Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 863/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 863/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 15937/193/2014

Dosar nr._ Cerere cu valoare redusă

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Secția civilă

SENTINȚA nr. 863

Ședința camerei de consiliu din data de 26 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – M. R.-R.

GREFIER – C. A.

Pe rol se află judecata cererii cu valoare redusă formulată de reclamantul S.C. M. C. S.A., în contradictoriu cu pârâtul L. A..

La apelul nominal făcut în camera de consiliu, în ordinea cauzelor aflate pe lista de ședință, la prima strigare a cauzei, lipsesc părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că judecata are loc fără citarea părților, întrucât instanța nu a dispus înfățișarea acestora.

Instanța a procedat din oficiu la verificarea competenței sale, stabilind că este competentă general și material să soluționeze cererea, potrivit art. 1.027 Cod procedură civilă, cererea fiind introdusă la instanța de la domiciliul pârâtului, cu respectarea competenței teritoriale prevăzute de art. 107 alin. (1) Cod procedură civilă.

Instanța a declarat deschisă cercetarea procesului și, pentru reclamant, a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a închis cercetarea procesului și a deschis dezbaterile asupra fondului.

Socotind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 29.10.2014 sub nr._, pe calea procedurii cu privire la cererile cu valoare redusă, reclamantul S.C. M. C. S.A. a solicitat instanței să oblige pârâtul L. A. la plata sumei de 550,84 lei reprezentând c/v energie termică aferentă perioadei ianuarie 2013 - februarie 2013 și a sumei de 50,27 lei cu titlu de penalități de întârziere la plată aferente perioadei ianuarie 2013 – februarie 2013, calculate conform clauzei penale din contract, dar și a penalităților de 0,03% pe zi de întârziere, socotite de la data promovării acțiunii și până la achitarea integrală a debitului, cu acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.

În fapt, reclamantul a arătat că în calitate de furnizor de energie termică a încheiat cu pârâtul în calitate de consumator, convenția de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr. 9T/106, care reprezintă anexa nr. 4 la contractul de furnizare a energiei termice nr. 9T din 01.10.2010, încheiat cu Asociația de proprietari nr. 9 B..

În acest mod, potrivit art. 4 și art. 7 pct. 2 din Ordinul ANRSC nr. 483/2008, H.C.L. nr. 19/2010 și art. 28 alin. (2) din Legea nr. 325/2006, s-a procedat la preluarea consumatorilor persoane fizice în convenții de facturare individuală, iar convenția legal încheiată a dat naștere potrivit art. 2 alin. (1) la dreptul de a factura la tarifele în vigoare, cantitățile furnizate de energie termică, determinate potrivit prevederilor legale și de a încasa c/v serviciilor prestate.

În baza convenției de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr. 9T/106/01.10.2010, a livrat agent termic pârâtului, inclusiv în perioada ianuarie 2013 - februarie 2013.

Astfel, în perioada ianuarie 2013 - februarie 2013, a fost facturat consumul de energie termică, pe care pârâtul avea obligația să îl achite la data scadenței prevăzute pe fiecare factură de energie termică. Pârâtul și-a însușit dar nu a achitat nicio factură din perioada precizată, așa cum reiese din situația facturilor restante anexată.

A mai arătat reclamantul că, pentru neachitarea contravalorii facturilor restante, a procedat la declanșarea procedurii de conciliere directă, sens în care a convocat debitorul, comunicându-i în scris pretențiile și temeiul legal. Debitorul a dat curs solicitării prezentându-se la conciliere, în urma căreia a fost încheiat un proces-verbal de eșalonare nr. 1875.1/04.04.2013, prin care debitorul a recunoscut debitul și s-a angajat să plătească eșalonat în rate consecutive. Pârâtul nu a respectat graficul de eșalonare încheiat.

În drept, au fost invocate dispozițiile din Legea nr. 325/2006, Legea nr. 51/2006, Ordinul nr. 483/2008 al ANRSC și art. 1.025-1.032 Cod procedură civilă.

În probațiune, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind depuse copii după următoarele înscrisuri: contractul de furnizare a energiei termice, cu actul adițional nr. 1, convenția de facturare individuală a consumurilor de energie termică, proces-verbal de eșalonare, situația facturilor restante, calculul majorărilor de întârziere și facturile fiscale pretinse la plată.

Cererea fost însoțită de taxa judiciară de timbru de 50 lei.

Reclamantul a precizat că nu dorește să aibă loc o dezbatere orală și a solicitat judecarea cauzei în lipsa reprezentantului său.

Pârâtul L. A. nu a transmis formularul de răspuns la cererea reclamantului sau alt înscris, pentru a-și exprima poziția și a propune probe în apărare.

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamant.

Analizând probele administrate în cauză, reține următoarele:

Potrivit art. 1.025 alin. (1) Cod procedură civilă, procedura cu privire la cererile cu valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, în orice materie, cu excepția celor limitativ prevăzute de art. 1.025 alin. (2) și (3) Cod procedură civilă. Constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile speciale de admisibilitate menționate anterior, instanța va trece la analizarea pe fond a cererii reclamantului.

Între S.C. M. C. S.A., în calitate de furnizor, și Asociația de proprietari nr. 9 B., în calitate de utilizator, s-a încheiat contractul de furnizare energie termică nr. 9T/01.10.2010.

Prin actul adițional nr. 1 la contract, părțile au convenit ca începând cu data de 01.10.2010, furnizorul S.C. M. C. S.A. să repartizeze, să factureze și să încaseze contravaloarea serviciilor furnizate în mod individual pentru toți proprietarii/locatarii din condominiu, respectiv din blocurile arondate Asociației de proprietari nr. 9 B., deci, inclusiv pârâtului L. A. care face parte din această asociație, fiind fără relevanță nesemnarea de către pârât a convenției de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr. 9T/106/01.10.2010 astfel cum a fost depusă la dosar.

