Plângere contravenţională. Sentința nr. 78/2013. Judecătoria BLAJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 78/2013 pronunțată de Judecătoria BLAJ la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 616/191/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.78/2013
Ședința publică din data de 22.01.2013
Completul constituit din:
Președinte: D. O.
Grefier: S. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta ., în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă A., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care arată că la dosarul cauzei intimatul a prezentat explicațiile solicitate de instanță, prin adresa comunicată la dosar la data de 21.01.2013.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cererii de față;
Prin plângerea înregistrată la această instanță, la data de 05.06.2012, sub dosar nr._, petenta . a solicitat anularea procesului verbal . nr._ din 15.05.2012 și a amenzii aplicate în cuantum de 20.000 lei.
In subsidiar, în cazul respingerii petitului principal, a solicitat
transformarea amenzii în avertisment.
În motivarea plângerii, petenta a arătată în data de 15.05.2012, reprezentanții intimatului au efectuat un control la punctul de lucru al societății din localitatea B., reținându-se că au fost primite la muncă două persoane fără a avea contract individual de muncă.
Se arată că fapta descrisă de agenții de control nu poate fi reținută în sarcina societății petente, întrucât numiții R. M. și Szekely I. prestau activitate pentru societate în calitate de zilieri, aspect confirmat și de către aceste persoane și reținut în procesul-verbal de control. Petenta arată că avea întocmit registrul de zilieri potrivit Legii 52/2011, iar cele două persoane desfășurau activități permise pentru zilieri, respectiv activități de curățenie și întreținere a schelelor.
Petenta învederează că agenții constatatori au indicat ca temei legal al faptei reținute un act normativ care nu le este aplicabil, respectiv Legea 52/2012, ce vizează corelarea unor reglementări privind facilitățile de călătorie. De asemenea, se menționează și faptul că au fost indicate texte legale care de fapt nu există, respectiv art. 7 și 11 din Legea 52/2011.
Petenta susține că a respectat toate prevederile Legii 52/2011, privind activitatea zilierilor, sens în care depune la dosarul cauzei contractele de zilieri ale celor două persoane, registrul special al zilierilor, dovada că munca a fost plătită.
Sub aspectul legalității întocmirii procesului verbal atacat, a învederat că nu sunt respectate prevederile legale imperative prevăzute de art.16 alin.7 din OG nr.2/2001, potrivit cărora în momentul încheierii procesului verbal, agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, obiecțiunile fiind consemnate distinct în procesul verbal la rubrica „Alte mențiuni”, sub sancțiunea nulității procesului verbal.
Petenta solicită a se observa că, în cuprinsul procesului verbal atacat, se precizează doar că nefiind de față reprezentantul legal al societății, nu putut fi consemnate obiecțiuni. Deci se poate vorbi de o încălcare directă, evidentă și care nu poate fi pusă la îndoială a prevederilor legale, fapt de natură a atrage nulitatea absolută a procesului verbal atacat.
În acest fel, apreciază că au fost privați de posibilitatea de a formula obiecțiuni la procesului verbal și implicit de a formula apărări asupra faptelor reținute de inspectorii de muncă, drept la apărare care este fundamental în această materie raportat și la impactul financiar pe care l-ar putea avea asupra societății menținerea amenzii. Intimata le putea solicita informații suplimentare, din care inspectorii de muncă și-ar fi putut da seama că cele două persoane prestează activitate în calitate de zilieri.
Față de aceste aspecte, petenta susține că este vorba de un caz de nulitate absolută a procesului verbal atacat, deoarece i-a fost refuzat sistematic dreptul de a face obiecțiuni asupra faptelor imputate, stare de fapt care contravine prevederilor art.16 alin.7 din OG nr.2/2001 și care conduce pe cale de consecință la nulitatea actului de control atacat.
A mai arătat că apreciază că sunt îndrituiți să invoce nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenție, o atare nulitate putând fi invocată deoarece i s-a pricinuit o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, sens în care s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție – secțiile unite prin decizia nr.XXII din 19 martie 2007.
Petenta invocă și faptul că în cuprinsul procesului-verbal de contravenție nu s-a indicat în concret judecătoria la care trebuie depusă plângerea contravențională, ceea ce reprezintă un motiv de nulitate a procesului-verbal de contravenție.
De asemenea, se invocă și încălcarea prevederilor art.19 din OG nr.2/2001, potrivit cărora procesul verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator și de contravenient, iar în cazul în care contravenientul nu se afla la fața locului, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiuni despre aceste împrejurări care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. In acest caz procesul verbal va cuprinde datele personale din actul de identitate ale martorului și semnătura acestuia.
