Acţiune în constatare. Sentința nr. 666/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 666/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 7257/193/2014
Dosar nr._ Acțiune în constatare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - T. C. N.
GREFIER – L.-M. V.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 666
Pe rol, pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect „acțiune în constatare” formulată de reclamanții B. N. și B. L.-C., în contradictoriu cu pârâții S.C. V. R. SA BUCUREȘTI și S.C. V. R. SA – SUCURSALA B..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 9 ianuarie 2015, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.05.2014, sub nr._ reclamanții B. N. și B. L.-C. au chemat în judecată civilă pe pârâtele S.C. V. R. S.A. și S.C. V. R. S.A. – Sucursala B., pentru ca, în contradictoriu cu acestea, instanța să constate ca abuzive clauzele Convenției de credit nr._/25.07.2008 – nulitatea absolută a clauzei abuzive vizând perceperea comisionului de risc și a celui de administrare din cuprinsul actului adițional semnat – Actul adițional nr. 1/09.11.2010 și Actul adițional nr. 2/09.11.2010. De asemenea, să se constate ca fiind abuzive clauzele din convenția de credit prevăzute la art.5) pct.a)- Condiții Speciale ale Convenției - comisionul de risc - 0,22 %) din contractul inițial și comisionul de administrare din actele adiționale ulterioare nr. 1/09.11.2010 și nr. 2/09.11.2010, art.8.1,litc si d) - Condiții generale, precum și art. 10.2 – Condiții generale.
De asemenea, să se dispună anularea acestor clauze abuzive și obligarea pârâtei să perceapă o dobândă fixă de 3,99% p.a, așa cum era prevăzută în convenția inițială de credit, sa fie obligate pârâtele la restituirea sumelor plătite cu titlu de comision de risc/administrare, în cuantum de 8166,45 CHF la cursul valutar al zilei (aferent perioadei 27.08._14) și la plata dobânzii legale calculată la debitul datorat de către pârâte de la data introducerii acțiunii și până la restituirea efectivă a sumei, obligând pârâta la efectuarea acestui calcul și la plata daunelor morale în sumă de l000 CHF la cursul valutar al zilei - pentru prejudiciul pe care 1-a adus, în urma comportamentului contractual al instituției bancare.
Arată că, comisionul de risc redenumit de bancă de administrare a riscurilor, cât și comisionul de rezervă (MRR~) sunt în afara legislației în vigoare chiar dacă banca i-a determinat să semneze o convenție, convenție ce nu poate fi mai presus de lege, atât timp cât legislația - OUG 50/2010- art.36 alin. l) impune băncilor existența doar a anumitor comisioane. Comisionul de administrare este tot celebrul comision de risc, dar care a fost reîncadrat în OUG 50, prin schimbarea sintagmei în comision de administrare, adică de administrare a riscului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, arată că în data de 25.07.2008 au încheiat cu pârâta Convenția de Credit nr._/25.07.2008, convenție conform căreia banca le-a acordat un credit pentru acoperirea cheltuielilor personale curente în valoare de 75.500 CHF pe o perioada de 300 luni (25 ani) cu o dobândă fixă de 3,99% p.a.(D. 6,96%).
Că, potrivit art. 7 - Condiții specialei ale Convenției menționate pentru obținerea acestui credit au girat cu un imobil ~ . care se afla casa cu suprafața construită la sol de 116,1 mp situata in B., ., banca constituind o ipotecă de prim rang asupra acestui imobil.
Ca urmare a adresei pârâtelor nr. 588/16.09.2010, banca le-a comunicat un act adițional "în baza OUG 50/2010" la contractul de credit și li-s-a spus că respectivul act adițional va intra în vigoare chiar dacă nu îl semnează. Astfel, comisionul de risc a fost redenumit „comision de administrare credit,,.
În conformitate cu prevederile OUG 50/2010 actualizată, art.35 alin.(l) litera b) și art. 36-alin. (1),(3) - este interzis a se introduce un nou comision - așa cum banca a introdus „comision de administrare credit „ pe care îl definește„din perspectiva riscului asumat,, vizând „administrarea riscului de credit,,.
