Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3978/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3978/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 2594/193/2015
Dosar nr._ Cerere cu valoare redusă
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Secția civilă
Ședința camerei de consiliu din data de 21.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – P. S.
GREFIER – M. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3978
Pe rol cererea cu valoare redusă formulată de reclamantul S.C. M. C. S.A., în contradictoriu cu pârâtul R. G..
La apelul nominal făcut în camera de consiliu, în ordinea cauzelor aflate pe lista de ședință, la prima strigare a cauzei, lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că judecata are loc fără citarea părților, întrucât instanța nu a dispus înfățișarea acestora.
Instanța a procedat din oficiu la verificarea competenței sale, stabilind că este competentă general și material să soluționeze cererea, potrivit art. 1.027 Cod procedură civilă, cererea fiind introdusă la instanța de la domiciliul pârâtei, cu respectarea competenței teritoriale prevăzute de art. 107 alin. (1) Cod procedură civilă.
Instanța a declarat deschisă cercetarea procesului, după care, pentru reclamant, a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a închis cercetarea procesului și a deschis dezbaterile asupra fondului.
Socotind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 27.02.2015 sub nr._, pe calea procedurii cu privire la cererile cu valoare redusă, reclamanta S.C. M. C. S.A. a solicitat instanței să oblige pârâtul R. G. la plata sumei de 231,87 lei reprezentând c/v energie termică aferentă perioadei octombrie 2012 – aprilie 2014, a sumei de 185,48 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei mai 2012 – iunie 2014, precum și penalități de întârziere în cuantum de 0,03% pe zi de întârziere, de la data scadenței fiecărei facturi fiscale aferente debitului principal și până la achitarea integrală a debitului, cu acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că a furnizat către Asociația de proprietari nr. 64 B., asociație din care face parte și pârâtul, servicii și utilități cu privire la care se încheiase contractul de furnizare nr. 64T/01.10.2010, în temeiul dispozițiilor Ordinului ANRSC nr. 91/2007 și ale Legii nr. 51/2006. Ulterior, s-a semnat actul adițional nr. 1 la contractul de furnizare menționat, act prin care părțile au convenit ca reclamanta să repartizeze, să factureze și să încaseze contravaloarea serviciilor furnizate, în mod individual, pentru toți proprietarii din condominiu.
Învederează reclamanta că, dat fiind calitatea de membru al asociației de proprietari a pârâtului, toate actele juridice încheiate de respectiva asociație îi sunt opozabile, inclusiv prevederea că S.C. M. C. SA B. facturează și încasează în mod individual contravaloarea serviciilor prestate.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 325/2006, ale Legii nr. 51/2006, ale Legii nr. 230/2007, ale H.G. nr. 1588/2007, ale Ordinului nr. 483/2008 al ANRSC, ale Ordinului nr. 343/2010.
În dovedirea cererii, s-a administrat proba cu înscrisuri, reclamanta depunând la dosar, în copie, contractul de furnizare și actul adițional invocate, facturi fiscale, situație debit restant.
Pârâtul R. G., fiindu-i comunicat formularul de cerere al reclamantei și copii de pe înscrisurile depuse de reclamantă, nu s-a conformat obligației de a depune sau trimite în 30 de zile de la comunicare, formularul de răspuns.
Instanța, pentru justa soluționare a cauzei, a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâtul R. G. este membru al Asociației de proprietari nr. 64 B.. În această calitate, potrivit dispozițiilor art. 3 lit. j și art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, și ale art. 32 din Normele Metodologice de aplicarea a Legii nr. 230/2007, are obligația de a achita cheltuielile efectuate pentru plata unor servicii legate de proprietățile individuale sau pentru servicii legate de exploatarea, reparația sau întreținerea proprietății comune.