In subsidiar, solicită înlocuirea amenzii cu avertisment, întrucât orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii. Sancțiunile juridice nu constituie mijloace de răzbunare a societății, ci de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate.
Pentru cele expuse mai sus, apreciază că scopul sancțiunilor contravenționale în cauza de față se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare, fără aplicarea amenzii contravenționale.
În conformitate cu dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare, au solicitat judecarea cererii în lipsă.
În dovedirea plângerii, petenta a anexat copia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, contractele de zilieri încheiate cu numiții S. I. și R. M., registrul de evidență a zilierilor (f.9-17).
Prin întâmpinarea depusă (filele 24-25), intimatul I. T. de Muncă A., a solicitat ca pe baza probelor ce se vor administra, să se respingă plângereaformulată de către petentă împotriva procesului - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.nr._/15.05.2012.
S-a arătat că, în urma controlului din data de 14.05.2012 la punctul de lucru al petentei din B.- G. Scolar T. C., au fost depistați prestând activitate numiții S. I. și R. M.. Aceștia au declarat că prestează activitate pentru societatea petentă din data de 10.04.2012 și că nu au semnat contracte individuale de muncă, desfășurând activitate în calitate de zilieri. A fost prezentat un Registru de evidență a zilierilor, însă acesta nu era procurat de la ITM M. și nici nu era tipărit de Imprimeria Națională, conform art. 6 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 52/2011.
In cuprinsul întâmpinării se arată că activitățile pentru care se poate desfășura activitate în calitate de zilier sunt expres si limitativ prevăzute de art. 11 din Legea 52/2011, însă, la momentul controlului, cele două persoane prestau activitate specifică obiectului de activitate al societății, respectiv executau lucrări de finisaj la tencuială. Intrucât munca desfășurată de aceștia nu se regăsește printre activitățile permise zilierilor, aceasta activitate nu putea fi prestată decât în baza unui contract individual de muncă.
Se arată că reprezentantul legal al societății nu s-a prezentat în data de 15.05.2012 pentru a finaliza controlul, astfel că actele au fost întocmite în lipsa acestuia. A fost de față numitul R. R., însă acesta a refuzat să semneze în calitate de martor.
Intimatul precizează că petenta a încălcat prevederile legislației muncii care impun pentru angajator obligația de a încheia contract individual de muncă anterior primirii în lucru a persoanelor ce urmează a presta activitate.
Se arată că prestarea de activitate în alte condiții decât cele prevăzute de lege îl privează pe cel care prestează activitate de dreptul de a beneficia de vechime în muncă, și de beneficiul altor drepturi cum ar fi concediul de odihnă, uneori chiar și de primirea salariului cuvenit, iar angajatorul se sustrage de la plata contribuției la bugetul asigurărilor sociale de stat, a celei de la bugetul de asigurări de sănătate (în caz de accident de muncă angajatul urmând să suporte contravaloarea asigurărilor sociale din bugetul propriu, și nu angajatorul așa cum ar fi firesc, ca o consecință a obligațiilor asumate prin contractul individual de muncă).
De asemenea, intimatul învederează instanței că „munca la negru” este fapta cu gradul cel mai ridicat de pericol social în domeniul relațiilor de muncă, tocmai pentru aceasta cuantumul amenzii prevăzut de legiuitor este mare, respectiv 10.000-20.000 lei pentru fiecare persoană depistată (peste 5 persoane fiind considerată infracțiune), iar acest fenomen se dorește a fi eradicat la nivel național. Față de cele de mai sus menționate, apreciază că nu se justifică nici o eventuală înlocuire a sancțiunii amenzii cu avertisment.
In drept, se invocă prevederile Legii 53/2003.
Intimatul a depus la dosarul cauzei copie a procesului-verbal de control și declarațiile numiților S. I. și R. M. (26-32).
La afata de 18.09.2012, petenta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare (f.40-42), în care reiterează și detaliază susținerile din plângere.
In cauză, a fost încuviințată proba cu înscrisuri și au fost audiați martorii S. I., R. M. și G. L. (file 61,68, 73).
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 15.05.2012, încheiat de intimatul I. T. de Muncă A., petenta a fost sancționată cu amendă de 20.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.260 alin.1 lit. e din Legea nr.53/2003.
