Acţiune în constatare. Sentința nr. 6653/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6653/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 17001/193/2014
DOSAR NR._ Acțiune în constatare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
HOTĂRÂRE
Ședința publică din data de 25.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - P. A. - M.
Grefier - Terțis G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6653
Pe rol pronunțarea asupra cererii civile, formulată de reclamanta H. G.-I. în contradictoriu cu pârâții S.C. B. C. R. SA BUCUREȘTI, S.C. B. C. ROMÂNĂ SA - SUCURSALA B., având ca obiect constatare clauze abuzive.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 16.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință și, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în data de 25.11.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamanta H. G.-I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. C. ROMÂNĂ SA - Sucursala B., constatarea caracterului abuziv al clauzei stipulate la pct. 9 lit. c din contractul de credit bancar nr. 220 din 01.12.2005, obligarea pârâtelor de a-i restitui suma de 2.028,95 lei, achitată cu titlu de comision de urmărire riscuri, aferent perioadei 02.12._12, cu cheltuieli de judecată.
Prin precizările depuse la fila 99 dosar, reclamanta a învederat că înțelege să se judece în contradictoriu și cu B. C. ROMÂNĂ SA BUCUREȘTI.
În motivare, reclamanta a arătat că, prin contractul de credit bancar nr. 220 din 01.212.2005 încheiat cu pârâta S.C. B. C. Română SA - Sucursala B., i-a fost acordat un credit în valoare de 15.500 lei pe o perioadă de 120 de luni, iar potrivit pct. 9 lit. c din contract, a plătit un comision de urmărire riscuri de 26,35 lei lunar, reprezentând un procent de 0,17 % din valoarea creditului contractat. De la data încheierii contractului și până la data formulării prezentei acțiuni, a respectat întrutotul clauzele contractuale, achitând ratele la termenele scadente, fără a înregistra întârzieri la plată, în fiecare lună achitând comisionul de urmărire riscuri, condiții în care consideră că această clauză înserată la pct. 9 lit. c din contract este abuzivă, astfel încât acțiunea este admisibilă, având în vedere că, pe de o parte, ea este consumatoare în sensul legislației protecției consumatorilor, în contractul de credit acționează în scop personal, exterior oricărei activități comerciale, industriale sau de producție artizanale sau liberale, iar pe de altă parte, pârâta este comerciant, în sensul aceleași legislații a protecției consumatorului, deoarece este o persoană juridică autorizată care, în temeiul unui contract ce intră sub incidența legii protecției consumatorilor, acționează în cadrul activității sale comerciale, invocând prev. art. 2 pct. 6 din OG Nr. 21/1992 și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
A mai arătat reclamanta că lipsa negocierii directe a unor clauze contractuale cu consumatorul este echivalentă cu stabilirea acestor clauze în mod unilateral de către comerciant și cu imposibilitatea consumatorului de a influența natura acestora, iar în ceea ce o privește, nu a negociat nicio clauză contractuală cu pârâta, i s-a pus în față un contract pe care l-a semnat fără a putea face obiecții, astfel încât clauzele contractuale ce formează obiectul prezentei acțiuni se circumscriu întocmai dispozițiilor legale în materie, întrucât contractul său încheiat cu banca face parte din categoria contractelor de adeziune, fiind un contract pre-formulat, iar cea de-a doua condiție pentru calificarea unei clauze ca fiind abuzivă se referă la deteriorarea echilibrului contractual prin abuzul de putere al comerciantului, care impune la momentul semnării contractului, contrar principiului bunei credințe (art. 3 pct. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE), clauze ce îi creează un avantaj în detrimentul consumatorilor, în speța de față, clauza contractuală stipulată la pct. 9 lit. c din contractul de credit este o clauză abuzivă, fiind îndeplinite condițiile legale pentru a fi constatată nulitatea absolută a acesteia și pentru a fi eliminată din contract.
