Acţiune în constatare. Sentința nr. 3994/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 3994/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 7640/193/2012

Dosar nr._ Acțiune în constatare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Secția civilă

SENTINȚA nr. 3994

Ședința publică din data de 08 aprilie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - M. R. - R.

GREFIER - D. G.

Pe rol se află judecarea cererii având ca obiect acțiune în constatare formulată de reclamantul S.C. A. .., în contradictoriu cu pârâtul C. L. AL COMUNEI UNȚENI – PRIN PRIMAR.

Dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din 27.03.2013, mersul acestora fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când, din lipsa de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 02.04.2013, după care, pentru data de astăzi.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 25.05.2012 pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, reclamantul S.C. A. .. (fosta S.C. Agromec S.A. Unțeni, prin divizare din S.C. Agromec S.A. B.), în contradictoriu cu Primăria Municipiului B., a solicitat instanței să se constate calitatea de proprietar pentru suprafața de 4.200 mp intravilan, stăpânită cu titlu de bun proprietar din anul 1996, obținută în urma divizării S.C. Agromec S.A. B., conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 1022 din 10.06.1994 și a protocolului de predare primire însoțit de anexa la certificat (centralizator privind suprafețele de teren ale S.C. Agromec S.A. B. pe secții de lucru, în care se regăsește Secția Unțeni cu suprafața de 4.200 mp) și a schițelor anexă întocmite de .. Pentru această suprafață de teren au fost achitate la Primăria . (taxe și impozite).

În probațiune, a fost propusă proba cu expertiză, proba testimonială, cu martorii A. C., D. A., Z. P. și B. P., și proba cu înscrisuri constând în: certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. 1022 din 10.06.1994, certificatul de moștenitor nr. 119/15.11.2004, contractul de societate cu dată certă nr. 6121/17.11.2004 cu actul modificator, protocolul de predare-primire, actul constitutiv al S.C. A. .. Unțeni și certificatul de deces privind pe A. F..

Reclamantul a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru de 430 lei și a timbrului judiciar de 0,90 lei.

Primăria mun. B. a depus întâmpinare invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză, având în vedere că terenul de 4.200 mp este localizat pe raza . reclamantul a și susținut că a achitat taxele și impozitele aferente, solicitând respingerea cererii ca fiind introdusă împotriva unei persoane ce nu are calitate procesuală pasivă.

La termenul din 10.01.2013, cons. juridic C. F., cu delegație la dosar, a îndreptat eroarea materială din cuprinsul cererii de chemare în judecată, în sensul judecării în contradictoriu cu pârâtul C. local al . cu pârâtul Primăria mun. B..

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul C. local al . excepția lipsei calității sale procesuale active în cauză, arătând, totodată, că nu este de acord cu acțiunea reclamantului.

În fapt, pârâtul a arătat că, prin decizia nr. 395/24.09.1971, Comitetul Executiv al fostului Consiliu Popular al jud. B. a decis transmiterea în administrarea directă a întreprinderii pentru mecanizarea agriculturii B., pentru stațiunea de mecanizare a agriculturii Ungureni (S.M.A.) suprafața de 4.200 mp teren, având modul de folosire „curți+clădiri”, că decizia are o anexă de identificare și delimitare prin planul de situație, dar care nu se mai găsește, și că decizia a avut ca bază legală Decretul nr. 409/1955 privind transmiterea bunurilor proprietatea statului, care a fost abrogat prin Legea nr. 158/2004. Din certificatul de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor . nr. 1022 din 10.06.1994 emis de M.A.A., rezultă că suprafața de 4.200 mp teren a trecut în proprietatea exclusivă a S.C. Agromec S.A. B. înființată conform H.G. nr. 192/1991, în care a intrat și fostul S.M.A. Unțeni. Din protocolul de predare-primire a capitalului social și a elementelor de activ, încheiat la sediul S.C. Agromec S.A. B., rezultă că, prin privatizarea și divizarea acestei societăți, nu au fost trecute în proprietatea S.C. Agromec S.A. Unțeni suprafețe de terenuri. Ca atare, prin cumpărarea integrală a acțiunilor de la S.C. Agromec S.A. Unțeni de către A. F., care în calitatea de unic acționar a transformat societatea în S.R.L., acesta nu a cumpărat și terenul aferent construcțiilor.

În concluzie, pârâtul a învederat că reclamantul nu precizează actualul proprietar al terenului în suprafață de 4.200 mp, iar . acte de proprietate pe acest teren.

În probațiune, pârâtul a depus înscrisuri, reprezentate de: decizia nr. 395/24.09.1971, procesele-verbale de stabilire vecinătăți, schițele cu privire la suprafețele deținute de S.C. Agromec S.A. B., sentința civilă nr. 385/28.01.2008 a Judecătoriei B., decizia civilă nr. 774R/24.09.2008 a Tribunalului B. și raportul de expertiză (în extras) ce a stat la baza deciziei, cu referire la suprafața de 1.000 mp din pc 739 intravilan . – incinta fostului S.M.A. Unțeni.

