Pensie întreţinere. Sentința nr. 7354/2013. Judecătoria BISTRIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7354/2013 pronunțată de Judecătoria BISTRIŢA la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 4252/190/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BISTRIȚA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7354/2013
Ședința publică din data de 20 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. M. M., judecător
GREFIER: S. E.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe reclamanta S. A. I., împotriva pârâtului B. A. I., având ca obiect pensie întreținere stabilire.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nici una dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, la data de 11 septembrie 2013, cererea formulată de către reclamantă, privind judecarea cauzei și în lipsă.
Urmare verificării din oficiu a competenței prevăzută de art.131 alin.1 noul Cod procedură civilă, instanța declară că este competentă general, material și teritorial în ce privește soluționarea prezentei cauze, raportat la prevederile art.94 pct.1 lit.”a”, coroborat cu cele ale art.114 noul Cod procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor art.394 noul Cod procedură civilă apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând constată că:
Prin cererea ce formează obiectul acestui dosar, reclamanta Ș. A. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. A. I., obligarea acestuia la plata pensiei de întreținere, motivat de faptul că deși este majoră, se află în continuarea studiilor iar pârâtul este tatăl său, astfel că până la majorat a beneficiat de pensie de întreținere conform Sentinței civile nr.2478/2005.
Cererea nu a fost motivată în drept iar în probațiune au fost depuse înscrisuri (f.3-7).
Pârâtul a formulat Întâmpinare prin care a arătat că este de acord să plătească pensie de întreținere pentru fiica sa majoră, precizând că este salariat la ., realizează un venit net de 574 lei lunar și că mai are un minor în întreținere.
Potrivit Deciziei de la f.3 și Sentinței civile nr.2478/2005 pronunțate de Judecătoria Bistrița în dosarul nr.6213/2005 (f.6), reclamanta este fiica pârâtului și până la majorat a beneficiat de pensie de întreținere în sumă de 200 lei lunar.
Potrivit adeverinței de la f.5, reclamanta, deși majoră, este elevă la liceu, astfel că a solicitat ca pârâtul să fie obligat să plătească în continuare pensie de întreținere.
În conformitate cu art.499 alin.1 Cod civil, tatăl și mama sunt obligați să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională iar în conformitate cu art.530 Cod civil, obligația se execută în natură iar dacă nu se execută de bunăvoie în natură instanța poate dispune prin plata unei pensii de întreținere stabilită în bani.
Instanța reține că potrivit art. 527 din Codul civil, poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace, la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea ținându-se seama de veniturile și bunurile acestuia precum și de celelalte obligații ale sale, iar conformart. 529, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, când întreținerea este datorată de părinte, ea stabilindu-se la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii.
Având în vedere că potrivit adeverinței de la f.14, pârâtul are un salariu mediu net de 573,5 lei și mai are încă un minor în întreținere, instanța urmează să admită cererea și să-l oblige pe acesta la plata suma de 95 lei lunar reprezentând pensie de întreținere, începând cu data introducerii cererii, respectiv 24.04.2013 până la terminarea studiilor, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta Ș. A.-I., domiciliată în localitatea Bistrița, ..2, ., jud.. Bistrița – Năsăud, CNP_, în contradictoriu cu pârâtul B. A.-I., cu domiciliul în localitatea Bistrița, . Băsești, nr.1, ., Jud. Bistrița – Năsăud și, în consecință:
Obligă pârâtul să achite în favoarea reclamantei, născută la data de 14.04.1995, suma de 95 lei lunar reprezentând pensie de întreținere, începând cu data introducerii cererii, respectiv 24.04.2013 până la terminarea studiilor, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea putând fi depusă la Judecătoria Bistrița
Pronunțată în ședința publică din data de 20.09.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. M. MarianaSalvan E.
RED/DACT
CMM/SE 24.09.13
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 10/2013.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
---|