Validare poprire. Sentința nr. 241/2013. Judecătoria BLAJ

Sentința nr. 241/2013 pronunțată de Judecătoria BLAJ la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 196/191/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 241/2013

Ședința publică din 07.03.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. D.

GREFIER: E. S.

Pe rol judecarea cererii formulată de reclamanta B. Cooperatista Alfa Târnăveni în contradictoriu cu pârâții T. E. D. și S.C. Generale G. S.R.L. având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată cauza în stare de judecată și o retine spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin cerea înregistrată pe rol sub nr._ reclamanta B. Cooperatista ALFA Târnăveni a chemat în judecată pârâții T. E. D. și S.C. Generale G. S.R.L. solicitând instanței, ca prin sentința pe care o va pronunța, să oblige terțul poprit S.C. Generale G. S.R.L. la plata sumei de 8.134,45 lei, aferentă contractului de credit nr. 65/31.10.2008, reprezentând credit, dobânda, penalități și cheltuieli de executare, conform dispoziției de poprire, precum și dobânzile contractuale viitoare calculate până la recuperarea debitului, cu cheltuieli de executare aferente.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâta T. E. D. a fost somată să-și îndeplinească de bună voie obligația de plată conform contractului de credit nr. 65/31.10.2008, către reclamanta B. Cooperatista ALFA Târnăveni. Mai menționează că pârâta, în calitate de garant s-a obligat în solidar cu debitorul, renunțând la beneficiul de diviziune și discuțiune, conform art. 5 din contract „Garantarea creditului”.

Având în vedere ca obligația de plată nu a fost îndeplinită, în baza titlului executoriu Contractul de credit persoane fizice nr. 65/31.10.2008 și a încheierii de încuviințare a executării silite nr. 448/31.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, executorul judecătoresc B. O. M. a procedat la înființarea popririi în mâinile terțului poprit S.C. Generale G. S.R.L., la data de 26.11.2012, asupra veniturilor bănești obținute din salariul pe care îl realizează debitorul-garant T. E. D., angajat al societății.

A mai arătat ca terțul poprit, deși a primit adresa de poprire, având obligația să retină din veniturile debitorului-garant T. E. D., suma de bani până la acoperirea întregului debit aferent contractului de credit și să vireze banii în contul nr. RO 49 BREL_ 0101 deschis la Libra Internet Bank S.A., Sucursala Sibiu, nici până la aceasta dată nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de reglementările în materie și nu au dispus plata sumei în acest cont.

Pentru aceste considerente, solicită să se constate îndeplinite condițiile prevăzute de art. 460 Cod procedura civila, iar prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună admiterea cererii și prin urmare validarea popririi înființate în mâinile terțului poprit de către executorul judecătoresc B. O. M. pentru suma de 8.134,45 lei, aferentă contractului de credit nr. 65/31.10.2008, reprezentând credit, dobânda, precum și dobânzile contractuale viitoare calculate până la recuperarea debitului, cu cheltuieli de executare aferente și obligarea terțului poprit, să înființeze poprirea asupra veniturilor salariale ale debitorului-garant, cu data comunicării, respectiv 29.11.2012, atât pentru sumele ajunse la scadență cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor.

Cu obligarea terțului poprit la plata cheltuielilor de judecată efectuate pentru prezenta acțiune.

În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar contractul de credit nr. 65/31.10.2008, angajament de plată, garanții aferente contractului de credit, adresa ITM Sibiu nr._/22.11.2012 privind locul de muncă, dispoziția de poprire cu dovada comunicării înființării popririi, încheierea nr. 448/31.10.2012 prin care s-a încuviințat executarea silită, solicitând în baza art. 242 Cod procedura civilă judecarea în lipsă.

Deși legal citați, nici debitoarea și nici terțul poprit nu s-a prezentat în instanță și nici nu au formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin contractul de credit 65/31.10.2008, încheiat între reclamanta B. Cooperatista ALFA Târnăveni și debitorul P. I., pârâta T. E.-D., în calitate de garant, s-a obligat în solidar cu debitorul, renunțând la beneficiul de diviziune și discuțiune, la rambursarea sumei împrumutate.

Deoarece obligația de plată nu a fost îndeplinită, executorul judecătoresc B. O. M. a procedat la înființarea popririi în mâinile terțului poprit S.C. Generale G. S.R.L., la data de 26.11.2012, asupra veniturilor bănești obținute din salariul pe care îl realizează debitorul-garant T. E. D., angajat al societății.

Terțul poprit a primit adresa de poprire, având obligația să rețină din veniturile garantului suma de bani necesară acoperirii întregului debit aferent contractului de credit și să o vireze în contul creditoarei. D. fiind faptul că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 460 Cod procedură civilă, urmând a admite cererea de validare a popririi formulată de către creditor.

Pentru aceste motive

În numele legii

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de creditoarea B. Cooperatista Alfa Târnăveni, succesoare în drepturi a Băncii Cooperatiste Târnavele B., cu sediul în loc. Târnăveni, ., jud. M., în contradictoriu cu debitoarea T. E.-D., domiciliată în B. - Mănărade, nr.229, jud. A. și terțul poprit S.C. Generale G. S.R.L., cu sediul în com. Sântimbru, ., jud. A..

Validează poprirea înființată în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 65/31.10.2008 și obligă terțul poprit să vireze în contul indicat în adresa de înființare a popririi suma datorata debitoarei T. E.-D., până la concurența sumei de 8134,45 lei.

Obligă terțul poprit să plătească creditoarei suma de 10,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publica, azi 07.03.2013.

Președinte,Grefier,

L. D. E. S.

Red.LD

Tehnored. ES

08.04.2013/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 241/2013. Judecătoria BLAJ