Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2697/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2697/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 10209/193/2014
Dosar nr._ Pretenții bănești
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 11 martie 2015
Completul compus din
PREȘEDINTE - M. C. C.
GREFIER - B. M.
SENTINȚA C I V I L Ă NR. 2697
La ordine pronunțarea în cauza civilă formulată de reclamanta . B., prin reprezentant în contradictoriu cu pârâta T.-R. O. L., având ca obiect pretenții bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică de 25.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată în data de 15.07.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamanta . B., prin reprezentant a chemat în judecată pe pârâta T.-R. O. L. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să oblige pe aceasta din urmă la plata:
- sumei de 31,46 lei reprezentând contravaloare cote-comune de energie termică aferente lunii octombrie 2011;
- penalități în procent de 0,04% pe zi de întârziere, ce se vor calcula de la data promovării acțiunii și până la data achitării integrale a debitului;
- sumei de 20 lei cheltuieli de judecată, din care 20 lei taxă judiciară de timbru;
- sumei 21,00 lei cu titlu de cheltuieli de procedură efectuate de mediator, constând în contravaloarea trimiterii poștale cu confirmare de primire a invitației la ședința de informare din 04.09.2013, tehnoredactare, contravaloare plic oficiu poștal, copii documente, comunicări - poștă, telefon, consumabile, proces verbal de informare cu privire la avantajele medierii nr. 46 din 17.09.2013;
În motivare se arată că . B., în calitate de furnizor de energie termică a încheiat cu T.-R. O. L., în calitate de consumator, Convenția de facturare individuală a consumurilor de energie termică, care reprezintă Anexa nr. 4 la Contractul de furnizare a energiei termice nr. 6T din 01.10.2010 încheiat cu Asociația de proprietari nr. 6 B., din care debitoarea face parte.
Se precizează că . a procedat la preluarea consumatorilor persoane fizice în Convenții de facturare individuală ca urmare a prevederilor legislative impuse de prevederile art. 4 și art. 7 pct. 2 din Ordinul ANRSC nr. 483/2008, HCL nr. 369/2010 și art. 28 alin. 2 din Legea nr. 325/2006.
În baza convenției nr. 6T/376 din 01.07.2011 de facturare individuală încheiată cu pârâta, reclamanta a livrat acesteia agent termic în luna octombrie 2011, fiind emisă factura fiscală individuală, în care erau evidențiate cantitatea de energie termică consumată în luna respectivă, prețul gigacaloriei și valoarea totală de plată, pârâtei revenindu-i obligația contractuală a de achita integral și la termen contravaloarea facturii emise.
Se mai menționează că reclamanta a invitat pârâta la mediere, însă aceasta nu a dat curs invitației, neprezentându-se la ședința de informare.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 325/2006, Legii nr. 51/2006, Legii nr. 230/2007, HG nr. 1588/2007, Ordinului nr. 483/2008 al ANRSC, Ordinului 343/2010 și art. 1025-1032 Noul Cod procedură civilă.
În dovedire s-au depus copii după contractul nr. 6T din 01.10.2010 de furnizare a energiei termice și actul adițional nr. 1, convenția nr. 6T/376 din 01.07.2011 de facturare individuală a consumurilor de energie termică, situația facturilor restante, facturile fiscale, invitație la mediere, procesul verbal de informare.
În temeiul art. 223 alin. 3 Noul Cod procedură civilă s-a solicitat judecata acțiunii și în lipsa reprezentantului unității.
Pentru acțiune s-a achitat taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei.
Pârâtei T.-R. O. L. i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, însă nu a formulat întâmpinare.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanta reține următoarele:
Între reclamanta . și Asociația de proprietari nr. 6 B., a cărui membru este și pârâta T.-R. O. L., s-a încheiat contractul de furnizare a energiei termice nr. 6T din 01.10.2010.
De asemenea, potrivit art. 7 pct. 2 din Ordinul nr. 483/2008, furnizorul are obligația să încheie Convenții de facturare individuală, anexă la prezentul contract, conform Hotărârii Consiliului Local. Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 153 din 05.07.2010 s-a aprobat atribuirea Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice produse în sistem centralizat în municipiul B. către . B., iar prin Hotărârea Consiliului Local nr. 369 din 21.12.2010 s-a aprobat preluarea/predarea în facturare și încasare individuală a energiei termice livrate populației către . B., ca parte în contractul de furnizare a energiei termice încheiat cu Asociațiile de proprietari din municipiul B..
În baza acestor dispoziții legale, între reclamantă, în calitate de furnizor de energie termică și pârâta T.-R. O. L., în calitate de consumator s-a încheiat Convenția de facturare individuală a consumului de energie termică nr. 6T/376 din 01.07.2011, ce reprezintă Anexa 4 la Contractul de furnizare a energiei termice nr. 6T/2010.