Având în vedere calitatea reclamanților de consumatori, în sensul definit de lege (Legea nr. 193/2000 - art. 2) iar banca de comerciant, convenția încheiata fiind una standard, sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca aceste clauze precizate mai sus, să fie considerate abuzive. Convenția de credit reprezintă un contract de credit bancar ale cărei clauze sunt sub incidența Legii 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. Dispozițiile acestei legi transpun prevederile Directivei Consiliului European nr.96/13/CEE din 05.04.1993, privind clauzele abuzive în contractele încheiate.
Pârâta, în mod absolut unilateral a impus clauzele abuzive - art.8.1,lit.c si d) - Condiții generale, art.l0.2- Condiții Generale, art.5) pct.a) - Condiții Speciale ale Convenției - comisionul de risc – clauze nenegociate direct cu consumatorul. Contractul bancar încheiat este unul prestabilit, standard preformulat, fără să fi avut posibilitatea negocierii acestuia și nici a vreunei clauzele impuse de bancă.
Se solicită a se constata că următoarele clauze prevăzute în convenție sunt abuzive:
1. art 5) pct.a)- Condiții Speciale ale Convenției - comisionul de risc de 0.22%, și comisionul de administrare conform – art. 2) punctul 5.1 litera b) Act Adițional nr. 2/09.11,2010 și cap. 4) Penalizări - comision administrare credit din Actul adițional nr. 1/09.11.2010 - aplicat la soldul creditului plătibil lunar pe toata durata de derulare a convenției.
Acest comision este abuziv întrucât nu este definit în Condițiile generale ale convenției, iar1a momentul încheierii contractului nu a existat posibilitatea aprecierii legalității perceperii acestui comision, atâta timp cât motivația perceperii acestui comision nu este detaliată în convenția încheiată, nici în Condițiile speciale și nici în cele generale.
Mai mult decât atât, faptul ca acest credit este garantat cu un imobil pentru care banca are o ipotecă de prim rang, (creditul luat fiind mult sub valoarea imobilului) arată inutilitatea și abuzul băncii care este acoperită din punct de vedere al riscului în cazul neplății, având la îndemână executarea imobilului ipotecat. Astfel încasarea lunară a aproximativ un sfert din rata totală este un abuz și nu are nici justificare, iar prin asigurarea imobilului (asigurătorul este cel impus de banca si polița de asigurare fiind achitata tot de către reclamant.
Această clauză contractuală nu a fost negociată direct cu reclamanții, fiind de natură de a crea, în detrimentul lor,un dezechilibru semnificativ între drepturi și obligații, fiind astfel o clauză abuzivă. Noul comision de administrare credit este definit de către bancă în Actul adițional – ca administrare a riscurilor inexistente ale băncii
Arată că, în nici o clauză a convenției nu se precizează ce fel de riscuri acoperă acest comision.
2. Art.8.1dit.c)- Condiții speciale - banca poate cere achitarea anticipată a creditului „în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate". În această clauză exprimarea băncii este ambiguă, neclară, lăsând în mod evident la aprecierea băncii momentul în care banca să solicite plata anticipată a creditului, ceea ce, sigur, ar fi imposibil, creând astfel grave prejudicii. De altfel, din această clauză reiese că nu are nici o importanță faptul că reclamantul achită ratele la zi, importanță având doar aprecierea subiectivă a băncii.
3.Art. 8.l lit. d) - Condiții speciale - banca poate cere achitarea anticipată a creditului „ În cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător ".Și această clauză este abuzivă, conform Legii 193/2000, având în vedere că exprimarea băncii este ambiguă, lăsând loc la interpretări și aprecieri subiective pentru bancă, aceasta putând oricând considera necesară suplimentarea garanției imobiliare, chiar dacă realitatea este alta.
4.Art. l0.2 - Condiții Speciale - banca poate cere oricând, printr-o simplă notificare sume suplimentare care să compenseze banca pentru creșterea costurilor, această clauză este abuzivă deoarece folosește o exprimare ce nu este fără echivoc.
