Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1738/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1738/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 17167/193/2014
Dosar nr._ Pretenții bănești
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 16.02.2015
Completul compus din
PREȘEDINTE – N. M. A.
GREFIER – A. M.
Sentința civilă nr. 1738
Pe rol judecata cauzei civile formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr. 57 B., în contradictoriu cu pârâta S. Anișoara, având ca obiect acțiune în răspundere contractuală.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, verificându-și competența în temeiul art. 131 Noul Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial potrivit art. 94 alin. 1 lit. j) raportat la art. 107 Noul Cod procedură civilă.
În temeiul art. 258 Noul Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse de reclamantă la dosar.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, conform art. 394 alin. 1 Noul Cod procedură civilă instanța rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 28.11.2014 sub nr._, reclamanta Asociația de proprietari nr. 57 B., prin reprezentant a chemat în judecată pe pârâta S. Anișoara solicitând instanței ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să oblige pe acesta din urmă la plata sumei de 634,26 lei, din care suma de 205,90 lei reprezentând contravaloare cheltuielile de întreținere pe perioada octombrie 2011 – septembrie 2014 și suma de 428,36 lei reprezentând penalități de întârziere.
În motivarea cererii se arată că, în conformitate cu legislația în vigoare ce guvernează activitatea asociațiilor de proprietari, pârâtul are obligația să achite lunar cheltuielile datorate asociației cu titlu de cote de contribuție în care sunt incluse cheltuielile comune, dar și eventualele cheltuieli cu furnizorii de servicii. De asemenea, potrivit art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 coroborat cu art. 25 alin. 1 din HG nr. 1588/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației este de 20 zile calendaristice de la afișarea listelor.
Se mai precizează că, în conformitate cu art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, neplata cheltuielilor comune către asociația de proprietari mai mult de 90 zile de la termenul stabilit duce la acționarea în judecată a proprietarilor de apartamente și că listele de cheltuieli au fost afișate lunar la avizierul de pe casa scării de unde pârâtul a luat cunoștință și nu a contestat valorile aferente apartamentului.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 230/2007.
În dovedirea s-au depus copii după listele de cheltuieli aferente debitului solicitat, fișa analitică a debitorului, proces verbal de stabilire a penalităților.
Reclamanta a solicitat judecata acțiunii și în lipsa reprezentantului asociației.
Pârâtul, legal citat nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări în cauză.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanta reține următoarele:
Pârâta S. Anișoara este membru al Asociației de proprietari nr. 57 B. și, în această calitate, potrivit art. 3 lit. j), art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și art. 32 din Normele Metodologice de aplicarea a Legii nr. 230/2007, aprobate prin HG nr. 1588/2007, pârâtul este obligat la achitarea sumelor aferente din cheltuielile de întreținere comune.
Conform art.50 din Legea nr.230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Art.46 din Legea nr.230/2007 prevede că toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plata, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat, după cum reiese din dispozițiile art.25 alin.1 teza I din H.G. nr.1588/2007.
În perioada octombrie 2011 – septembrie 2014, pârâtul a datorat la cheltuielile comune de întreținere a imobilului proprietatea sa diferite sume de bani, corespunzător fiecărei luni din acest interval de timp, respectiv suma totală de 205,90 lei, sumă care reiese din însumarea debitelor acumulate pe fiecare lună din perioada solicitată de reclamantă, conform listelor de plată depuse la dosar, necontestate de către pârât.
Față de pretențiile dovedite ale reclamantei, revenea pârâtei sarcina de a proba executarea obligației sau stingerea obligației în alt mod. În condițiile în care pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a susține apărarea, instanța constată că reclamanta și-a dovedit pretențiile și urmează să oblige pârâta la plata sumei 205,90 lei reprezentând contravaloare servicii furnizate în intervalul octombrie 2011 – septembrie 2014.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea la plata sumei de 428,36 lei reprezentând penalități de întârziere, instanța constată că potrivit art. 49 din Legea nr.230/_, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari (art.25 din H.G. nr.1588/2007).
Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
A.. 3 al art.25 din H.G. nr.1588/2007 precizează că, dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor sau persoana împuternicită să achite facturile, dacă a întârziat plata facturilor la termen.
Astfel, obligația de plată a penalităților nu este una legală, ci consensuală și ia naștere numai în măsura în care membrii asociației își exprimă acordul, de voință, anual, în condițiile prevăzute de lege.
Mai mult decât atât, revine creditoarei obligația de a dovedi că în temeiul contractelor încheiate cu furnizorii i-au fost imputate penalități, pe care le-a achitat, suferind astfel un prejudiciu care urmează a fi recuperate de la persoanele din vina cărora acesta a fost produs. În aceste împrejurări, creditoarea trebuie să probeze existența unei decizii a comitetului executiv privind impunerea penalităților, precum și modalitatea de defalcare a penalităților achitate pe fiecare locatar din apartamentele ce fac parte din Asociația de proprietari.
La dosarul cauzei au fost anexate procesele verbale din anii 2011, 2012, 2013 și 2014 ale Adunării Generale a Asociației de proprietari nr. 57, pentru anii pe parcursul cărora au fost calculate penalitățile către asociație. Prin aceste procese-verbale, asociația a instituit un sistem propriu de penalități, în condițiile prevederilor anterior amintite, respectiv în procent de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere pentru anii menționați.
Având în vedere modul de calcul al penalităților de întârziere, instanța constată că petitul accesoriu referitor la penalitățile datorate de pârâta S. Anișoara pentru întârziere la plată este întemeiat, motiv pentru care urmează să îl admită și să oblige pârâta la plata sumei de 428,36 lei cu titlul de penalități de întârziere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr. 57 B., prin reprezentant, cu sediul în mun. B., ., ., jud. B. în contradictoriu cu pârâta S. Anișoara, cu domiciliul în mun. B., .. 5, ., jud. B..
Obligă pârâta să achite părții adverse suma de 205,9 lei reprezentând contravaloare servicii prestate în perioada octombrie 2011 – septembrie 2014, cu penalități în cuantum de 428,36 lei.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din data de 16.02.2015.
P.,GREFIER,
N. M. A. A. M.
Red/tehnored. NMA
4ex./02.03.2015
| ← Actiune in regres. Sentința nr. 1306/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








