Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3530/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3530/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 9232/320/2014
Dosar nr._ cerere cu valoare redusă
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința Camerei de Consiliu din data de 3 aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – T. C. N.
GREFIER – N. M.
Sentința civilă nr. 3530
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect pretenții – cerere cu valoare redusă, formulată de reclamanta C. DE AJTOR RECIPROC FAIR IFN, în contradictoriu cu pârâta A. M.-D..
La apelul nominal făcut în camera de consiliu, nu se prezintă părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției lipsei de interes în promovarea acțiunii.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu M. sub nr._ din data de 10.07.2014, reclamanta C. de A. Reciproc FAIR IFN. SA. Târgu M. a solicitat instanței ca prin hotărârea care se va pronunța în contradictoriu cu pârâta Adascaliței M. D., să oblige pe aceasta la plata sumei de 450 lei reprezentând valoarea împrumutului acordat, a sumei de 54 lei cu titlu de dobândă și a dobânzii penalizatoare în cuantum de 1,2% pe zi de întârziere din suma restantă, cu obligarea părții pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de împrumut nr._/2013, prin care aceasta din urmă și-a asumat obligația de a restitui împru-mutul contractat și dobânda aferentă până la data de 24.12.2013, fapt care nu s-a realizat, fiind calculate penalități de întârziere în cuantum de 1,2% pe zi, conform clauzei penale din contract.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1025 – 1032 NCPC.
În probațiune, au fost anexate cererii formulate xerocopii de pe: încheiere de autentificare nr. 431/2006 (fila 13), certificat de îmregistrare fiscala . nr._ (fila 14), încheierea din 01.09.2010 pronuntata în dosarul nr._/302/2010 al Judecătoriei Sectorului 5 București (fila 15-16), proces-verbal din data de 26.07.2010 (fila 11), act de identitate pt. pârâtă (fila 6), contractul de împrumut nr._/2013 (fila 7-10).
Cererea reclamantei a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 50 lei (fila 5).
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei fără a avea loc dezbateri orale.
Pârâta Adascaliței M. D., deși legal citată, potrivit art. 163 al. 3 lit. f și g și art. 165 pct. 1 NCPC. și conform dispozițiilor art. 1029 al. 3 din cod., cu un exemplar de pe cererea formulată de reclamantă respectiv de pe formularul de răspuns reglementat de dispozițiile Ordinului nr. 359/2013 și înscrisurile anexate cererii, nu a formulat întâmpinare și nici nu a comunicat formularul de răspuns solicitat a fi completat.
La termenul de judecată din data de 21.11.2014, Judecătoria Târgu-M. a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..
La data de 19.01.2015, Judecătoria B. fiind sesizată cu soluționarea cauzei a procedat la legala citare a părților, iar la termenul de judecată din data de 2 martie 2015 a invocat din oficiu excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii și a dispus comunicarea excepției către părți pentru a expune un punct de vedere.
Reclamanta a depus precizări la dosarul cauzei la data de 18.03.2015 prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a excpeției invocate din oficiu și obligarea pârâtei la plata sumelor arătate prin cererea introductivă.
În motivare, reclamanta arată că are interes în promovarea acțiunii pentru obținerea unui titlu executoriu întrucât înscrisului trimis pe fax către reclamantă nu i s-a atașat, încorporat sau asociat în mod logic semnătura electronică, astfel încât, în prezentul litigiu, părțile nu au înscris în formă elecronică echivalent cu un act autentic, iar executarea silită se declanșează numai în temeiul unui titlu executoriu deținut în original – nefiind în posesia originalului contractului de împrumut nr._/12.12.2013.
Analizând actele dosarului și materialul probator administrat în cauză, instanța reține:
Potrivit art. 237 al. 2 și art. 248 al. 1 NCPC., instanța se pronunță mai întâi asupra ex-cepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, administrarea de probe ori cercetarea în fond a cauzei.
Potrivit art. 32 alin. 1 lit. d C.pr.civ. pe lângă capacitatea procesuală, calitatea procesuală și pretenția dedusă judecății, reclamantul trebuie să justifice și un interes în promovarea acțiunii.
Prin interes înțelegem practic folosul material sau moral pe care-l urmărește cel ce pornește acțiunea sau săvârșește un act procedural.
Potrivit art. 33 C.pr.civ. interesul în promovarea acțiunii trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut si actual. Or, potrivit dispozițiilor LG nr.122/1996 art.2 alin.3, contractele de împrumut sunt titluri executorii. Aplicându-se pe copia depusă la dosarul cauzei mențiunea „conform cu originalul” reclamanta a atestat faptul că respectiva copie este făcută după originalul contractului și, prin urmare, este în posesia sa.
Pe aceste considerente, instanța apreciază că excepția lipsei de interes este dată, reclamanta deține deja un titlu executoriu și ca urmare, va respinge cererea ca fiind lipsită de interes.
Văzând că acțiunea a fost legal timbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei de interes.
Respinge cererea având ca obiect pretenții – cerere de valoare redusă, formulată de către reclamanta C. DE A. RECIPROC FAIR IFN, prin reprezentant legal Președinte B. R., cu sediul procesual ales în București, sector 6, ., . cu pârâta ADASCALITEI M. D., CNP, domiciliată în Mun. B., ., ., ., ca fiind lipsită de interes.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..
Cercetată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică din data de 03.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Redactat TC/Tehnoredactat MN/Ex. 4/15.05.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3952/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4167/2015. Judecătoria... → |
|---|