Solicită obligarea băncii la respectarea clauzelor inițiale din convenție, respectiv, aplicarea unei dobânzi fixe. Banca are un drept discreționar, fiind pe o poziție inegală față de ei, consumatorii. Conform art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
Ori, motivul întemeiat prevăzut în contractul supus analizei este acela al „evoluției pieței financiare sau politica de credite a băncii", fară prezentarea altor elemente de identificare. Pentru a reține stipularea în contract a unui motiv pentru revizuirea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște de la început că, dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită, ori, astfel opțiunea lui de a contracta este liberă, perfect conștientă și cu reprezentarea corectă a consecințelor actului juridic pe care îl va semna. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, pentru ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța judecătorească să aibă posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat și eficient pentru a conchide în sensul existenței sau inexistenței situației care constituie motiv pentru majorarea dobânzii.
Motivele menționate respectiv „evoluției pieței financiare sau politica de credite a băncii" nu îndeplinesc această condiție, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs, fiind de netăgăduit că piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care se raportează. Această modalitate de exprimare face ca respectiva clauza să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, iară a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională scopului urmărit. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractul de față. în momentul in care a fost încheiat acest contract, consumatorul a acționat de pe o poziție inegala, în raport cu banca. Contractul încheia: este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea sa negocieze nicio clauza din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, băncii îi revenea obligația de a dovedi că a negociat, în mod direct, această clauză cu împrumutatul, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. Prin necircumstanțierea, în nici un mod, a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, această clauză încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator.
Referitor la acordarea daunelor morale - se consideră îndreptățiți, având în vedere comportamentul băncii care a adus atingere demnității, în condițiile în care dispune discreționar de veniturile lor, nu le oferă posibilitatea reală de a fi ascultați, de a negocia un contract care îi angajează din punct de vedere financiar pe o perioada îndelungată, modifică în mod unilateral contractele, introduce noi comisioane, majorează comisioanele existente, îi privează de dreptul constituțional de a dispune de veniturile din muncă.
Se mai arată că, deși au încercat să soluționeze această problemă pe cale amiabilă, au apelat la buna credință, solicitând respectarea dispozițiilor legale - Legea 193/2000 si OUG 50/2010, toate încercările lor s-au soldat cu eșec.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii 193/2000- Convenția de credit, art.1270 alin.(l) și art.l341-alin.l cod civil și OUG 50/2010.
În dovedire, reclamanții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri + interogatoriul pârâtei și martori.
Legal citată, pârâta, în cadrul acțiunii intentate de către reclamanți, a depus întâmpinare în cauză, invocând excepția prescripției parțiale a dreptului de a cere restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani de la data introducerii acțiunii, excepția netimbrării pentru capătul de cerere referitor la daunele morale, iar pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În sprijinul excepției, a invocat art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începând sa curgă în momentul când ia naștere dreptul la acțiune, respectiv la data cunoașterii pagubei/făptuitorului, în speța de față data încheierii convenției de credit este 25.07.2008, iar introducerea acțiunii a avut loc în anul 2014, la aproape 6 ani de la data la care reclamanții au cunoscut paguba invocată. Că, există o situație similară și în legătură cu actele adiționale actul fiind adus la cunoștința reclamanților în anul 2010, cu aproape 4 ani în urmă de la data la care s-a introdus prezenta cerere, astfel termenul de prescripție pentru exercitarea ambelor drepturi la acțiune s-a împlinit, solicitând respingerea cererii reclamanților.
Referitor la excepția netimbrării capătului de cerere vizând daunele morale, solicită a se observa că formularea unui asemenea petit se întemeiază pe răspunderea civilă delictuală reglementată de vechiul Cod civil și nu pe prevederile Legii 193/2000, condiție în care este obligatorie timbrarea capătului de cerere vizând daunele morale.
Pe fondul cauzei, arată că în ce privește convenția de credit nr._/25.07.2008, legiuitorul a prevăzut posibilitatea consumatorului de a supune cenzurii instanței clauzele contractelor încheiate în condițiile strict prevăzute în actul normativ indicat de reclamanți.
