Acţiune în constatare. Sentința nr. 1044/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1044/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 7145/193/2014
Dosar nr._ - acțiune în constatare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – T. C. N.
GREFIER – L. M. V.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1044
Pe rol, pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanții C. D. și C. C., în contradictoriu cu pârâtele . și . - Sucursala B., având ca obiect acțiune în constatare..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 19 ianuarie 2015, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 8.05.2014, sub nr._ reclamanții C. D. și C. C. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele ..A. București și, respectiv, S.C. V. R. SA – Sucursala B., pe baza probelor de se vor administra, instanța să constate caracterul abuziv al clauzelor de la pct. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit nr._/14.05.2007 încheiată între părți, obligarea pârâtelor la modificarea acestei convenții, în sensul înlăturării clauzei constatate ca fiind abuzivă, iar în condițiile anulării clauzei prevăzută la art. 5 lit.a din convenție, să se dispună eliminarea acestui paragraf din ansamblul clauzelor contractelor, întocmirea de noi grafice de rambursare în funcție de noile costuri ale creditului și restituirea sumei totale de 2929,51 euro, respectiv 12.992,96 lei (cursul BNR din data de 7.05.2014) cu titlu de comision de risc de la data de 21.05.2007 până la data de 20.04.2014 – data ultimei rate plătite și în continuare, până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii. Se mai solicită și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, se arată că prin convenția de credit nr._/14.05.2007 încheiată cu S.C. V. S.A. – Sucursala B., reclamanții au contractat un credit în valoare de 54.500 euro, garantat cu ipotecă de prim rang, constituită asupra imobilului parcelă de teren, situat în mun. D., ., jud. B., pe care se află edificate C.1 locuință P+E în suprafață de 75,79 mp și C2 – anexa cu suprafața construită la sol de 12 m.p., înscrisă în CF 4585/N sub nr. cadastral 2861. Că, începând cu 20.11.2007, la 6 luni de la contractarea creditului, rata lunară a crescut nejustificat, de la 359,2 euro cum era prevăzut în graficul inițial, la 413,6 euro.
La data de 26.10.2009 le-a fost înaintat prin poștă actul adițional nr. 1/26.10.2009 la convenția de credit nr._/14.05.2009, act prin care pârâta ..A. modifică în mod discreționar anumite clauze din convenția inițială, astfel că prin notificările înregistrate cu nr. 0436/1.04.2010, respectiv 0947/7.06.2010 către S.C. V. S.A. – Sucursala B. și cu nr. 563/28.07.2010 către ANPC – Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorului B. reclamanții și-au exprimat nemulțumirea față de modificarea dobânzii fixe cât și față de modificările aduse prin actul adițional nr. 1 și refuzul de a semna acest act care modifică în mod abuziv convenția de credit în forma sa inițială.
Menționează reclamanții că în data de 26.08.2010 au ridicat de la sediul băncii adresa nr. 0373/26.08.2010 prin care erau informați că le sunt returnați 1653,28 euro solicitați prin documentele specificate mai sus, la care s-a anexat un nou Plan de rambursare credit, diferența constând în aceea că acel comision de risc a fost menținut și redenumit comision de administrare credit. Astfel, la 24.03.2014 au înaintat S.C. V. R. S.A. – Sucursala B. o cerere înregistrată sub nr._/24.03.2014 prin care au solicitat rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului, prin încetarea încasării comisionului de risc/administrare credit, eliminarea acestuia din convenția de credit și returnarea sumei încasată abuziv, însă răspunsul băncii a fost nefavorabil.
Solicită constatarea caracterului abuziv al prevederilor pct. 5 lit. a, care introduce un comision denumit “de risc” definit în “Condițiile generale” ale convențiilor ca fiind comisionul perceput de bancă în urma punerii creditului la dispoziția împrumutatului. Că, această definiție este ambiguă și lipsită de sens, în condițiile în care după contractarea creditului ei au o . de obligații: dobândă, comision de penalizare, rata dobânzii penalizatoare, comision de rambursare în avans, costuri legate de întocmire poliței de asigurare, comision de analiză dosar credit, comision de gestiune, ipotecă de prim rang asupra imobilului, etc.
