale la domiciliul celor două părți, concluziile fiind depuse la f.50-51, pentru ancheta de la domiciliul reclamantei, și respectiv la f.92-93 pentru ancheta de la domiciliul pârâtului, părțile au răspuns la interogatoriu (f.65-71) și au fost audiați trei martori, declarațiile fiind depuse la f.72-74.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit certificatului de naștere de la f.5, minorul C. R.-E., născut la data de 21.02.2009, este fiul părților, s-a născut în Spania și, potrivit declarațiilor martorilor și susținerilor părților, a venit în țară cu aprox.2 ani în urmă și locuiește la domiciliul reclamantei.
Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat ca exercitarea autorității părintești să se facă exclusiv de către aceasta, locuința minorului să fie stabilită la domiciliul său iar pârâtul să fie obligat să plătească pensie de întreținere stabilită prin raportare la venitul minim pe economie iar pârâtul, prin cerere reconvențională și întâmpinare, a solicitat ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun, să se stabilească în favoarea sa un program de vizitare a minorului, fiind de acord cu stabilirea locuinței minorului la domiciliul reclamantei precum și cu obligarea sa la plata unei pensii de întreținere raportate la venitul minim pe economie, cu precizarea că mai are încă un minor în întreținere.
Referitor la stabilirea locuinței minorului, instanța reține că părțile au fost de acord ca acesta să fie stabilit la domiciliul mamei reclamante, prin urmare, față de poziția părților și având în vedere concluziile anchetei psihosociale de la f.50-51, instanța urmează să stabilească locuința minorului la domiciliul reclamantei din loc.Colibița, .>
Cu privire la pensia de întreținere, având în vedere acordul părților precum și faptul că pârâtul mai are un minor în întreținere, astfel cum rezultă din sentința civilă de la f.75-77, în considerarea dispozițiile art.402 și art.529 și următoarele din Codul civil precum și HG nr.1225/2011 și HG nr.23/2013 prin care a fost stabilit salariul minim pe economie, întrucât locuința minorului s-a stabilit la domiciliul mamei reclamante, instanța va obliga pârâtul la plata unei pensii de întreținere stabilite prin raportare la venitul minim pe economie după cum urmează: suma de 116 lei lunar, începând cu data introducerii cererii, respectiv 11.10.2012 și până la data de 01.02.2013, suma de 125 lei lunar începând cu data de 01.02.2013 și până la data de 01.07.2013 și suma de 133 lei lunar începând cu data de 01.07.2013 și până la majoratul minorului ori noi dispoziții.
Referitor la cererea de stabilire în favoarea pârâtului a unui program de vizitare, instanța reține că la termenul din data de 18.10.2013, reclamanta și-a reconsiderat punctul de vedere exprimat în scris și a declarat că este de acord cu programul de vizitarea solicitat de pârât, prin urmare în considerarea art.401 alin.1 din Codul Civil și a poziției părților, instanța va stabili un program de vizitare după cum urmează:
- în perioada școlară – la fiecare sfârșit de săptămână, începând de vineri de la ora 15,00 și până duminică orele 18,00, prin găzduirea minorului la locuința tatălui, urmând ca minorul să fie luat și adus de tată la locuința mamei,
- în vacanța de iarnă, două săptămâni, incluzând una din sărbătorile de iarnă, C. sau Anul Nou, prin găzduire la locuința tatălui
- în vacanța de primăvară, o săptămână în perioada sărbătorilor pascale
- în vacanța de vară, o lună în lunile iulie sau august, prin găzduire la locuința tatălui minorului.
Referitor la modul de exercitarea a autorității părintești, instanța reține că potrivit art. 397 din Codul civil, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel, iar potrivit art.398 alin.1, dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.
Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat ca autoritatea părintească să fie exercitată de către ea în mod exclusiv iar prin cererea reconvențională, pârâtul a solicitat ca exercitarea autorității părintești să se exercite în comun de către ambii părinți.
Din actele dosarului instanța reține că nu există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către reclamantă. Astfel, din declarațiile martorilor audiați rezultă că pârâtul l-a vizitat pe minor la domiciliul reclamantei, minorul a interacționat bine cu acesta și nu există dovezi că pârâtul ar fi avut un comportament nepotrivit sau dăunător minorului; chiar dacă potrivit citației de la f.58, pârâtul a fost citat pentru declarații, nu există dovezi care să conducă la concluzia că ar fi suferit condamnări penale sau că ar fi săvârșit fapte reprobabile.
Mai mult decât atât, chiar dacă insistă să exercite exclusiv autoritatea părintească, reclamanta a fost de acord cu un program de vizitare a minorului destul de amplu în favoarea pârâtului, care presupune ca minorul să petreacă cu tatăl său, prin luare la domiciliul acestuia, perioade și de câte o lună, prin urmare instanța reține că este în interesul minorului ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de către ambii părinți.
În temeiul art.274 din Codul de procedură civilă, instanța stabilește cheltuieli de judecată în sumă 300 lei în sarcina fiecărei părți, ce urmează să se compenseze.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta H. G., cu domiciliul în Colibița nr.58, jud. Bistrița – Năsăud, în contradictoriu cu pârâtul C. L.-I., cu domiciliul în P. Bârgăului, . ., jud. Bistrița-Năsăud.
Admite cererea reconvențională formulată de pârâtul C. L.-I., și în consecință:
Stabilește locuința minorului C. R.-E., născut la data de 21.02.2009, la locuința actuală a mamei din Colibița nr.58, .. Bistrița-Năsăud.
Dispune ca autoritatea părintească cu privire la minorul C. R.-E., născut la data de 21.02.2009, să fie exercitată în comun de ambii părinți.
Obligă pârâtul să achite în favoarea minorului C. R.-E., născut la data de 21.02.2009, pensie de întreținere după cum urmează: suma de 116 lei lunar, începând cu data introducerii cererii, respectiv 11.10.2012 și până la data de 01.02.2013, suma de 125 lei lunar începând cu data de 01.02.2013 și până la data de 01.07.2013 și suma de 133 lei lunar începând cu data de 01.07.2013 și până la majoratul minorului ori noi dispoziții
Stabilește un program de vizitare a minorului C. R.-E., născut la data de 21.02.2009, în favoarea pârâtului, după cum urmează:
- în perioada școlară – la fiecare sfârșit de săptămână, începând de vineri de la ora 15,00 și până duminică orele 18,00, prin găzduirea minorului la locuința tatălui, urmând ca minorul să fie luat și adus de tată la locuința mamei,
- în vacanța de iarnă, două săptămâni, incluzând una din sărbătorile de iarnă, C. sau Anul Nou, prin găzduire la locuința tatălui
- în vacanța de primăvară, o săptămână în perioada sărbătorilor pascale
- în vacanța de vară, o lună în lunile iulie sau august, prin găzduire la locuința tatălui minorului.
Stabilește cheltuieli de judecată în sumă de 300 lei în sarcina fiecărei părți și dispune compensarea totală a acestora.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din data de 01.11.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. M. MarianaSalvan E.
RED/DACT
CMM/NMR/R. 03.12.2013
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 2365/2013. Judecătoria BISTRIŢA | Pensie întreţinere. Sentința nr. 5192/2013. Judecătoria BISTRIŢA → |
|---|
