Plângere contravenţională. Sentința nr. 30/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 30/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 10664/193/2013

Dosar nr._ Plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința Nr._

Ședința publică de la 30 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. A.

Grefier A. H.

Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile privind pe petentul R. I. M. și pe intimatul I. JUDEȚEAN DE JANDARMI B., având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25 septembrie 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință și când instanța având nevoie de mai mult timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 02 octombrie 2013, apoi la data de 09 octombrie 2013, 16 octombrie 2013, 23 octombrie 2013 și 30 octombrie 2013, când,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 12.03..2012 sub nr._, contestatorul R. M., în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA COMUNEI T., jud. B., a solicitat solicit ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze somația nr. 383 din data de 18.02.2013 și să se constate prescripția executării sancțiunii.

În motivare, petentul arată că procesul verbal de contravenție nu i-a fost comunicat în termenul de o lună de la încheierea acestuia, astfel ca sunt îndeplinite condițiile art. 14 din OG nr. 2/2011, care prevede următoarele:

„Executarea sancțiuni amenzii contravenționale se prescrie daca procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicări sancțiunii".

Arată ca procesul verbal nu i-a fost comunicat, a intrat in posesia lui în momentul în care s-a deplasat la Primăria ., după primirea Somației nr. 383 din data de 18.02.2013 prin care era evidențiată și o amendă, iar inspectorul de la instituție i-a dat o copie după procesul verbal menționat, aflând totodată ca a fost dat în debit.

Somația de plată a primit-o pe data de 7.03.2013, iar pe data de 8.03.2013 s-a prezentat la primărie, când a solicitat și i s-a înmânat o copie după procesul verbal de contravenție.

În drept, a invocat disp. Art. 168 din O.G. nr. 92/2003, art. 399-404 C.proc.civ., art. 14 din O.G. nr. 2/2001.

La data de 24 mai 2013, s-a disjuns capătul de cerere privind plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/29.06.2012 întocmit de I. Județean de Jandarmi B. și s-a format prezentul dosar.

Intimatul I. Județean de Jandarmi B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.

La termenul de judecată din data de 25.09.2013, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale.

Asupra excepției prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale, instanța reține următoarea situație de fapt și de drept:

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 450 din 23 iulie 2013, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 10 din 10 iunie 2013 (Decizia 10/2013) privind examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la caracterul alternativ sau subsidiar al celor două modalități de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională și a înștiințării de plată.

Instanța apreciază că devin incidente dispozițiile art. 34 alin. 1, art. 14 alin. 1 și art. 27 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 „instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, daca aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii plătite, precum și asupra măsurii confiscării”.

Art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001 „executarea amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului, în termen de o luna de la data aplicării sancțiunii”.

Comunicarea procesului-verbal de contravenție, așa cum prevede art. 27 din OG nr. 2/2001 „se face prin poștă cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului”.

Analizând situația de fapt expusă prin prisma dispozițiilor legale incidente în speță, instanța apreciază plângerea petentului ca fiind întemeiată, pentru următoarele argumente:

În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța „hotărăște asupra sancțiunii”, ceea ce semnifică că instanța va verifica inclusiv faptul daca aceasta sancțiune poate fi executată, respectiv dacă nu a intervenit prescripția executării sancțiunii. În procedura contravențională, instanța nu verifică numai legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, ci examinează, la cerere, în concret dacă poate fi angajata răspunderea contravenționala a persoanei și dacă nu există inclusiv vreun impediment de executare a sancțiunii.

Așadar, dacă procesul verbal de contravenție nu se comunică contravenientului în termen de o lună de la aplicarea sancțiunii, instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale poate dispune admiterea acesteia și constatarea prescripției executării amenzii, în condițiile art. 14 din OG nr. 2/2001, fără să fie nevoie a se formula contestație la executare (în acest sens este si minuta CSM pentru unificarea practicii judiciare din data de 19 noiembrie 2008, pct.13).

În speță, intimatul nu a făcut dovada comunicării procesului-verbal petentului în termenul de o luna prevăzut de art. 14 alin.1 din OG nr. 2/2001. Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire, potrivit Deciziei ÎCCJ nr. 10 din 10 iunie 2013 (Decizia 10/2013) privind examinarea recursului în interesul legii.

Pentru aceste considerente, instanța urmează să admită excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale, să admită plângerea petentului și să constate prescrise sancțiunile contravenționale, aplicate prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 29.06.2012.

Instanța va lua de asemenea act de faptul ca nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale.

Admite plângerea contravențională formulată de petentul R. M., domiciliat în ., în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE JANDARMI B., cu sediul în mun. B., . nr. 110, jud. B..

Constată prescrise sancțiunile contravenționale aplicate prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 29.06.2012.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Octombrie 2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Redactat .> Tehnoredactat A.H.

Ex. 4 /13 iunie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 30/2013. Judecătoria BOTOŞANI