Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1263/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 1263/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 1263/2015

Dosar nr._ Cerere cu valoare redusă

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA nr. 1263

Ședința camerei de consiliu din data de 03.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – P. S.

GREFIER – M. M.

Pe rol se află judecata cererii cu valoare redusă formulată de reclamanta S.C. T. S.A., prin lichidator judiciar D. C., în contradictoriu cu pârâtul P. P..

La apelul nominal făcut în camera de consiliu, în ordinea cauzelor aflate pe lista de ședință, la prima și la a doua strigare a cauzei, lipsesc părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că judecata are loc fără citarea părților, întrucât instanța nu a dispus înfățișarea acestora.

Instanța a procedat din oficiu la verificarea competenței sale, stabilind că este competentă general și material să soluționeze cererea, potrivit art. 1.027 Cod procedură civilă, cererea fiind introdusă la instanța de la domiciliul pârâtului, cu respectarea competenței teritoriale prevăzute de art. 107 alin. (1) Cod procedură civilă.

În temeiul art. 258 C., instanța încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, pe care le consideră utile, concludente și pertinente.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare, conform art. 394 Cod procedură civilă.

INSTANȚA,

Asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 31.10.2014 sub nr. _ , pe calea procedurii cu privire la cererile cu valoare redusă, S.C. T. S.A., prin lichidator judiciar D. C. a solicitat obligarea pârâtului P. P. la plata sumei de sumei de 915,63 lei – cheltuieli comune către asociație, înregistrate în perioada 10._, a sumei de 235,55 lei penalități de întârziere, înregistrate în perioada 11._, a sumei de 1,92 lei dobânda legală și 25 lei cu titlu de cheltuieli de notificare.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin contractul de cesiune nr._ din 10.09.2014, reclamanta a dobândit creanța pe care Asociația de proprietari nr. 37 B. o avea împotriva pârâtului. Reclamanta a notificat acestuia, prin executor judecătoresc, cesiunea intervenită. Ulterior, pârâtul a fost invitat și la conciliere, solicitare care nu a produs efectul dorit. Se mai susține că, dată fiind neconformarea la plată, de la data punerii în întârziere, pârâtul datorează și dobânzi calculate conform art. 43 Cod comercial.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 969, 1073, 1079, 1081, 1088, 1391, 1402-1404 Cod civil, art.109-1141, art. 46 și 49 alin (1) din Legea nr. 230/2007, art.12 lit. d), art. 25 și 32 din HG.1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.

În dovedirea cererii, s-a administrat proba cu înscrisuri, reclamanta depunând la dosar, în copie, contractul de cesiune de creanță invocat, fișa analitică, liste de cheltuieli, notificare prin executor judecătoresc, calculul dobânzii legale.

Pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Pârâtul este membru al Asociației de proprietari nr. 37 B.. În această calitate, potrivit dispozițiilor art. 3 lit. i și art. 10 din Anexa nr. 2 a Legii locuinței nr. 114/1996 republicată și cu modificările ulterioare (actualmente - art. 3 lit. j și art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, și art. 32 din Normele Metodologice de aplicarea a Legii nr. 230/2007), pârâtul are obligația de a achita cheltuielile efectuate pentru plata unor servicii legate de proprietățile individuale sau pentru servicii legate de exploatarea, reparația sau întreținerea proprietății comune.

După cum rezultă din fișa analitică a debitoarei, emisă de asociația de proprietari și depusă la dosarul cauzei, în perioada 11._, în sarcina acestei părți a fost calculată, cu titlu de cheltuieli comune, o sumă totală de 915,63 lei.

Instanța reține, așadar, existența unei creanțe în favoarea Asociației de Proprietari nr. 37 B. și în sarcina pârâtului, în suma și cu titlul sus-menționate, creanță care, potrivit probelor din dosar, nu a fost achitată de către pârâtă până la data cesiunii de creanță intervenite între reclamantă și asociație. La această sumă se adaugă penalitățile de întârziere în cuantum de 235,55 lei.

Se mai reține că prin contractul de cesiune de creanță nr._ din 10.09.2014, încheiat între Asociația de proprietari nr. 37 și ., a intervenit cesionarea creanței sus-menționate. Având în vedere că cesiunea a fost notificată debitorului prin executor judecătoresc la data de 10.09.2014, reclamanta a dobândit prin efectele cesiunii dreptul de a obține executarea creanței împotriva pârâtului.

Privitor la dobânda legală pretinsă, instanța reține că în materia neexecutării obligațiilor având ca obiect o sumă de bani, în lipsa unei evaluări convenționale a prejudiciului cauzat prin întârzierea la executare, art. 1088 C.civ. prezumă în mod absolut că lipsa de folosință a unei sume de bani este de natură a cauza un prejudiciu egal cu dobânda legală, de la data punerii în întârziere.

Pentru aceste motive, instanța urmează să admită pretențiile reclamantei și să dispună obligarea pârâtului la plata, către reclamantă, a sumei de 915,63 lei cu titlu de debit principal neachitat, a sumei de 235,55 lei cu titlu de penalități de întârziere și a sumei de 1,92 lei reprezentând dobânda legală.

În temeiul art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța urmează a obliga pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 25 lei cu titlu de cheltuieli de notificare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. T. S.A., prin lichidator judiciar D. C., cu sediul în B., ., jud. B., în contradictoriu cu pârâtul P. P., cu domiciliul în mun. B., . A. nr. 3, . (22 A), ..

Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 915,63 lei reprezentând debit restant aferent perioadei 10.2011 – 08.2014, precum și la plata sumei de 235,55 lei cu titlu de penalități de întârziere cesionate și a sumei de 1,92 lei cu titlu de dobândă legală.

Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 25 lei, cu titlu de cheltuieli de notificare.

Executorie.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.02.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red. P.S./Tehnored. M.M.

4 ex./13.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1263/2015. Judecătoria BOTOŞANI