În perioada 31.12._13, pentru pârât, au fost facturate servicii de furnizare energie termică în valoare totală de 928,18 lei, dovedită cu facturile depuse la dosar.

Potrivit art. 36 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, raporturile juridice dintre operatorii și utilizatorii serviciilor de utilități publice sunt raporturi juridice de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat. Astfel, reclamantul care pretinde executarea obligației trebuie să dovedească existența ei, iar pârâta, dacă pretinde stingerea obligației, trebuie să dovedească fie faptul efectuării plății, fie faptul că a intervenit alt mod de stingere a obligației.

Creanța și cuantumul acesteia au fost însușite de către pârât, facturile fiscale nefiind contestate în scris la furnizorul de energie termică, iar pe parcursul procesului pârâta nu a făcut dovada executării obligației de plată a creanței, astfel că instanța va reține ca dovedită creanța principală în sumă de 928,18 lei, în favoarea reclamantului S.C. Termica S.A., respectiv în sarcina pârâtului L. A.. Cum reclamantul a pretins la plată doar suma de 550,84 lei din această creanță, instanța se va pronunța doar în limita acestei sume.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect penalitățile de întârziere, instanța constată că potrivit art. 6 pct. 2 și art. 18 alin. (2) din contractul nr. 9T/01.10.2010, în cazul neachitării la termen a facturilor, furnizorul are dreptul să aplice penalități egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, iar în mod corelativ utilizatorul/consumatorul are obligația plății acestora. Clauzele contractuale își au temeiul în dispozițiile art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2006, conform cărora neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere. Penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței și sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, fără ca valoarea totală a penalităților să poată depăși valoarea facturii.

În cuantumul total al penalităților de 72,93 lei, cuprinse în facturile emise în perioada 31.12._13, au fost incluse penalitățile pentru întârzierea la plată a facturilor cu titlu de preț energie termică emise în perioada 31.12._13, dar și a facturilor de același fel emise în perioada 31.01._12, împrejurare rezultată din modul de calcul detaliat al penalităților.

Debitul cu titlu de preț energie termică rezultat din facturile emise în perioada 31.01._12 nu face obiectul prezentei judecăți, motiv pentru care în cauză nu a fost probat faptul existenței sale, cu atât mai puțin faptul neachitării sau a achitării sale cu întârziere, urmând ca instanța să înlăture penalitățile în sumă de 71,3 lei aferente acestui debit, penalități cuprinse în facturile emise în perioada 31.12._13. De altfel, prin ordonanța nr. 7083/18.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/193/2012, pârâtul a fost obligat să plătească aceste penalități de întârziere.

Ca atare, reclamantul este îndreptățit la acordarea penalităților de întârziere calculate pentru debitul principal cuprins în facturile emise în perioada 31.12._13, atât cele în sumă de 1,63 lei cuprinse în facturile emise în perioada 31.12._13, cât și cele începând cu data sesizării instanței – 29.10.2014 și până la achitarea debitului cu titlu de preț energie termică, la nivelul dobânzii legale pentru neplata obligațiilor bugetare, în prezent de 0,03% pe zi de întârziere conform art. 120 alin. (7) Cod procedură fiscală.

Față de cele expuse, instanța constată că pretențiile reclamantului sunt doar în parte întemeiate, astfel că va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 928,18 lei cu titlu de preț energie termică cuprinsă în facturile emise în perioada 31.12._13, suma de 1,63 lei cu titlu de penalități de întârziere cuprinse în facturile emise în perioada 31.12._13, precum și penalitățile ce se vor calcula de la data sesizării instanței – 29.10.2014 și până la data achitării integrale a debitului cu titlu de preț, în cuantum de 0,03% pe zi de întârziere, fără ca valoarea totală a penalităților să depășească cuantumul acestui debit, fiind excluse penalitățile de întârziere în sumă de 71,3 lei din facturile emise în perioada 31.12._13 pentru debitul cu titlu de preț din facturile emise în perioada. 31.01._12.

Având în vedere că pârâtul este partea căzută în pretenții, în temeiul art. 1.031 alin. (1) Cod procedură civilă, la cererea reclamantului, instanța va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea cu valoare redusă formulată de reclamantul S.C. M. C. S.A., CUI_, cu sediul în mun. B., ., jud. B., în contradictoriu cu pârâtul L. A., cu domiciliul în mun. B., ., ., ..

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 550,84 lei cu titlu de preț energie termică cuprinsă în facturile emise în perioada 31.12._13, suma de 1,63 lei cu titlu de penalități de întârziere cuprinse în facturile emise în perioada 31.12._13, precum și penalitățile ce vor fi calculate de la data sesizării instanței – 29.10.2014 și până la data achitării integrale a debitului cu titlu de preț, în cuantum de 0,03% pe zi de întârziere, fără ca valoarea totală a penalităților să depășească cuantumul debitului cu titlu de preț.

Respinge cererea cu privire la penalitățile de întârziere în sumă de 71,30 lei din facturile emise în perioada 31.12._13 pentru debitul cu titlu de preț din facturile emise în perioada 31.01._12.

Obligă pârâtul să plătească reclamantului cheltuielile de judecată în sumă de 50 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică din data de 26 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. M.R.R./Tehnored. C.A.

4 ex./30.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 863/2015. Judecătoria BOTOŞANI