Plângere contravenţională. Sentința nr. 6252/2013. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 6252/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 7499/193/2012

Dosar civil nr._ plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.

Ședința publică din data de 27 mai 2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – V. F.

GREFIER – D. G.

SENTINȚA CIVILĂ NR.6252

La ordine pronunțarea asupra plângerilor contravenționale formulată de petentele A. M.-R. și R. M. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B..

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 22.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._, la data de 24 mai 2012, petenta A. M.-R. a solicitat ca instanța să constate nulitatea procesului verbal . nr._/16.05.2012.

În motivare, a arătat petenta că la data și ora menționată în procesul-verbal nu a făcut scandal și nici nu a proferat injurii sau amenințări la adresa nimănui.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.16 alin.1 și 7 din OG 2/2001.

Petenta a atașat la plângerea formulată copia procesului-verbal . nr._/16.05.2012.

Conform art. 36 din O.G. nr. 2 din_ privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și orice alte cereri incidente sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

Intimatul I.P.J. B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal de contravenție și a măsurilor dispuse prin acesta.

A arătat intimatul că s-a reținut în sarcina petentei că la data de 21.04.2012, orele 9,00, fiind în fața sediului societății de salubrizare S.C. Deea Cleaning S.R.L., pe drumul public D.J. 208 C, în extravilanul comunei Vorona, a proferat injurii și amenințări cu fapte de violență agentului de pază P. G.. De asemenea, a pătruns fără drept în sediul societății, continuând să profereze injurii și amenințări la adresa personalului de pază.

A învederat intimatul că fapta săvârșită de petentă a fost constatată de agentul constatator în urma cercetărilor efectuate în dosarul penal nr. 1966/P/2012 privind pe numiții A. M.-R., B. C., P. C.-L., R. M., SULIM G., N.-S. M., B. A., M. E., ASFATEI R.-M. și PÂNZĂRAȘU M., toți din ., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, prev. și ped. de art. 217 alin.1 C.penal și tulburare de posesie, prev. și ped. de art. 220 alin.1, 2,3, C.penal.

În susținerea apărărilor, intimatul a solicitat încuviințarea și administrarea probei testimoniale.

La întâmpinare au fost anexate raportul agentului constatator, originalul procesului-verbal de constatare a contravenției atacat de petent, declarațiile martorilor și ale contravenienților R. M. și B. C. prin care recunosc fapta comisă.

Prin încheierea din 04.02.2013 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect ” plângere contravențională”, formulată de petenta R. M. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Suceava, s-a admis excepția conexității, invocată din oficiu de către instanță și s-a dispus reunirea acestui dosar la dosarul nr._, reținându-se că între cele 2 dosare există o strânsă legătură, întrucât privesc fapte conexe, săvârșite în aceleași condiții de loc și timp, iar pentru soluționarea plângerilor se impune administrarea unui probatoriu comun.

Pentru justa soluționare a cauzei instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, precum și proba testimonială pentru ambele părți.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale sub aspectul excepțiilor invocate, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/16.05.2012 încheiat de agentul constatator insp. B. A., din cadrul I.P.J. B.-S.P.R. 2 Corni, petenta A. M.-R. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum total de 1300 lei, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 3 pct.1 și art.3 pct.13 din Legea 61/1991 și sancționate de art. 4 alin.1 lit. b și c din același act normativ.

În sarcina petentei s-a reținut că în ziua de 21.04.2012, ora 09.00, pe drumul public-DJ 208 C-Vorona, în fața sediului S.C. DEEA CLEANING S.R.L. împreună cu mai mulți cetățeni din . injurii și amenințări cu fapte de violență paznicului P. G.. De asemenea, a pătruns fără drept în sediul societății susmenționate.

Prin procesul-verbal . nr._/16.05.2012 încheiat de același agent constatator, respectiv insp. B. A., din cadrul I.P.J. B.-S.P.R. 2 Corni, petenta R. M. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum total de 1600 lei, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 3 pct.1 și art.3 pct.13 din Legea 61/1991 și sancționate de art. 4 alin.1 lit. b și c din același act normativ.