În fapt, s-a reținut că, în data de 14.05.2012, la punctul de lucru al situat în B., pe ..15, G. Scolar T. C., numiții S. I. și R. M. prestau activitate constând în lucrări de finisaj în construcții pe schela montată pe fațada unității școlare. In declarația data sub semnătura proprie, aceștia arată că prestează activitate din data de 10.04.2012, fără a avea contracte individuale de muncă, desfășurând activitate în calitate de zilieri. S-a menționat în cuprinsul actului de sancționare că, întrucât aceste două persoane executau lucrări de construcții, angajatorul ar fi trebuit să încheie contracte individuale de muncă.
În baza art. 34 alin.1 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea unei plângeri contravenționale trebuie să verifice dacă aceasta a fost formulată în termenul prescris de lege, iar apoi, prin prisma probatoriului administrat, va proceda la analizarea legalității și temeiniciei procesului verbal, putând să hotărască și cu privire la individualizarea sancțiunii.
În cauza dedusă judecății, se constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la comunicarea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, iar instanța, în temeiul art.32 alin.2 din OG 2/2001, este competentă să soluționeze plângerea contravențională, fapta fiind săvârșită în circumscripția sa teritorială.
Examinând procesul verbal de contravenție sub aspectul legalității sale, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 17 din OG 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul societății petente, descrierea faptei reținute în sarcina acesteia din urmă, data săvârșirii faptei și semnătura agentului constatator (filele 3-4).
Petenta invocă încălcarea prevederilor art. 16 alin.7 din OG 2/2001, învederând că nu i s-a dat posibilitatea să formuleze obiecțiuni.
Se reține că, în cuprinsul actului de sancționare, s-a menționat că reprezentantul societății nu a fost de față la întocmirea procesului-verbal de contravenție și nu a putut formula obiecțiuni.
Această împrejurare nu antrenează însă nulitatea actului de sancționare, astfel cum susține petenta, întrucât dispozițiile legale permit încheierea procesului-verbal de contravenție și în lipsa reprezentantului legal al contravenientei.
In plus, oricum, încălcarea prevederilor art.16 alin.7 din OG 2/2001 ar antrena doar o nulitate relativă, condiționată de existența unei vătămări care nu ar putea fi înlăturată altfel, așa cum a statuat și ICCJ în Decizia în interesul legii nr. 22/2007.
In speță, nu se poate reține existența vreunei vătămări rezultată din faptul că în actul de sancționare nu au fost consemnate obiecțiunile, întrucât petenta a avut posibilitatea să invoce toate aceste obiecțiuni în plângerea contravențională cu care a sesizat instanța.
Se invocă totodată, ca motiv de nulitate, și faptul că în cuprinsul actului de sancționare nu se indică în concret judecătoria la care trebuie înregistrată plângerea formulată împotriva procesului-verbal de contravenție.
Această omisiune nu ar putea determina decât cel mult o nulitate relativă a actului de sancționare, care însă nu poate fi reținută în speță, întrucât petentă nu a fost în niciun fel vătămată din moment ce a formulat plângerea contravențională la instanța competentă în interiorul termenului prevăzut de lege.
În cuprinsul plângerii contravenționale și în notele de ședință depuse la dosar (f.32) se invocă și faptul că s-au încălcat prevederile art. 19 din OG 2/2001, întrucât, în actul de sancționare, s-a consemnat că nu a fost de față nicio persoană compatibilă cu calitatea de martor și totuși la rubrica „Martor” apare o semnătură, fără a fi însă indicat numele martorului sau datele de identitate ale acestuia.
Potrivit art. 19 din OG 2/2001, semnarea procesului verbal de contravenție de către un martor se impune în situația în care contravenientul nu este de față sau, fiind de față, refuză sau nu poate să semneze. De asemenea, art. 19 alin.3 din OG 2/2001 stabilește că, în lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
Textul legal nu prevede însă sancțiunea care intervine în cazul în care procesul-verbal de contravenție nu este semnat de un martor, deși există una din situațiile în care aceasta semnătura ar fi necesară (lipsa contravenientului, refuzul sau imposibilitatea semnării procesului-verbal de către acesta). In lipsa unei prevederi exprese a sancțiunii, este vorba de o nulitate relativă și virtuală, anularea actului putând să intervină doar în măsura dovedirii unei vătămări care să decurgă din viciul constatat și care să nu poată fi înlăturată altfel.
In cauza de față, pe ultima filă a procesului-verbal de contravenție apare la rubrica „Martor” o semnătură indescifrabilă, fără să se indice vreun nume sau să fie consemnate date de identificare ale martorului. Totodată, în cuprinsul actului de sancționare se arată că a fost prezent la încheierea procesului-verbal de contravenție numitul R. R., inginer în cadrul societății petente, însă acesta a refuzat să semneze procesul-verbal. Totodată, se arată că nu au existat alte persoane care să fie compatibile cu calitatea de martor.