Că, nu se justifică perceperea unui comision de risc în condițiile în care toate riscurile privind valabilitatea dobânzii, variațiunile monedei creditului, întârzierile la plată, rambursarea anticipată sau apariția stării de insolvabilitate sunt suportate în întregime de către împrumutat, obligațiile inserate deja în Convenția de credit încheiată. Perceperea unui comision de risc la valoarea stabilită în contract, respectiv 0,06% lunar pe toată perioada creditului, în valoare de 7539,86 euro – aproximativ_ lei este de natură să creeze un dezechilibru grav în privința drepturilor și obligațiilor asumate de reclamanți, în raport de bancă. Această sumă reprezintă peste 13% din suma contractată, însă nu corespunde nici unei contraprestații a băncii.
În finalul susținerilor, se arată că impunerea de către bancă în mod unilateral și discreționar a unui comision intitulat de risc, dar care în conținut are aceleași obligații pe care reclamanții le-au îndeplinit cu bună-credință încă de la încheierea convenției constituie un abuz din partea băncii, aceasta înregistrând la finalul perioadei de rambursare a creditului o îmbogățire fără justă cauză, întrucât în contracte nu se menționează nimic despre restituirea sumelor percepute cu acest titlu, în condițiile presupusul risc nu s-a materializat.
Că, după apariția O.U.G. nr. 50/2010 a notificat banca despre necesitatea negocierii clauzelor contractului, exprimându-și refuzul de a semna actul adițional propus de bancă în 26.10.2009, astfel încât nu se încadrează în dispozițiile Legii nr. 288/2010 care instituie obligativitatea notificării băncii în cazul actelor adiționale considerate acceptate tacit – considerente pentru care apreciază reclamanții că în acea convenție încheiată între părți există clauze abuzive .
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, O.U.G. nr. 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori și disp. art. 30 și 447 Cod procedură civilă.
În dovedire, s-au depus la dosar înscrisuri (f.5 – 37 ds.).
Legal citată, pârâta ..A. nu a depus întâmpinare dar, a depus la primul termen, note de susținere – f. 95-98 ds., prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Pe cale de excepție, a invocat prescripția parțială a dreptului de a solicita restituirea sumelor încasate în baza contractului de credit nr._/14.05.2007, cu titlu de comision de risc, motivat de faptul că legislația specială privind clauzele abuzive nu prevede expres tipul nulității aplicate ca sancțiune unor clauze declarate abuzive, iar în lipsa oricăror precizări legislative rezultă că natura juridică a nulității este cea a nulității relative, de esența căreia este prescriptibilitatea dreptului de a invoca clauza de nulitate relativă, termenul de prescripție fiind cel prevăzut de art. 3 alin. 1 coroborat cu art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, pentru fiecare plată a comisionului de risc curgând un termen de prescripție distinct din data efectuării plății pentru convenția semnată la 14.05.2007.
Pe fondul cauzei, arată că în prezent raporturile dintre părți se derulează în baza actului adițional implementat la 29.08.2010, în temeiul OUG 50/2010, lege care a intrat în vigoare la 2.01.2011. Că, potrivit primului alineat al art. II din Legea nr. 288/2010, actele adiționale încheiate și semnate până la data intrării în vigoare a legii, în vederea asigurării conformității contractelor cu prevederile OUG nr. 50/2010 își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați între părți, așadar, orice restituire nu poate privi decât sumele percepute până în august 2010, dată la care nu s-a mai perceput comision de risc.
