Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2178/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2178/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 15288/193/2014
Dosar nr._ Cerere cu valoare redusă
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 26.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – T. C.
GREFIER – C. C. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2178
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect „cerere cu valoare redusă” privind pe reclamanta . B., în contradictoriu cu pârâta H. L..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 12.02.2015, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 26.02.2015, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.10.2014 sub nr._, reclamanta . B. a solicitat pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă reglementată de art.1025-1032 Cod procedură civilă, obligarea pârâtei H. L. la plata sumei de 744,22 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și nedecontate de pârâtă în perioada octombrie 2011 – septembrie 2014 și suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
În motivare, reclamanta arată că între părți s-a încheiat contractul de prestări servicii publice de salubrizare pentru agenții economici nr.218/10.10.2010 pe o perioadă de 5 ani, prin care societatea reclamantă s-a obligat să presteze servicii de colectare, transport și neutralizare deșeuri menajere, stabilind de comun acord valoarea contractului, precum și modalitățile și termenele de plată.
Menționează că a emis și distribuit lunar facturile care cuprindeau suma de plată aferentă lunii curente cât și valoarea facturilor restante.
Învederează că, deși a somat pârâta la executarea integrală și imediată a obligațiilor sale, aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile scadente, asumate prin contractul încheiat.
În drept, reclamanta a invocat prevederile Legii nr. 51/2006, Legii nr. 241/2006, art. 1025 Cod procedură civilă.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri: contractul de prestări servicii publice de salubrizare pentru populație nr. 218/10.10.2010, anexă la contract, fișă client, facturi fiscale și notificare pârâtă.
Reclamanta a precizat că nu dorește să aibă loc o dezbatere orală și a solicitat judecarea cauzei în lipsa reprezentantului său.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.
Pârâta nu s-a prezentat în instanță și nu a transmis formularul de răspuns la cererea reclamantului sau alt înscris, pentru a-și exprima poziția și a propune probe în apărare.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri pentru reclamantă.
Analizând cererea reclamantei și ansamblul probator administrat în cauză, prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:
Reclamanta . B. a solicitat pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă reglementată de art.1025-1032 Cod procedură civilă, obligarea pârâtei H. L. la plata sumei de 744,22 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și neachitate de pârâtă în perioada octombrie 2011-septembrie 2014 și suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
În fapt, în baza dispozițiilor legale care reglementează activitatea de colectare, transport și neutralizare deșeuri menajere pe raza municipiului B., între părțile în litigiu s-au desfășurat raporturi juridice contractuale, în virtutea cărora societatea reclamantă a prestat pârâtei servicii de colectare și transport deșeu menajer, conform contractul de prestări servicii publice de salubrizare pentru populație nr. 218/10.10.2010.
Urmare a executării obligațiilor contractuale ce-i incumbau, reclamanta a emis facturile fiscale aferente serviciilor prestate în perioada octombrie 2011 – septembrie 2014, însumând 744,22 lei.
Pârâta nu a contestat acest debite și nici nu a formulat răspuns prin care să invoce apărări cu privire la acestea.
În drept, conform art.1270 alin.(1) C civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, prevedere ce reprezintă transpunerea principiului de drept pacta sunt servanda.
De asemenea, conform art.1516 alin.(1) Cod civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar potrivit alin.(2) pct.1 al aceluiași articol, atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin, să ceară sau după caz, să treacă la executarea silită a obligației.
Instanța reține așadar existența unei creanțe principale în favoarea reclamantei, . B. și în sarcina pârâtei, în sumă de 744,22 lei, reprezentând contravaloare servicii colectare și transport deșeu menajer, prestate în perioada octombrie 2011-septembrie 2014 și neachitate de pârâtă.
Constatând, așadar, existența unei creanțe certe, lichide și exigibile deținute de reclamantă, precum și întrunirea exigențelor prevăzute de art. 1025 Cod procedură civilă, care presupun, o valoare a obiectului cererii inferioară pragului de 10.000 lei, precum și excluderea obiectului cererii din sfera anumitor materii, instanța va admite cererea formulată de reclamanta . B. și va obliga pârâta H. L. la plata către reclamantă a sumei de 744,22 lei, reprezentând contravaloare servicii și neachitate de pârâtă.
Având în vedere că pârâta este partea căzută în pretenții, în temeiul art. 1.031 alin. (1) Cod procedură civilă, la cererea reclamantului, instanța va obliga pârâta la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea cu valoare redusă formulată de reclamanta S.C. U. S. SA B., cu sediul în mun. B., .. 19, județul B., înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. J/_, Cod fiscal RO10863076, în contradictoriu cu pârâta H. L., CNP_, cu domiciliul în municipiul B., .. 38, județul B.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 744,22 lei reprezentând contravaloare servicii publice de salubrizare pentru perioada octombrie 2011-septembrie 2014.
Obligă pârâtul la plata sumei de 50 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Executorie.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.02.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. T.T./Tehnored.C.C./ex.4/09.03.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1745/2015.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