Astfel, mai arată reclamanta că, în conformitate cu clauza înserată la pct. 9 lit. c din contract, era obligată să plătească, în fiecare lună, un comision de urmărire riscuri de 26,35 ron lunar, reprezentând un procent de 0,17 % din valoarea creditului contractat prev. la pct. 1 din contract, această clauză fiind cuprinsă într-un contract pre-formulat, lipsindu-i caracterul negociat, clauza creând un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar bunei credințe, din aceste motive această clauză este nulă absolut, urmând a fi eliminată din contractul de credit, întrucât comisionul de riscuri disimulează, de fapt, un procent consistent de dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului și creează pârâtei un avantaj concurențial față de celelalte instituții de creditare contrar uzanțelor comerciale. Aceasta susține că acest comision nu reprezintă altceva decât o dobândă mascată, care disimulează prin dol, un spor de dobândă sub denumirea de comision, acest comision fiind calculat și perceput la valoarea inițială a creditului și nu la soldul acestuia, ca dobândă, în consecință, această disimulare a unei părți din dobânda sub denumirea de comision de urmărire riscuri nu este altceva decât o dovadă de necontestat a relei credințe a pârâtei, întrucât reprezintă, pe de o parte, o modalitate de inducere în eroare a clienților prin prezentarea de dobânzi avantajoase în raport cu ofertele altor instituții de credit și, pe de altă parte, reprezintă o modalitate de obținere a unui avantaj concurențial, contrar uzanțelor comerciale.
Față de cele menționate, reclamanta solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, iar în ceea ce privește obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite nedatorat în baza clauzelor ce vor fi declarate nule absolut, consideră că aceste capete de cerere sunt admisibile în temeiul principiului restitutio in integrum, consacrat de art. 1254 alin. 3 Cod civil, care impune că tot ceea ce s-a executat în temeiul unui act juridic inexistent sau lovit de nulitate absolută să fie restituit, practica instanțelor a devenit constantă, constatând că aceste clauze au un caracter abuziv, dispunând anularea acestora și restituirea sumelor încasate necuvenit de bănci.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 republicată, art. 78 din l Codul consumului (Legea nr. 296/2004), art. 1254 alin. 3 Cod civil, art. 35, 192 și 194 Cod procedură civilă.
În dovedire, reclamanta a depus înscrisuri la dosar.
Pârâta S.C. B. C. ROMÂNĂ SA a formulat întâmpinare (filele 21 - 32), prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a invocat următoarele excepții:
-excepția lipsei capacității și calității procesuale pasive a pârâtei B. C. Română SA - Sucursala Județeană B., cu motivarea că sucursala B. nu este parte la contractul de credit și nu este titulara niciunui drept ori obligație negociate în numele societății mamă și pe seama patrimoniului acesteia, creditorul reclamantei din prezenta cauză a fost din momentele de semnare ale contractului de credit - 02.12.2005 și până la 20.04.2012, doar BCR - societatea mamă și nu Sucursala B..
- excepția prescripției dreptului de a solicita anularea clauzei pretins abuzive și restituirea sumelor achitate în baza acesteia, cu motivarea că de la data semnării contractului de credit - 02.12.2005 și până la data introducerii acțiunii reclamantului - 25.11.2014 au trecut mai mult de 5 ani, fără ca reclamanta să ridice obiecțiuni, în tot acest timp, cu privire la valabilitatea sau corectitudinea clauzelor contractuale.
-excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea nulității clauzei pretins abuzive, întrucât dispozițiile din Legea nr. 193/2000 nu sunt de natură să răstoarne ordinea juridică existentă, acestea neputând fi interpretate în sensul că ar acorda un drept instanței de judecată de a reașeza raporturile contractuale dintre părți, intervenind în cuprinsul contractului, întrucât, într-o asemenea situație, s-ar lipsi de orice substanță principiul autonomiei de voință.