În privința caracterului abuziv al clauzei de la art. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit, consideră că susținerile reclamanților sunt nefondate, deoarece contractul de credit răspunde tuturor exigențelor art. 1 și 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori, acesta fiind prevăzut printr-o clauză transparentă, pe înțelesul clientului, fiind expus prețul determinabil al acestui serviciu, fiind menționat concret caracterul oneros al acestui serviciu dar și totodată fiind explicat într-un limbaj accesibil unui consumator, chiar și fără cunoștințe de specialitate, din ce constă contraprestația pentru acea sumă de bani determinabilă prin intermediul conținutului clauzei contractuale.
Se mai arată că acest tip de comision este permis de către legislația în materie de credite bancare prin textul expres al art. 36 din OUG nr. 50/2010.
Că, reclamanții se prevalează de dispozițiile Legii nr. 193/2000, prevedere care stabilește trei condiții a căror îndeplinire cumulativă relevă caracterul abuziv al unei clauze incluse într-un contract încheiat cu consumatorii. Astfel, referitor la condiția în care clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul – Legea 193/2000 instituie o prezumție relativă, în sensul că o clauză va fi considerată a nu fi fost negociată în mod individual dacă a fost pre-redactată, consumatorul neputând să influențeze conținutul acesteia, această prezumție putând fi răsturnată prin proba contrară de către comerciant, căruia îi revine sarcina probei. În consecință, faptul că o clauză contractuală nu ar fi fost negociată direct cu consumatorul nu conduce automat la concluzia că aceasta ar fi fost abuzivă.
Referitor la condiția ca acea clauză să fie contrară bunei-credințe, se invocă disp. art. 970 Cod civil, arătând-se că buna credință a fost conturată ca fiind acea atitudine prezumată de lege, de corectitudine pe care un contractant trebuie să o aibă la momentul încheierii și pe parcursul executării contractului, iar noțiunea a fost clarificată prin dispozițiile Legii nr. 363/2007. Art. 47 ale acestui act normativ conturează conduita consumatorului mediu și sunt utile pentru interpretarea naturii abuzive a unei clauze conform Legii nr. 193/2000, instanța urmând a analiza conduita pârâtei, prin raportare la înțelesul noțiunilor de practici comerciale înșelătoare, conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 363/2007.
O altă condiție din Legea nr. 193/2000 este aceea că prin ea însăși, împreună cu alte prevederi din contract, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului. Art. 4 din Legea nr. 193/2000 și art. 4 din Directiva nr. 93/13/CEE prevăd noțiunea de dezechilibru semnificativ, doctrina explicând și definind contractul semnificativ dezechilibrat ca fiind contractul care și-a pierdut utilitatea socială și personală, rezultând că partea care reclamă repararea prejudiciilor cauzate printr-un contract dezechilibrat trebuie să arate că acesta a rămas lipsit de utilitate în ceea ce-l privește sau că a fost astfel reglementat încă de la data încheierii contractului.
În drept, pârâta și-a întemeiat susținerile pe prevederile art. 1 coroborat cu art. 4 și următoarele din Legea 193/2000, art. 95 din OUG nr. 50/2010, art. 969 și următoarele din vechiul Cod civil.
În dovedirea susținerilor din întâmpinare, s-au depus la dosar înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele:
La data de 14.05.200, reclamanții și pârâtele au încheiat convenția de credit nr._, prin care reclamanții în calitate de împrumutați, au primit suma de 54.500 euro, obligându-se la restituirea în 360 de luni. În condițiile speciale ale convenției se regăsește, printre alte comisioane pe care pârâta urma să le perceapă de la reclamanți, și comisionul de risc de 0,06% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar pe toată perioada de derulare a convenției (pct. 5 lit. a ). În speță, convenția încheiată între părți, intră sub incidența Legii nr.193/2000, întrucât împrumutații au calitatea de consumatori, iar banca pe aceea de comerciant.
Instanța a pus în discuția părților excepția prescripției parțiale a dreptului de a cere restituirea sumelor achitate în ședința din data de 28.11.2014. În susținerea excepției pârâta a invocat dispozițiile Decretului nr.167/1958, dreptul la acțiune născându-se la data cunoașterii pagubei, iar data încheierii convenției de credit este 28.02.2008, dată de la care începe să curgă acest termen.
