Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3886/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3886/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 16814/193/2014
DOSAR NR._ Cerere valoare redusă
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința Camerei de Consiliu din data de 20.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - V. F.
GREFIER - D. E.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3886
Pe rol judecata cererii de valoare redusă, formulată de reclamanta S.C. „A. G.” SA B., în contradictoriu cu pârâtul A. M..
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Ia act că la dosar au fost depuse prin serviciul registratură din partea reclamantei, o . precizări, cu adresa nr. 1048/06.04.2015.
În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, conform art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la debitul aferent facturilor emise în perioada 28.07._10, cât și pe fondul cauzei.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.11.2014, sub nr._, reclamanta S.C. „A. G.” SA B. a solicitat pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă reglementată de art.1025-1032 Cod procedură civilă, obligarea pârâtului A. M. la plata sumei de 132.84 lei, cu titlu de preț, reprezentând contravaloarea facturilor pentru serviciile de furnizare apă prestate și neachitate în perioada 28.06.2010 – 27.01.2012, suma de 36,14 lei, cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului principal calculate pentru perioada 28.06.2010 – 27.01.2012, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a arătat, în esență, că pârâtul a beneficiat în perioada menționată de serviciile de alimentare cu apă furnizate de către reclamantă, fără a achita contravaloarea acestora. În vederea identificării posibilităților de plată, reclamanta a inițiat procedura concilierii prealabile, însă pârâta nu a dat curs invitației societății creditoare. Mai precizează reclamanta că a emis și a distribuit lunar facturile ce fac obiectul prezentului litigiu, facturi care nu au fost contestate ori respinse la plată.
În privința majorărilor de întârziere, se arată că acestea au fost calculate în baza prevederilor Legii nr. 51/2006 și ale Legii nr. 241/2006, fiind egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a datoriilor bugetare. În concret, arată reclamanta, începând cu data de 01.01.2007 s-au aplicat majorări de întârziere în procent de 0,1%, potrivit Legii 210/2005. Ulterior, respectiv din data de 01.07.2010, s-au calculat dobânzi de întârziere de 0,05%, conform art. 1 pct. 10 din OUG nr. 39/2010. În cele din urmă, anume din data de 04.04.2011, s-au aplicat dobânzi de întârziere de 0,04%, potrivit art. 120 alin. 7 CPF, modificat prin Legea nr. 46/2011.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1177,1178,1270,1272,1522, 1526,1531, 1535 C.civ., art. 43 Cod comercial, ale Ordinului ANRSC nr.88/2007, Ordinului ANRSC 90/2007, ale Legii nr. 51/2006, nr. 241/2006, nr. 210/2005, ale OUG nr. 39/2010.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri (filele 7-24).
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 77 din Legea 85/2006.
Pârâtul A. M. nu a înaintat formularul de răspuns comunicat de instanță și nici nu a depus întâmpinare la dosar.
La termenul de judecată din data de 10.03.2015 instanța, din oficiu, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la debitul aferent facturilor emise în perioada 28.07._10.
Instanța, pentru justa soluționare a cauzei, a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând excepția prescripției dreptului la acțiune,invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Articolul 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă instituie regula conform căreia instanța va soluționa mai întâi excepțiile de procedură cât și cele de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Prin urmare, instanța va proceda la analiza cu prioritate a excepției prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu.
Potrivit art.201 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil :„Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.
Cum, în cauză, prescripția a început să curgă înainte de data intrării în vigoare a Codului civil, rezultă că sunt aplicabile dispozițiile Decretului 167/1958 privitor la prescripția extinctivă ( în vigoare la acea dată), iar conform prevederilor art. 18 din acest act normativ, instanța este obligată să cerceteze, din oficiu, dacă dreptul la acțiune este prescris.
Mai reține instanța că, potrivit art.3 teza I din Decretul 167/1958: „termenul prescripției este de 3 ani ” iar conform art.12 din același act normativ :”În cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebita”.
Așadar, în speță, termenul de prescripție curge distinct pentru fiecare debit, respectiv de la scadența facturii în care este cuantificat. Așadar, pentru debitele aferente facturilor fiscale emise în intervalul 28.07._10, termenul de prescripție s-a împlinit pentru fiecare în parte. În acest sens, instanța relevă că facturile emise de reclamantă au scadența la 15 zile din momentul emiterii, conform prevederilor art. 30 alin.(3) din Legea 241/2006. Prin urmare, se observă că, raportat la ultima factură menționată, respectiv cea din 30.09.2010, scadența a fost pe 16.10.2010 termenul de prescripție fiind împlinit la data de 16.10.2013.
Argumentele reclamantei în vederea respingerii excepției, precum că organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu, potrivit art.2506 cod civil coroborat cu prevederile art.2510, 2512 alin.(1) Cod civil și art.5 alin.(1) din Legea nr.71/2011 nu sunt întemeiate, conform celor arătate în precedent.