- excepția inadmisibilității capătului de cerere privind restituirea sumelor încasate în temeiul clauzei contractuale pretins abuzive, întrucât în temeiul prevederilor legale, cu caracter de norme speciale față de reglementările de drept comun, sancțiunea care intervine în ipoteza constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale este una specifică, respectiv, încetarea pentru viitor a efectelor acestora, înlăturându-se însă posibilitatea restituirii prestațiilor deja executate, iar interpretarea coroborată a tuturor acestor prevederi conduce la concluzia potrivit căreia sancțiunea specifică, sui generis, a constatării caracterului abuziv al unor clauze stipulate în contracte încheiate între consumatori și profesioniști este lipsirea acestora de efecte juridice, neputând fi dispusă, pe cale de consecință, restituirea prestațiilor deja efectuate.
-excepția inadmisibilității cererii de constatare a caracterului abuziv a unei clauze dintr-un contract încetat, cu motivarea că reclamanta a achitat integral creditul ce face obiectul contractului în discuție, iar verificarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, de către instanța de judecată nu se poate face decât asupra contractelor aflate în vigoare, care își mai produc efectele juridice între părți.
Pe fond, susține pârâta că acțiunea este netemeinică, întrucât clauzele contractuale privind comisioanele se referă la prețul contractului și nu pot fi anulate/eliminate de către instanța de judecată, clauza contestată având o redactare clară și inteligibilă, fără utilizarea unor termeni ambivalenți sau echivoci, cuprinzând cifre și procente exprimate matematic, în modul cel mai simplu și concis, pentru clarificarea exactă a modalității, prin care se determină cuantumul comisionului de urmărire riscuri, perceput de bancă, iar comisioanele contractuale împreună cu dobânda reprezintă costuri ale creditului, fiind parte integrantă a obligațiilor asumate de împrumutat pentru a i se pune la dispoziție sumele de bani împrumutate. Aceasta apreciază că respingerea acțiunii se impune și ca urmare a faptului că în speță nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă în sensul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 și susține că toate clauzele contractuale au fost negociate sau ar fi putut fi negociate de către un consumator diligent. Mai mult, art.5 din contractul de credit analizat nu poate face obiectului controlului caracterului abuziv din perspectiva Legii nr.193/2000 întrucât, potrivit acestui act normativ, ca o clauză să poată fi analizată ca fiind abuzivă, este necesar ca aceasta să nu se refere la obiectul propriu-zis al contractului, iar clauzele referitoare la dobândă, la comisioane sau la costuri sunt elemente care formează costul total al creditului, iar acest cost, împreună cu marja de profit a băncii, formează prețul contractului de credit de consum.
Mai arată pârâta că se impune respingerea acțiunii și ca urmare a faptului că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art.4 din Legea nr.193/2000, întrucât clauzele contestate au fost negociate sau ar fi putut fi negociate de către un consumator diligent care a avut la îndemână toate informațiile de care a avut nevoie și a beneficiat de timpul necesar atât pentru a verifica oportunitatea contractării în condițiile oferite de un anumit agent economic cât și pentru a compara această ofertă cu altele asemănătoare existente pe piață și prin urmare nu poate vorbi de contractarea în necunoștință de cauză sau de existența vreunui viciu de consimțământ. Susține aceasta că, clauzele nu sunt contrare bunei-credințe pentru că în mod tradițional și necontestat, pentru bancă, cauza unui contract de credit este aceea de a obține profit ca urmare a desfășurării activității economice de creditare și prin punerea la dispoziția împrumutatului a unor sume de bani, banca nu urmărește o cauză ilicită și, de asemenea, clauzele contestate nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, doctrina fiind unanimă în a considera existența unui dezechilibru semnificativ numai în situația absenței unor prestații echivalente ca urmare a executării obligațiilor contractuale de către părți
