Poprire asiguratorie. Sentința nr. 1134/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE

Sentința nr. 1134/2013 pronunțată de Judecătoria BOLINTIN VALE la data de 09-07-2013 în dosarul nr. 674/192/2013

Operator de date cu caracter personal nr. 2902

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. V.

JUDECATORIA B. V. - CAUZE GENERALE

Sentinta civilă Nr. 1134

Ședința publică de la 09 Iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. L.

Grefier E. R.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea S. D. și pe debitorul S. I., terț poprit C. S. DE PENSII M.I.R.A, având ca obiect poprire asiguratorie .

Dezbaterile asupra cauzei au fost consemnate în încheierea de ședintă din 2 iulie 2013, care face parte integrantă din prezenta sentinta, când instanta având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronuntarea pentru termenul din 9 iulie 2013.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 27.02.2013 sub nr._, creditoarea S. D. a solicitat în contradictoriu cu debitorul S. I. și cu terțul poprit C. Sectoriala de pensii M.I.R.A, înfiintarea popririi definitive asupra sumei de 518 lei din pensia lunar ape care o primește debitorul de la tertul poprit precum și a sumei de 2698 lei restante neachitate pînă în prezent, sume pe care debitorul i le datorează creditoarei.

În motivare, s-a arătat că prin sent,civ nr 792 din 9.04.2010 a Judecătoriei B. V., rămasă definitivă și irevocabilă, debitorul a fost obligat să-i plătească creditoarei suma de 518 lei ca pensie de întretinere, obligatie pe care acesta nu o respectă în totalitate.

Mai arată că debitorul este pensionar MAI.Astfel pînă în luna martie 2012 a primit prin mandat poștal suma de 49o lei lunar,iar din luna aprilie 2012 nu a mai primit nici o sumă.Din luna mai 2012 pînă în luna februarie 2013 a primit prin mandat poștal suma de 3oo lei lunar.

Creditoarea solicită să se infiinteze poprirea pentru suma de 518 lei datorati ca pensie de întretinere cât și pentru suma de 2698 lei neachitată

În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 453 și 454 Cod procedură civilă.

În probațiune au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: sent,civ nr 792/2010 ( f.4-5) cupon de pensii( f. 6),mandat poștal ( f. 7 ), certificat de încadrare în grad de handicap ( f.8 ) .

Debitorul a depus la dosar înscrisuri ( f. 34-79 ).

Terțul poprit, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței prin reprezentant.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sent,civ nr 792 din 9.04.2010 a Judecătoriei B. V., rămasă definitivă și irevocabilă, debitorul a fost obligat să-i plătească creditoarei suma de 518 lei ca pensie de întretinere, obligatie pe care acesta nu o respectă în totalitate.

Față de această situație și văzând și faptul că terțul poprit nu s-a conformat și nu a consemnat suma de bani datorată creditoarei, instanța, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 460 Cod procedură civilă, va admite cererea creditoarei și va dispune înfiintarea popririi in limita sumelor de:

- 518 lei(stabilita in favoarea creditoarei prin sentinta civila nr. 792/9 04 2010 a acestei instante, cu titlu de obligatie de intretinere lunara in sarcina debitorului-parat S. I.)

-2698 lei (datorata cu titlu de debit restant) și obligă terțul poprit să plătească creditoarei sumele datorate cu acest titlu prin retinerea lunara a creantei in cuantum de 518 lei(la care, timp de 1 an de zile va fi adaugata lunar suma de 225 lei pentru acoperirea debitului restant) din drepturile cuvenite paratului in calitate de pensionar M.I.R.A.

Potrivit prevederilor art. 460 alin. 4 Cod procedură civilă prezenta hotărâre constituie titlu executoriu împotriva terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de către creditoarea S. D., domiciliata in Bucuresti, ..6, ., sector 2 în contradictoriu cu debitorul poprit S. I., cu domiciliul in ., sat Mosteni, ., judetul G. și terțul poprit C. Sectoriala de Pensii M.I.R.A., cu sediul în Bucuresti, ..3, sector 4.

Dispune infiintarea popririi in limita sumelor de:

-- 518 lei(stabilita in favoarea creditoarei prin sentinta civila nr. 792/9 04 2010 a acestei instante, cu titlu de obligatie de intretinere lunara in sarcina debitorului-parat S. I.)

--2698 lei (datorata cu titlu de debit restant) și obligă terțul poprit să plătească creditoarei sumele datorate cu acest titlu prin retinerea lunara a creantei in cuantum de 518 lei(la care, timp de 1 an de zile va fi adaugata lunar suma de 225 lei pentru acoperirea debitului restant) din drepturile cuvenite paratului in calitate de pensionar M.I.R.A.

Ia act de faptul ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Executorie.

Cu apel în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Iulie 2013.

Președinte,

L. L.

Grefier,

E. R.

Red jud LL

Tehn red RE.5 ex

22.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Poprire asiguratorie. Sentința nr. 1134/2013. Judecătoria BOLINTIN VALE