Reclamanții nu și-au spus punctul de vedere față de această excepție.
Față de excepția invocată, instanța o va respinge, reținând aplicabilitatea Deciziei nr.992/13.03.2014 a ÎCCJ, care statuează că în cazul în care clauza privind comisionul de risc dintr-un contract de credit a fost declarată abuzivă, ca efect al constatării nulității absolute a acesteia și se solicită restituirea prestațiilor încasate cu acest titlu, dreptul de a solicita restituirea acestor sume devine imprescriptibil.
Pe fondul cauzei, instanța reține că potrivit art. 1 din Legea nr. 193 din 6 noiembrie 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. In caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Art. 4 din Legea nr. 193/2000 prevede: O clauză contractuală care nu a fost negociată direcți cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsură în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
S-a realizat astfel, prin dispozițiile legale mai sus citate, transpunerea dispozițiilor Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993. Potrivit reglementării comunitare, pentru a putea fi calificată drept abuzivă o clauză trebuie să îndeplinească trei condiții, două negative și una pozitivă: să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și să nu se refere la obiectul principal al contractului.
Instanța constată că în momentul în care a fost încheiat acest contract, consumatorii au acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca. Contractul încheiat este de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea reclamanților de a modifica sau înlătura vreuna dintre aceste clauze. Consumatorii nu au avut posibilitatea să negocieze nici o clauză din contract, actul juridic fiind impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, băncii îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct clauzele contractuale cu împrumutații, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. Instanța reține că, deși legea nu interzice încheierea de contracte preformulate, pentru a nu fi abuzive, clauzele ce nu au fost negociate trebuie să nu creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit art. 5 lit. a din convenția de credit încheiată între părți, consumatorii datorează comision de risc, deși, în contract tragerea creditului a fost condiționată de garanția reală imobiliară - ipotecă de rang I constituită asupra imobilului parcelă de teren, situat în mun. D., ., jud. B., pe care se află edificate C.1 locuință P+E în suprafață de 75,79 mp și C2 – anexa cu suprafața construită la sol de 12 m.p., înscrisă în CF 4585/N sub nr. cadastral 2861 aflat în proprietatea garanților ipotecari.
Comisionul de risc cuprins în art. 5 a) din condițiile speciale ale convenției de credit nr._/14.05.2007 este o clauză abuzivă, prin raportare la prevederile art.4 din Legea nr. 193/2000.
Astfel, aceste clauze nu au fost negociate, iar în ceea ce privește cerința referitoare la crearea unui dezechilibru între drepturile și obligațiile părților ca urmare a includerii în contract a clauzei referitoare la comisionul de risc, se apreciază că și această condiție este îndeplinită în speță, întrucât comisionul de risc nu are corespondent într-o contraprestație a împrumutătorului.
Pentru a garanta restituirea creditului contractat reclamanții au instituit ipotecă în favoarea pârâtei asupra unui imobil proprietatea lor, iar imobilul astfel ipotecat a fost asigurat, polița de asigurare fiind cesionată în favoarea băncii. Astfel, au fost acoperite riscurile referitoare la o eventuală depreciere a garanției, precum și cele referitoare la costurile unei eventuale urmăriri silite. De asemenea, dacă împrumutații își îndeplinesc obligațiile contractuale, achitând în integralitate și la termen ratele și dobânzile datorate, pârâta nu suportă nici un risc. Prin urmare, prin perceperea comisionului de risc se creează un dezechilibru în privința contraprestațiilor părților, deoarece acest comision nu are o justificare obiectivă, el neavând un corespondent într-o contraprestație a împrumutătorului.
Așadar, ceea ce este abuziv, în speță, la perceperea comisionului de risc și creează un dezechilibru între părți este dubla asigurare a creditului, impusă împrumutaților - atât prin ipoteca constituită în favoarea băncii și prin asigurarea băncii că în caz de neplata a ratelor împrumutatul este executat silit, cât și prin perceperea unor sume de bani pentru acoperirea riscului creditului.