Aceasta apreciază că banca și-a îndeplinit în mod corespunzător obligația de transparență, stipulând prețul contractului într-un mod simplu, într-un limbaj ușor inteligibil, precum și în mod clar și inteligibil, cum stabilește reglementarea echivalentă la nivel european, împrejurare care rezultă și din faptul că reclamanta a înțeles să procedeze la executarea tuturor obligațiilor conform calculului pe care aceasta l-a înțeles și acceptat, procedând chiar la rambursarea anticipată a întregului credit. Totodată, clauza contestată de reclamantă a fost negociată, în contextul în care oricare dintre prevederile cuprinse în contractul de credit puteau fi negociate de către un consumator diligent, neputând fi reținută lipsa negocierii exclusiv în acele situații în care o clauză contractuală a fost înserată în contract fără a fi existat vreo posibilitate pentru consumator de a-i influența conținutul. A mai arătat pârâta că, prin punerea la dispoziția împrumutătorului a unor sume de bani, banca nu urmărește și nici nu ar putea urmări o cauză ilicită, fiind ținută atât de specificul contractului de credit, cât și de specialitatea de folosință a persoanelor juridice, care nu pot încheia acte cu titlu gratuit, așa cum s-ar întâmpla dacă instanța ar elimina comisioanele din contract, așa cum solicită reclamantul. De asemenea, precizează că, clauzele contestate nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, iar o decizie de eliminare a acestor clauze ar determina un dezechilibru semnificativ în defavoarea băncii, din moment ce duce la acordarea unui credit cu titlu gratuit de către o societate bancară obligată să funcționeze pe principiile obținerii de profit, iar anularea/eliminarea clauzelor privind comisioanele înseamnă lăsarea contractului fără parte din obiectul său, fără contraprestația corespunzătoare, adică obligarea băncii să realizeze acte de comerț gratuite sau în pierdere, fiind de natură a crea un dezechilibru semnificativ în defavoarea băncii.
A mai arătat pârâta că reclamanta a avut posibilitatea de a se adresa oricând băncii ulterior momentului încheierii contractului de credit, solicitând aplicarea unei reduceri sau a unei oferte concrete, însă aceasta nu a efectuat nici un demers de acest fel, dimpotrivă, aceasta a rambursat în mod anticipat creditul la 20.04.2012, considerând, chiar și după 7 ani de la încheierea contractului că acesta nu îi produce un dezechilibru semnificativ, impunându-se concluzia potrivit căreia niciuna din condițiile prevăzute de Legea nr. 193/2000 - dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, lipsa bunei credințe, absența negocierii și neasocierea cu definirea obiectului principal al contractului, nu este îndeplinită în cauză.
Pârâta a mai precizat că, începând cu data încheierii contractului - 02.12.2005 și până la momentul rambursării anticipate a creditului - 20.04.2012, reclamanta a înțeles să achite în mod regulat rata de credit, fără ca un astfel de comision să îi provoace un dezechilibru semnificativ, plata ratelor de credit a culminat chiar cu momentul rambursării anticipate a creditului, din data de 20.04.2012, timp de 7 ani, reclamanta nu a considerat că respectivul comision de urmărire riscuri achitat lună de lună îi poate provoca un dezechilibru. În constatarea lipsei dezechilibrului semnificativ dintre prestațiile părților, solicită ca instanța să aibă în vedere împrejurarea că nivelul comisionului de urmărire riscuri perceput de bancă în temeiul contractului de credit este comparabil cu cel practicat de alți prestatori de servicii financiare, fiind evident că acesta este rezonabil și în deplin acord cu costul resurselor de creditare, iar eliminarea clauzelor privind comisionul de urmărire riscuri ar însemna lăsarea contractului de credit fără obiect, lipsindu-l de contraprestațiile corespunzătoare, adică obligarea pârâtei la realizarea de acte de comerț în pierdere, spre beneficiul reclamantei, tocmai în această ipoteză s-ar putea pune problema unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, care ar fi de natură să provoace prejudicii certe și substanțiale băncii.
Față de cele menționate, pârâta a solicitat, în principal, respingerea acțiunii introductive, ca urmare a admiterii excepțiilor invocate, iar în subsidiar, respingerea, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu, conform art. 451 și 453 Cod procedură civilă.
În drept, pârâta a invocat art. 205 - 208 Cod procedură civilă, Legea nr. 193/2000, Directiva Nr. 93/13/CEE, prevederile celorlalte acte normative menționate în întâmpinare, precum și principiile de drept relevante în respectivele materii.
