Anulare act. Sentința nr. 307/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 307/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 307/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.

Ședința publică din data de 14.01.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – M. G. C.

GREFIER – B. A.

Sentința civilă nr. 307

Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect „anulare act” formulată de reclamanta C. A., în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice B..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamanta, lipsă fiind reprezentantul pârâtei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reclamanta menționează că este de acord cu admiterea excepției invocate la termenul anterior.

Instanța, rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei B..

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată inițial la data de 12.09.2013, sub nr._/193/2013, contestatoarea C. A. a solicitat anularea Titlului executoriu nr._ din 29.04.2013 și anularea executării silite începute în cadrul dosarului nr._/26.08.2013.

La termenul de judecată din data de 10.10.2014, contestatoarea a precizat că solicită și anularea deciziei nr._/31.12.2012, emisă de intimată, astfel că, instanța prin sentința civilă nr._/13.11.2014, a dispus disjungerea cererii de anulare a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ din 31.12.2012, din dosarul nr._/193/2013, înregistrându-se dosarul nr._ .

Din oficiu, la data de 10.12.2014, instanța a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B..

Pârâta a menționat la acest termen că este de acord cu admiterea excepției invocate.

În temeiul art. 137 Cod procedură civilă instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției de necompetență materială, reținând că:

Articolul 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă instituie regula conform căreia instanța va soluționa mai întâi excepțiile de procedură, iar art. 132 alin. (1) din codul de procedură civilă instituie obligativitatea stabilirii instanței competente, atunci când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia.

Potrivit art. 110 alin 3 din OG nr. 92/2003, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii, iar asemenea titlu poate fi și decizia de impunere sau decizia referitoare la obligații de plată accesorii.

Potrivit art. 205 alin 1 din OG nr. 92/2003, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

Având în vedere că, contestatorul formulează apărări de fond, solicitând anularea majorărilor și penalităților de întârziere susținând că nu le datorează, iar acestea au fost stabilite printr-un titlu de creanță, care reprezintă un act administrativ emis de o autoritate publică, prin care se stabilesc obligații de plată în sarcina debitorului, competența materială de soluționare a contestației împotriva acestuia revine tribunalului în condițiile art. 209-218 din Codul de procedură fiscală.

Pentru aceste considerente, instanța urmează să admită excepția de necompetență materială a Judecătoriei B. și să decline soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei B., invocată de instanță din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei civile având ca obiect anulare act, formulată de reclamanta C. A., domiciliată în B., .. 118, jud. B., în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice B., cu sediul în Mun. B., Piața Revoluției, nr. 5, jud. B., în favoarea Tribunalului B..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din 14.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. M.G.C./ Tehnored. A.B./ ex. 2/28.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 307/2015. Judecătoria BOTOŞANI