În sarcina petentei s-a reținut săvârșirea acelorași fapte, ca și în cazul primei petente, respectiv că în ziua de 21.04.2012, ora 09.00, pe drumul public-DJ 208 C-Vorona, în fața sediului S.C. DEEA CLEANING S.R.L. împreună cu mai mulși cetățeni din . injurii și amenințări cu fapte de violență paznicului P. G.. De asemenea, a pătruns fără drept în sediul societății susmenționate.

Ambele procese-verbale au fost încheiate în lipsa petentelor, fiindu-le comunicate cu confirmare de primire, în data de 22.05.2012, conform înscrisurilor aflate la dosar. ( fila 9-dosar_, fila 9-dosar_ ), iar în termenul legal de 15 zile, prevăzut de art.31 din O.G. 2/2001, cele 2 petente au formulat plângeri contravenționale înregistrate pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ din 24.05.2012, respectiv_ din aceeași dată.

Conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2 din 12.07.2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și modul de individualizare a sancțiunii aplicate.

Examinând procesele-verbale de contravenție prin prisma exigențelor de formă prevăzute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că acestea îndeplinesc rigorile legii sub aspect formal.

În ceea ce privește temeinicia proceselor-verbale contestate, instanța relevă că, acesta se bucură de o prezumție relativă de temeinicie, contravenientul putând să facă dovada cu orice mijloc a caracterului neconform cu realitatea al mențiunilor înscrise în procesul-verbal.

În speță, instanța reține temeinicia proceselor-verbale atacate, situație ce rezultă atât din declarațiile luate de organele de poliție cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarul penal nr. 1966/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., privind pe numiții A. M.-R., B. C., P. C.-L., R. M., SULIM G., N.-S. M., B. A., M. E., ASFATEI R.-M. și PÂNZĂRAȘU M., toți din ., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, prev. și ped. de art. 217 alin.1 C.penal și tulburare de posesie, prev. și ped. de art. 220 alin.1, 2,3, C.penal, cât și din delarațiile date în fața instanței de martorii L. M., administrator al firmei DEEA CLEANING S.R.L., cât și al numitului P. G., paznic în cadrul aceleiași societăți.

Astfel, din probele susmenționate rezultă că, în ziua de 21.04.2012, petentele împreună cu alte persoane din . unui litigiu mai vechi ce vizează revendicarea unei suprafețe de teren, unde funcționează în prezent un punct de lucru al S.C. DEEA CLEANING S.R.L. B. s-au deplasat în fața punctului de lucru al societății susmenționate, pentru a protesta împotriva ocupării terenului de către această societate .În acest context, petentele împreună cu alte persoane au pătruns, la un moment dat, în incinta punctului de lucru al S.C DEEA CLEANING S.R.L., proferând injurii și amenințări la adresa paznicului P. G..

În ce privește declarațiile martorilor propuși de petente, respectiv D. C. și B. V., instanța relevă că acestea sunt neconcludente, urmând a fi înlăturate, întrucât martorii menționați au trecut prin fața locului unde s-au desfășurat evenimentele, oprindu-se câteva minute, interval în care nu au observat nicinun incident. Or, așa cum rezultă din probatoriul administrat, persoanele care s-au adunat în fața punctului de lucru al S.C. DEEA CLEANING S.R.L. au stat acolo timp de mai multe ore, iar spre final au pătruns în incinta punctului de lucru, proferând injurii și amenințări la adresa paznicului, fiind evident așadar, că a fost un interval de timp în care nu s-a consumat niciuna din contravențiile reținute în sarcina petentelor.

Prin urmare, instanța constată caracterul cert al faptelor săvârșite de petente, așa cum s-a demonstrat mai sus, caracterul contravențional al acestora, conform art.3 pct.1 și 13 din Legea 61/1991 rep. și vinovăția petentelor.

În ce privește proporționalitatea dintre gravitatea faptelor săvârșite și sancțiunile aplicate, instanța apreciază că agentul constator a făcut o justă individualizare a sancțiunilor aplicate, neimpunându-se reindividualizarea acestora.

Față de considerentele expuse în precedent, instanța va respinge ca neîntemeiate plângerile formulate de petentele A. M.-R. și R. M..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiate plângerele formulate de petentele A. M.-R., cu domiciliul în ., jud. B. și R. M., cu același domiciliu, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B., cu sediul în mun. B., .. 57, jud. B..

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 27.05.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red. VF/Tehnored. VF/5 ex/12.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6252/2013. Judecătoria BOTOŞANI