Cu privire la susținerea reclamanților, conform căreia clauza nu a fost negociată direct cu consumatorul, în explicitarea conceptului de „clauză care nu a fost negociată" menționat de art. 4 alin. (1) din Legea nr.193/2000, prevederile următorului alineat al aceluiași articol stabilesc că el presupune impunerea unei clauze de către agentul economic, fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze, natura ei, cum ar fi contractele, standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv". Că, Legea nr. 193/2000 instituie o prezumție relativă în sensul că o clauză va fi considerată a nu fi fost negociată în mod individual dacă a fost pre-redactată, consumatorul neputând să influențeze conținutul acesteia. Această-prezumție poate fi răsturnată prin proba, contrară de către comerciant, căruia îi revine sarcina probei. În consecință, faptul că o clauză contractuală nu ar fí fost negociată direct cu consumatorul nu conduce automat la concluzia că aceasta ar fi abuzivă.
Referitor la susținerea că acea clauză să fie contrară bunei-credințe, potrivit art. 970 Cod civil buna credință a fost conturată ca fiind acea atitudine prezumată de lege, de corectitudine pe care un contractant trebuie să o aibă la momentul încheierii și pe parcursul executării contractului, iar noțiunea a fost clarificată prin dispozițiile Legii nr.363/2007 prin definirea practicilor comerciale incorecte, care pot fi înșelătoare sau agresive. Art. 4-7 ale acestui act normativ conturează conduita consumatorului mediu și sunt utile pentru interpretarea, naturii abuzive a unei clauze conform Legii nr. 193/2000. Instanța urmează a analiza conduita subscrisei prin raportare la înțelesul noțiunilor de practici comerciale înșelătoare conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 363/2007.
Arată că reclamanții au mai susținut că, prin ea însăși, clauza să creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, arată că potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000 și art. 4 al Directivei 93/13/CEE, în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca stipulațiile contractuale invocate de reclamanți să fie considerate abuzive.
Mai precizează pârâta că, acea clauză reglementată la art. 5 din Convenția de credit a fost negociată, arată că adeziunea vizează exclusiv condițiile generale ale contractului. Chiar dacă s-ar considera că Legea 193/2000 permite verificarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc, instanța va observa că nu sunt îndeplinite condițiile anulării acesteia.
Legea nr. 193/2000 se aplică clauzelor contractuale care nu au fost direct negociate cu consumatorii, fiind stabilite fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de consumator". Dovada acestei afirmații este însăși dispoziția contractuală prevăzută la art. 3.5 conform căreia: „Pentru punerea la dispoziție a creditului împrumutatul poate datora Băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile speciale. "
Prin urmare, nu poate fi susținută ideea conform căreia o clauză reglementată în cuprinsul Condițiilor speciale nu ar fi fost negociată. Singurele clauze cu privire la care legiuitorul prezumă lipsa negocierii, răsturnând în acest sens sarcina probei sunt cele cuprinse în secțiunea contractului ce are natura unui contract standard pre formulat, respectiv Condițiile Generale ale Contractului.
Arată că rațiunea economică a comisionului de risc nu este una care reflectă un dezechilibru între obligațiile părților, ci, mai degrabă, o modalitate de asigurare a echilibrului contractual la evoluția stării financiare a reclamanților. La fel, instituirea comisionului/dobânzii de penalizare, inaplicabil în cazul îndeplinirii obligaților de plată, are rolul de a conștientiza reclamanții asupra consecințelor care decurg din neplata ratelor, neputând fi interpretat în sensul stabilirii unui anatocism din partea băncii.
Că, pârâta a achitat o sumă pe care speră să o recupereze într-un interval îndelungat de timp, iar din partea reclamanților nu mai există vreun risc de a nu obține plata sumelor împrumutate, din partea băncii însă subzistând riscul de a nu mai primi sumele acordate și costurile sau profitul preconizat de această prestație. Prevederea perceperii comisionului de risc este clară și fără echivoc și a fost însușită de consumator, devenind astfel lege între părțile contractante potrivit art. 969 C. civil și comisionul de risc a fost avut in vedere de pârâtă la data acordării creditelor, constituind un element determinant la formarea voinței de a contracta.