În replică, prin notele scrise depuse, reclamantul S.C. A. .. a solicitat respingerea excepției calității procesuale pasive (și nu active cum a invocat pârâtul), în vederea opozabilității hotărârii ce urmează a se pronunța, deoarece terenul se află pe raza . administrat de pârât, chiar dacă acesta a afirmat, prin întâmpinare, că nu deține acte de proprietate pentru teren.

Totodată, reclamantul a indicat ca temei de drept dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă raportat la art. 916 - art. 934 Cod civil, având în vedere faptul că nu există posibilitatea realizării dreptului solicitat privind calitatea de proprietar pentru suprafața de 4.200 mp teren intravilan stăpânită ca un bun proprietar de peste 15 ani.

Pentru justa soluționare a cererii, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar de ambele părți.

Potrivit art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă, instanța are obligația să se pronunțe mai întâi cu privire la excepțiile de procedură și de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei, ca atare, se va pronunța cu prioritate asupra excepției invocate de pârât.

Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. local al .:

Beneficiarului S.C. Agromec S.A. B. i s-a eliberat certificatul . nr. 1022 din 10.06.1994 de atestare a dreptului de proprietate exclusivă asupra terenurilor de 89.228,26 mp și a dreptului de proprietate în cotă parte indiviză asupra terenurilor de 302,39 mp, suprafețe identificate în anexa nr. 2 la certificat. Potrivit acestei anexe, la poziția 11, figurează secția Unțeni cu suprafața de 4.200 mp.

Potrivit protocolului de predare-primire a capitalului social și a elementelor de activ încheiat la sediul S.C. Agromec S.A. B., depus la dosar de către reclamant, rezultă că a avut loc privatizarea și divizarea S.C. Agromec S.A. B., convenindu-se predarea unei părți din capitalul social al societății către S.C. Agromec S.A. Unțeni, alături de alte elemente de patrimoniu.

S.C. Agromec S.A. Unțeni a fost transformată ulterior în S.C. A. .. Unțeni, iar în urma decesului asociatului unic A. F., capitalul social și fondul de comerț al societății au fost dobândite de moștenitorii acestuia, care au devenit asociați ai societății.

S.C. A. .., reclamant în acest dosar, a solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 4.200 mp teren situat pe raza . terenul a fost obținut în urma divizării S.C. Agromec S.A. B., care a avut în proprietate acest teren în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 1022 din 10.06.1994.

Cererea reclamantului este întemeiată în drept pe dispozițiile privind uzucapiunea, ce constituie un mod de dobândire a proprietății cu privire la un bun, prin posedarea neîntreruptă a acestuia în tot timpul fixat de lege. În același timp, uzucapiunea constituie și o sancțiune la adresa fostului proprietar care, prin pasivitatea lui, a lăsat timp îndelungat ca altul să se folosească de bunul respectiv. Ca atare, uzucapiunea se opune adevăratului proprietar, iar consecința este aceea că numai el poate avea calitate procesuală pasivă într-o acțiune cu un astfel de obiect.

Reclamantul a atribuit calitate procesuală pasivă Consiliului local al . că terenul se află pe raza . acesta.

Instanța arată că, potrivit certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr. 1022 din 10.06.1994, terenul în suprafață de 4.200 mp a fost în proprietatea S.C. Agromec S.A. B.. În anul 1996 această societate s-a privatizat și a avut loc reorganizarea sa, prin divizare, o parte din capitalul social/patrimoniul fiind transmis către reclamantul S.C. A. . acest protocol de predare-primire a avut ca obiect și terenul de 4.200 mp constituie o problemă de fond a cererii, ce nu poate fi analizată odată cu soluționarea excepției.

Întrucât în cauză nu s-a făcut dovada că acest teren ar fi fost transmis în proprietatea Comunei Unțeni, pentru a putea ajunge în administrarea Consiliului local al . urmă nu dobândește calitate procesuală pasivă în cauză. De altfel, chiar și în această ipoteză, calitate procesuală pasivă ar fi avut-o proprietarul, respectiv . drepturi și obligații, iar nu C. local al . deliberativă.

Cum raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care își dispută dreptul în litigiu, iar C. local al . titularul dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 4.200 mp situat pe raza . întemeiată excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză.

Pe cale de consecință, va admite excepția și va respinge cererea reclamantului S.C. A. .., în contradictoriu cu pârâtul C. local al . îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. local al .> Respinge acțiunea în constatare formulată de reclamantul S.C. A. .., cu sediul în ., jud. B., în contradictoriu cu pârâtul C. local al . în ., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă în cauză.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 08 aprilie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Tehnored./jud. M.R.R.

4 ex./18.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 3994/2013. Judecătoria BOTOŞANI