Evacuare. Sentința nr. 6366/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 6366/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 20466/193/2013

Dosar civil nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.

Ședința publică din data de 17.06.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – L. L.

GREFIER – B. A.

Sentința civilă nr. 6366

Pe rol judecarea cererii având ca obiect « evacuare », formulată de reclamantul M. G.-B. prin mandatar L. C., în contradictoriu cu pârâtul D. I..

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârât, avocat B. F. în substituirea curatorului special D. D., lipsă fiind părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-au citit actele și lucrările dosarului, după care,

Instanța în temeiul dispozițiilor art. 416 alin. 1 Cod proc. Civ., invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.

Avocat B. F., pentru pârât menționează că la să la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției.

Instanța, rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:

Din verificarea actelor dosarului rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 21.11.2014, când instanța a suspendat pricina în temeiul art. 242 alin. 1 Cod procedură civilă, întrucât reclamantul nu s-a conformat obligației impusă de instanță la ultimul termen de judecată din data de 20.10.2014, respectiv de a face dovada publicării citației pârâtului într-un ziar central de largă răspândire și achitării onorariului provizoriu în cuantum de 200 lei pentru curatorul special desemnat pentru pârât.

De la acest moment, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni.

Văzând că potrivit dispozițiilor art. 416 Noul Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de șase luni, iar potrivit art. 420 Noul Cod procedură civilă, perimarea se poate constată și din oficiu, instanța urmează a admite excepția și a constata perimarea acțiunii de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite excepția perimării, invocată din oficiu.

Constată perimată judecata acțiunii formulată de reclamanta M. G.-B. PRIN PROCURATOR L. C., domiciliată în B., .. A. nr. 31, ., ., în contradictoriu cu pârâta D. I. prin curator special D. D. LA B. B..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. L.L../ Tehnored. A.B./ ex. 4/14.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 6366/2015. Judecătoria BOTOŞANI