În concluzie, arată că perceperea acestui comision de risc a fost reglementată și consimțită contractual de către ambele părți, fără existența vreunei constrângeri, și se realizează, potrivit principiului consfințit de art. 969 Cod Civil conform căruia "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante". De asemenea, Banca a acordat creditul în baza unei structuri de costuri predefinite, astfel încât să poată fi asigurat atât profitul acesteia (acționând în baza principiilor aplicabile, potrivit Decretul-lege nr. 31/1954, persoanelor juridice) cat și solvabilitatea acesteia. Comisionul de risc a fost inclus încă de !a momentul acordării creditului în calculul dobânzii anuale efective („D.").
Se mai arată că actele adiționale au fost încheiate cu acordul reclamanților, iar daunele morale nu sunt justificate.
În cauză, reclamanții au formulat un răspuns la întâmpinare – 126 – 130 ds., prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibile, a excepțiilor invocate de pârâtă, admiterea acțiunii – așa cum a fost formulată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 27.07.2008, reclamanții și pârâții au încheiat convenția de credit nr._/25.07.2008, prin care reclamanții în calitate de împrumutați, au primit suma de 78.500 CHF, obligându-se la restituirea în 300 de luni. În condițiile speciale ale convenției se regăsește, printre alte comisioane pe care pârâta urma să le perceapă de la reclamanți, și comisionul de risc de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar pe toată perioada de derulare a convenției (pct. 5 lit. a ). În speță, convenția încheiată între părți, intră sub incidența Legii nr.193/2000, întrucât împrumutații au calitatea de consumatori, iar banca pe aceea de comerciant.
La termenul din data de 9.01.2015 au declarat în fața instanței că înțeleg să renunțe la judecarea capătului de cerere având ca obiect plata daunelor morale în cuantum de 1000 CHF, instanța luând act de renunțarea la judecată în această privință.
Instanța a pus în discuția părților excepția prescripției parțiale a dreptului de a cere restituirea sumelor achitate în ședința din data de 20.11.2014. În susținerea excepției pârâta a invocat dispozițiile Decretului nr.167/1958, dreptul la acțiune născându-se la data cunoașterii pagubei, iar data încheierii convenției de credit este 25.07.2008, dată de la care începe să curgă acest termen.
Reclamanții au solicitat respingerea acestei excepții ca neîntemeiată întrucât dreptul la acțiune începe să curgă din momentul în care reclamanta a cunoscut prejudiciul, acesteia nefiindu-i aplicabile dispozițiile art.7 din Decretul 167/1958.
Prin încheierea de ședință din data de 20.11.2014 instanța a soluționat excepția în sensul respingerii, reținând aplicabilitatea Deciziei nr.992/13.03.2014 a ÎCCJ, care statuează că în cazul în care clauza privind comisionul de risc dintr-un contract de credit a fost declarată abuzivă, ca efect al constatării nulității absolute a acesteia și se solicită restituirea prestațiilor încasate cu acest titlu, dreptul de a solicita restituirea acestor sume devine imprescrisptibil.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193 din 6 noiembrie 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. In caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Art. 4 din Legea nr. 193/2000 prevede: O clauză contractuală care nu a fost negociată direcți cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsură în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
S-a realizat astfel, prin dispozițiile legale mai sus citate, transpunerea dispozițiilor Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993. Potrivit reglementării comunitare, pentru a putea fi calificată drept abuzivă o clauză trebuie să îndeplinească trei condiții, două negative și una pozitivă: să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și să nu se refere la obiectul principal al contractului.
Instanța constată că în momentul în care a fost încheiat acest contract, consumatorii au acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca. Contractul încheiat este de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea reclamanților de a modifica sau înlătura vreuna dintre aceste clauze. Consumatorii nu au avut posibilitatea să negocieze nici o clauză din contract, actul juridic fiind impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, băncii îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct clauzele contractuale cu împrumutații, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. Instanța reține că, deși legea nu interzice încheierea de contracte preformulate, pentru a nu fi abuzive, clauzele ce nu au fost negociate trebuie să nu creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit art. 5 lit. a din convenția de credit încheiată între părți, consumatorii datorează comision de risc, deși, în contract tragerea creditului a fost condiționată de garanția reală imobiliară - ipotecă de rang I constituită asupra imobilului . care se află casa cu suprafața construită la sol de 116,11 m.p. situată în B., ., înscris în CF nr._/N, nr.cadastral 5293, aflat în proprietatea împrumutaților.