De asemenea, plata în cuantum de 10 lei efectuată de pârât la data de 27.01.2012 din debitul aferent facturii nr._/28.06.2010 a avut efect întreruperea termenului de prescripție doar cu privire la acest debit. Or, în privința debitului rămas din factura susmenționată nu s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune.
Față de cele expuse, instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la debitul aferent facturilor emise în intervalul 28.07._10.
Pe fond, instanța reține între părțile în litigiu s-au desfășurat raporturi contractuale în virtutea cărora societatea reclamantă a furnizat pârâtei servicii de alimentare cu apă, cu obligația pentru aceasta din urmă de a achita la scadență contravaloarea serviciilor furnizate. Deși relația contractuală dintre părți nu s-a materializat sub forma unui contract scris, pârâta a beneficiat de serviciile prestate, fiind considerată un abonat de drept al societății furnizoare.
Astfel, potrivit art.36 din Legea nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, raporturile juridice dintre operatorii și utilizatorii serviciilor de utilități publice sunt raporturi juridice de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat, iar potrivit art.41 alin.4 lit. c) din Legea nr.51/2006, utilizatorii au obligația să achite în termenele stabilite contravaloarea serviciilor prestate.
În executarea acestui contract, reclamanta a furnizat pârâtei în luna iunie 2010 serviciile contractate, aspect ce rezultă din factura fiscală nr._/28.06.2010, depusă la dosar, în cuantum de 29,71 lei, din care pârâtul a achitat 0,23 lei la data de 29.06.2010 și 10 lei la 27.01.2012, rămânând de plată suma de 20,25 lei, cu titlu de debit.
Așadar, instanța constată existența unei creanțe principale în cuantum de 20,25 lei în favoarea reclamantei și în sarcina pârâtului, cu titlu de rest plată debit principal aferent facturii nr._/28.06.2010.
Totodată, potrivit art.30 alin.(2) din Legea nr.241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și canalizare: Utilizatorii au obligația de a respecta clauzele contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, inclusiv prevederile regulamentului serviciului, iar potrivit alin.(3) al aceluiași articol :Prin derogare de la prevederile art.42 alin.9 din Legea nr. 51/2006, utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii și termenul de scadență se înscriu pe factură. Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.
Prin urmare, instanța urmează a obliga pârâta și la plata sumei de 6,87 lei cu titlu de penalități de întârziere, calculate asupra debitului de 29,71 lei, aferent facturii fiscale_/28.06.2010, conform fișelor „detaliu calcul factură penalizări” depuse la dosar de reclamantă.
În ce privește penalitățile calculate asupra debitului din componența facturilor emise în intervalul 28.07._10, instanța nu le va acorda, având în vedere că potrivit art. 1 alin.2 din Decretul 167/1958, Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.
Cât privește restul penalităților, ce au fost calculate asupra unui debit, izvorând dintr-o perioadă anterioară celei indicate în acțiune, așa cum se observă din fișele „detaliu calcul factură penalizări” ( filele 19-24) nu va fi acordat, întrucât respectivul debit nu face obiectul analizei, astfel că nu se poate verifica dacă nu cumva penalitățile au fost calculate asupra unui debit prescris.
În consecință, față de cele expuse în precedent, instanța va admite în parte cererea și va obliga pârâtul la plata sumei de 20,25 lei către reclamantă, cu titlu de rest plată debit principal aferent facturii nr._/28.06.2010 și la plata sumei de 6,87 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului principal din factura nr._/28.06.2010, calculate până la data de 27.01.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune, cu privire la debitul aferent facturilor emise în intervalul 28.07._10.
Admite în parte cererea cu valoare redusă, formulată de reclamanta S.C. A. G. SA B., prin lichidator judiciar D. C. L., cu sediul în mun. B., ..3, jud. B., înregistrată la ONRC B. sub nr. J_, CUI_, cont nr. RO72RNCB_0001 deschis la BCR,cod fiscal R_, COD SIRUES_, în contradictoriu cu pârâtul A. M., domiciliat în oraș B., .. 11, județul B..
Obligă pârâtul A. M. la plata sumei de 27,12 lei către reclamanta S.C. A. G. S.A, din care 20,25 lei cu titlu de rest debit principal, aferent facturii fiscale_/28.06.2010 și 6,87 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului principal din factura nr._/28.06.2010, calculate până la data de 27.01.2012.
Respinge cererea privind obligarea pârâtului la plata debitului principal aferent facturilor emise în intervalul 28.07._10 precum și a debitului accesoriu calculat la acesta, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Respinge ca nefondate celelalte pretenții.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din 20.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. VF/ Tehnored. LMV/22.06.2015/4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3507/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3473/2015. Judecătoria... → |
|---|