În susținerea apărărilor formulate, pârâta a depus la dosar înscrisuri, filele 36 - 93și a solicitat proba cu interogatoriul reclamantei (filele 126 - 129).
Totodată, reclamanta a formulat și răspuns la întâmpinare (filele 96 - 98), prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate, precum și apărările de fond ale acesteia, ca fiind nedovedite.
Cu privire la excepția lipsei capacității și calității procesuale pasive a pârâtei B. C. Română SA - Sucursala Județeană B., reclamanta a solicitat respingerea excepției menționate, întrucât pe contractul de credit încheiat se regăsesc ștampila Sucursalei B., fiind semnat de reprezentanții acestei sucursale, Sucursala B. având împuternicire de la societatea mamă, motiv pentru care a considerat că este parte în contractul de credit.
De asemenea, reclamanta a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii interzicând comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, astfel încât, fiind o dispoziție imperativă a legii încălcarea ei deschide consumatorului calea acțiunii în constatarea nulității absolute a clauzei respective și nu a nulității relative, așa cum susține pârâta, acțiune care este imprescriptibilă.
Cu privire la excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea nulității clauzei pretins abuzive, reclamanta a învederat că, întrucât dreptul ei la acțiune în constatarea nulității clauzei pretins abuzive este imprescriptibil și ca urmare apreciază că acest capăt de cerere este admisibil, iar cu privire la excepția inadmisibilității capătului de cerere privind restituirea sumelor încasate în temeiul clauzei contractuale pretins abuzive, a solicitat respingerea acesteia, apreciind că, din momentul în care se constată caracterul abuziv al clauzei contractuale și, implicit, al declarării nulității absolute a acesteia prin hotărâre judecătorească, acest capăt de cerere este admisibil.
Referitor la excepția inadmisibilității cererii de constatare a caracterului abuziv al unei clauze dintr-un contract încetat, reclamanta a precizat că, contractul de credit a fost încheiat la 02.12.2005 pe o perioadă de 120 luni, deci termenul scadent urma să se împlinească în luna decembrie 2015, însă ea a achitat anticipat integral creditul acordat, la data achitării i-au fost calculate și încasate toate comisioanele prevăzute în contract, inclusiv comisionul de urmărire riscuri, or, prin prezenta acțiune a solicitat constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale, acțiune care este imprescriptibilă, iar ca o consecință a constatării caracterului abuziv, a solicitat restituirea sumelor de bani încasate în baza acestei clauze.
Prin încheierea de ședință din data de 02.04.2015, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei BCR SA – Sucursala B., apreciind că este întemeiată, având în vedere că parte în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/24.07.2008 a fost B. C. Română SA reprezentată de Sucursala Județeană B., titularul drepturilor și a obligațiilor asumate prin convenție fiind exclusiv B. C. Română SA și, nicidecum, reprezentantul acesteia.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța a respins-o, întrucât, sancțiunea aplicabilă în cazul constatării caracterului abuziv al unei clauze în temeiul dispozițiilor Legii nr.193/2000 este nulitatea absolută a acesteia, iar această nulitate poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune,fie pe cale de excepție, fiind astfel imprescriptibilă extinctiv.
Cu privire la excepțiile inadmisibilității, în temeiul art.22 alin.4 Cod procedură civilă, instanța a dispus recalificarea acestora ca fiind apărări de fond ce vor fi analizate odată cu fondul cauzei, soluționarea acestor susțineri invocate sub forma unor excepții procesuale echivalând cu o antepronunțare asupra fondului.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul civil al reclamantei (filele 126 - 129 ).
Analizând cererea principală, prin prisma probatoriului administrat, instanța constată următoarele:
În fapt, la data de 02.12.2005, între reclamanăt, în calitate de împrumutat și pârâta B. C. Română SA prin reprezentanta Sucursala B., a fost încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.220, prin care banca a pus la dispoziția împrumutatului suma de 15.500 lei pentru o perioadă de 120 luni (fila 6).