Comisionul de risc cuprins în art. 5 a) din condițiile speciale ale convenției de credit nr._/25.07.2008 este o clauză abuzivă, prin raportare la prevederile art.4 din Legea nr. 193/2000.
Astfel, aceste clauze nu au fost negociate, iar în ceea ce privește cerința referitoare la crearea unui dezechilibru între drepturile și obligațiile părților ca urmare a includerii în contract a clauzei referitoare la comisionul de risc, se apreciază că și această condiție este îndeplinită în speță, întrucât comisionul de risc nu are corespondent într-o contraprestație a împrumutătorului.
Pentru a garanta restituirea creditului contractat reclamanții au instituit ipotecă în favoarea pârâtei asupra unui imobil proprietatea lor, iar imobilul astfel ipotecat a fost asigurat, polița de asigurare fiind cesionată în favoarea băncii. Astfel, au fost acoperite riscurile referitoare la o eventuală depreciere a garanției, precum și cele referitoare la costurile unei eventuale urmăriri silite. De asemenea, dacă împrumutații își îndeplinesc obligațiile contractuale, achitând în integralitate și la termen ratele și dobânzile datorate, pârâta nu suportă nici un risc. Prin urmare, prin perceperea comisionului de risc se creează un dezechilibru în privința contraprestațiilor părților, deoarece acest comision nu are o justificare obiectivă, el neavând un corespondent într-o contraprestație a împrumutătorului.
Așadar, ceea ce este abuziv, în speță, la perceperea comisionului de risc și creează un dezechilibru între părți este dubla asigurare a creditului, impusă împrumutaților - atât prin ipoteca constituită în favoarea băncii și prin asigurarea băncii că în caz de neplata a ratelor împrumutatul este executat silit, cât și prin perceperea unor sume de bani pentru acoperirea riscului creditului.
Nu în ultimul rând, sub aspectul verificării existenței caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art.5 a) din condițiile speciale ale convențiilor de credit, instanța reține că acest comision de risc nu face parte nici din preț și nici din obiectul principal al contractului: pentru suma împrumutată clientul restituie împrumutul la care se adaugă prețul cerut de bancă, adică dobânda, și dobânda penalizatoare aferentă. Toate celelalte comisioane sau tarife stabilite în contract trebuie să aibă ca și corespondent prestarea unui serviciu (conform OG 21/1992), ceea ce nu este cazul în speță.
Pârâta a invocat faptul că după semnarea actelor adiționale și implementarea dispozițiilor OG nr.50/2010 nu se poate vorbi de un comision de risc. Dar, cum se poate observa din actele adiționale depuse la dosarul cauzei, chiar dacă noul comision este de administrare, el este practic vechiul comision de risc, perceput sub noua titulatură. Or, potrivit dispozițiilor LG nr.193/2000 comisionul de risc este un comision abuziv oricare ar fi titulatura sub care este perceput.
Față de acestea, instanța constată caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc prevăzută de art. 5 lit a din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/25.07.2008 și modificată prin art.2, pct.5 din actul adițional nr.1/9.11.2010 la convenția de credit și art.2 pct.5 lit.b din actul adițional nr.2/9.11.2010.
Față de dispozițiile Legii nr. 193/2000 care interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, instituind regimul nulității absolute a acestora, și fiind constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit, în temeiul art. 13 din Legea nr. 193/2000, instanța va obliga pârâtele să modifice convențiile de credit în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive, cu toate consecințele ce decurg din acestea.