Nu în ultimul rând, sub aspectul verificării existenței caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art.5 a) din condițiile speciale ale convențiilor de credit, instanța reține că acest comision de risc nu face parte nici din preț și nici din obiectul principal al contractului: pentru suma împrumutată clientul restituie împrumutul la care se adaugă prețul cerut de bancă, adică dobânda, și dobânda penalizatoare aferentă. Toate celelalte comisioane sau tarife stabilite în contract trebuie să aibă ca și corespondent prestarea unui serviciu (conform OG 21/1992), ceea ce nu este cazul în speță.
Aceeași clauză este cuprinsă și în art.3.5 din condițiile generale ale convenției.
Față de acestea, instanța constată caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc prevăzută de art. 5 lit a din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/14.05.2007 și art.3.5 din condițiile generale. Față de dispozițiile Legii nr. 193/2000 care interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, instituind regimul nulității absolute a acestora, și fiind constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit, în temeiul art. 13 din Legea nr. 193/2000, instanța va obliga pârâtele să modifice convenția de credit în sensul înlăturării clauzei constatate ca fiind abuzivă, cu toate consecințele ce decurg din acestea.
Pârâta a invocat faptul că după semnarea actelor adiționale și implementarea dispozițiilor OG nr.50/2010 nu se poate vorbi de un comision de risc, iar actele adiționale nu fac obiectul prezentului dosar. Dar, cum se poate observa din actele adiționale depuse la dosarul cauzei, chiar dacă noul comision este de administrare, el este practic vechiul comision de risc, perceput sub noua titulatură. Or, potrivit dispozițiilor LG nr.193/2000 comisionul de risc este un comision abuziv oricare ar fi titulatura sub care este perceput. Mai mult decât atât, nici unul dintre actele adiționale depuse de către pârâte la dosarul cauzei nu este semnat de către reclamanți, aceste acte adiționale fiind chiar contestate de aceștia.
În ce privește întinderea prejudiciului, instanța reține că în cauză referitor la suma ce a fost percepută de către pârâtă cu titlu de comision de risc și apoi de administrare s-a depus de către reclamanți un calcul (fila 107 dosar), calcul cu care banca a fost de acord prin înscrisul de la fila 113 dosar.
De asemenea, în temeiul art. 14 din Legea nr.193/2000 raportat la art. 998 Cod civil, instanța va obliga pârâtele să repare prejudiciul produs reclamanților prin clauza abuzivă inserată în convenția de credit, art.5 lit.a din convenție, respectiv la restituirea către reclamanți a sumei de 2611,37 euro percepută cu titlu de comision de risc și apoi comision de administrare, în perioada 21.05.2007 – 22.04.2014 și în continuare până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, în echivalentul în lei la data plății efective.
În temeiul art.453 C.proc.civ. instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Văzând că cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției parțiale a dreptului de a solicita restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc.
Admite cererea având ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamanții C. D.-_ și C. C. –_, ambii cu domiciliul în mun. B., .. 10, județul B..
Constată ca fiind abuzivă clauza cuprinsă în convenția de credit nr._/14.05.2007 încheiată între părți la art.5 lit. a, din condițiile speciale ale convenției și clauza de la art.3.5 din condiții generale.
Obligă pârâtele să modifice convenția de credit încheiată între părți, în sensul înlăturării clauzei constatate ca fiind abuzivă.
Obligă pârâtele să restituie reclamanților suma de 2611,37 euro percepută cu titlu de comision de risc și apoi comision de administrare, în perioada 21.05.2007 – 22.04.2014 și în continuare până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, în echivalentul în lei la data plății efective.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică azi, data de 29 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. T.C./Tehnored. T.C./ex.6/16.06.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 205/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 968/2015. Judecătoria... → |
|---|