Se reține, în același context, că potrivit prevederilor art. 24 alin. 4 din Legea nr. 230/2007, hotărârile asociațiilor de proprietari sunt obligatorii inclusiv pentru proprietarii din condominiu care nu sunt membri ai asociației, astfel încât, chiar dacă pârâtul nu ar fi aderat expres la asociație, nu se poate sustrage îndatoririlor care îi revin în calitate de deținător de imobil. Pe de altă parte, este de observat că prevederile art. 2 alin. 1 din Normele de aplicare ale Legii nr. 230/2007 acordă asociațiilor de proprietari calitatea de reprezentant al membrilor săi (asociațiile se înființează în scopul reprezentării și susținerii intereselor comune ale proprietarilor…). Față de aceste din urmă dispoziții, este de admis că asociațiile în discuție acționează în numele și pe seama proprietarilor, cărora le revine îndatorirea de a onora obligațiile însușite prin reprezentant.
De asemenea, instanța reține instanța că, în speță, Asociația de proprietari nr. 48 B. a încheiat cu societatea reclamantă contractul de furnizare nr. 64T/01.10.2010, contract prin care (art. 11, art. 9 – fila 50 și urm.) s-a obligat să calculeze consumul de energie înregistrat la beneficiarii finali și să achite contravaloarea acestuia. Părțile contractante au încheiat și un act adițional la convenție, act prin care societatea reclamantă a procedat la preluarea atribuției de repartizare, facturare și încasare a contravalorii energiei termice furnizate, în mod individual, proprietarilor de apartamente.
În temeiul dispozițiilor invocate, reclamanta a calculat și a facturat, aferent intervalului octombrie 2012 – aprilie 2014, un debit în valoare de 231,87 lei. Potrivit mențiunilor înscrise în facturile emise, mențiuni ce preiau clauzele contractului inițial, beneficiarul energiei termice furnizate era ținut a-și îndeplini obligația de plată în termen de 15 zile lucrătoare de la data emiterii documentului de plată.
Neexecutarea obligației contractuale principale atrage, potrivit prevederilor art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2006 și ale art. 38 alin. 1 lit. a din Legea nr. 325/2006, perceperea de penalități de întârziere, după 30 de zile de la scadență, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, respectiv în procent de 0,04% pe zi de întârziere. Instanța mai reține că alin. (7) al art. 120 a fost modificat prin art. III pct. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2014, astfel că, începând cu data de 01 martie 2014, nivelul dobânzii este de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere.
Față de aspectele de fapt astfel reținute, instanța urmează a admite cererea și a obliga pârâtul la plata sumei 231,87 lei reprezentând contravaloare energie termică furnizată și neachitată în perioada octombrie 2012 – aprilie 2014, suma de 185,48 lei cu titlu de penalități de întârziere la plată, la care se adaugă penalități în procent de 0,03% pe zi de întârziere, ce se vor calcula de la data promovării acțiunii, respectiv 27.02.2015 și până la data achitării integrale a debitului în procent de 0,03% pe zi de întârziere, fără ca penalitățile să depășească valoarea debitului principal.
Fiind in culpă procesuala, pârâtul va fi ținut și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. M. C. S.A., cu sediul în B., ., jud. B., în contradictoriu cu pârâtul R. G., cu domiciliul în mun. B., ..14, .), ..
Obligă parâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 231,87 lei reprezentând contravaloare energie termică furnizată și neachitată în perioada octombrie 2012 – aprilie 2014, a sumei de 185,48 lei cu titlu de penalități de întârziere la plată, la care se adaugă penalități în procent de 0,03% pe zi de întârziere, ce se vor calcula de la data promovării acțiunii, respectiv 27.02.2015 și până la data achitării integrale a debitului în procent de 0,03% pe zi de întârziere, fără ca penalitățile să depășească valoarea debitului principal.
Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei.
Executorie.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.04.2015.
Președinte,Grefier,
Red. S.P.
Tehnodact. MM.
Ex. 4/22.05.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3485/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3982/2015. Judecătoria... → |
|---|