Instanța reține referitor la clauzele menționate în cuprinsul secțiunii 8 din condițiile generale, literele c și d, că și acestea sunt abuzive . Caracterul abuziv al acestor clauze transpare din formulările generale și echivoce folosite pentru alte situații de declarare anticipată a scadenței, respectiv „situație neprevăzută”, „în opinia băncii”, „să devină improbabil”, „garantat corespunzător”, formulări care sunt departe de a oferi posibilitatea reală a unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. Aceste clauze oferă băncii dreptul exclusiv și discreționar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca instanța investită cu verificarea legalității unei astfel de măsuri să se poată pronunța într-un sens sau altul. Această clauză este abuzivă întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde.
Conform clauzelor cuprinse în art.10 .2 ale secțiunii 10 din condițiile generale, în situațiile în care, din diferitele motive arătate, costurile băncii, în general, cresc, această creștere este suportată exclusiv de client. O asemenea clauză creează, de asemenea, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel încât este abuzivă, din perspectiva art.4 alin.1 din LG nr.193/2000. Practic, în loc de eventuala creștere a costurilor băncii cu creditul acordat să fie suportată de aceasta sau, cel mult, riscul să fie împărțit între bancă și client, acesta din urmă este obligat să acopere toată suma, în virtutea unor clauze preformulate, nenegociate, impuse prin contractul de adeziune.
În ce privește întinderea prejudiciului, instanța reține că în cauză nu au fost contestate sumele solicitate de către reclamanți, în sensul că s-ar fi plătit alte sume cu titlu de comision de risc sau de administrare decât cele indicate prin acțiune. Mai mult decât atât, față de această solicitare de restituire a comisionului de risc achitat, apărarea pârâtei a fost aceea că dreptul la acțiune este prescris și dacă s-ar restitui acest comision ar trebui ca și reclamanții să restituie contravaloarea serviciilor primite de la bancă, fără a arăta însă care ar fi aceste servicii.
De asemenea, în temeiul art. 14 din Legea nr.193/2000 raportat la art. 998 Cod civil, instanța va obliga pârâtele să repare prejudiciul produs reclamanților prin clauzele abuzive inserate în convențiile de credit, respectiv la restituirea către reclamanți a sumei de 8166,45 CHF (în echivalentul în lei la data plății), percepută cu titlu de comision de risc și apoi comision de administrare, în perioada 27.08.2008 – 29.04.2014 și la plata dobânzii legale calculată la debitul datorat de către pârâte, de la data introducerii acțiunii, respectiv 12.05.2014 și până la restituirea efectivă a sumei.
În temeiul art.453 C.proc.civ. instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Văzând că cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea având ca obiect „acțiune în constatare” formulată de reclamantul B. N., CNP_, cu domiciliul în mun. B., ., județul B., în contradictoriu cu pârâții S.C. V. R. SA BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 2, Șoseaua M. B. nr. 171 – 173, înregistrată la C cu nr. J_, CUI_ și S.C. V. R. SA – SUCURSALA B., cu sediul în municipiul B., .. 2, . Registrul Comerțului cu nr. J_, CUI_.
Ia act de renunțarea la judecată a capătului de cerere privind plata de daune morale.
Constată că următoarele clauze cuprinse în convenția de credit nr._/25.07.2008 încheiată între părți sunt abuzive:clauza cuprinsă la art.5 lit.a din condițiile speciale ale convenției și modificată prin art.2, pct.5 din actul adițional nr.1/9.11.2010 la convenția de credit și art.2 pct.5, lit.b din actul adițional nr.2/9.11.2010, clauzele de la art.8.1, lit.c și d din condiții generale și art.10.2 din condiții generale.
Obligă pârâtele să modifice convenția de credit și actele adiționale la aceasta încheiate între părți, în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive.
Obligă pârâtele să restituie reclamanților suma de 8166,45 CHF percepută cu titlu de comision de risc și apoi comision de administrare, în perioada 27.08.2008 – 29.04.2014, în echivalentul în lei la data plății efective și la plata dobânzii legale calculată la debitul datorat de către pârâte, de la data introducerii acțiunii, respectiv 12.05.2014 și până la restituirea efectivă a sumei.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică azi, data de 21 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. T.C./Tehnored. T.C./ex.5/08.06.2015
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 1023/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|