In aceste condiții, având în vedere și explicațiile intimatului date prin adresa comunicată la data de 21.01.2013, instanța reține că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit în lipsa unui martor, însă agentul constatator a justificat această împrejurare în cuprinsul actului de sancționare.
Oricum, încheierea procesului-verbal de contravenție în lipsa unui martor în condițiile în care trebuia să existe semnătura acestuia, nu ar putea determina decât o nulitate relativă condiționată de existența unei vătămări.
In cauza de față, petenta nu invocă și nu dovedește nicio vătămare generată de această împrejurare, iar rolul acestui martor este să ateste că actul de sancționare a fost încheiat în lipsa reprezentantului contravenientei, aspect care oricum nu e contestat de petentă.
Având în vedere toate aceste aspecte, instanța reține că acest aspect invocat de petentă nu afectează valabilitatea actului de sancționare.
In cuprinsul plângerii, se mai arată și faptul că agentul constatator a indicat în mod greșit temeiul de drept al faptei contravenționale, susținere care nu poate fi reținută de instanță, în condițiile în care, în actul de sancționare, a fost indicat tocmai textul contravențional care sancționează fapta, respectiv 20 alin.1, lit. e din Legea 53/2003.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, se reține că potrivit jurisprudenței CEDO, actul de sancționare din materia contravențională se circumscrie noțiunii -de „acuzație în materie penală”. In virtutea principiului prezumției de nevinovăție, procesul-verbal de contravenție nu mai este suficient prin el însuși pentru a proba existența faptei contravenționale, ci trebuie întărit de alte mijloace de probă care să îi confirme temeinicia.
In cauza de față, instanța reține că mijloacele de probă administrate în cursul judecății atestă veridicitatea stării de fapt reținută de agentul constatator.
In primul rând, este de observat că petenta nu contestă că numiții S. I. și R. M. au desfășurat activitate pentru această societate și că nu aveau încheiate contracte individuale de muncă, însă justifică acest fapt prin aceea că cei doi lucrau ca zilieri și desfășurau exclusiv activități de întreținere și curățenie a schelelor.
Potrivit art. 11 din Legea 52/2011, se pot presta activități cu caracter ocazional doar în următoarele domenii: agricultură; vânătoare și pescuit; silvicultură, exclusiv exploatări forestiere; piscicultură și acvacultură; pomicultură și viticultură; apicultură; zootehnie; spectacole, producții cinematografice și audiovizuale, publicitate, activități cu caracter cultural; manipulări de mărfuri; activități de întreținere și curățenie. Astfel, doar în aceste domenii prevăzute expres și limitativ de lege este permisă utilizarea zilierilor, pentru alte tipuri de activități, impunându-se încheierea unui contract individual de muncă.
Din depoziția martorului S. I. (f.68) rezultă că, la momentul controlului, acesta se afla pe schela montată pe latura dinspre cimitir a clădirii și desfășura activități de construcții, respectiv zugrăvea pereții clădirii. In același sens este și declarația martorului R. M. (f. 61-62), care arată că, în mod cert, la sosirea inspectorilor de muncă nu desfășura activități de curățenie, ci lucrări de construcții.
De altfel, ambii martori învederează că, încă de când au început să desfășoare activitate pentru societatea petentă, li s-a supus de către reprezentantul acesteia că vor desfășura lucrări de construcții și nu că vor efectua doar activități de întreținere și curățenie a schelelor. De altfel, ei arată că în intervalul cât au lucrat pentru această societate desfășurau orice fel de activități necesare pentru efectuarea lucrărilor de construcții: montau schele, cărau materialele de construcții, efectuau tencuieli și finisaje de tencuială, lucrări de vopsitorie, iar la sfârșitul zile de muncă întreaga echipă făcea curățenie la punctul de lucru.(f.62).
Chiar și martorul G. L. (f.73), care era șef de echipă pe acel șantier, învederează că i-a văzut uneori pe cei doi că efectuează lucrări de construcții, respectiv reparații la tencuiala și zugrăveli, întrucât aceștia vroiau să învețe să execute astfel de lucrări.
Acest martor încearcă însă să confere faptei valențe atenuante, menționând că aceștia desfășurau în principal activități de curățenie și doar ocazional li se permitea să efectueze și lucrări de construcții. Acesta arată că la începutul activității acestor două persoane li s-a atras atenția că vor desfășura doar activități de curățenie și că vor căra materiale de construcție.
