Plângere contravenţională. Sentința nr. 3983/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 3983/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 321/193/2013

Dosar civil nr._ . Ob. – Plg.contrav.

ROMÂNIA

JUDECĂTORI ABOTOȘANI – JUDEȚUL B.

Ședința publică din data de 08 aprilie 2013.

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – H. C.

GREFIER – C. D.

Sentința civilă nr.3983.

La ordine pronunțarea asupra cauzei civile ce are ca obiect „plângere contravențională”, formulată de petentul O. G. în contradictoriu cu intimata I.P.J. B..

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 03 aprilie 2013, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când:

INSTANȚA :

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la data de 09.01.2013 sub nr._, petentul O. G., a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ., nr._, emis la data de 27.11.2012, de către intimatul I. Județean de Poliție Botosani.

În motivarea plângerii petentul a arătat că a fost sancționat contravențional cu 630 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 165 alin.1 din HG 1391/2006, reținându-se că la data sus menționată a condus atelajul hipo pe ruta Vorona- Sarafinesti, fără a purta vesta reflectorizanta .

Petentul a mai arătat că avea la acesta vesta reflectorizanta si o lanterna si ca amenda este foarte mare, solicitand reducerea acesteia.

Plangerea nu a fost motivata in drept.

În dovedire, petentul nu a depus inscrisuri si nu a solicitat probe.

Prin întâmpinarea formulată, I. Județean de Poliție Botosani, a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de constatare a contravenției și implicit a sancțiunii aplicate.

În dovedire a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal contestat (f.4-6).

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție ., nr._, emis la data de 27.11.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu 9 puncte amendă, în valoare de 630 lei pentru săvârșirea contravențiilor prev. de art.165 alin.1 din HG 1391/2006, reținându-se că la data sus menționată a condus condus atelajul hipo pe raza satului Sarafinesti, . purta imbracaminte cu elemente fluorescent – reflectorizante (vesta), avand in vedere conditiile meteo de ceata densa .

Analizând legalitatea procesului verbal de contravenție contestat în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 16 din O.G. nr. 2/2001, a căror nerespectare se sancționează cu nulitatea absolută, conform art. 17 din același act normativ.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate si temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât si în practica instanțelor judecătorești.

De asemenea, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002, cauza A. c România, hotărâre din 4 octombrie 2007, paragraf 60).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Instanța are în vedere că în materie contravențională este aplicabilă și prezumția de nevinovăție a persoanei sancționate contravențional care formulează plângere împotriva procesului-verbal.

Instanța constată că situația de fapt reținută de către agentul constatator corespunde realității, agentul de poliție constatând direct faptul că petentul nu purta imbracaminte cu elemente fluorescent – reflectorizante (vesta). Susținerile contestatorului în sensul că ar fi avut la acesta vesta reflectorizanta nu sunt probate si sunt contrazise de pozitia acestuia in fata instantei, prin solicitarea de a se inlocui amenda cu avertisment.

Pe de alta parte, sanctiunile aplicate petentului prin acest proces-verbal de contraventie sunt socotite de instanta legale si proportionale cu gradul de pericol social al faptei savarsite, fiind dispusa amenda in limitele speciale prevazute de lege.

Din înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că pericolul social al faptei săvârșite de petent este ridicat, fapt ce rezulta din împrejurarea că au fost încălcate normele privind circulația pe drumurile publice si ca s-a pus in pericol siguranta petentului si a celorlalti participanti la trafic. Instanța mai reține că exista pericolul de a se produce un accident de circulație, date fiind conditiile meteo de ceata densa, petentul trebuind să conștientizeze acest pericol .

În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a amenzii cu avertisment, instanța consideră că scopul educativ, dar și cel punitiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială.

Fără a ignora prezumția de nevinovăție a petentului, potrivit jurisprudenței CEDO statuată în cauza A. c. României, dar având în vedere că fapta contravențională a fost constatată personal de agentul constatator și că petentul nu a adus probe credibile, de natură să răstoarne această prezumție, instanta va reține legalitatea si temeinicia celor constatate în procesul-verbal mentionat.

Prin urmare, instanța urmează să respingă plângerea contestatorului, ca neîntemeiată

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul O. G. domiciliat în ., jud.B. în contradictoriu cu intimata IPJ B., împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 27.11.2012, ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.04.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Redactat/tehnoredactat H.C./26.08.2013.

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3983/2013. Judecătoria BOTOŞANI