Potrivit clauzei inserate în art.9 lit.c din condițiile speciale, pentru creditul pus la dispoziție, banca a perceput printre altele, un comision de urmărire riscuri de 26,35 lei/lunar, reprezentând un procent de 0,17% din creditul contractat, iar potrivit clauzei inserate la art.3.8 din condițiile generale, comisionul de urmărire riscuri se calculează flat, prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului contractat, clientul achită comisionul de urmărire riscuri lunar, odată cu rata de credit și dobânda și se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile din lună.
La data de a, reclamantul a stins creditul ce a făcut obiectul contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr.220 încheiat la data de 02.12.2005 cu pârâta B. C. Română SA prin reprezentantă Sucursala B., plătind anticipat creditul contractat (fila 93).
Potrivit susținerilor concordante ale părților, reclamanta a achitat pârâtei cu titlu de comision de urmărire riscuri, suma de 2.028,95 lei.
Verificând condițiile în care a fost încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.220/02.12.2005 cu pârâta B. C. Română, instanța constată că acesta intră sub incidența Legii nr. 193/2000, întrucât împrumutatul are calitatea de consumator, iar banca pe aceea de comerciant.
În drept, potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. In caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Art. 4 din Legea nr. 193/2000 prevede: O clauză contractuală care nu a fost negociată direcți cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. S-a realizat astfel, prin dispozițiile legale mai sus citate, transpunerea dispozițiilor Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993. Potrivit reglementării comunitare, pentru a putea fi calificată drept abuzivă o clauză trebuie să îndeplinească trei condiții, două negative și una pozitivă: să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și să nu se refere la obiectul principal al contractului.
Din definiția data clauzelor abuzive, rezultă condițiile ce trebuie îndeplinite pentru stabilirea caracterului abuziv, respectiv clauza să nu fie rezultatul unei negocieri, clauza să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei – credințe în detrimentul consumatorului.
In ce privește prima condiție, potrivit dispozițiilor legale, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsură în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
In ce privește cea de-a doua condiție, dezechilibrul contractual reprezintă o nepotrivire, o discrepanță între elementele conținutului contractului, adică alterarea globala a armoniei sale, înclinarea într-o parte sau alta a balanței justului contractual. Libertatea de voință constituie, de asemenea, un criteriu util în aprecierea dezechilibrului, clauza urmând a fi apreciată ca dezechilibrată în cazul în care consumatorul nu ar fi acceptat-o daca ar fi avut posibilitatea de alegere efectiva. Totodată, potrivit art. 4, la aprecierea caracterului semnificativ al dezechilibrului, trebuie avute în vedere, pe lângă criteriile ideale, toate circumstanțele de fapt legate de încheierea contractului, cum ar fi natura bunurilor sau serviciilor care fac obiectul contractului, împrejurările existente la încheierea lui, celelalte clauze ale contractului sau clauzele unui alt contract de care este legala clauza respectiva.
Legea nr. 193/2000 oferă doua modalități de determinare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale, una principala, conturată în criteriile generale prevăzute de art. 4 alin. 1 și una suplimentară, reprezentată prin lista indicativă a clauzelor abuzive din anexa la lege, fără însă ca, clauzele ce pot fi apreciate ca abuzive să se reducă la cele indicate în aceasta listă, revenind doctrinei și practicii judecătorești sarcina de a califica ca abuzive si alte tipuri de clauze, în măsura în care se constată îndeplinirea criteriilor de evaluare reglementate în lege.
Raportat la dispozițiile legale incidente, instanța constată că în momentul în care a fost încheiat acest contract, reclamantul-consumator a acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca. Contractul încheiat este de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea reclamantului de a modifica sau înlătura vreuna dintre aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nici o clauză din contract, actul juridic fiind impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, băncii îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct clauzele contractuale cu împrumutații, însă nici prin răspunsul la interogatoriu și nici prin administrarea probei cu înscrisuri nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens.