Aspectele relevate de acest martor sunt însă infirmate de ceilalți doi martori care arată că nu li s-a pus în vedere că vor desfășura doar activități de întreținere și curățenie, ci au stabilit încă de la început că vor desfășura lucrări de construcții.
In plus, declarația martorului G. prezintă anumite necorelări ce conduc de asemenea la concluzia că relatările acestui martor nu sunt obiective. Astfel, el arată, pe de o parte că cei doi executau activități de curățenie, după care precizează că aceștia stăteau pe șantier aproximativ 9 ore zilnic. Pe de altă parte, martorul precizează că doar la sfârșitul programului de lucru se desfășurau activități de curățenie. Astfel, dacă s-ar reține aspectele învederate de acest martor, nu s-ar justifică prezența celor doi lucrători pe șantier 9 ore în fiecare zi.
In plus, chiar și condițiile în care s-au întocmit formalitățile pentru primirea la muncă în calitate de zilieri a celor doi sunt incerte. Astfel, din declarația martorului S. I. rezultă că la începutul activității acestora li s-a spus că vor încheia contracte individuale de muncă, nu că vor lucra ca și zilieri, iar martorul R. M. arata că doar la solicitarea sa expresă i s-a dat să semneze un contract de zilier scris de mână. Se observă, de asemenea, că ambii martori contestă semnăturile din contractele de zilieri depuse de petentă la dosarul cauzei, învederând că ei nu au semnat aceste înscrisuri. Martorul S. menționează că nu a semnat niciun contract cu societatea petentă și că era plătit cu ziua, iar martorul R. precizează că a semnat doar un contract de zilier redactat de mână.
Având în vedere aceste aspecte și faptul că din materialul probator rezultă în mod clar că cei doi desfășurau activități de construcții și nu activități pentru care pot fi folosiți zilieri, instanța reține că societatea petentă avea obligația de a le încheia acestora contracte individuale de muncă.
Cu privire la cererea subsidiară de înlocuire a amenzii cu avertisment, se rețin următoare:
În baza art.34 alin.1 din O.G.2/2001, instanța poate să hotărască și asupra sancțiunii contravenționale aplicate. Această prerogativă legală conferă instanței posibilitatea de a proceda la o reindividualizare a sancțiunii contravenționale, în funcție de criteriile stabilite de art. 21 alin.3 din OG 2/2001. Astfel, sancțiunea aplicată în concret contravenientului trebuie să răspundă imperativului proporționalității acesteia cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, avându-se în vedere, sub acest aspect, împrejurările în care s-a săvârșit fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului. In același sens, art. 5 alin. 5 din OG 2/2001, prevede că sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei.
Fapta contravențională prevăzută de art. 260 alin.1 lit. e din Codul muncii prezintă un grad de pericol social abstract ridicat, astfel cum rezultă din limitele amenzii contravenționale stabilite de legiuitor (de la_ de lei la_ de lei pentru fiecare persoană identificată). Având în vedere intenția vădită a legiuitorului de a eradica astfel fapte, instanța apreciază că aplicarea sancțiunilor legale trebuie să se facă cu promptitudine, înlocuirea amenzii cu avertisment fiind justificată doar în împrejurări excepționale.
În cauza de față, agentul constatator a făcut o justă individualizare a sancțiunii contravenționale, aplicând minimul amenzii prevăzute de lege, raportat la numărul de persoane care au fost depistate prestând activitate fără a avea contract individual de muncă. Având în vedere că este vorba de două persoane care prestau activitate fără ca anterior să fi semnat contractul individual de muncă, nu se justifică înlocuirea amenzii cu avertisment.
In plus, din plângerea contravențională rezultă că petenta adoptă o atitudine de negare a faptei contravențională și nu conștientizează pericolul social al faptei săvârșite, astfel că înlocuirea amenzii cu avertisment ar reprezenta pentru aceasta o încurajare să persiste în nerespectarea obligațiilor care îi revin. De asemenea, se observă că petenta încearcă să evite încheierea unor contracte individuale de muncă, primind persoane la muncă în calitate de zilieri, deși nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a recurge la această formă juridică de desfășurare a activității.
In consecință consecință, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de ., împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._ din 15.05.2012, ca neîntemeiată.
Instanța va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta ., cu sediul în Tîrgu M., ., jud. M., împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._ din 15.05.2012, în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă A., cu sediul în A. I., ..7, jud. A..
Ia act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 22.01.2013
Președinte, Grefier,
D. OnigaSimona M.
Red.DO
Tehnored.SM
4 ex/22.02.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 597/2013.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 154/2013. Judecătoria BLAJ → |
|---|