Prin Convenția de facturare individuală a consumului de energie termică nr. 6T/376 din 01.07.2011, reclamanta . s-a obligat să furnizeze pârâtei T.-R. O. L. servicii de energie termică, având astfel dreptul de a factura și încasa lunar contravaloarea serviciilor furnizate, precum și de a calcula și încasa penalitățile de întârziere, potrivit prevederilor legale. Corelativ, pârâta avea dreptul de a primi serviciile menționate, precum și obligația de a achita integral și la termen contravaloarea facturilor.
În baza acestei convenții de facturare individuală, reclamanta a procedat la facturarea energiei termice furnizată în luna octombrie 2011, fiind emisă factura fiscală pentru un consum total în sumă de 31,46 lei.
Potrivit art. 36 din Legea nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, raporturile juridice dintre operatorii și utilizatorii serviciilor de utilități publice sunt raporturi juridice de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat, iar potrivit art.41 alin.4 lit. c) din Legea nr.51/2006, utilizatorii au obligația să achite în termenele stabilite contravaloarea serviciilor prestate.
Totodată, potrivit art. 42 alin.9 din Legea nr.51/2006, factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii.
Conform înscrisurilor aflate la dosar, pârâta are o datorie către reclamantă în suma de 31,46 lei reprezentând contravaloare energie termică aferentă lunii octombrie 2011.
În ceea ce privește împrejurarea neachitării acestei datorii, aceasta este confirmată în cauză de probele administrate. Astfel, sub aspect probatoriu, creditorul este obligat sa facă dovada creanței sale iar apoi, odată dovedită existența creanței, îi revine debitorului obligația de a dovedi executarea obligației corespunzătoare. Cum în cauză debitorul nu a făcut nicio dovadă în acest sens, neexecutarea obligației de către acesta rezultă cu certitudine și îi este imputabilă.
Instanța reține așadar existența unei creanțe principale în favoarea reclamantei . și în sarcina pârâtei T.-R. O. L. în sumă de 31,46 lei reprezentând contravaloare energie termică aferentă lunii octombrie 2011.
Cu privire la solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata unor penalități de întârziere în cuantum de 0,04% pe zi întârziere, de la data sesizării instanței și până la achitarea integrală a debitului principal, instanța constată că este întemeiată întrucât, potrivit art.42 alin.10 din Legea nr.51/200, neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, respectiv penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței; penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare și valoarea totală a penalităților nu va depăși valoarea facturii și se constituie în venit al operatorului.
Potrivit art. 120 alin. 7 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, pentru neplata la termen a creanțelor fiscale, nivelul dobânzii de întârziere a fost de 0,10% pentru fiecare zi de întârziere (până la 30.06.2010), de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere (pentru perioada 01.07._10 - OUG nr. 39/2010), de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere (pentru perioada 01.10._14 - OUG nr. 88/2010) și este de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere începând cu 01.03.2014 (OUG nr. 8/2014).
În cazul de față, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile cerute de art.42 alin.10 din Legea nr.51/2006, în sensul că factura fiscală care cuprinde contravaloarea energiei termice furnizate în luna octombrie 2011 este scadentă, fiind astfel justificată acordarea de penalități de întârziere în funcție de nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare și care, potrivit art.120 alin.7 Cod procedură fiscală, sunt în procent de 0,03% pe zi întârziere, calculate de la data sesizării instanței - 15.07.2014 și până la data achitării integrale a debitului principal.
Având în vedere aceste considerente, instanța va admite acțiunea formulată de reclamanta . și va obliga pârâta T.-R. O. L. la plata sumei de 31,46 lei reprezentând contravaloare energie termică aferentă lunii octombrie 2011, la care se vor adăuga penalități de întârziere aferente debitului principal, în procent de 0,03% pe zi întârziere, ce se vor calcula de la data sesizării instanței - 15.07.2014 și până la data achitării integrale a debitului.
În temeiul art. 453 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, având în vedere culpa procesuală a pârâtei căzută în pretenții, instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 20,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.
De asemenea, instanța va obliga pârâta la plata sumei de 21 lei reprezentând servicii poștale și cheltuieli de procedură.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea având ca obiect pretenții bănești formulată de reclamanta . B., prin reprezentant, cu sediul în mun. B., ., jud. B. în contradictoriu cu pârâta T.-R. O. L., cu domiciliul în mun. B., .. 16, ., jud. B..
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 31,46 lei reprezentând contravaloarea energiei termice furnizată în spațiile comune în luna octombrie 2011, precum și penalități de întârziere în continuare în cuantum de 0,03% pe zi de întârziere, de la data înregistrării acțiunii - 15.07.2014 și până la achitarea integrală a debitului.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 41,00 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 21,00 de lei reprezentând servicii poștale și cheltuieli de procedură.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Redactat MCC
Tehnoredactat DS
Ex 4 / 11.06.2015
| ← Validare poprire. Sentința nr. 2728/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2739/2015. Judecătoria... → |
|---|








