Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3952/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3952/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 17225/193/2014
Dosar nr._ - cerere de valoare redusă -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința camerei de consiliu din data de 21.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –B. P.
GREFIER – C. A.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3952
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . Group SA în contradictoriu cu pârâtul O. A. M. având ca obiect „cerere de valoare redusă”.
La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu, părțile nu au răspuns.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură, s-a depus copie după dosarul nr._/301/2010, după care,
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, conform art. 394 alin. 1 Cod procedură civilă instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 02.12.2014, sub nr._, reclamanta . Group SA a solicitat pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă, reglementată de art. 1025 - 1032 Noul Cod procedură civilă, obligarea pârâtului O. A. M., la plata sumei de 787,83 lei, reprezentând onorariu de avocat achitat de reclamantă către societatea de avocatură „C. și Asociații”.
În motivare, reclamanta arată că prin sentința nr._/26.09.2011, pronunțată în dosarul nr._/301/2010 al Judecătoriei Sectorului 3 București, a fost admisă acțiunea promovată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul din prezenta cauză și aceasta înțelege să solicite pe cale separată suma de 787,83 lei reprezentând onorariu avocat achitat de reclamantă.
Reclamanta a mai arătat că este îndreptățită să solicite plata onorariului de avocat întrucât hotărârea în baza căreia pârâtul se află în culpă procesuală a devenit definitivă și irevocabilă prin nerecurare la data de 07.12.2011, fiind îndeplinite toate condițiile privind răspunderea civilă delictuală a pârâtului și onorariul avocațial solicitat în cuantum de 787,83 lei a fost stabilit prin contractul de asistență juridică nr._/30.06.2010, fiind calculat prin aplicarea unui procent de 10% și TVA la valoarea pretențiilor solicitate constând în debit și accesorii.
Arată reclamanta că inițial a achitat în parte onorariul avocațial fix, respectiv suma de 733,09 lei, reprezentând 10% și TVA din valoarea debitului principal și al accesoriilor solicitate, calculate până la momentul introducerii acțiunii și ulterior, la momentul rămânerii definitive și irevocabile a sentinței, datorită faptului că nu a putut fi cuprinsă în onorariul avocațial inițial facturat contravaloarea dobânzii legale calculate de la data introducerii acțiunii și până la data comunicării sentinței, a plătit și restul de onorariu fix datorat în sumă de 54,75 lei la data de 04.07.2014.
Învederează reclamanta faptul că a achitat onorariul avocațial după data pronunțării sentinței civile nr._/26.09.2011 nu are nici un fel de relevanță juridică în măsură să afecteze dreptul ei de a solicita onorariul pe cale separată și nu sunt aplicabile prevederile art. 452 C.pr.civ. care se aplică doar în situația în care onorariul avocațial ar fi fost solicitat de partea care a câștigat procesul odată cu pretențiile deduse judecății fondului.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 274 coroborat cu art. 1349 și art. 1523 alin. 2 lit. e) cod civil și cu prevederile Legii nr. 51/1995.
Reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus în susținerea cererii formulate, în copie: dovada achitării onorariului de avocat pentru dosarul nr._/301/2010, extras de cont, facturi, sentința civilă nr._/26.09.2011, contract de asistență juridică.
Pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări în cauză.
Pentru justa soluționare a cauzei instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, și cu copia dosarului nr._/301/2010.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea formulată s-a solicitat de către reclamanta . Group SA obligarea pârâtului O. A. M., la plata sumei de 787,83 lei, reprezentând onorariu avocat achitat de către reclamantă în dosarul nr._/301/2010, soluționat favorabil reclamantei prin sentința civilă nr._/26.09.2011 și prin care s-a stabilit răspunderea civilă delictuală a pârâtului din prezenta cauză.
Analizând înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă, instanța reține că în dosarul nr._/301/2010, finalizat cu pronunțarea sentinței civile nr._/26.09.2011 de către Judecătoria Sectorului 3 București (f. 16), prin intermediul apărătorului angajat, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
De asemenea, cu ocazia concluziilor pe fondul dosarului, instanța reține că s-a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar, fără a se preciza nimic despre alte cheltuieli și fără a se rezerva dreptul de a cere cheltuielile reprezentate de onorariul avocatului pe cale separată. Având în vedere faptul că s-au solicitat cheltuielile de judecată și că pârâtul a fost deja obligat la plata acestor cheltuieli, instanța admițând pretențiile reclamantei, exact în limitele stabilite de aceasta, pentru dosarul nr._/301/2010, apare ca neîntemeiată solicitarea din prezentul dosar.
Reținând ca impediment faptul că instanța care a soluționat litigiul respectiv s-a pronunțat și asupra cheltuielilor de judecată, instanța va respinge cererea de valoare redusă formulată de reclamanta . GROUP SA în contradictoriu cu pârâtul O. A. M., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de valoare redusă formulată de reclamanta . GROUP SA, cu sediul în mun. București, .. 51, sector 1, București în contradictoriu cu pârâtul O. A. M., cu domiciliul în mun. B., .. 14, jud. B. ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică azi, data de 21.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. BP./Tehnored. C.A../ex.4/23.07.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3934/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3530/2015. Judecătoria... → |
|---|








