Pensie întreţinere. Încheierea nr. 2040/2013. Judecătoria BISTRIŢA

Încheierea nr. 2040/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 2069/190/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BISTRIȚA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 2040/2013

Ședința publică din data de 13 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: B. V.

GREFIER: A. A.

Pe rol fiind anularea cererii de chemare în judecată având ca obiect majorare pensie formulată de reclamanta M. L. D. în contradictoriu cu pârâtul H. S.

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de consiliu nu se prezintă nimeni, cauza soluționându-se fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

La data de 13.03.2013, s-a depus de către reclamantă copie de pe certificatul de naștere al minorului H. L. S..

Instanța constată că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în sensul de a indica temeiul de drept al acțiunii, cu indicarea articolelor de lege, de a depune încă un exemplar din înscrisurile anexate cererii, de a indica dacă se solicită stabilirea pensiei de întreținere raportat la venitul minim pe economie sau la veniturile obținute de pârât, cu indicarea locului de muncă al pârâtului.

S-au analizat actele dosarului, instanța reținând cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând, constată că:

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta M. L. D., a chemat în judecată pe pârâtul H. S., pentru majorare pensie .

Verificând cererea introductivă de instanță, conform dispozițiilor art.200 Cod procedură civilă, instanța a procedat la regularizarea acesteia și a pus în vedere reclamantei, prin adresa emisă în data de 19 februarie 2013 să completeze cererea de chemare în judecată în sensul de a indica temeiul de drept al acțiunii, cu indicarea articolelor, de a depune un exemplar din înscrisurile anexate cererii, copie de pe certificatul de naștere al minorului H. L. S., de a indica dacă se solicită stabilirea pensiei de întreținere raportat la venitul minim pe economie sau la veniturile obținute de pârât, cu indicarea locului de muncă al pârâtului.

Conform disp art.194 lit.”d” din Codul de procedură civilă:

Cererea de chemare în judecată va cuprinde:…

d) arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea;”

Potrivit art. 200 alin 3 din Codul de procedură civilă:

“(3) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

Instanța constată că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor date și nu a depus la dosar motivarea în drept a cererii formulate, în sensul de a indica temeiul de drept pe care își fundamentează cererea, cu indicarea textului legal și a articolului de lege, neîndeplinind nici restul obligațiilor așa cum i s-a pus în vedere prin adresa emisă în data de 19.02.2013 și comunicată acesteia la 22.02.2013, conform dovezii atașate la dosar, motiv pentru care, în baza art.200 alin.3 Cod procedură civilă va dispune anularea cererii introductive de instanță.

DISPUNE:

Anulează cererea introductivă, având ca obiect majorare pensie, formulată de reclamanta M. L. D. domiciliată în municipiul Bistrița, cartier Viișoara, nr. 23, Jud. Bistrița Năsăud, în contradictoriu cu pârâtul H. S., domiciliat în ., nr. 101, județul Bistrița Năsăud.

Cu drept pentru reclamantă de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare .

Dată în Camera de consiliu și pronunțată în ședință publica azi.13.03.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. V. A. A.

Red/Dact

BV/AA-13.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Încheierea nr. 2040/2013. Judecătoria BISTRIŢA