Instanța mai reține că, deși legea nu interzice încheierea de contracte preformulate, pentru a nu fi abuzive, clauzele ce nu au fost negociate trebuie să nu creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Cu privire la comisionul de urmărire riscuri perceput lunar, se constată că acesta este calculat prin raportare la valoarea inițială a creditului acordat, astfel că, în timp, acest comision are perspectiva de a fi practic, superior dobânzii. Or, o astfel de clauza disimulează de fapt, un procent consistent de dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului, iar pârâta a recunoscut că acesta reprezenta de fapt un profit al băncii, pe care reclamanta trebuia să-l prevadă atât timp cât obiectul său de activitate are o natură comercială. Dezechilibrul generat de existența unei astfel de clauze este dat de faptul că, asemenea comision nu reprezintă un cost actual al creditului ci o asigurare pe care banca și-o ia împotriva riscului intrării consumatorului în incapacitate de plata. Însă, nici reținând această rațiune pentru plata acestui comision nu poate fi acceptată perceperea lui întrucât, pe de o parte, în cazul incapacității de plată acest comision nu acoperă decât un procent nesemnificativ din credit și accesorii, acestea putând fi acoperite doar prin măsuri de executare silită ce se întind asupra întregului patrimoniu al debitorului, iar pe de altă parte, dezechilibrul este dat de faptul că, în situația stingerii creditului prin plată voluntară, fără producerea riscului, comisionul nu este restituit debitorului, devenind astfel o sursă suplimentară de venit pentru creditor.
Instanța apreciază că acest comision nu face parte nici din preț și nici din obiectul principal al contractului cum susține pârâta, deoarece, prețul contractului este prevăzut la art.1 din contractul de credit și, anume, valoarea creditului ce urmează a fi restituit, or, clauza abuzivă se referă la perceperea comisionului de urmărire riscuri.
Ca urmare a constatării nulității absolute a clauzei inserate la pct.9 lit.c, plata de către reclamant a sumelor cu titlu de comision de urmărire riscuri a devenit nejustificată, motiv pentru care, reținând caracterul retroactiv al efectelor nulității, va dispune obligarea pârâtelor la restituirea către reclamant a sumelor plătite cu acest titlu, respectiv 2.028,95 lei.
Întrucât prin încheierea de ședință din data de 02.04.2015, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei BCR SA – Sucursala B., va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Față de considerentele expuse, instanța apreciază că acțiunea formulată de reclamanta H. G. I., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. C. R. SA BUCUREȘTI, având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, este întemeiată, motiv pentru care o va admite, va constata caracterul abuziv al clauzei contractuale inserată la pct.9 lit. c din contractul de credit bancar nr.220/02.12.2005 și va obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.028,95 lei reprezentând contravaloarea comisionului de urmărire riscuri achitat de reclamantă conform contractului de credit bancar nr.220/02.12.2005.
În temeiul art.453 Cod procedură civilă, instanța va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă și a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta BCR S.A. – Sucursala Județeană B., cu sediul în mun. B., Piața Revoluției Nr. 9, județul B., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite acțiunea formulată de reclamanta H. (fostă N.) G.-I., CNP_, domiciliată în mun. B., Calea Națională Nr. 52, scara B, etaj 4, ., în contradictoriu cu pârâtul S.C. B. C. R. SA BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 5, sector 3, J/_, CUI_, reprezentată convențional prin SCA N. N. D. Kingston Petresen, cu sediul profesional și procesual ales în București, Șoseaua București Ploiești nr. 1 A, ., sector 1, Complexul Bucharest Business Park, având ca obiect constatare clauze abuzive.
Constată caracterul abuziv al clauzei inserate la art.9 lit. c din Contractul de credit bancar nr.220/02.12.2005 referitoare la comisionul de urmărire riscuri.
Obligă pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 2.028,95 lei percepută în temeiul clauzei inserate la art.9 lit. c din Contractul de credit bancar nr.220/02.12.2005.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din data de 25.06.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
P. A. - MihaelaTerțis G.
Redact. + tehnoredact. Jud. P.A.M.
Tehnoredact. T.G.
Ex. 5 - 31.07. 2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5902/2015. Judecătoria... | Evacuare. Sentința nr. 6366/2015. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|
